ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra contestațiilor declarate de contestatorii S.C. A. S.R.L. și B. împotriva sentinței penale nr. 134 din data de 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din data de 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din C. proc. pen. rap la art. 595 din C. proc. pen., s-a respins contestația la executare formulata de contestatorii S.C. A. S.R.L. și B., ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați contestatorii S.C. A. S.R.L. și B. la plata sumei de 200 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit traducătorului autorizat, în sumă de 313,74 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că petenții condamnați - persoana juridică S.C. A. S.R.L și B. - au formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 254/2017 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 280/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Persoana juridică S.C. A. S.R.L., în precizările la contestație depuse la data de 10 iunie 2021, a susținut că menține motivele invocate în contestația la executare inițială, în esență completând, cu următoarele aspecte:

Contestatoarea S.C. A. S.R.L a arătat că prejudiciul, dobânzile și penalitățile au fost achitate integral. În aceste condiții, aplicarea Legii nr. 55/2021 numai în cauzele în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă este discriminatorie și încalcă dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituția României, întrucât creează o situație mai grea și nejustificată pentru persoanele care au achitat integral prejudiciul și accesoriile dar față de care a intervenit o hotărâre de condamnare definitivă înainte de intrarea în vigoare a legii noi. Nu este vina persoanelor aflate în astfel de situații că procesul lor s-a judecat mai repede decât al altor persoane aflate în situații similare.

De altfel, Curtea Constituțională a dezvoltat o jurisprudența constantă în acest sens, respectiv dispozițiile Deciziilor nr. 89 din 27 februarie 2003 sau nr. 573 din 3 mai 2011).

În teză principală, S.C. A. S.R.L. a considerat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., fapta pentru care a fost condamnată fiind dezincriminată prin Legea nr. 55/2021, lege intrată în vigoare după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost condamnată.

A apreciat că punctul 4 din Legea nr. 55/2021 reprezintă în realitate o dezincriminare a faptei de evaziune fiscală, în condițiile în care prejudiciul, dobânzile și penalitățile au fost achitate integral. Așa cum a arătat, contestatoarea a menționat că a fost achitat integral prejudiciul cauzat, accesoriile aferente, precum și 20 % din baza de calcul și prin urmare, art. 4 din C. pen. devine aplicabil în speță.

În sensul tezei potrivit căreia s-a apreciat de către S.C. A. S.R.L că ne aflăm în prezența unei dezincriminări a faptei, s-a arătat că pledează și decizia nr. 101 din 17 februarie 2021 a Curții Constituționale, decizie referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2021. În mai multe rânduri, în considerentele aceste decizii, Curtea Constituțională analizează proiectul de lege la care se referă obiecția de neconstituționalitate ca fiind o lege de dezincriminare.

Pedepsele aplicate ca urmare a condamnării, nu sunt numai cele prevăzute expres în hotărârea penală menționată mai sus. La acestea se adaugă și anularea înregistrării în scopuri TVA, pedeapsă care rezultă exclusiv din condamnarea menționată.

Ca o consecință automată, ope legis, a condamnării, prin Decizia nr. 385 din 10.02.2020 a ANAF s-a dispus anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, motivat de faptul că, înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316, art. 317 din Codul fiscal, a fost anulată potrivit art. 316 alin. (11) lit. c) din Codul fiscal, cu data comunicării prezentei decizii, întrucât, persoana impozabilă/asociații/administratorii, are/au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau atragerea răspunderii solidare cu debitorul.

Prin hotărârile penale de condamnare nu s-a dispus nicio măsură cu privire la atributul TVA al S.C. A. S.R.L.

Din această perspectivă, s-a apreciat că anularea înregistrării în scopuri de TVA reprezintă o extindere a pedepsei aplicată prin hotărârile penale de condamnare, iar măsura are efecte ireversibile pentru S.C. A. S.R.L., în condițiile în care a achitat atât amenda, cât și prejudiciul care i-a fost imputat în cadrul dosarului penal. Retragerea atributului TVA este o măsură care produce efecte dramatice asupra S.C. A. S.R.L, mult mai ample decât pedepsele la care a fost condamnată prin hotărârea judecătorească menționată. Din această perspectivă, având în vedere criteriile Engel dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, retragerea atributului TVA constituie o veritabilă pedeapsă penală.

S-a subliniat de către contestatoarea S.C. A. S.R.L că anularea înregistrării în scopuri de TVA produce consecințe deosebit de grave față de societate, dat fiind obiectul său de activitate - acela de societate de producție și realizare construcții civile și industriale -, dar și de societate care desfășoară activități de comerț cu materiale de construcții. Contestatoarea S.C. A. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 11 alin. (8) și (9) din Codul fiscal.

Dată fiind severitatea măsurii aplicate de către organul administrativ fiscal, având în vedere și efectele negative pe care această măsură le are, respectiv anularea înregistrării în scopuri de TVA, prevăzută de art. 11 alin. (8) și art. 316 alin. (11) lit. c) din Codul fiscal, această măsură are caracterul unei adevărate pedepse penale, astfel cum s-a reținut în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în interpretarea și aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenție, că noțiunea de "acuzație penală" are caracter autonom, din motivele precizate în jurisprudența Curții, precum și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, reieșind că atributul "autonom" semnifică faptul că înțelesul noțiunii de acuzație penală este propriu, independent de înțelesul pe care acesta în are în legislația și jurisprudența statelor membre.

Pentru a stabili dacă există o acuzație în materie penală în sensul stabilit prin Protocolul nr. 7, instanțele europene au stabilit criterii de apreciere, și anume: calificarea juridică a infracțiunii în dreptul intern, natura infracțiunii, precum și gradul de severitate al acesteia, criterii cunoscute drept "Criteriile Engel".

Ca urmare a analizei criteriilor indicate, sfera noțiunilor de "acuzație în materie penală" și "sancțiune penală" poate fi extinsă, de exemplu, și la sancțiunile de natură fiscală sau administrativă. (Cauza Rosenquist c. Suediei, Decizia din 14.09.2004).

În concluzie, ca urmare a condamnării, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a arătat că nu i s-a aplicat doar pedeapsa amenzii penale de 80.000 RON, ci și pedeapsa anulării înregistrării în scopuri TVA (retragerea atributului TVA) care, în cazul concret, este mult mai drastică, producând pierderi enorme pentru societate, așa cum a detaliat mai sus.

În teză subsidiară, în măsura în care nu s-ar considera că suntem în prezența unei dezincriminări a faptei, S.C. A. S.R.L a solicitat să se ia act că ne aflăm în prezența unei legi penale mai favorabile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 6 din C. pen.. A susținut în acest sens că, într-adevăr, în această teză subsidiară, suma de 20% din baza de calcul, prin gravitatea ei (înseamnă cea 1.848.000 RON) reprezintă o adevărată pedeapsă penală în sensul autonom al acestei noțiuni conferit de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, putând fi asimilată amenzii din dreptul intern. Prin urmare, contestatoarea a considerat că pedeapsa amenzii de 80.000 RON, la care se adaugă anularea înregistrării în scopuri TVA aplicată în speță, trebuie înlocuită cu pedeapsa instituită de legea nouă mai favorabilă.

Astfel, în favoarea aplicării în cauză dispozițiilor art. 6 C. pen., contestatoarea a formulat un argument distinct, întemeiat pe dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe noțiunea autonomă de "pedeapsă" dezvoltată în jurisprudența Curții Europene. În această teză, a apreciat că suma de 20% din baza de calcul, la care face referire art. 10 din Legea nr. 241/2005 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 55/2021, este în realitate, în circumstanțele concrete ale speței, o "pedeapsă penală" în sensul autonom al acestei noțiuni inclusă în art. 7 din Convenție. Fiind o pedeapsă pecuniară, de natura amenzii penale din dreptul intern, este evident că aceasta este mai blândă decât pedeapsa cu închisoarea ce i-a fost aplicată, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 6 alin. (3) din C. pen.

Curtea Europeană a atribuit noțiunii de pedeapsă penală la care face referire art. 7 din Convenție un sens autonom, distinct de cel dat de normele juridice interne, acest termen este în strânsă legătură cu noțiunea de "acuzație în materie penală" prevăzută de art. 6 din Convenție, noțiune care este, de asemenea, autonomă în jurisprudența Curții.

În cauză, suma de 20% din baza de calcul are un rol represiv și disuasiv, nu are rolul de recuperare a prejudiciului, fiind evident din formularea textului de lege că rol în recuperarea prejudiciului îl au dispozițiile privind plata acestuia și plata dobânzilor (eventual a penalităților) la care art. 10 modificat face referire expresă. Prin urmare, suma de 20% din baza de calcul are un rol represiv.

În acest sens, contestatoarea S.C. A. S.R.L a subliniat că, în caz de neplată a acestei sume, se va dispune pedeapsa închisorii, dacă nu se achită prejudiciul, sau pedeapsa amenzii penale, dacă se achită prejudiciul, dar nu se achită în plus și 20% din baza de calcul, ceea ce înseamnă că atât sancțiunea de 20%, cât și închisoarea sau amenda penală, sunt sancțiuni care aparțin aceleiași ramuri de drept, dreptul penal.

Această pedeapsă este instituită exclusiv în favoarea statului și nu exonerează pe debitor de la plata prejudiciului. În plus, s-a arătat că această sancțiune este aplicabilă în cadrul unei proceduri penale, la capătul unui proces care are drept scop verificarea îndeplinirii condițiilor de tragere la răspundere penală. Suma de 20% din baza de calcul în speța de față, în măsura în care s-ar reține că fapta este producătoare de prejudiciu, este în cuantum de aproximativ 1.848.000 RON. Așadar, prin cuantumul ei, aceasta are o gravitate deosebită, specifică pedepsei penale.

De altfel, în jurisprudența Curții s-au stabilit mai multe criterii potrivit cărora o sancțiune fiscală poate fi considerată o sancțiune penală: când nu are un scop reparator, ci urmărește pedepsirea persoanei vinovate, când are un scop preventiv și represiv, când are o amploare deosebită, iar în caz de neplată, expune persoana vizată riscului închisorii.

Contestatorul B., în precizările la contestația formulată în cauză, depuse la dosar la data de 10 iunie 2021, a susținut, în esență, că, prin sentința penală contestată în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat (art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003) și la 4 ani și 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni de închisoare. Totodată, a fost obligat, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata prejudiciului de 9.238.577 RON rezultat al infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin decizia penală nr. 408/A din 16 decembrie 2019 i-a fost respins apelul declarat în cauză, fiind păstrată în întregime soluția instanței de fond.

Prin Legea nr. 55 din 31 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 332 din 1 aprilie 2021, a fost modificat substanțial art. 10 din Legea nr. 241/2005 .

Pentru plata prejudiciului, coinculpata S.C. A. S.R.L. a achitat următoarele sume: la 12 decembrie 2014 - 1.500.000 RON; la 15 ianuarie 2015 - 50.000 RON; la 19 ianuarie 2015-50.000 RON; la 26 ianuarie 2015 - 900.000 RON; la 29 septembrie 2015 - 1.027.305 RON; la 26 noiembrie 2020 - 5.709.607 RON. Așadar, a fost achitat integral prejudiciul reținut prin hotărârea a cărei executare o contestă.

De asemenea, ca urmare a faptului că au fost achitate toate datoriile către bugetul de stat înainte de 31 decembrie 2020, în temeiul O.U.G nr. 69/2020, organul fiscal a dispus anularea obligațiilor de plată accesorii prin decizia nr. 24537/17.12.2020.

În fine, la 12 mai 2021, coinculpata S.C. A. S.R.L. a achitat și suma de 1.848.000 reprezentând 20% din baza de calcul, conform art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel cum a notificată prin Legea nr. 55/2021.

Prin urmare, s-a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 10 alin. (1

) și art. (1

) din Legea nr. 241/2005.

În teză principală, contestatorul B. a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 4 C. pen., fapta pentru care a fost condamnat fiind dezincriminată prin Legea nr. 55/2021, lege intrată în vigoare după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost condamnat.

Contestatorul a considerat că punctul 4 din Legea nr. 55/2021 reprezintă în realitate o dezincriminare a faptei de evaziune fiscală, în condițiile în care prejudiciul, dobânzile și penalitățile sunt achitate integral. Așa cum a arătat, a fost achitat integral prejudiciul cauzat, accesoriile aferente, precum și 20 % din baza de calcul și prin urmare, art. 4 din C. pen. devine aplicabil în speță.

În sensul tezei potrivit căreia ne-am afla în prezența unei dezincriminări a faptei, contestatorul a menționat că pledează și Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021 a Curții Constituționale, decizie referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2021. În mai multe rânduri, în considerentele aceste decizii, Curtea Constituțională analizează proiectul de lege la care se referă obiecția de neconstituționalitate ca fiind o lege de dezincriminare.

În teză subsidiară, în măsura în care nu se va considera că suntem în prezența unei dezincriminări a faptei, contestatorul B. a solicitat să se ia act că, în cauză, ne aflăm în prezența unei legi penale mai favorabile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen.. Astfel, pedeapsa prevăzută de noua lege, 20 % din baza de calcul, este echivalentă amenzii, în timp ce el a fost condamnat la închisoare, ipoteză prevăzută în alineatul al treilea al normei menționate.

A arătat că, într-adevăr, în această teză subsidiară, suma de 20% din baza de calcul, prin gravitatea ei, înseamnă aproximativ 1.848.000 RON, reprezentând o adevărată pedeapsă penală, în sensul autonom al acestei noțiuni conferit de Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, putând fi asimilată amenzii din dreptul intern. Prin urmare, contestatorul inculpat B. a considerat că pedeapsa cu închisoarea de 4 ani și 11 luni aplicată în speță trebuie înlocuită cu pedeapsa instituită de legea nouă, mai favorabilă.

În favoarea aplicării în cauză dispozițiilor art. 6 C. pen., contestatorul a formulat un argument distinct, întemeiat pe dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe noțiunea autonomă de "pedeapsă" dezvoltată în jurisprudența Curții Europene.

În această teză, a apreciat că suma de 20% din baza de calcul, la care face referire art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 55/2021, este în realitate, în circumstanțele concrete ale speței, o "pedeapsă penală" în sensul autonom al acestei noțiuni inclusă în art. 7 din Convenție. Fiind o pedeapsă pecuniară, de natura amenzii penale din dreptul intern, este evident că aceasta este mai blândă decât pedeapsa cu închisoarea ce i-a fost aplicată, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 6 alin. (3) din C. pen.

Curtea Europeană a atribuit noțiunii de pedeapsă penală la care face referire art. 7 din Convenție un sens autonom, distinct de cel dat de normele juridice interne. Acest termen este în strânsă legătură cu noțiunea de "acuzație în materie penală" prevăzută de art. 6 din Convenție, noțiune care este, de asemenea, autonomă în jurisprudența Curții.

Având în vedere că, în speța de față, este vorba de protecția unor drepturi fundamentale și ținând seama de dispozițiile art. 20 din Constituția României, contestatorul inculpat B. a apreciat că, interpretările pe care Curtea le dă "pedepsei penale" și "acuzației în materie penală", trebuie aplicate și în prezenta contestație la executare.

În cauză, suma de 20% din baza de calcul are un rol represiv și disuasiv, ea nu are rolul de recuperare a prejudiciului, fiind evident din formularea textului de lege că rol în recuperarea prejudiciului îl au dispozițiile privind plata acestuia și plata dobânzilor, eventual penalităților, la care art. 10 modificat face referire expresă. Prin urmare, suma de 20% din baza de calcul are un rol represiv.

În acest sens, contestatorul a subliniat că, în caz de neplată a acestei sume, se dispune pedeapsa închisorii, dacă nu se achită prejudiciul, sau pedeapsa amenzii penale, dacă se achită prejudiciul, dar nu se achită în plus și 20% din baza de calcul, ceea ce înseamnă că atât 20%, cât și închisoarea sau amenda penală, sunt sancțiuni care aparțin aceleiași ramuri de drept, dreptul penal. Suma de 20% din baza de calcul în speța de față, în măsura în care s-ar reține că fapta este producătoare de prejudiciu, este în cuantum de 1.848.000 RON. Așadar, prin cuantumul ei, aceasta are o gravitate deosebită, specifică pedepsei penale.

Prejudiciul, dobânzile și penalitățile au fost achitate integral și în aceste condiții, aplicarea Legii nr. 55/2021 numai în cauzele în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, este discriminatorie și încalcă dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituția României, întrucât creează o situație mai grea și nejustificată pentru persoanele care au achitat integral prejudiciul și accesoriile, dar față de care a intervenit o hotărâre de condamnare definitivă înainte de intrarea în vigoare a legii noi. S-a menționat așadar că nu este vina persoanelor aflate în astfel de situații că procesul lor s-a judecat mai repede decât al altor persoane aflate în situații similare.

Curtea a constatat că stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clemenței, este în contradicție cu principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se acordă grațierea trebuie să se aplice tuturor persoanelor care, aflate în aceeași situație, pot beneficia de iertarea pedepsei.

În susținerea contestației la executare, inculpatul B. a atașat la dosar următoarele înscrisuri: ordinul de plată din 12 decembrie 2014 pentru suma de 1.500.000 RON; ordinul de plată din 15 ianuarie 2015 pentru suma de 50.000 RON; ordinul de plată din 19 ianuarie 2015 pentru suma de 50.000 RON; ordinul de plată din 26 ianuarie 2015 pentru suma de 900.000 RON; ordinul de plată din 29 septembrie 2015 pentru suma de 1.027.305 RON; ordinul de plată din 26 noiembrie 2020 pentru suma de 5.709.607 RON; decizia nr. 24537 din 17 decembrie 2020 privind anularea obligațiilor de plată accesorii; ordinul de plată din 12 mai 2021 pentru suma de 1.848.000 RON; adresă în română și italiană, prin care a arătat că solicită judecata în lipsă și dorește să fie reprezentat de avocat ales; hotărârea instanței italiene, care atestă că este în arest la domiciliu în executarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2021, la interpelarea instanței, contestatorii B. și S.C. A. S.R.L, prin apărător ales, au arătat că temeiul juridic al contestației la executare este reprezentat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. rap. la disp. art. 595 din C. proc. pen., invocând, în principal, aplicarea disp. 4 din C. pen. și, în subsidiar, aplicarea disp. art. 6 din C. pen.. Contestatorul persoana fizica a formulat cerere de judecare în lipsă conform art. 364 alin. (4) din C. proc. pen.

Analizând contestația la executare formulată, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 254 din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. x/2016, referitor la persoana juridică-inculpat S.C. A. S.R.L. și la inculpatul B., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. s-au recalificat faptele cu privire la care inculpata persoană juridică S.C. A. S.R.L. Craiova ce a fost trimisă în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activității infracționale.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. ași) c și alin. (2) C. pen. anterior, și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 11 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior a fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. A. S.R.L. Craiova la pedeapsa de 80.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

S-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară prev. de art. 53

alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicția de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 397 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român - prin reprez. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București și, printre alții, au fost obligați inculpatul B. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. Bistrița Năsăud, prin lichidator D., precum și inculpata persoană juridică S.C. E. S.A. Sibiu, S.C. A. S.R.L. Craiova, S.C. F. S.R.L. Craiova și S.C. G. S.R.L. Băilești, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plății.

S-a constatat că S.C. A. S.R.L. Craiova a achitat, conform ordinelor de plată nr. x/12.12.2014, suma de 1.500.000 RON, nr. 162/15.01.2015 suma de 50.000 RON, nr. 212/19.01.2015, suma de 50.000 RON și nr. 319/26.01.2015, suma de 900.000 RON, cu titlu de "plată provizorie parțială" în dosarul nr. x/2012.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al S.C. A. S.R.L. Craiova, astfel cum a fost comunicat prin adresa nr. x/13.10.2014, până la concurența sumei de 9.238.577 RON.

Hotărârea Curții de Apel Craiova a rămasă definitivă prin decizia penală nr. 408/A din 16 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, printre altele, referitor la apelurile declarate de persoana juridică-inculpat S.C. A. S.R.L. și de inculpatul B., a decis admiterea apelului declarat de inculpata S.C. A. S.R.L. Craiova împotriva sentinței penale nr. 259 data de 08 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. A desființat, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, a constatat că apelanta - intimată inculpată persoană juridică S.C. A. S.R.L. Craiova a achitat și suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară . S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, dacă nu contravin deciziei. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul declarat de B..

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 55 din 31 martie 2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial Nr. 332 din 1 aprilie 2021, dispozițiile relevante din Legea nr. 241/2005 au următorul cuprins:

Art. 9 - (1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (…).

Art. 10 - (1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.

(1/1) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare. (1/2) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1/1).

Regimul sancționator al infracțiunii de evaziune fiscala prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 în urma modificărilor operate prin Legea nr. 55/2021:

Pedeapsa amenzii prevăzute alternativ cu pedeapsa închisorii nu are caracter autonom, în sensul ca instanța de judecată nu are un drept de opțiune între cele două categorii de sancțiuni penale - amenda sau închisoarea - în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, potrivit criteriilor de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 C. pen., ci sancțiunea amenzii poate fi aplicată numai în condițiile dezvoltate de art. 10 din Legea nr. 241/2005 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 55/2021.

Către aceasta concluzie conduce interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 9 și art. 10 din Legea nr. 241/2005 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 55/2021, prevederile art. 10 având rolul de a stabili cadrul procesual penal în care poate sau trebuie aplicată sancțiunea penală a amenzii. Astfel, prevederile art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu trebuie interpretate și aplicate izolat, ci numai în coroborare și raportare la dispozițiile art. 10 din același act normativ, al căror rol completator este de a stabili condițiile de natura substanțială (cuantumul prejudiciului) și procesual penală (momentul achitării prejudiciului) în care devine aplicabilă prevederea din prima parte a art. 9 din Legea nr. 241/2005 privind pedeapsa penală a amenzii pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

O interpretare contrară ar atrage lipsa de coerență și totodată contrarietatea celor doua dispoziții legale, dacă legiuitorul a prevăzut pedeapsa amenzii alternativ cu închisoarea în textul de reglementare al art. 9 din Legea nr. 241/2005 ar însemna că instanța de judecată să poată aplica aceasta sancțiune în cazul oricărei forme infracționale, indiferent de cuantumul prejudiciului (chiar și mai mare de 100.000 euro) și fără a ține seama dacă acesta a fost recuperat până la rămânerea definitivă a hotărârii. O asemenea interpretare este infirmată prin chiar textul articolului legal următor - art. 10 din Legea nr. 241/2005- care stabilește, pe paliere financiare, condițiile de aplicare a pedepsei amenzii reglementate prin partea introductiva a art. 9 din Legea nr. 241/2005.

În consecință, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 9 și art. 10 din Legea nr. 241/2005 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 55/2021, rezultă următorul sistemul sancționator:

- în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 9, dacă valoarea prejudiciului este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, pedeapsa este închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; dacă acest prejudiciu cauzat a fost recuperat în cursul urmăririi penale sau al judecății se aplică pedeapsa cu amenda. Se instituie, astfel, un caz de aplicare obligatorie a pedepsei amenzii dacă sunt îndeplinite cerințele legale privind cuantumul prejudiciului și momentul recuperării sale integrale. Aceasta prevedere legală are valoarea juridică a unei cauze de atenuate a pedepsei, obligatorie pentru instanța de judecata, cu efecte juridice proprii, de sine-stătătoare, constând în înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii.

- în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 9, dacă valoarea prejudiciului nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, pedeapsa este tot închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; dacă acest prejudiciu a fost recuperat în cursul urmăririi penale sau al judecății se poate aplica pedeapsa cu amenda. Se instituie un caz de aplicare facultativă a pedepsei amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani (ale cărei limite rămân așadar nemodificate), dacă sunt îndeplinite cerințele legale privind cuantumul prejudiciului și momentul recuperării sale integrale. Aceasta prevedere legală are valoarea juridica a unei cauze facultative de atenuare a pedepsei, constând în posibilitatea înlocuirii pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii.

- în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 9, dacă valoarea prejudiciului depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani. Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani. Nu a intervenit nicio modificare legislativă în ceea ce privește regimul sancționator, chiar și în situația în care în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, neexistând nicio cauza de atenuare a regimului sancționator reglementat prin dispozițiile Legii nr. 241/2005 în urma ultimei modificări legislative.

- conform art. 10 alin. (1)/1 și 1/2: în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. h) din C. proc. pen.. Se reglementează o cauză de nepedepsire, respectiv fapta există, constituie infracțiune, dar din motive de politică penală nu se mai pedepsește. Dispozițiile se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului, ceea ce conferă cauzei de nepedepsire caracter real. Natura juridică a acestor prevederi este de cauză de nepedepsire, astfel cum rezulta din formularea lipsită de echivoc din textul legal, care face trimitere inclusiv la temeiul de drept procesual de stingere a acțiunii penale, art. 16 lit. h) din C. proc. pen.. Curtea Constituțională a statuat expres că "se reglementează și o cauză de nepedepsire" în paragraful 71 din Decizia nr. 101/2021.

Domeniul de aplicare:

După cum rezultă din exprimarea in terminis a legiuitorului, cauzele de atenuare facultativă sau obligatorie a pedepsei reglementate în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și respectiv cauza de nepedepsire reglementată în art. 10 alin. (1)/1 din Legea nr. 241/2005 modificată, sunt condiționate de acoperirea prejudiciului, respectiv și a cotei de 20% din baza de calcul, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Aceste cauze de atenuare a pedepsei și cauze de nepedepsire nu se aplică inculpaților față de care hotărârea de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 a rămas definitivă, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2021 și care nici nu au achitat integral prejudiciul până la rămânerea definitivă a hotărârii, dar l-au achitat (inclusiv cu majorarea de 20% din baza de calcul) după intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2021, o interpretare diferită ar adăuga la lege.

Nu există egalitate în drepturi între aceste două categorii de persoane, întrucât situația lor diferă în substanță, inculpații aflați în cursul procesului penal au achitat prejudiciul cu respectarea momentului procesual al rămânerii definitive a hotărârii, iar persoanele față de care procesul a luat sfârșit, eventual cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii care a introdus cauze de atenuare a pedepsei și de nepedepsire se afla în cursul executării hotărârii, când nu mai pot fi repuse în discuție fapte și împrejurări care țin de fondul acuzației penale și al acuzației civile accesorii celei penale; în acest ultim caz, achitarea prejudiciului echivalează cu punerea în executare a unei hotărâri definitive care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În cauza penală dedusa judecății, procesul s-a finalizat prin hotărârea definitivă cu mai mult de 1 an și 3 luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2021, astfel că nu este operabil criteriul celerității procedurii care ar fi operat în defavoarea contestatorilor, astfel cum aceștia pretind.

- Prin decizia nr. 932/din 14 decembrie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în forma în vigoare la acea dată - care prevedea o cauză de reducere a pedepsei, Curtea Constituțională fiind sesizată chiar cu domeniul de aplicare al acestei cauze de reducere a pedepsei, a statuat în mod expres:

"Curtea a reținut că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituționale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă.

Principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator în funcție de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvârșită este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat.

În legătură cu critica referitoare la încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile, Curtea reține că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. În consecință, Curtea constată că, în speța examinată, primul termen de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal".

Prin aceasta decizie Curtea Constituțională nu a statuat asupra încălcării principiului egalității în fața legii față de inculpații în raport de care hotărârea a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a legii, ci doar a extins beneficiul aplicării textului legal până la termenul imediat următor intrării în vigoare a legii, indiferent de faza în care se afla procesul penal, însă numai până la rămânerea definitivă a hotărârii.

- Prin deciziile nr. 1.483 și 1.470 din 8.11.2011, Curtea Constituțională a României a statuat că dispozițiile art. 320

din C. proc. pen. - acordul de recunoaștere a vinovăției, ce au o dublă natură - procesuală și de drept material, sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Așadar, prevederile art. 320

din C. proc. pen. anterior se aplicau până la începerea cercetării judecătorești, iar în situații tranzitorii (recunoașterea vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi - anterior Legii nr. 202/2010, dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit legii noi - după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a introdus art. 320

din C. proc. pen. anterior), până la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011.

Prin urmare, cauza specială de reducere a pedepsei - art. 320

din C. proc. pen. anterior - s-a aplicat numai în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive (în situații tranzitorii), și nu a fost susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile în faza executării. Nu a fost admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice - unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

Sunt relevante pentru problematica suspusă dezbaterii și alte decizii pronunțate de Curtea Constituțională referitoare la neaplicarea retroactivă, după rămânerea definitivă a hotărârii, a dispozițiilor art. 320

din C. proc. pen. anterior care cuprindeau o cauza de reducere a pedepsei ca urmare a recunoașterii faptei de către inculpați:

- decizia nr. 512 din 15 mai 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 20.06.2012 - "principiul aplicării legii penale mai favorabile... în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 320

din C. proc. pen. nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 și art. 15 din C. pen. referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispozițiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din C. pen. ...așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Totodată, nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept".

- decizia nr. 185 din 6 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și ale art. 320

din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 12.04.2012 și decizia 80 din 2 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 178 din 20.03.2012.

În decizia nr. 573 din 3 mai 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74

din C. pen. anterior, publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 25.05.2011, Curtea Constituțională a dezvoltat principiul egalității în fața legii, astfel:

"Prin condiționarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluționarea cauzei în primă instanță, este afectat principiul egalității cetățenilor în fața legii - art. 16 alin. (1) din Constituție".

Rezultă în mod evident că nu s-a avut în vedere egalitatea în fața legii între inculpații aflați în cursul procesului penal în diferite stadii procesuale și cei față de care hotărârea a rămas definitivă.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil (spre exemplu, Decizia nr. 423/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007).

Argumentele invocate de apărarea din prezenta cauză penală fac referire la tratamentul juridic de clemență care nu ar fi justificat de situația diferită în care s-ar afla făptuitorii, ci de celeritatea soluționării cauzei, stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, la situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului și alte împrejurări care pot să întârzie sau nu soluționarea cauzei.

Aceste argumente nu sunt aplicabile în cauză, întrucât conform jurisprudenței Curții Constituționale, la analizarea egalității în fața legii - în ceea ce privește cauzele de reducere a pedepselor sau care influențează răspunderea penală - se au în vedere diferitele stadii procesuale din timpul procesului penal, iar nu compararea situației persoanelor aflate în cursul procesului penal cu situația persoanelor față de care hotărârea a rămas definitivă, tocmai pentru ca aceste situații nu sunt egale, ele diferă în substanță.

Astfel, chiar în Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, Curtea Constituțională a menționat că instituirea acestui tratament diferit în funcție de momentul în care instanța de judecată a soluționat cauza în primă instanță nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Se susține că "Tratamentul juridic diferențiat afectează drepturile învinuiților sau inculpaților față de care s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească pe fond, fiind discriminați în raport cu cei care se află în faza de urmărire penală ori în faza de judecată în primă instanță, cu toate că ambele categorii se află în aceeași situație juridică fiind cercetați pentru infracțiuni de prejudiciu identice, comise în aceeași perioada".

Prin urmare, se află în situații juridice egale sau comparabile din punct de vedere al aplicării unei cauze de atenuare a pedepsei inculpații aflați în cursul procesului penal, iar nu și cei față de care hotărârea a rămas definitivă.

Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitoare la neconstituționalitatea art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât fundamentele juridice sunt diferite. Astfel, grațierea este o cauză care înlătură executarea pedepsei, prin urmare, a fost nevoie de instituirea unui criteriu unitar cu privire la aplicabilitatea beneficiului grațierii, ținând seama nu de un anumit moment procesual, ci de data comiterii infracțiunii, întrucât la finalul procesul penal toți inculpații condamnați pentru infracțiuni comise într-un interval de timp definit se aflau în situații de egalitate obiectivă și rezonabilă - primeau o pedeapsă pentru infracțiunile comise într-un anumit interval de timp.

Prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 a evaziunii fiscale nu fac referire la data comiterii infracțiunii, ci la o anumită conduită procesuală a inculpaților în cursul procesului penal, constând în acoperirea prejudiciului până la un anumit moment procesual. Cauzele de atenuare a pedepsei și cauza de nepedepsire au o natură juridică mixtă - se fundamentează pe măsuri procesuale - dar produc efecte de drept substanțial, asupra răspunderii penale.

Dispozițiile care înlătură executarea pedepsei, astfel cum este grațierea, se raportează la momentul comiterii infracțiunii, întrucât pedeapsa este o consecință a infracțiunii.

Acoperirea prejudiciului până la rămânerea definitivă a hotărârii nu are legătură cu momentul comiterii infracțiunii, ci depinde doar de voința acuzatului, rămâne strict la latitudinea lui.

Din acest punct de vedere, legea penală care instituie o cauză de nepedepsire respectiv o cauza de atenuare a pedepsei decurgând din voința inculpatului de a achita prejudiciul în cursul procesului penal, nu poate retroactiva și în raport de procesele penale finalizate definitiv, întrucât s-ar aduce atingere principiului stabilității și securității raporturilor juridice. În aceste situații, retroactivitatea ar fi impusă exclusiv de voința și acțiunea persoanei condamnate de a achita prejudiciul după rămânerea definitivă a hotărârii, iar nu în virtutea unor prevederi legale generale și obiectiv aplicabile.

Totodată, dacă dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 s-ar aplica și proceselor penale finalizate, ar însemna că toate hotărârile penale de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 să fie susceptibile de reformare pe calea contestației la executare, pentru valorificarea cauzei de atenuare a pedepsei sau a cauzei de nepedepsire, determinate numai de

§ Cauze similare