ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 77/2021

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, față de persoana solicitată A.

În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală a pedepsei rezultantă de 5 ani și 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentința penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de jaf cu intimidare și cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 și art. 62 raportat la art. 237 și art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol, deținerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) și (22) din C. pen. spaniol, pedeapsă rezultantă pe care a echivalat-o, conform art. 166 alin. (4) - (9) din Legea nr. 302/2004, cu o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 20 din C. pen. din 1969, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) și alin. (21) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012).

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a din C. pen. din 1969, s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Galați și s-a contopit, conform art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, restul rămas neexecutat din pedeapsa mai sus arătată, de 439 zile închisoare, cu pedeapsa de 5 ani și 7 luni închisoare, mai sus recunoscută, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 7 luni închisoare, sporită la 5 ani și 10 luni închisoare.

S-a dispus ca persoana solicitată A. să execute pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare perioada executată în Spania, de la 17 decembrie 2012 până la 18 aprilie 2016, precum și durata reținerii de 24 de ore în vederea executării mandatului european de arestare (Ordonanța de reținere nr. 49 din 21 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați).

Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de către Curtea de Apel Galați, la data pronunțării hotărârii.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 în referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen, republicată, s-a solicitat Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, față de persoana solicitată A. Onorariul parțial (25%) al apărătorului din oficiu pentru persoana solicitată A., în sumă de 253 RON, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. B.).

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 22 octombrie 2020 a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/2020, Sesizarea nr. 7056/II/5/2020 din 21 octombrie 2020 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A.

La dosarul cauzei a fost depusă semnalarea transmisă în Sistemul Informatic Schengen de către autoritățile judiciare din Spania, privind pe persoana solicitată A.

Din semnalarea în Sistemul Informatic Schengen, a rezultat că autoritățile judiciare din Spania au solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate A., în baza sentinței emise de Juzgado de lo Penal 2 de Madrid, în dosarul cu număr de referință 1671/2013, definitivă la data de 11 iulie 2013, prin care sus-numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 7 luni închisoare, având de executat un rest de pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt cu intimidare dintr-un local deschis cu uz de arme periculoase fără autorizație, agravat de uzul de deghizare, posesie ilegală de arme,

În fapt, s-a arătat în semnalizare că, la data de la data de 17 decembrie 2012, în timp ce avea fața acoperită pentru a nu fi identificată, persoana solicitată a amenințat cu o armă de foc angajatul persoanei vătămate și în acele împrejurări a luat mai multe bijuterii din vitrine. Încercând să părăsească localul, l-a împușcat pe patronul bijuteriei de mai multe ori, precum și pe alți angajați. Cu ocazia depistării de către organele de poliție s-a constatat că persoana solicitată nu avea permis pentru arma folosită.

Prin încheierea din 22 mai 2020 a Curții de Apel Galați, s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A. și, în baza dispozițiilor art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în referire la art. 211 alin. (2) C. proc. pen. și art. 214 C. proc. pen., în vederea executării mandatului european de arestare emis de Juzgado de lo Penal 2, Madrid, Spania, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de persoana solicitată A. pe o durată de 30 de zile, de la data de 22 octombrie 2020 până la data de 20 noiembrie 2020. Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. și s-a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați ca, până la termenul de 5 noiembrie 2020, să prezinte mandatul european de arestare însoțit de traducerea acestuia în limba română.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea a apreciat că în speță nu este oportună arestarea provizorie a persoanei solicitate A. și că pentru executarea mandatului european de arestare la care se referă semnalarea SIS este suficientă luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate în condițiile în care persoana solicitată a arătat că dorește să execute restul de pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare în România astfel încât, conform art. 99 alin. (3) în referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare trebuie să procedeze la recunoașterea hotărârii penale străine pe cale incidentală. S-a mai ținut seama de faptul că procedura de transmitere a hotărârii pronunțată de autoritățile judiciare din Spania și de recunoaștere a acesteia de autoritățile judiciare din România se poate prelungi în timp și s-a apreciat că în toată această perioadă nu este imperios necesar ca persoana solicitată să se afle în stare de detenție provizorie, datele cauzei neindicând un risc de sustragere a acesteia, fiind astfel suficientă plasarea persoanei solicitate sub măsura controlului judiciar.

La termenul din data de 19 noiembrie 2020, s-a constatat că la dosarul cauzei a fost depus mandatul european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, și că acesta se referă la executarea unei pedepse 5 ani și 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentința penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă de jaf cu intimidare și cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 și art. 62 raportat la art. 237 și art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol, deținerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) și (22) din C. pen. spaniol.

Întrucât persoana solicitată A. a reiterat că dorește să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în România, iar în cauză nu au fost identificate alte motive obligatorii ori facultative de refuz al executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că în speță sunt incidente prevederile art. 99 alin. (3) în referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În consecință, Curtea a solicitat autorităților judiciare din Spania transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare.

La termenul din data de 1 octombrie 2020, la dosarul cauzei a fost depusă Sentința penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, definitivă la data de 11 iulie 2013, din cuprinsul căreia rezultă că persoana solicitată A. a fost condamnată în mod definitiv la o pedeapsă rezultantă 5 ani și 7 luni închisoare, compusă din: 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă de jaf cu intimidare și cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 și art. 62 raportat la art. 237 și art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol, 2 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de deținerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) și (22) din C. pen. spaniol.

Ca situație de fapt, s-a reținut că, la data de 17 decembrie 2012, în jurul orelor 19:30, A. a intrat într-un magazin de bijuterii din Madrid unde a amenințat cu un pistol o angajată a magazinului, spunându-i că este vorba de un jaf, împrejurare în care a luat din vitrine mai multe bijuterii, fără însă a reuși să plece din magazin întrucât proprietarul magazinului, care se afla în afara acestuia și a ajuns în zonă chiar în acele momente, a blocat ușa împiedicându-l să iasă. În aceste împrejurări, A. a folosit pistolul trăgând asupra proprietarului magazinului încercând să iasă, precum și asupra altor angajați ai magazinului, care se aflau în interiorul unității și aruncau cu obiecte asupra sa pentru a-l face să renunțe la sustragerea bijuteriilor, împrejurări în care la fața locului a sosit poliția spaniolă care l-a arestat pe A. S-a mai reținut că la momentul faptelor A. purta mănuși și avea fața vopsită în negru, în scopul împiedicării identificării sale.

S-a constat că în cauză s-au produs pagube materiale, ca urmare a încercărilor lui A. de a deschide ușa și a focurilor de o armă trase, precum și ca urmare a deteriorării unor bijuterii pe care sus-numitul le-a aruncat la pământ atunci când a încercat să deschidă ușa, pagube care au fost evaluate de un expert la suma de 905 euro. În ceea ce privește pistolul folosit, s-a arătat că acesta era un model semiautomatic x pe care A. îl adusese din România, fiind în stare perfectă de funcționare și necesitând pentru posesia sa o autorizație pe care sus-numitul nu o avea.

Raportând situația de fapt mai sus reținută în hotărârea pronunțată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 25 Madrid la dispozițiile legii penale române, instanța de fond a reținut că aceasta atrage reținerea săvârșirii de către persoana solicitată A. a infracțiunilor de: tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 20 din C. pen. din 1969, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) și alin. (21) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012).

Curtea a reținut această încadrare juridică în baza C. pen. din 1969, a apreciat în concret ca fiind legea penală mai favorabilă în raport de C. pen. în vigoare în prezent, nu prin prisma limitelor de pedeapsă, care sunt mai mari în C. pen. anterior, ci din cauza faptului că în speță urmează a se face aplicarea dispozițiilor legale referitoare la revocarea liberării condiționate, ceea ce în concret conduce la crearea unei situații juridice mai favorabile persoanei solicitate în baza prevederilor C. pen. din 1969.

Astfel, din fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate (pagina 15 dosar), a rezultat că persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, pedeapsă pe care a executat-o de la 20 februarie 2009 până la 6 iunie 2012, când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 439 zile închisoare.

S-a reținut că faptele din prezenta cauză au fost comise de persoana solicitată A. la data de 17 decembrie 2012, înainte deci ca pedeapsa anterioară la care a fost condamnat să fie considerată împlinită, astfel că, în cauză sunt incidente dispozițiile legale referitoare la recidiva postcondamnatorie, punându-se totodată problema revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare. Din această perspectivă, s-a subliniat că, atât potrivit C. pen. din 1969 (art. 37 alin. (3) cât și a C. pen. în vigoare (art. 41 alin. (3) pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Referitor la condițiile și efectele revocării liberării condiționate, Curtea a reținut că potrivit art. 61 alin. (1) C. pen. din 1969 Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani. observă că dispozițiile C. pen. din 1969 sunt mai favorabile, întrucât pe de o parte, în timp ce, potrivit art. 104 alin. (2) din C. pen. în vigoare, Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.

S-a observat astfel că dispozițiile legale referitoare la revocarea liberării condiționate sunt mai favorabile în C. pen. din 1969, întrucât, pe de o parte, revocarea este facultativă iar, pe de altă parte, restul rămas neexecutat se contopește cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior pe când, conform dispozițiilor din C. pen. în vigoare, revocarea liberării este obligatorie, iar restul rămas neexecutat se execută în întregime, alături de pedeapsa pentru noua infracțiune, conform art. 43 alin. (1) din C. pen.

În consecință, în cauză Curtea a făcut încadrarea juridică a faptelor comise de persoana solicitată A. la data de 17.12.2012 și a aplicat dispozițiile referitoare la revocarea liberării condiționate conform prevederilor C. pen. din 1969, considerată, în ansamblu, lege penală mai favorabilă pentru persoana solicitată A.

Referitor la recunoașterea sancțiunilor aplicate de autoritățile judiciare spaniole, persoana solicitată A. a cerut, prin apărătorul ales, ca cele două pedepse la care a fost condamnat pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina sa să fie contopite, conform regulilor concursului de infracțiuni, însă Curtea a apreciat că nu poate primi această solicitare. Așa cum s-a arătat, conform art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Referitor la procedura recunoașterii, dispozițiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În speță, s-a constatat că natura pedepselor cu închisoarea aplicate persoanei solicitate A. de autoritățile judiciare din Spania corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedeapsa cu închisoarea reglementată de legea penală română, iar durata lor nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română.

Pe de altă parte, fiind vorba despre un concurs de infracțiuni, s-a constatat că durata pedepsei rezultante aplicate nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

De altfel, instanța de fond a reținut că, și dacă s-ar pune problema aplicării dispozițiilor referitoare la pedeapsa pentru concursul de infracțiuni, pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea de condamnare din Spania ar corespunde legislației românești, C. pen. din 1969 (art. 34 alin. (2) stabilind că, prin aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente, ceea ce înseamnă că stabilirea unei pedepse rezultante prin cumulul aritmetic al pedepselor concurente, astfel cum s-a procedat în speță conform legislației spaniole, nu era exclus nici conform C. pen. din 1969.

Ca atare, s-a constatat în cauză nu este necesară adaptarea pedepsei rezultate de 5 ani și 7 luni închisoare aplicată de autoritățile judiciare spaniole persoanei solicitate A. și, cu atât mai puțin, contopirea pedepselor componente de 3 ani și 4 luni închisoare, respectiv de 2 ani și 3 luni închisoare, pedeapsa urmând a fi recunoscută în cuantumul stabilit de autoritățile judiciare spaniole.

În același sens, s-a reținut că sunt și prevederile art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, conform cărora Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate.

Revenind la problema revocării liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 439 zile închisoare din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare și făcând în speță aplicarea prevederilor art. 61 C. pen. din 1969, având în vedere gravitatea extrem de ridicată a faptelor comise de persoana solicitată A. la scurt timp de la punerea sa în libertate, Curtea a apreciat că se impune revocarea liberării condiționate, restul de 439 zile închisoare urmând a fi contopit cu pedeapsa de 5 ani și 7 luni, conform prevederilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.

Față de toate cele mai sus arătate, în baza art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 în Dosarul de executare nr. x/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, față de persoana solicitată A. și, în baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea pe cale incidentală a pedepsei rezultantă de 5 ani și 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentința penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pedeapsă pe care a echivalat-o, conform art. 166 alin. (4) - (9) din Legea nr. 302/2004, cu o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de tâlhărie calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de C. pen. din 1969.

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a din C. pen. din 1969, s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Galați și contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsa mai sus arătată, de 439 zile închisoare, cu pedeapsa de 5 ani și 7 luni închisoare, conform art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969.

Totodată, s-a dispus ca persoana solicitată A. să execute într-un penitenciar din România pedeapsa rezultată finală, urmând să deducă din aceasta perioada executată în Spania, de la 17 decembrie 2012 până la 18 aprilie 2016 (conform sentinței persoana solicitată A. a fost reținută la 17 decembrie 2012 și a fost apoi arestată preventiv, iar conform mandatului european - pagina 71, executarea în continuare a pedepsei s-a desfășurat de la 2 august 2013 până la 18 aprilie 2016), precum și durata reținerii de 24 de ore în vederea executării mandatului european de arestare (Ordonanța de reținere nr. 49 din 21 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați).

În fine, în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 referitoare la emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunțării prezentei hotărâri și a dispozițiilor art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 în referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind solicitarea Biroului SIRENE național de a face demersurile necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei. În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului.

Împotriva Sentinței penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 29 ianuarie 2021, sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 2 februarie 2021.

În esență, contestatorul A. a solicitat admiterea contestației și desființarea hotărârii atacate, susținând că pedeapsa de 5 ani și 7 luni închisoare recunoscută în Spania nu a fost descontopită în pedepsele componente, solicitând ca la pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni să se aplice sporul de 439 de zile închisoare rămase neexecutate, iar cuantumul să fie stabilit după deducerea perioadei executate în Spania.

Înalta Curte, examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată: (2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent; (3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, (...) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

De asemenea, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată prevede condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine (1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Raportat la textele menționate, Înalta Curte constată că din mandatul european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020, în Dosarul de executare nr. 1671/2013 de Judecătorul superior de la Tribunalul Penal nr. 2 Madrid, Spania, rezultă că față de persoana solicitată A. s-a dispus executarea unei pedepse 5 ani și 7 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă de jaf cu intimidare și cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 și art. 62 raportat la art. 237 și art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol și deținerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) și (22) din C. pen. spaniol.

Astfel, se reține că prin sentința penală nr. 00181/2913 din 24.05.2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, definitivă la data de 11.07.2013, persoana solicitată A. a fost condamnată în mod definitiv la o pedeapsă rezultantă 5 ani și 7 luni închisoare, compusă din: 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă de jaf cu intimidare și cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 și art. 62 raportat la art. 237 și art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol și 2 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de deținerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) și (22) din C. pen. spaniol.

Totodată, Înalta Curte observă că în fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate, aflată la pagina 15 dosarul curții de apel, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 139 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Brăila (Dosar nr. x/2009), definitivă prin Decizia penală nr. 429 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, pedeapsă pe care a executat-o de la 20 februarie 2009 până la 6 iunie 2012, când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 439 zile închisoare.

Așadar, așa cum a reținut și instanța de fond, faptele din prezenta cauză au fost comise de persoana solicitată A. la data de 17 decembrie 2012, înainte ca pedeapsa anterioară la care a fost condamnat să fie considerată împlinită, în cauză, fiind incidente dispozițiile legale referitoare la recidiva postcondamnatorie, punându-se totodată problema revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare.

Analizând dispozițiile art. 37 alin. (3) din C. pen. din 1969, cât și art. 41 alin. (3) din C. pen. în vigoare, se constată că dispozițiile legale referitoare la stabilirea de recidivă sunt mai favorabile în C. pen. din 1969. De asemenea, dispozițiile privind revocarea liberării condiționate art. 61 alin. (2) din C. pen. din 1969 sunt mai favorabile față de dispozițiile art. 104 alin. (2) din C. pen., astfel că, în cauză, în mod corect s-a reținut încadrarea juridică în baza C. pen. din 1969, ca fiind legea penală mai favorabilă în raport de C. pen. în vigoare în prezent.

Prin urmare, în ceea ce privește restul de pedeapsă rămas neexecutat contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsă, având în vedere dispozițiile art. 61 alin. (1) teza a II-a din C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, în mod corect, instanța de fond a revocat liberarea condiționată și a contopit restul rămas neexecutat de 439 de zile la pedeapsa de 5 ani și 7 luni, rezultând aplicarea pedepsei cea mai grea de 5 ani și 7 luni închisoare, sporită la 5 ani și 10 luni închisoare.

Relativ la solicitarea apărării în sensul deducerii perioadei executate în Spania, Înalta Curte constată că instanța de fond a dedus perioada executată în Spania, respectiv de la 17 decembrie 2012 până la 18 aprilie 2016, precum și durata reținerii de 24 de ore.

În continuare, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În același sens sunt și prevederile art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate.

Având în vedere că natura pedepselor cu închisoarea aplicate persoanei solicitate A. de autoritățile judiciare din Spania corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedeapsa cu închisoarea reglementată de legea penală română, iar durata lor nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română, precum și că există și un concurs de infracțiuni, în mod corect, s-a constatat că durata pedepsei rezultante aplicate nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, iar instanța de fond a realizat o analiză corespunzătoare și a dispus recunoașterea pe cale incidentală a pedepsei de 5 ani și 7 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. prin Sentința penală nr. 00181/2913 din 24 mai 2013 a Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 25 Madrid, Spania, definitivă la data de 11 iulie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de jaf cu intimidare și cu utilizarea mijloacelor periculoase, prevăzută de art. 16 și art. 62 raportat la art. 237 și art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol și deținerea unei arme interzise, prevăzută de art. 564 alin. (11) și (22) din C. pen. spaniol.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 166 alin. (4) - (9) din Legea nr. 302/2004, se constată că infracțiunile realizează elementele de tipicitate ale infracțiunilor de tentativă de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 20 din C. pen. din 1969, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) și alin. (21) lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (faptă din data de 17 decembrie 2012).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 9/F din data de 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM