ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2021

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 218 din data de 7 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A., dispunându-se obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și plata onorariilor apărătorului desemnat din oficiu și a traducătorului autorizat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestație la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că motivele cererii le va susține în fața instanței de judecată.

La termenul de judecată din 23 iunie 2020, condamnatul a arătat că solicită deducerea din pedeapsă a perioadei considerată ca executată ca urmare a muncii prestate în detenție, cerere întemeiată, în opinia apărătorului din oficiu al contestatorului, pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 183 din 23 iunie 2020, luând act de faptul încarcerării contestatorului în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, Judecătoria Băilești, în temeiul art. 47 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., a admis excepția necompetenței sale teritoriale, pusă în discuție din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin Sentința penală nr. 2016 din 12 august 2020, Judecătoria Craiova, în baza art. 47 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis excepția necompetenței sale materiale, pusă în discuție din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 31 din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, în condițiile în care, prin cererea formulată, contestatorul A. a solicitat să beneficieze de zilele câștig în muncă acumulate pe perioada executării pedepsei închisorii în Spania, în raport cu dispozițiile art. 597 C. proc. pen., art. 598 C. proc. pen. și art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța competentă să analizeze solicitarea formulată acesta este Curtea de Apel Craiova, care, prin Sentința penală nr. 31 din data de 4 februarie 2019, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin neapelare, a recunoscut Sentința penală nr. 524 pronunțată la data de 31 octombrie 2014 de Curtea Regională din Sevilla, secția a III-a, definitivă la data de 16 aprilie 2015, prin care partea a fost condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare.

Urmare declinării de competență, contestația la executare formulată de condamnatul A. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. x/2020.

Astfel învestită, procedând la evaluarea contestației la executare, Curtea de Apel Craiova a notat că, prin Sentința penală nr. 31 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

A fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare spaniole, constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

S-a recunoscut Sentința nr. 524 pronunțată la data de 31 octombrie 2014 de Curtea Regională din Sevilla, secția a III-a, definitivă la data de 16 aprilie 2015, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni: agresiune sexuală, prev. de art. 178, 179 și 180.1.2 C. pen. spaniol; furt, prev. de art. 623.1 C. pen. spaniol și vătămare corporală, prev. de art. 617.1 C. pen. spaniol, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de viol, prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen. și furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., și s-a dispus transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de condamnat de la 11 iunie 2013 la 19 mai 2015, inclusiv, și, în continuare, de la 20 mai 2015 la zi, precum și durata reținerii și arestării provizorii în procedura de executare a mandatului european de arestare, de la 29 mai 2013 la 3 iunie 2013, inclusiv.

Sentința penală nr. 31 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, a rămas definitivă prin neapelare la data de 9 aprilie 2019. Ca urmare, la aceeași dată a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 33/2019 pe numele condamnatului A..

Condamnatul a fost transferat în România la data de 16 mai 2019, fiind deținut în Penitenciarul Giurgiu, unde execută pedeapsa de 12 ani închisoare.

A mai notat că, în relațiile comunicate de Judecătoria de Supraveghere Penitenciară nr. 6 din Andalucia la data de 21 octombrie 2020, se arată că pe timpul executării pedepsei în Penitenciarul Huelva, persoana condamnată A. nu a desfășurat activitate plătită în atelierele de producție ale închisorii și nu s-a aflat încadrat în relația specială de muncă penitenciară stabilită de Decretul Regal 782/2011. Totodată, se arată care sunt dispozițiile din legislația spaniolă privind condițiile în care se poate acorda liberarea condiționată ca urmare a participării la activități lucrative.

Totodată, în adresa transmisă de Centrul Penitenciar Cordoba la data de 16 noiembrie 2020, se arată că persoana condamnată A. a prestat muncă plătită într-un atelier de producție îmbrăcăminte industrială în perioadele: 17 - 27 august 2018, 2 noiembrie 2018 - 8 martie 2019 și 25 aprilie - 3 mai 2019 și condițiile în care se poate acorda liberarea condiționată.

În contextul informațiilor anterior menționate, procedând la evaluarea cererii condamnatului prin prisma dispozițiilor art. 598 C. proc. pen., art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat că, în speță, autoritățile judiciare spaniole nu au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care condamnatului să i se fi acordat vreun drept, motiv pentru care nu se poate reține că acesta a beneficiat de o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii prestate cât timp a fost încarcerat în statul emitent, care să poată fi recunoscută în condițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerente, notând și că, pe de o parte, Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevede posibilitatea valorificării, în condițiile art. 100 alin. (3) și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, a perioadei cât condamnatul a prestat muncă remunerată în timpul detenției în statul emitent, iar pe de altă parte, că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, pronunțată în cauza C-554/14, Atanas Ognyanov) nu permite statului de executare să aplice dreptul propriu privind executarea pedepselor și reglementările referitoare la reducerile de pedeapsă, Curtea a constatat neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul A., motiv pentru care a dispus respingerea ei ca atare.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 decembrie 2020, sub nr. x/2020.

La termenul fixat în cauză, 15 ianuarie 2021, după consultarea contestatorului condamnat, apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică din oficiu a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, deducerea din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată contestatorului de către autoritățile judiciare spaniole a întregii perioade recunoscute ca executate ca urmare a muncii prestate de acesta în penitenciarele din Spania, aceleași concluzii formulând și contestatorul în ultimul cuvânt.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. (aflat în prezent în executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin Sentința nr. 524 pronunțată la data de 31 octombrie 2014 de Curtea Regională din Sevilla, secția a III-a, definitivă la data de 16 aprilie 2015, recunoscută prin Sentința penală definitivă nr. 31 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019) a solicitat deducerea, din pedeapsa în executarea căreia se află, a întregii perioade considerate ca executată ca urmare a muncii prestate în timpul detenției în penitenciarele din Spania, anterior predării lui.

Cererea astfel formulată constituie o contestație la executare care își găsește temeiul în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 156 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător".

Aceste texte de lege, care garantează că, în procedura de transferare, persoanele condamnate vor beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instituie în sarcina instanțelor naționale obligația deducerii din pedeapsa privativă de libertate care trebuie executată în România, atât a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, cât și, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

În considerarea acestor dispoziții legale, cetățeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoscută în România, care a beneficiat, în statul de condamnare, de recunoașterea ca executată a unei perioade de timp, ca efect al muncii prestate și a conduitei pozitive pe parcursul executării pedepsei sau a altor instituții ale statului de condamnare, își păstrează acest drept și ulterior transferării sale într-un loc de deținere din țara de origine, el urmând să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât și a statului de executare.

Pentru a produce însă astfel de efecte, recunoșterea ca executată a unei perioade de timp, ca efect al muncii prestate și a conduitei pozitive pe parcursul executării pedepsei sau a altor instituții ale statului de condamnare, trebuie să fie acordată printr-o hotărâre judecătorească sau un act judiciar emis de autoritățile acestui stat, care urmează a fi recunoscute în condițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Evaluând datele concrete ale speței prin prisma considerațiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că, în susținerea cererii sale, condamnatul A. nu a depus, iar în urma diligențelor instanței, autoritățile spaniole nu au transmis vreun act judiciar prin care contestatorului să i se fi recunoscut ca executată o anumită perioadă de timp, ca urmare a muncii prestate în penitenciarele din Spania, anterior predării către autoritățile române.

În acest sens, notează că singurele documente depuse de condamnat în susținerea cererii sale, care se află la dosarul Curții de Apel Craiova, sunt contractul de muncă încheiat de contestator, la data de 17 august 2018, cu Penitenciarul Cordoba, și documente aferente acestuia.

Mai notează că, în urma diligențelor efectuate de Curtea de Apel Craiova, la dosarul cauzei au fost transmise:

- adresa din 13 octombrie 2020 emisă de Centrul Penitenciar din Huelva (aflată, în limba spaniolă, la dosarul Curții de Apel Craiova, iar tradusă în limba română, la fila x din același dosar) prin care se transmite că, în timpul detenției în centrul penitenciar, condamnatul A. nu a desfășurat o activitate plătită în atelierele de producție ale închisorii și nici nu a fost încadrat în relația specială de muncă penitenciară stabilită prin Decretul Regal 782/2011 din 6 iulie;

- adresa din 19 octombrie 2020 emisă de Instanța de Supraveghere Penitenciară nr. 6 din Anadalucia, Sediul în Huelva (aflată, în limba spaniolă, la dosarul Curții de Apel Craiova, iar tradusă în limba română, la dosar), prin care se transmite că, în timpul petrecut în Centrul Penitenciar din Huelva, condamnatul A. nu a desfășurat activitate plătită în atelierele de producție ale închisorii, precum și dispozițiile legale spaniole care reglementează liberarea condiționată;

- adresa din 6 noiembrie 2020 emisă de Centrul Penitenciar Cordoba (aflată, în limba spaniolă, la fila x verso din dosarul Curții de Apel Craiova, iar tradusă în limba română, la filele x din același dosar), prin care se transmite că, în timpul prezenței sale în Penitenciarul Cordoba, condamnatul A. a avut perioade de muncă plătite într-un atelier de producție de îmbrăcăminte industrială: de la 17 august 2018 până la 27 august 2018; de la 2 noiembrie 2018 până la 8 martie 2019 și de la 25 aprilie 2019 până la 3 mai 2019, precum și dispozițiile legale din C. pen. spaniol care reglementează liberarea condiționată.

Altfel spus, în urma diligențelor instanței de fond, autoritățile statului de condamnare au transmis exclusiv documentele cu caracter informativ anterior menționate, iar nu și acte judiciare prin care contestatorului să i se fi recunoscut ca executată o parte din pedeapsa de 12 ani închisoare, ca urmare a muncii prestate în perioada de detenție în penitenciarele din Spania.

De altfel, din înscrisurile transmise la dosar de autoritățile spaniole rezultă că persoana condamnată A. a prestat muncă (remunerată) doar în Penitenciarul Cordoba, în perioadele 17 august 2018 - 27 august 2018, 2 noiembrie 2018 - 8 martie 2019 și 25 aprilie 2019 - la 3 mai 2019, fără să fi beneficiat însă de o reducere corespunzătoare a pedepsei ca urmare a acestui fapt.

Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar emis de autoritățile statului de condamnare, prin care condamnatului să i se fi recunoscut ca executată o anumită perioadă de timp, ca efect al muncii prestate în detenție pe teritoriul acestui stat, instanța statului de executare nu poate proceda la reducerea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia se află acesta, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu poate proceda la valorificarea perioadei cât persoana condamnată a prestat muncă remunerată în unitățile de detenție ale statului de condamnare nici în condițiile art. 100 alin. (3) și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, întrucât, pe de o parte, dispozițiile Legii nr. 302/2004 nu prevăd în mod expres această posibilitate, iar pe de altă parte, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene interzice statului de executare să aplice dreptul propriu privind executarea pedepselor, în locul dreptului statului emitent.

În acest sens, relevantă este Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 8 noiembrie 2016, pronunțată în cauza C-554/14, Atanas Ognyanov, prin care s-a statuat că "Art. 17 alin. (1) și (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției sale în statul emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă . . . . . . . . . .Înainte de recunoașterea hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909. Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat."

Ca urmare, constatând că statul spaniol nu a acordat condamnatului A. o reducere de pedeapsă ca efect al muncii prestate de acesta în Penitenciarul Cordoba, în perioadele anterior menționate, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de acesta.

Pentru aceste motive, constatând neîntemeiate criticile formulate în contestație, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 218 din data de 7 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 218 din data de 7 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.

GGC - CL