ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin Sentința penală nr. 86 din 07.04.2020 a Tribunalului Brăila, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cercetat pentru complicitate la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută art. art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969 și anume: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul, pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de, faptă săvârșită în perioada aprilie - mai 2011.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. "b) și lit. c) din C. pen. din 1969 și anume: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit potrivit dispozițiilor art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969 inculpatul A. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune Călărași;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a consecințelor ce decurg din aceasta.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A., în calitate de director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, cu intenție, și-a încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și controlul gestiunii de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale și bănești, precum și inventarierea acestora în condițiile prevăzute de lege, respectiv cele cu privire la respectarea legilor și regulamentelor Parcului Natural Balta Mică a Brăilei pe teritoriul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei atât de personalul din subordine, cât și de alte persoane ca unități locale, utilizatori de servicii și resurse oferite de Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, prin aceea că, în scopul obținerii pe nedrept a sumei de 33.000 RON de către inculpata SC B. SRL Brăila, a acceptat la plată valoarea facturilor emise de aceasta la data de 29.04.2011, reprezentată de administrator C., iar ulterior, l-a determinat pe martorul D. să semneze procesul-verbal de recepție a lucrării, înregistrat la nr. x/17.05.2011 la APNBMB, cunoscând că în realitate, lucrarea contractată cu inculpata SC B. SRL Brăila nu a fost executată de aceasta, ci de martorul D., urmare a dispoziției sale.

Prin Decizia penală nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și de inculpații E., F., G., A. și C.

Au fost extinse efectele apelului inculpatului F. și cu privire la inculpata SC H. SRL Brăila (CUI x, înregistrată la ORC cu nr. x, sediul social declarat în mun. Brăila, str. x, administrator F. - administrator judiciar desemnat din data de 17.02.2014 I. cu sediul în mun. Brăila).

A fost desființată în parte Sentința penală nr. 86/07.04.2020 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus:

- achitarea inculpatului E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- achitarea inculpatului F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- achitarea inculpatei SC H. SRL Brăila, pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- achitarea inculpatului G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a redus de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile privind aplicarea inculpatului A. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969.

S-au înlăturat dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului A.

În baza dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a redus de la 1 an și 6 luni închisoare la 4 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatei C. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatei C.

În baza dispozițiilor art. 81 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

S-a înlăturat obligația inculpaților E., G., F. și SC H. SRL Brăila de plată a sumei de 214.915,86 RON către partea civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A.

S-a înlăturat obligația inculpatului G. de plată a sumei de 7.511,28 RON către partea civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A.

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A. în contradictoriu cu inculpații E., F., G. și SC H. SRL Brăila.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța de instituire a unor măsuri asiguratorii din data de 08.04.2016, dată în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, asupra imobilului (construcții cu valoare impozabilă declarată de 190.940 RON și teren aferent în cotă indiviză de 152,83 mp) situat în mun. Brăila, str. x, proprietatea inculpatei persoană juridică SC H. SRL Brăila.

S-au înlăturat dispozițiile privind obligarea inculpaților E., G., F. și SC H. SRL Brăila la plata cheltuielilor judiciare către stat, la fond și urmărire penală, acestea urmând să rămână în sarcina statului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpata SC B. SRL Brăila împotriva aceleiași sentințe penale.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casație

Împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea recurentului potrivit prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 7 coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru următoarele motive:

- atribuțiile de serviciu ale inculpatului nu sunt prevăzute de legislația primară;

A motivat în esență că instanțele au dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât atribuțiile de serviciu ale directorului Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de legislația primară, ci de Regulamentul de organizare și funcționare a organelor de conducere ale administrațiilor de parcuri ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, adoptat prin Hotărârea nr. 12 din data 17.12.2013 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Aceste atribuții sunt redate în mod identic și în fișa postului directorului APNBMB.

A mai susținut că art. 2, 22, 24 alin. (1) și 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice nu reglementează în mod expres atribuțiile de serviciu ale directorului Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, ci stabilesc doar cadrul general în ceea ce privește angajarea și utilizarea fondurilor publice. Atribuțiile de serviciu ale recurentului nu sunt reglementate în mod expres prin art. 2, 22, 24 alin. (1) și 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002; aceste prevederi legale cuprind reglementări cu caracter general, aplicabile tuturor funcționarilor publici, fără a fi particularizate atribuțiile de serviciu ale directorului APNBMB. Astfel, atribuțiile directorului Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de actele normative de ordin primar reținute de instanță.

Prin urmare, nu este suficientă doar încălcarea unor dispoziții legale cu caracter general, câtă vreme atribuțiile sale sunt în mod expres definite de un cadru legal secundar.

Condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât dispozițiile legale reținute de instanța de apel nu atrag răspunderea penală, iar atribuțiile de serviciu ale directorului Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de legislația primară.

- nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. din 1968, întrucât nu s-a produs un prejudiciu.

Fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunilor reținute, câtă vreme lipsește urmarea imediată, constând în producerea unui prejudiciu.

Din analiza conținutului hotărârii instanței de control nu a rezultat obținerea de către recurent a unui folos necuvenit în accepțiunea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Lipsa vreunui prejudiciu în sarcina părții civile a fost constatată și prin Raportul final al auditorului financiar independent privind raportul financiar final al proiectului x realizat de către SC J., potrivit căruia "toate costurile cuprinse în Raportul financiar final sunt cheltuieli ce pot fi considerate ca fiind eligibile", respectiv "nu au fost calculate costuri neeligibile din lista costurilor declarate de beneficiar".

A mai arătat că, după cum rezultă din conținutul Adresei nr. x/16.03.2020 emisă de către Administrația Parcului Natural Balta Mică Brăila în calitate de "informare privind detalierea situației de fapt legată de suma cu care RNP - Romsilva s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului nr. x/2016 aflat pe rol la Tribunalul Brăila" - în referire la suma de 32.998,4 RON "achitată de către APNBMB în cadrul contractului de servicii nr. x/20.04.2011", Unitatea Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu înregistrează în contabilitate o anumită pagubă în urma derulării acestui contract, sumele plătite către prestator fiind în totalitate rambursate de către finanțator.

Ținând cont că partea civilă din prezenta cauză a relevat că nu a suferit vreun prejudiciu, a solicitat să se constate lipsa urmării imediate a infracțiunii -prejudiciul, aspect ce denotă neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii și drept urmare lipsesc fapta de un element determinant al infracțiunii - să fie prevăzută de legea penală.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esență, la faptul că atribuțiile de serviciu ale directorului Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei nu sunt reglementate în mod expres de legislația primară și că nu s-a produs un prejudiciu, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susținute oral.

În sarcina inculpatului A., instanța de apel a reținut că, în calitate de funcționar public - director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, instituție publică în subordinea Regiei Autonome a Pădurilor - ROMSILVA, în exercitarea atribuțiilor de ordonator terțiar de credite, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile ce îi reveneau privind lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 2 pct. 33, 34 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice (în varianta în vigoare la data faptelor), la data de 29.04.2011 când a dispus că se poate efectua plata sumei de 32.998,40 RON către SC B. SRL Brăila, reprezentată de administrator C., atestând în mod nereal că facturile nr. x/29.04.2021, în valoare de 28.000,40 RON, reprezentând contravaloarea materialului lemnos pentru gard și nr. 142/29.04.2021, în valoare de 4.998 RON, reprezentând contravaloarea manoperei de împrejmuire gard, justifică livrarea materialului lemnos pentru gard și construirea acestuia, deși cunoștea că această societate nu își îndeplinise obligațiile contractuale de a efectua gardul de împrejmuire al cantonului K.

Dispoziții legale incidente în cauză:

Art. 1 din Legea nr. 500/2002, stabilește că prezenta lege stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

Art. 22 alin. (2) lit. a) care prevede că ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art. 21.

Art. 24 alin. (1): Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plății.

Art. 52 alin. (1): În procesul execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajare, lichidare, ordonanțare, plată.

Examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, instanța de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt.

În actualul cadru procesual instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., reținută în concret în sarcina sa.

Prin urmare, analizând prima critică de recurs prin raportare la cadrul procesual restrâns de lege al recursului în casație, se constată că, într-adevăr prin actul de sesizare fapta reținută în sarcina inculpatului a fost descrisă prin raportare la încălcarea atribuțiilor de serviciu din fișa postului (respectiv două dintre cele enumerate la fila x rechizitoriu: atribuțiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și controlul gestiunii de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale și bănești, precum și inventarierea acestora în condițiile prevăzute de lege, respectiv cele cu privire la respectarea legilor și regulamentelor Parcului Natural Balta Mică a Brăilei pe teritoriul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei atât de personalul din subordine, cât și de alte persoane ca unități locale, utilizatori de servicii și resurse oferite de Parcul Natural Balta Mică a Brăilei) și la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, iar prin hotărârea instanței de apel a fost reținută încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 2, 22, art. 24 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, dispoziții la care nu s-a făcut trimitere în cuprinsul rechizitoriului, însă aceste aspecte referitoare la stabilirea și limitele obiectului judecății și a schimbării încadrării juridice în cursul judecății excedează căii de atac a recursului în casație.

Pe de altă parte, elementul complet nou față de acuzația cu care instanța a fost învestită nu a condus la reținerea în sarcina inculpatului a unei noi infracțiuni, având un obiect juridic total diferit și cu consecințe juridice noi, cu încălcarea noțiunii de previzibilitate (art. 7 C.E.D.O.), a dreptului la apărare și de a fi informat cu privire la natura acuzației în materie penală (art. 6 parag. 3 lit. a), ci acuzația penală care a format obiectul judecății a fost descrisă într-o altă modalitate în cadrul situației de fapt.

Sub acest aspect, se constată că, deși rechizitoriul a făcut trimitere la atribuțiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, din examinarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, publicate în M. Of. nr. 320/2003, rezultă că acestea fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Astfel, în cuprinsul pct. 3, care reglementează conținutul controlului financiar preventiv, se prevăd următoarele:

"3.1. Potrivit art. 23 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operațiunilor care afectează fondurile publice și/sau patrimoniul public.

3.2. Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operațiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenței sau de către titularul unei competențe delegate în condițiile legii. (...)

3.3. Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operațiunilor care fac obiectul acestuia, din punct de vedere al:

a) respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării operațiunilor (control de legalitate);

b) îndeplinirii sub toate aspectele a principiilor și a regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriilor de operațiuni din care fac parte operațiunile supuse controlului (control de regularitate);

c) încadrării în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz (control bugetar).

3.4. Controlul financiar preventiv al operațiunilor se exercită pe baza actelor și/sau documentelor justificative certificate în privința realității, regularității și legalității, de către conducătorii compartimentelor de specialitate emitente."

În ce privește susținerea apărării, în sensul că atribuțiile de serviciu ale inculpatului nu sunt prevăzute expres de dispozițiile art. 2, 22, art. 24 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât acestea cuprind reglementări cu caracter general, aplicabile tuturor funcționarilor publici, astfel că nu sunt prevăzute de legislația primară, se rețin următoarele:

Este adevărat că dispozițiile legale menționate nu particularizează atribuțiile unui director, însă instituie cadrul legal pentru ordonatorii de credite, calitate deținută de inculpatul A., ca director al Administrației Parcului Național Balta Mică a Brăilei.

Astfel, art. 22 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele prevede că ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art. 21; art. 24 alin. (1) din aceeași lege stabilește că angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil; art. 52 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prevede că în procesul execuției bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanțare, plată, iar art. 2 din Legea nr. 500/2002 definește acești termeni, respectiv:

"2. angajament bugetar - orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate;

Prin raportare la dispozițiile legale menționate mai sus, instanța de apel a constatat pe baza probelor administrate că, deși în procesul de angajare a cheltuielilor au fost respectate dispozițiile legale, respectiv sumele aferente fiind cuprinse în buget și existând un act juridic din care rezultă obligația de plată (contractul încheiat cu SC B. SRL Brăila), inculpatul A., în calitate de ordonator terțiar de credite nu a respectat și prevederile legale care reglementează lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, întrucât nu a verificat realitatea sumei datorate, condițiile de exigibilitate ale angajamentului pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective, faptul că livrările de bunuri și de servicii au fost efectuate și că plata poate fi realizată. Astfel, la momentul efectuării plății inculpatul știa că prestatorul nu își îndeplinise obligațiile contractuale de a efectua gardul de împrejmuire al cantonului K., sumele cuprinse în facturile nr. x și nr. y din 29.04.2011 nejustificând în mod real livrarea materialului lemnos pentru gard și nici construirea acestuia.

Pe de altă parte, chiar dacă în contractul de servicii nr. x/20.04.2011 încheiat de inculpatul A., în calitate de reprezentant al APNBMB, cu SC B. SRL Brăila, se prevedea în cadrul clauzelor obligatorii plata în avans a lucrărilor către prestator, în exercitarea atribuțiilor de ordonator terțiar de credite, privind lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, a încălcat dispozițiile Legii nr. 500/2002 referitoare la plata cheltuielilor - fază în procesul execuției bugetare reprezentând actul final prin care instituția publică achită obligațiile sale față de terți.

În concret, nu a respectat dispozițiile legii, care îi interziceau plata integrală în avans din fondurile publice, precum și plata anterior verificării efectuării livrării de bunuri și de servicii, condiție legală pentru ca plata să poată fi realizată - art. 2 și art. 52 alin. (6) și (7) din Legea nr. 500/2002.

Prin urmare, inculpatul a încălcat dispoziții prevăzute de legislația primară - art. 22 alin. (2) lit. a), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 2 pct. 33, 34 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice (în varianta în vigoare la data faptelor), fapta reținută în sarcina sa corespunzând elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Nici susținerea referitoare la lipsa prejudiciului, nu poate fi primită, dat fiind că analiza existenței sau inexistenței prejudiciului ar presupune o reapreciare și evaluare a probelor, ceea ce excede prezentului cadru procesual.

Prin criticile formulate s-a susținut că nu a rezultat obținerea de către recurent a unui folos necuvenit în accepțiunea art. 132 din Legea nr. 78/2000, aspect constatat și prin Raportul final al auditorului financiar independent.

Înalta Curte reține că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 prezintă trăsăturile constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, la care se adaugă condiția referitoare la obținerea de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit.

Or, în cauză, așa cum a rezultat din probe, acest folos necuvenit a fost obținut pentru altul, respectiv plata sumei de 33.000 RON pentru SC B. SRL Brăila, reprezentată de administrator C.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 435/A din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2022.

GGC - ED