ÎCCJ, Secția penală

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 459 din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A..

S-a menționat că, în motivarea cererii revizuentul a arătat că la data de 3 noiembrie 2015 a fost arestat pe teritoriul României în baza unui mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Spania, care făcea referire la trei infracțiuni, o infracțiune de agresiune sexuală, una de sechestrare de persoane și o infracțiune de proxenetism.

Revizuentul a mai arătat că, la data de 13 noiembrie 2015 a fost trimis în Spania pentru a fi judecat, în baza Legii nr. 302/2004, beneficiind de regula specialității din aceeași lege. În anul 2016, a fost judecat de către Audiencia Provincial din Valencia, Spania, unde, printre alte infracțiuni care i s-au adăugat pentru a fi judecat, i s-a adăugat și infracțiunea de trafic de persoane, infracțiune la care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani 6 luni și o zi.

A apreciat că această pedeapsă este una abuzivă, contrară legii, deoarece nu a fost o infracțiune care să motiveze mandatul european de arestare, așa cum prevede Legea nr. 302/2004 la regula specialității.

Acesta a arătat că, dacă traficul de persoane ar fi fost la mandatul european de arestare, în baza Legii nr. 302/2004, ar fi făcut obiectul unei judecăți și în România, deoarece presupusul trafic de persoane a început din România, din orașul Turnu Măgurele, iar, în baza art. 8 din C. pen. și în baza Legii nr. 302/2004, această infracțiune ar fi putut fi judecată în România de către instanța competentă. A apreciat că menținerea acestei pedepse de 6 ani 6 luni și o zi ar fi o încălcare a art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 19 alin. (2), art. 20, 21 și 24 din Constituția României și a art. 3, 5, 6, 7, 13, 14 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuentul a arătat că aceste hotărâri nu se pot concilia, deoarece traficul de persoane nu figura în mandatul european de arestare și predare, însă a fost condamnat pentru această infracțiune, pe care o execută. În opinia sa, pentru a putea beneficia de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Spania, în baza Legii nr. 302/2004, ar fi trebuit să ceară autorizația României pentru a putea judeca și pentru alte fapte, ceea ce au omis, iar, dacă România și-ar fi dat acordul, în baza aceleiași legi, se puteau forma comisii rogatorii și echipe comune de anchetă, pentru a se stabili dacă infracțiunea de trafic de persoane a existat, dar Spania a omis și acest lucru.

Conchizând, a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate și, în baza legilor menționate, să îi fie scoasă pedeapsa pentru trafic de persoane, sau să se dispună rejudecarea acesteia, pentru a i se stabili vinovăția.

Instanța a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauza de față, revizuentul a susținut că, după ce prin Sentința penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus predarea sa către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei pentru a fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală, de sechestrare de persoane și proxenetism cu respectarea regulii specialității, instanțele spaniole au dispus condamnarea sa, atât pentru infracțiunile menționate, cât și pentru o infracțiune de trafic de persoane care nu se regăsește în mandatul european de arestare, fiind încălcată, astfel regula specialității.

Revizuentul a apreciat, așadar că cele două hotărâri (cea de predare către Regatul Spaniei) și cea pronunțată de instanțele spaniole nu se pot concilia, ceea ce ar impune înlăturarea condamnării sale pentru infracțiunea de trafic de persoane și rejudecarea sa sub aspectul acestei infracțiuni de către instanțele române.

Din considerentele hotărârii a rezultat că predarea a vizat faptele prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 3, 16 și 28 din Legea nr. 302/2004, adică infracțiunile de trafic de persoane (art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii), răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici (art. 96 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii) și viol (art. 96 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii).

Sub aspectul situației de fapt prezentate în cuprinsul mandatului emis de autoritățile din regatul Spaniei, a rezultat că persoana solicitată era cercetată pentru următoarele:

"În data de 30 octombrie 2014, A., în compania numiților B., C. și D. au luat-o în jurul orelor 11 a.m pe E. în TURNU MĂGURELE (România) pentru a o lua în Spania, făcând-o să creadă că acolo se va întâlni cu mama acesteia.

În data de 1 noiembrie 2014, au condus-o într-un apartament situat în Ronda Este nr. 2 din localitatea Catarroja (Valencia) și după amiază. A. a prins-o de păr și i-a spus că dacă nu se culcă cu el o va omorî și o va tăia în bucăți, lovind-o în coaste cu pumnul, E. a acceptat de frică, astfel încât agresorul și-a introdus organul genital în cavitatea bucală a acesteia, ejaculând în interior de patru ori.

În data de 1 noiembrie 2014, A., împreună cu B., C. și D., au obligat-o prin intimidare să se prostitueze în apropierea unui poligon industrial din localitatea Catarroja (Valencia), unde a întreținut relații sexuale cu doi bărbați, aceștia achitând în totalitate o sumă de bani, numiții A., B. C. și D. neacordându-i prezervative în ciuda solicitării acesteia.

La data de 2 octombrie 2014, au ținut-o închisă cu cheia într-o cameră din locuința mai sus menționată, eliberând-o luni, 3 noiembrie 2014 pentru a o duce în alt loc din apropiere către un concesionar x din localitatea Catarroja pentru a se prostitua din nou împotriva voinței acesteia, până la ora cinci după amiaza. Ulterior au condus-o la domiciliul mai sus menționat pentru a se spăla și a-i cumpăra haine pentru a se prostitua în apropierea locului mai sus menționat, întotdeauna sub supravegherea numiților A. și D., împreună cu B., C. ajungând să întrețină relații sexuale cu doi bărbați ce au achitat anterior, reușind să scape cu ajutorul unui client neidentificat ce a dus-o la poliție."

Din considerentele sentinței menționate a rezultat că prin hotărârea pronunțată de Audiencia Provincial din Valencia, secția a 4-a - Regatul Spaniei, s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 4.561 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, cu scopul exploatării sexuale prev. de art. 177 bis, alin. (1) b) din C. pen. spaniol în concurs ideal cu art. 77 din C. pen. spaniol, cu o infracțiune referitoare la prostituție prev. în art. 188.1 din C. pen. spaniol, în sarcina fiind reținute următoarele:

"În octombrie 2014, inculpata C., cunoscând-o din liceu pe E. și din cartierul localității unde locuiau amândouă, Turnu Măgurele și profitând de relația proastă pe care aceasta o avea cu tatăl său, a contactat-o pe aceasta în câteva rânduri, aceasta având 18 ani împliniți cu doar o lună în urmă și i-a oferit ajutorul său pentru a putea să călătorească din România în Spania cu scopul de a o căuta sau găsi pe mama sa, pe care E. nu o mai văzuse de când era mică, deoarece aceasta părăsise domiciliul, fapt pentru care E. a acceptat fiind înșelată, până în punctul de a o pune pe o femeie la telefon care s-a prefăcut că este mama sa și care i-a spus să o însoțească pe C. în Spania pentru a se întâlni cu ea.

De asemenea, inculpații au avertizat-o să nu spună nimănui că urma să plece și să nu ia valiza, deoarece în Spania îi vor cumpăra haine. Călătoria organizată de către inculpații A. și D. s-a inițiat pe data de 30 octombrie 2014, deplasându-se inculpații C. împreună cu colegul său B. și E. dinspre localitatea Turnu Măgurele înspre F., într-un autoturism cu doi indivizi neidentificați, continuând până la Timișoara, localitate apropiată de frontieră, unde C. și B. stabiliseră să fie luați de A. și D. cu autoturismul acestuia din urmă, marca x gri, cu nr. de înmatriculare x trecând toți cinci granița, conducând pe rând D. și A. și înnoptând în autoturism, până când la data de 1 noiembrie au ajuns la Catarroja. Au dus-o pe E. în locuința situată pe strada x nr. 2-4-35 cu acest scop D. și A., prin intermediul unui cuplu de români care figurau ca și chiriași. Ajunși în locuință a înștiințat-o că urma să practice prostituția și să le înmâneze lor câștigurile, dacă nu dorea să le facă rău membrilor din familia sa, fapte ce i-au creat acesteia o teamă care alături de vârsta sa, de lipsa de dezvoltare a personalității sale, a situației sale în Spania, fără a cunoaște limba și fără a avea bani sau vreun contact la care să apeleze, au făcut-o să accepte.

Inculpații care i-au cerut încă din momentul călătoriei să le înmâneze telefonul mobil și actele sale, i-au indicat tinerii că atunci când o vor duce să se prostitueze îi vor da cartea de identitate, iar dacă ar fi fost obiectul unui control al poliției, ea trebuie să declare că exercită prostituția. E. era dusă cu mașina în locurile alese de inculpați și se prostitua în baza instrucțiunilor primite de la aceștia și sub controlul lor direct, câteodată B. și A. rămânând în mașină și C. într-un parc din apropiere, iar în alte dăți fiind supravegheată din mașină de A. și D., aceștia din urmă rămânând prin apropiere. E. locuia la menționatul domiciliu al inculpaților și-i era interzis să iasă singură pe stradă.

Inculpatul D. după ce a stabilit cu A. s-a deplasat pentru a-l lua din Benetuser până într-un loc din Franța unde locuia A. și de acolo au mers amândoi până în Timișoara cu singurul scop de a-i transporta pe coinculpații B. și C. împreună cu tânăra pe care au captat-o până în Catarroja unde urma să o oblige să exercite prostituția. Sâmbătă pe data de întâi, E. a rămas în apartament iar după amiază A. a intrat în camera fetei, a apucat-o în mod violent de păr și a strigat la ea că dacă nu întreține relații sexuale cu el o va omorî și tăia în bucăți, lovind-o în piept, reușind astfel să-i bage penisul în gură și să ejaculeze în interiorul gurii acesteia de cel puțin două ori. În aceeași seară, A., B. și C. au dus-o pe E. în sensul giratoriu din Charco, din localitatea Catarroja și, amenințând-o cu moartea, au obligat-o să se prostitueze și să le înmâneze lor câștiguri le, zicându-i că avea față de ei o datorie de 2000 euro din sumele pe care le-au investit în călătoria acesteia și că dacă nu acceptă îi vor face rău familiei sale din România. E. a întreținut relații cu doi clienți fără ca inculpații să-i dea prezervative ori alt mijloc de protecție împotriva bolilor de transmitere sexuală sau sarcină.

În aceeași noapte, E., care nu vorbea spaniola, a fost identificată de doi agenție ai Poliției Locale, fără însă a cere ajutor, din cauza supravegherii la care era supusă de către inculpații, din mașină. Pe data de 3, luni dimineața E. a fost condusă, după ce au amenințat-o, din nou de către inculpații D. și A. pe aria de serviciu unde se afla un concesionar x, pentru a se prostitua, întreținând relații sexuale cu doi clienți. Mai târziu pe la orele 17:00 au dus-o la locuință și i-au spus să facă un duș, lucru pe care l-a făcut, au mers la magazinul G. în apropierea locuinței cu scopul de a-i cumpăra haine pentru a exercita prostituția, intrând doar D. și A., lăsând-o pe E. în mașină sub supravegherea lui C. și B., iar după ce au cumpărat hainele, au dus-o să se prostitueze într-un loc din apropiere, unde supravegheată ca de obicei a întreținut relații sexuale cu doi bărbați. După amiază, E. văzând că unul dintre șoferi și posibil client avea un telefon mobil, s-a apropiat de mașină și i-a cerut ajutorul folosind traducătorul din x pentru a se putea înțelege cu el, acesta din urmă ducând-o cu mașina până în cartierul Gărzii Civile din Alfatar, plecând imediat, dar E. putând să denunțe faptele. Nu a fost demonstrat că pe perioada șederii E. în locuință ar fi fost încuiată în cameră cu cheia și cu gratii la geam, trebuind să ceară să i se deschidă pentru a putea merge la toaletă."

S-a reținut că faptele menționate în hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile spaniole au corespondent în legea penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. și viol prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 din C. pen., astfel că s-a procedat la recunoașterea hotărârii și transferarea persoanei condamnate în România.

Sentința menționată a rămas definitivă prin neapelare, numitul A. nedeclarând nicio cale de atac împotriva acesteia (în acest sens, declarația petentului dată în fața autorităților spaniole, f. 30 Dosar nr. x/2018).

Raportat la cele arătate, Curtea a constatat mai întâi că nu se poate reține caracterul inconciliabil al unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele române și al unei hotărâri judecătorești pronunțate de către o instanță străină, legea procesual penală română nepermițând declararea unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state.

Chiar dacă s-ar considera că revizuentul invocă inconciliabilitatea dintre hotărârea judecătorească prin care s-a dispus predarea sa către autoritățile spaniole în baza mandatului european de arestare și hotărârea prin care a fost recunoscută condamnarea sa din Spania (adică între Sentința penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală și Sentința penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală), cererea de revizuire ar fi în continuare inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 460 alin. (4) din C. proc. pen. "în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării", iar conform art. 462 alin. (1) din C. proc. pen. "dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea acestor texte legale rezultă mai întâi că hotărârile inconciliabile trebuie să fi fost pronunțate în proceduri similare, în caz contrar nefiind clar cum s-ar putea reuni în vederea rejudecării potrivit art. 460 alin. (4) din C. proc. pen. și, totodată, că acestea trebuie să vizeze hotărâri prin care s-au dispus soluții prevăzute de art. 396 - 399 din C. proc. pen.

După cum s-a arătat însă, hotărârile a căror inconciliabilitate se invocă au fost pronunțate în proceduri complet diferite și în cadrul nici uneia dintre ele nu s-a pronunțat vreuna din soluțiile prevăzute de art. 396 - 399 din C. proc. pen.

Pe cale de consecință, acestea nu pot face obiectul unei cereri de revizuire bazate pe disp. art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

Separat de aceste aspecte, Curtea a constatat că problema juridică invocată de revizuent - condamnarea sa de către autoritățile spaniole cu încălcarea regulii specialității - trebuia invocată în primul rând în fața instanțelor din Regatul Spaniei prin exercitarea căilor de atac reglementate de procedura penală din această țară.

În al doilea rând, dacă aprecia că prin Sentința penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală nu a fost recunoscută în mod corespunzător hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele spaniole, petentul avea dreptul de a declara apel împotriva acesteia însă, după cum s-a arătat deja, acesta a arătat expres că nu dorește să facă acest lucru.

Curtea a constatat, de asemenea că, deși revizuentul a susținut că predarea sa către autoritățile spaniole nu s-a efectuat și cu privire la infracțiunea de trafic de persoane, în cuprinsul Sentința penală nr. 187 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală s-a făcut referire expres la disp. art. 96 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 302/2004 care se refereau la acel moment la traficul de persoane.

Totodată, în urma unei simple analize a hotărârii de condamnare pronunțate de instanțele spaniole se poate observa că aceasta a vizat infracțiunile de trafic de persoane în conexitate cu o infracțiune de prostituție prin constrângere (pedeapsă 6 ani 6 luni și 1 zi închisoare) și agresiune sexuală (6 ani închisoare).

Drept urmare, observând că predarea revizuentului s-a realizat pentru infracțiunile de trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal și viol, iar situația de fapt prezentată în cuprinsul mandatului european de arestare este cvasi-identică cu cea reținută în hotărârea de condamnare (principala diferență dintre cele acestea constă în aceea că revizuentul a fost achitat sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal), Curtea a apreciat că autoritățile spaniole au respectat regula specialității.

Împotriva Sentinței penale nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a declarat apel revizuentul A.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte și făptuitori, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a acțiunii penale, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt și de drept, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

În ceea ce privește cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

Revizuentul a apreciat, așadar că cele două hotărâri (cea de predare către Regatul Spaniei) și cea pronunțată de instanțele spaniole nu se pot concilia. Cu ocazia dezbaterilor, în fața Înaltei Curți, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelant, după ce a luat legătura cu acesta în sala de ședință prin intermediul videoconferinței, a arătat că apelantul a menționat că și Sentința penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, este o hotărâre ce nu se poate concilia cu celelalte două hotărâri la care a făcut referire prin cererea de revizuire formulată la Curtea de Apel București.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei reiese că prin Sentința penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020 la care a făcut referire condamnatul, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A. în prezent deținut în Penitenciarul București Rahova. Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și s-a solicitat să se constate că autoritățile judiciare spaniole au încălcat regula specialității, prin pronunțarea unei soluții de condamnare în ceea ce privește traficul de persoane. În cuprinsul sentinței s-a menționat că hotărârile supuse contestației la executare sunt: sentința penală nr. 187/4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală (Dosar nr. x/2015) și Sentința penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (dosar nr. x/2018).

În acest context, Înalta Curte va avea în vedere în analiza cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. și Sentința penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2020.

Astfel, Înalta Curte reține că o primă hotărâre ce a fost supusă revizuirii întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. este Sentința penală nr. 187/4 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală (Dosar nr. x/2015) prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 august 2015 de Judecătoria de Primă instanță și Instrucție din Catarroja (Valencia) față de numitul A., arestarea acestuia pentru o perioadă de 29 de zile și predarea către autoritățile spaniole cu respectarea regulii specialității.

Cea de-a două hotărâre este Sentința penală nr. 91/F din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală (Dosar nr. x/2018) prin care s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 770/2016 din 2 decembrie 2016 pronunțată de Audiencia Provincial din Valencia, secția a 4-a, definitivă la data de 4 septembrie 2017, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4.561 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, cu scopul exploatării sexuale, prev. de art. 177 bis alin. I b) din C. pen. spaniol, în concurs ideal cu infracțiunea de prostituție, prev. de art. 77 din C. pen. spaniol, cu deducerea perioadelor executate.

Astfel, cea de-a treia hotărâre menționată cu ocazia dezbaterilor în fața Înaltei Curți este Sentința penală nr. 602 din 18 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că hotărârile vizate supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. nu îndeplinesc condițiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanțele nu s-au pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Or, hotărârile a căror revizuire s-a solicitat vizează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 august 2015 de Judecătoria de Primă instanță și Instrucție din Catarroja, recunoașterea unei hotărâri străine, respectiv a Sentinței penale nr. 770/2016 din 2 decembrie 2016 pronunțată de Audiencia Provincial din Valencia, secția a 4-a și o hotărâre pronunțată în materia executării hotărârilor penale.

Prin urmare, instanța reține că hotărârile a căror revizuire se cere nu sunt hotărâri prin care s-a soluționat fondul cauzei, astfel că în cauză nu este respectată cerința prevăzută de art. 452 din C. proc. pen.

De altfel, în mod corect, a reținut prima instanță că potrivit art. 460 alin. (4) din C. proc. pen., "în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării", iar conform art. 462 alin. (1) din C. proc. pen., "dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător", hotărârile nefiind pronunțate în proceduri similare și nici nu vizează hotărâri prin care s-au dispus soluții prevăzute de 395 - 399 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 193/F din data de 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM