ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2021

Asupra contestației de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 70 din data de 9 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. deținut în Penitenciarul Târgu Jiu, ca nefondată.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2021 la data de 5 martie 2021, contestatorul-condamnat A. a formulat contestație la executare, potrivit disp. art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., împotriva Sentinței penale nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25 martie 2017.

Prin contestația formulată petentul condamnat A. a arătat că la data de 09 aprilie 2012 a fost arestat de către autoritățile spaniole pentru săvârșirea a cinci infracțiuni, respectiv violență fizică în mediul familial prev. de art. 173,2 din C. pen. spaniol, constrângere prev. de art. 172,1 din C. pen. spaniol, agresiune sexuală prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol, vătămare corporală prev. de art. 147 și 148.4 din C. pen. spaniol și amenințări ușoare prev. de art. 174.1 din C. pen. spaniol și a fost pus în libertate la data de 12 iulie 2012, rezultând astfel un număr de 93 de zile executate în Spania, aceste zile nefiind deduse din mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Prin cererea înaintată la dosarul cauzei la data de 9 martie 2021, petentul-condamnat A., în temeiul disp. art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 93 pronunțată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, sentință rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, și împotriva Sentinței penale nr. 29/2015, pronunțată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secția a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4919 zile închisoare, și a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 93 pronunțată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, repunerea în individualitate a pedepselor pronunțate pentru cele cinci infracțiuni săvârșite, contopirea pedepselor aplicate, având în vedere că au fost săvârșite în concurs, și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

În drept au fost invocate cazurile de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) și art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus atașarea dosarului nr. x/2017 în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 93 din 12 aprilie 2017, din 23 aprilie 2019, având ca obiect transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei aplicată în Spania, într-un penitenciar din România, a dosarului nr. x/2017 în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 2 din 10 ianuarie 2017, având ca obiect contestație la executare art. 598 C. proc. pen., și a dosarului nr. x/2018 în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 76 din 19 aprilie 2018, având ca obiect contestație la executare art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

La termenele de judecată din data de 11 martie 2021 și 22 martie 2021, instanța a dispus emiterea unei adrese către autoritățile judiciare spaniole - Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 6 Huelva, cărora li s-a solicitat să comunice instanței dacă în perioada 9 aprilie 2012 - 12 iulie 2012 condamnatul A. fost arestat preventiv în cauza în care s-a pronunțat Sentința nr. 29/2015, pronunțată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secția a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, dacă această perioadă se deduce din pedeapsa aplicată de 4919 zile închisoare, cu precizarea că relațiile solicitate sunt necesare pentru soluționarea contestației la executare formulată de petentul condamnat.

La data de 23 martie 2021, autoritățile judiciare spaniole au comunicat că persoana condamnată nu are nicio perioadă de închisoare preventivă nededusă în conformitate cu cauzele sale, fiind incluse în calculul pedepsei totale perioadele de arest preventiv, dat fiind faptul că perioada pretinsă de la 9 aprilie 2012 până la 12 iulie 2012 în care a fost arestat preventiv la dispoziția Tribunalului de Instrucție nr. 3 din La Palma del Condado Procedura preliminară 591/122, procedura prescurtată 108/12, a fost aplicată în executarea 36/09 a Tribunalului Provincial din Huelva, secțiunea 2 și aceasta este în conformitate cu prevederile art. 58.1 din C. pen., conform cărora în nici un caz aceeași perioadă de privare de libertate nu a putut fi executată în mai multe cauze, conform formulării Legii Organice 5/10 din 22 iunie și art. 58.2 C. pen. în conformitate cu care deducerea arestului preventiv într-o altă cauză decât cea care a fost decretată va fi convenită după verificarea faptului că nu va fi dedus în altă cauză.

Curtea de apel, examinând contestația la executare, a apreciat că este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația la executare se poate formula atunci când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, în jurisprudența națională fiind calificată drept o situație de împiedicare la executare omisiunea deducerii duratei reținerii persoanei condamnate prin hotărârea definitivă.

Analizând contestația la executare formulată de petent, s-a constatat că nu este incident cazul invocat de acesta.

Astfel, prin Sentința penală nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, sentință rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare spaniole.

A fost recunoscută Sentința penală nr. 29/2015, pronunțată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secția a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, prin care A., a fost condamnat pentru săvârșirea a cinci infracțiuni, respectiv violență fizică în mediul familial prev. de art. 173,2 din C. pen. spaniol, constrângere prev. de art. 172,1 din C. pen. spaniol, agresiune sexuală prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol, vătămare corporală prev. de art. 147 și 148.4 din C. pen. spaniol și amenințări ușoare prev. de art. 174.1 din C. pen. spaniol, care au corespondent în legislația română infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 C. pen., șantaj prev. de art. 207 alin. (1) C. pen., viol prev. de art. 218 C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 C. pen. și amenințare prev. de art. 206 C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 4.919 zile închisoare, într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 886 de zile calculate la data de 27 iunie 2016, din acestea 675 zile reprezentând perioada de arest preventiv de la 24 ianuarie 2014 la 29 noiembrie 2015, conform înscrisului denumit Lichidarea pedepsei privative de libertate, emis de Curtea Provincială Huelva, aflat la dosar nr. x/2017.

S-a dedus în continuare perioada executată de la 28 iunie 2016 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Ulterior, în baza Sentinței penale nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, s-a emis de către Curtea de Apel Craiova mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017.

Prin Sentința penală nr. 2 din 10 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017 a fost admisă contestația la executare formulată de petentul-condamnat A..

S-au dedus din pedeapsa de 4919 zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 93 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă la data de 23 mai 2017 prin neapelare, perioadele executate de la data de 14 decembrie 2013 la data de 18 decembrie 2013 inclusiv (reprezentând arest preventiv), precum și de la data de 6 ianuarie 2014 la data de 23 ianuarie 2014 inclusiv (reprezentând arest preventiv).

În ceea ce privește perioada solicitată a fi dedusă în prezenta cauză, respectiv perioada cuprinsă între 9 aprilie 2012 și 12 iulie 2012, din relațiile comunicate de autoritățile judiciare spaniole, rezultă că o cerere similară a fost formulată de către petent înainte de transferarea într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4.919 zile închisoare, cerere care a fost respinsă de autoritățile judiciare spaniole respectiv Judecătoria de Supraveghere a executării pedepselor nr. 6 din Andalucia, sediul în Huelva, printr-o decizie din 24 februarie 2017, reținându-se că petentul nu are nicio perioadă de arest preventiv nededusă, perioada reclamată fiind aplicată în ordinea executivă 36/09 din Huelva, secțiunea 2a.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 302/2004 republicată "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

În raport de aceste dispoziții s-a constatat că, pentru perioada anterioară transferării nu pot fi computate decât perioadele deduse de statul emitent, în conformitate cu propria legislație. În caz contrar, dacă s-ar admite ca o instanță națională din statul de executare să acorde, în conformitate cu dreptul său național, după ce a recunoscut hotărârea judecătorească de condamnare pronunțată de o instanță din statul emitent și odată ce persoana condamnată a fost transferată autorităților din statul de executare, o reducere de pedeapsă în raport cu partea din pedeapsă deja executată de această persoană pe teritoriul statului emitent, în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în temeiul dreptului lor național, o astfel de reducere de pedeapsă, ar fi de natură să aducă atingere obiectivelor urmărite de Decizia-cadru 2008/909, printre care figurează în special respectarea principiului recunoașterii reciproce, care constituie, potrivit considerentului (1) al acestei decizii-cadru interpretat în lumina art. 82 alin. (1) Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, "piatra de temelie" a cooperării judiciare în materie penală în cadrul Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 79).

Or, în cauză, așa cum s-a arătat, statul emitent (autoritățile judiciare spaniole) a precizat că petentul nu are nicio perioadă de arest preventiv nededusă, perioada cuprinsă între 4 septembrie 2012 și 7 decembrie 2012 fiind aplicată în ordinea executivă din Huelva, secțiunea 2a.

În ceea ce privește solicitarea petentului de a se deduce această perioadă ca urmare a efectuării de către instanța română, a unei contopiri cu pedepse aplicate de autoritățile judiciare spaniole se constată că, în urma unei astfel de operațiuni s-ar ajunge implicit ca, prin aplicarea dispozițiilor din legislația română, să fie deduse perioade pentru care legislația statului emitent interzice computarea, fiind pe cale de consecință afectat principiul la care s-a făcut referire mai sus.

Concluzionând, s-a constatat că din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România de petentul condamnat au fost deduse în integralitate perioada executată înainte de transferare și numărul de zile deduse ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent, solicitarea acestuia privind deducerea suplimentară a perioadei cuprinsă între 04 septembrie 2012 și 7 decembrie 2012 fiind nefondată.

II. Împotriva sentinței sus-menționate a formulat contestație condamnatul A., solicitând admiterea contestației formulate și deducerea celor 93 de zile închisoare executate pe teritoriul Spaniei, cu consecința emiterii unui mandat de executare a pedepsei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că nu este fondată contestația formulată de petentul condamnat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea sa din 9 martie 2021, petentul-condamnat A., în temeiul dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 93 pronunțată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, sentință rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 mai 2017, și împotriva Sentinței penale nr. 29/2015, pronunțată la data de 3 noiembrie 2015 de Curtea Provincială din Huelva, secția a treia, definitivă la data de 27 noiembrie 2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4919 zile închisoare, solicitând desființarea Sentinței penale nr. 93 pronunțată la data de 12 iulie 2017 de Curtea de Apel Craiova, repunerea în individualitate a pedepselor pronunțate pentru cele cinci infracțiuni săvârșite, contopirea pedepselor aplicate, având în vedere că faptele au fost săvârșite în concurs, și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Contestatorul a solicitat totodată deducerea unui număr de 93 de zile executate în Spania, susținând că la data de 9 aprilie 2012 a fost arestat de către autoritățile spaniole pentru săvârșirea a cinci infracțiuni, respectiv violență fizică în mediul familial prev. de art. 173,2 din C. pen. spaniol, constrângere prev. de art. 172,1 din C. pen. spaniol, agresiune sexuală prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol, vătămare corporală prev. de art. 147 și 148.4 din C. pen. spaniol și amenințări ușoare prev. de art. 174.1 din C. pen. spaniol și a fost pus în libertate la data de 12 iulie 2012, această perioadă nefiind dedusă din mandatul de executare a pedepsei închisorii.

În cauză, cadrul legal este dat de dispozițiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, cuprinse în titlul VI din Legea nr. 302/2004, republicată.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 302/2004, care reglementează legea care guvernează executarea, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Prin raportare la criteriile legale menționate, rezultă că instanța română nu are posibilitatea de a deduce perioada anterioară transferării condamnatului, decât în baza unei măsuri dispuse de statul emitent, cel spaniol în speță.

Or, din relațiile înaintate de către autoritățile judiciare spaniole, reiese că anterior transferării într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4.919 zile închisoare, contestatorul a solicitat autorităților judiciare spaniole deducerea aceleiași perioade, respectiv de la 9 aprilie 2012 la 12 iulie 2012, cerere care a fost respinsă de Judecătoria de Supraveghere a executării pedepselor nr. 6 din Andalucia, sediul în Huelva printr-o decizie din 24 februarie 2017, reținându-se că petentul nu are nicio perioadă de arest preventiv nededusă, perioada reclamată fiind aplicată în ordinea executivă 36/09 din Huelva, secțiunea 2a. Perioada de 93 de zile în care a fost arestat preventiv a fost avută în vedere la stabilirea unei alte pedepse decât cea pentru care s-a dispus transferarea acestuia în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziții a autorității judiciare spaniole cu privire la deducerea unei perioade din pedeapsa la care a fost condamnat, instanța română nu se poate substitui statului emitent.

Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut prin sentința sus-menționată Curtea de Apel Craiova, nici cererea contestatorului de contopire cu pedepsele aplicate de autoritățile judiciare spaniole nu este fondată, întrucât în cadrul acestei proceduri de recunoaștere a hotărârii străine, legea nu permite contopirea pedepselor, conform legii române.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8 și (9);

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Totodată, în cuprinsul art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, se prevede că în situația concursului de infracțiuni, nu pot fi aplicate dispozițiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

Prin urmare, dispozițiile legale nu permit instanței române aplicarea regulilor din C. pen. român în situația concursului de infracțiuni, ci doar adaptarea pedepsei rezultante în situații strict și limitativ prevăzute de legea specială.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 9 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 9 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2021.

GGC - CL