ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 510/2021

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A., deținut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin - Vânjuleț, județul Mehedinți împotriva Sentinței penale nr. 51 din data de 7 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 51 din data de 7 aprilie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Spania, constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. și s-a dispus recunoașterea următoarelor sentințe penale:

- nr. 760 din 12 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Provincial din Valencia în dosarul penal nr. x/2013, definitivă la data de 22 iulie 2015, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 138 și art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 - 189 lit. d) din C. pen. român), la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie cu săvârșirea de acte de violență prev. de art. 242 alin. (1) și art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233, 234 lit. a), b) și d) din C. pen. român) și la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de arme prev. de art. 564 alin. (1) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. român);

- nr. 32 din 5 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria pentru Cazuri Penale nr. 5 din Murcia în dosarul penal nr. x/14, definitivă la data de 10 septembrie 2015, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu săvârșirea de acte de violență și utilizarea unui obiect contondent prev. de art. 242 alin. (1) și (3) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen. român) și la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare prev. de art. 147 și art. 148 alin. (1) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. român).

S-a dispus transferarea condamnatului A. pentru continuarea executării pedepsei de 6930 zile închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă, perioada executată de 2329 de zile închisoare până la data de 16 decembrie 2019 și, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Sentința penală nr. 51 din 7 aprilie 2020 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020 a rămas definitivă prin neapelare la data de 26 august 2020, fiind emis la aceeași dată mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2020 pentru executarea pedepsei de 6930 zile închisoare pe numele persoanei condamnate A..

La data de 17 martie 2021, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 51 din 7 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat contopirea conform legii penale române a pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunțate în Spania, contestație ce face obiectul prezentei judecăți.

Analizând contestația la executare dedusă judecății, Curtea a constatat următoarele:

Conform art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Instanța învestită cu soluționarea unei contestații la executare poate doar analiza impedimentele ivite cu prilejul executării sau să dea lămuririle necesare dacă sentința executată este neclară și se limitează doar la motivele strict prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

S-a menționat că, prin contestația la executare, ce formează obiectul prezentului dosar, contestatorul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunțate în Spania potrivit regulilor prevăzute de art. 38 și art. 39 din C. pen. român.

Curtea a reținut că în situația transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, situație în care se află contestatorul, recunoașterea hotărârilor de condamnare se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 rep.

Or, art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 rep. prevede că instanța română are posibilitatea să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în două situații: când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, respectiv când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

În cazul concursului de infracțiuni nu pot fi așadar aplicate dispozițiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

În cauză, pedeapsa pe care o execută contestatorul, respectiv de 6930 zile închisoare nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 din C. pen. și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, pedeapsa rezultantă de 6930 zile închisoare fiind stabilită în urma cumulului pedepselor de: 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 138 și art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188-189 lit. d) din C. pen. român), 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie cu săvârșirea de acte de violență prev. de art. 242 alin. (1) și art. 16 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 rap. la art. 233, 234 lit. a), b) și d) din C. pen. român); 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de arme prev. de art. 564 alin. I din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. român); 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu săvârșirea de acte de violență și utilizarea unui obiect contondent prev. de art. 242 alin. l și 3 din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen. român) și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare prev. de art. 147 și art. 148 alin. (1) din C. pen. spaniol (faptă care are corespondent în legea română infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. român).

Împotriva Sentinței penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație condamnatul A., solicitând contopirea pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunțate în Spania, conform legii penale române.

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația la executare este o cale jurisdicțională prin intermediul căreia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cauză, condamnatul A., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca prin intermediul acestui mijloc procesual, să fie contopite potrivit art. 38 și art. 39 din C. pen. român, pedepsele aplicate prin hotărârile de condamnare pronunțate în Spania.

Înalta Curte constată că, prima instanță a reținut în mod judicios dispozițiile Sentinței penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor străine și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, respectiv 6930 zile închisoare și că această sentință a rămas definitivă prin neapelare.

În același timp, Înalta Curte reține că prin recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile judiciare române nu poate fi adusă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Totodată, pe calea contestației la executare nu se poate pune în discuție nici autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de instanța română, în procedura recunoașterii și punerii în executare a hotărârii judecătorești străine, pronunțate conform art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 166 alin. (13) lit. b) și alin. (15) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevăd expres situațiile în care instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința privind executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent, respectiv atunci când statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse sau când, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.

Or, Înalta Curte constată că aspectele invocate în cuprinsul contestației formulate nu se circumscriu niciuneia dintre cele două situații reglementate expres de Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și nici cazurilor de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 59 din data de 22 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2021.

GGC - CL