ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 192/F din data de 02 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 (x/2020, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

De asemenea, a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 RON, s-a achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel, la data de 13 iulie 2020, sub numărul x/2020, petentul A. a formulat contestație în anulare cu privire la Sentința penală nr. 91/F din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În motivarea contestației în anulare, bazată pe dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., petentul a arătat că prin sentința anterior menționată a fost recunoscută condamnarea la o pedeapsă de 12 ani 6 luni și 1 zi închisoare ce i-a fost aplicată de Tribunalul Provincial din Valencia pentru infracțiunile de agresiune și trafic de persoane, deși la momentul predării de către autoritățile române către cele spaniole în executarea unui mandat european de arestare, arătase că nu renunță la regula specialității.

A susținut contestatorul că infracțiunea de trafic de persoane pentru a cărei săvârșire a fost condamnat de către instanțele spaniole nu figura în mandatul european de arestare, astfel că intra sub regula specialității.

Acesta a mai arătat că la momentul recunoașterii hotărârii de condamnare, Curtea de Apel București nu a observat acest lucru, astfel că se impune anularea sentinței atacate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care să nu includă și pedeapsa aplicată de autoritățile spaniole pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Curtea a constatat că, potrivit art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Din considerentele hotărârii rezultă că predarea a vizat faptele prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 3, 16 și 28 din Legea nr. 302/2004, adică infracțiunile de trafic de persoane (art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii), răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici (art. 96 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii) și viol (art. 96 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii).

Sub aspectul situației de fapt prezentate în cuprinsul mandatului emis de autoritățile din regatul Spaniei, rezultă că persoana solicitată era cercetată pentru următoarele:

"În data de 30 octombrie 2014, A., în compania numiților B., C. și D. au luat-o în jurul orelor 11 a.m. pe E. în TURNU MĂGURELE (România) pentru a o lua în Spania, făcând-o să creadă că acolo se va întâlni cu mama acesteia.

În data de 1 noiembrie 2014, au condus-o într-un apartament situat în Ronda Este nr. 2 din localitatea Catarroja (Valencia) și după amiază. A. a prins-o de păr și i-a spus că dacă nu se culcă cu el o va omorî și o va tăia în bucăți, lovind-o în coaste cu pumnul, E. a acceptat de frică, astfel încât agresorul și-a introdus organul genital în cavitatea bucală a acesteia, ejaculând în interior de patru ori.

În data de 1 noiembrie 2014, A., împreună cu B., C. și D., au obligat-o prin intimidare să se prostitueze în apropierea unui poligon industrial din localitatea Catarroja (Valencia), unde a întreținut relații sexuale cu doi bărbați, aceștia achitând în totalitate o sumă de bani, numiții A., B.. C. ȘI D. neacordându-i prezervative în ciuda solicitării acesteia.

La data de 2 octombrie 2014, au ținut-o închisă cu cheia într-o cameră din locuința mai sus menționată, eliberând-o luni, 3 noiembrie 2014 pentru a o duce în alt loc din apropiere către un concesionar x din localitatea Catarroja pentru a se prostitua din nou împotriva voinței acesteia, până la ora cinci după amiaza. Ulterior au condus-o la domiciliul mai sus menționat pentru a se spăla și a-i cumpăra haine pentru a se prostitua în apropierea locului mai sus menționat, întotdeauna sub supravegherea numiților A. ȘI D., împreună cu B., C.. ajungând să întrețină relații sexuale cu doi bărbați ce au achitat anterior, reușind să scape cu ajutorul unui client neidentificat ce a dus-o la poliție."

Din considerentele sentinței menționate rezultă că prin hotărârea pronunțată de Audiencia Provincial din Valencia, secția a 4-a - Regatul Spaniei, s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 4.561 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, cu scopul exploatării sexuale prev. de art. 177 bis, alin. (1) b) din C. pen. spaniol în concurs ideal cu art. 77 C. pen. spaniol, cu o infracțiune referitoare la prostituție prev. în art. 188.1 din C. pen. spaniol, în sarcina sa fiind reținute următoarele:

"În octombrie 2014, inculpata C., cunoscând-o din liceu pe E. și din cartierul localității unde locuiau amândouă, Turnu Măgurele și profitând de relația proastă pe care aceasta o avea cu tatăl său, a contactat-o pe aceasta în câteva rânduri, aceasta având 18 ani împliniți cu doar o lună în urmă și i-a oferit ajutorul său pentru a putea să călătorească din România în Spania cu scopul de a o căuta sau găsi pe mama sa, pe care E. nu o mai văzuse de când era mică, deoarece aceasta părăsise domiciliul, fapt pentru care E. a acceptat fiind înșelată, până în punctul de a o pune pe o femeie la telefon care s-a prefăcut că este mama sa și care i-a spus să o însoțească pe C. în Spania pentru a se întâlni cu ea.

De asemenea inculpații au avertizat-o să nu spună nimănui că urma să plece și să nu ia valiza, deoarece în Spania îi vor cumpăra haine. Călătoria organizată de către inculpații A. și D. s-a inițiat pe data de 30 octombrie 2014, deplasându-se inculpații C. împreună cu colegul său B. și E. dinspre localitatea Turnu Măgurele înspre F., într-un autoturism cu doi indivizi neidentificați, continuând până la Timișoara, localitate apropiată de frontieră, unde C. și B. stabiliseră să fie luați de A. și D. cu autoturismul acestuia din urmă, marca x gri, cu nr. de înmatriculare x trecând toți cinci granița, conducând pe rând D. și A., și înnoptând în autoturism, până când la data de 1 noiembrie au ajuns la Catarroja. Au dus-o pe E. în locuința situată pe strada x nr. 2-4-35 cu acest scop D. și A., prin intermediul unui cuplu de români care figurau ca și chiriași. Ajunși în locuință a înștiințat-o că urma să practice prostituția și să le înmâneze lor câștigurile, dacă nu dorea să le facă rău membrilor din familia sa, fapte ce i-au creat acesteia o teamă care alături de vârsta sa, de lipsa de dezvoltare a personalității sale, a situației sale în Spania, fără a cunoaște limba și fără a avea bani sau vreun contact la care să apeleze, au făcut-o să accepte.

Inculpații care i-au cerut încă din momentul călătoriei să le înmâneze telefonul mobil și actele sale, i-au indicat tinerii că atunci când o vor duce să se prostitueze îi vor da cartea de identitate, iar dacă ar fi fost obiectul unui control al poliției, ea trebuie să declare că exercită prostituția. E. era dusă cu mașina în locurile alese de inculpați și se prostitua în baza instrucțiunilor primite de la aceștia și sub controlul lor direct, câteodată B. și A. rămânând în mașină și C. într-un parc din apropiere, iar în alte dăți fiind supravegheată din mașină de A. și D., aceștia din urmă rămânând prin apropiere. E. locuia la menționatul domiciliu al inculpaților și-i era interzis să iasă singură pe stradă.

Inculpatul D. după ce a stabilit cu A. s-a deplasat pentru a-l lua din Benetuser până într-un loc din Franța unde locuia A. și de acolo au mers amândoi până în Timișoara cu singurul scop de a-i transporta pe coinculpații B. și C. împreună cu tânăra pe care au captat-o până în Catarroja unde urma să o oblige să exercite prostituția. Sâmbătă pe data de întâi, E. a rămas în apartament iar după amiază A. a intrat în camera fetei, a apucat-o în mod violent de păr și a strigat la ea că dacă nu întreține relații sexuale cu el o va omorî și tăia în bucăți, lovind-o în piept, reușind astfel să-i bage penisul în gură și să ejaculeze în interiorul gurii acesteia de cel puțin două ori. În aceeași seară, A., B. și C. au dus-o pe E. în sensul giratoriu din Charco, din localitatea Catarroja și, amenințând-o cu moartea, au obligat-o să se prostitueze și să le înmâneze lor câștiguri le, zicându-i că avea față de ei o datorie de 2000 euro din sumele pe care le-au investit în călătoria acesteia și că dacă nu acceptă îi vor face rău familiei sale din România. E. a întreținut relații cu doi clienți fără ca inculpații să-i dea prezervative ori alt mijloc de protecție împotriva bolilor de transmitere sexuală sau sarcină.

În aceeași noapte, E., care nu vorbea spaniola, a fost identificată de doi agenție ai Poliției Locale, fără însă a cere ajutor, din cauza supravegherii la care era supusă de către inculpații, din mașină. Pe data de 3, luni dimineața E. a fost condusă, după ce au amenințat-o, din nou de către inculpații D. și A. pe aria de serviciu unde se afla un concesionar x, pentru a se prostitua, întreținând relații sexuale cu doi clienți. Mai târziu pe la orele 17:00 au dus-o la locuință și i-au spus să facă un duș,lucru pe care l-a făcut, au mers la magazinul G. în apropierea locuinței cu scopul de a-i cumpăra haine pentru a exercita prostituția, intrând doar D. și A., lăsând-o pe E. în mașină sub supravegherea lui C. și B., iar după ce au cumpărat hainele, au dus-o să se prostitueze într-un loc din apropiere, unde supravegheată ca de obicei a întreținut relații sexuale cu doi bărbați. După amiază, E. văzând că unul dintre șoferi și posibil client avea un telefon mobil, s-a apropiat de mașină și i-a cerut ajutorul folosind traducătorul din x pentru a se putea înțelege cu el, acesta din urmă ducând-o cu mașina până în cartierul Gărzii Civile din Alfatar, plecând imediat, dar E. putând să denunțe faptele. Nu a fost demonstrat că pe perioada șederii E. în locuință ar fi fost încuiată în cameră cu cheia și cu gratii la geam, trebuind să ceară să i se deschidă pentru a putea merge la toaletă."

S-a reținut că faptele menționate în hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile spaniole au corespondent în legea penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. și viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., astfel că s-a procedat la recunoașterea hotărârii și transferarea persoanei condamnate în România.

Sentința menționată a rămas definitivă prin neapelare, numitul A. nedeclarând nici o cale de atac împotriva acesteia (în acest sens, declarația petentului dată în fața autorităților spaniole, f. 30 Dosar nr. x/2018).

Raportat la cele arătate, instanța a constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cazului de contestație în anulare de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. Astfel, în primul rând Sentința penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală nu reprezintă o hotărâre prin care să se fi dispus condamnarea contestatorului.

Practic, condamnarea acestuia s-a dispus de către o instanță din Regatul Spaniei, Curtea de Apel București nefăcând altceva decât să recunoască hotărârea pronunțată de instanța străină. De asemenea, în cadrul procedurii de recunoaștere, Curtea de Apel București nu putea dispune încetarea procesului penal pentru vreuna din infracțiunile judecate de autoritățile judiciare spaniole.

În mod evident, dacă numitul A. avea nemulțumiri privind modalitatea în care instanțele române au dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunțate de instanța spaniolă, avea dreptul de a declara apel împotriva acesteia însă, după cum s-a arătat deja, la momentul comunicării soluției, contestatorul a arătat expres că nu înțelege să facă acest lucru.

În aceste condiții, calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu poate fi folosită ca un substitut pentru neexercitarea căii de atac ordinare a apelului, legea procesual penală neoferind părții un drept de opțiune între acestea. Totodată, criticile contestatorului privind nerespectarea regulii specialității de către instanța spaniolă puteau fi prezentate în fața instanțelor din Regatul Spaniei prin exercitarea căilor de atac reglementate de procedura penală din această țară.

Drept urmare, prin prezenta cerere contestatorul urmărește de fapt ca instanțele române să pronunțe o soluție asupra unei infracțiuni judecate deja definitiv de autoritățile judiciare ale unui stat străin, aspect care excede scopului unei contestații în anulare.

Împotriva Sentinței penale nr. 192/F din data de 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a formulat prezentul apel contestatorul condamnat A.

Înalta Curte, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Potrivit art. 426 C. proc. pen., se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Potrivit art. 431 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, verificând dacă aceasta este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care nu sunt la dosar.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, iar examinarea temeiniciei contestației în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Astfel, instanța care procedează la judecarea contestației în anulare verifică îndeplinirea următoarelor condiții: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz.

În speța de față, contestatorul A. a invocat cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susținând că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Înalta Curte arată că acest caz de contestație în anulare este incident în situația în care, deși existau probe la dosar sau date din care să rezulte incidența situațiilor impeditive prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen., prima instanță sau instanța de apel, comițând o eroare de drept procesual, nu a analizat din oficiu sau ca urmare a apărărilor părților existența și efectele acestor impedimente, dispunând o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Or, raportat la motivele invocate de către apelantul contestator în susținerea cazului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Astfel, instanța constată că toate criticile formulate de către contestator reprezintă nemulțumirile acestuia privind modalitatea în care instanțele române au dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunțate de instanța spaniolă, critici ce puteau fi invocate în cadrul procedurii de recunoaștere a respectivei hotărâri și pe care, la acel moment, a înțeles să nu le formuleze întrucât nu a declarat nicio cale de atac, așa cum reiese din declarația sa din fața autorităților judiciare spaniole.

De asemenea, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se solicită nu reprezintă o hotărâre prin care să se fi dispus condamnarea contestatorului, ci este o hotărâre prin care a fost recunoscută o pedeapsă dispusă de către o instanță străină (Sentința penală nr. 770/2016 din 2 decembrie 2016 pronunțată de Audiencia Provincial din Valencia, secția a 4-a, definitivă la data de 4 septembrie 2017) astfel încât nu se poate dispune în acest cadru procesual încetarea procesului penal pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat de către instanța din Spania.

În consecință, instanța de control judiciar, în acord cu instanța fondului, apreciază că prezenta contestație în anulare este utilizată ca un substitut pentru neexercitarea căii de atac ordinare a apelului împotriva sentinței de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de instanța din Spania, aspect ce nu este permis de legea procesual penală.

Față de aceste aspecte, având în vedere motivele invocate de către apelantul contestator care prin prezentul demers procesual urmărește ca instanțele române să se pronunțe cu privire la infracțiunile judecate în mod definitiv de autoritățile judiciare ale unui stat străin, precum și cazul de contestație în anulare invocat care presupune existența unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea (deși existau probe cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal), Înalta Curte constată legală și temeinică sentința penală atacată, neexistând motive pentru anularea acesteia astfel încât instanța de control judiciar, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 192/F din data de 02 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 192/F din data de 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM