ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.03.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

24.03.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 ianuarie 2021 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021, contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2012.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul inculpat a invocat cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., arătând, în esență, că a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune - favorizarea infractorului - deși la data pronunțării deciziei în apel existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv, împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea menționată.

Contestatorul A. a arătat că, reținând legea veche ca lege penală mai favorabilă, instanța de fond a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., la data pronunțării sentinței nefiind împlinit, încă, termenul de prescripție specială a răspunderii penale cu privire la această faptă. În faza apelului, contestatorul inculpat a solicitat să se constate că legea penală nouă este mai favorabilă, cu consecința constatării împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, cu excepția celei de complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

Având, însă, în vedere că, prin decizia pronunțată, Înalta Curte a respins în totalitate apelul său, în cauză au rămas, astfel, definitive toate dispozițiile sentinței pronunțate de Curtea de Apel Iași, inclusiv cele care priveau aplicarea legii penale vechi ca lege mai favorabilă. Or, între momentul judecării fondului cauzei, respectiv 30 iulie 2018, și cel al pronunțării deciziei în apel, respectiv 29 decembrie 2020, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969, deoarece, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche pentru această infracțiune, care se situează între 2 și 7 ani închisoare, termenul de prescripție specială a răspunderii penale prev. de art. 124 C. pen. din 1969 este de 12 ani. Or, având în vedere că instanțele au reținut data de 25 septembrie 2007 ca dată de săvârșire a infracțiunii de favorizarea infractorului rezultă că termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru această infracțiune se împlinise la data de 25 septembrie 2019.

În consecință, la data pronunțării deciziei definitive contestate erau incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și se impunea o soluție de încetare a procesului penal sub aspectul infracțiunii menționate.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și a fixat termen pentru judecarea contestației în anulare la data de 22 februarie 2022.

Susținerile și concluziile participanților procesuali exprimate la termenul astfel fixat cu privire la fondul căii extraordinare de atac au fost pe larg expuse în cuprinsul încheierii de dezbateri de la acea dată.

******

Examinând temeinicia contestației în anulare formulate de contestatorul inculpat A. prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32 din 30 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori (îndreptată prin încheierile din 3 octombrie 2018, 19 octombrie 2018, 2 noiembrie 2018 și 15 noiembrie 2018) s-au hotărât, printre altele, următoarele:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este legea veche.

În baza art. 386 C. proc. pen., din oficiu, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținute prin rechizitoriu ca fiind comisă anterior datei de 18 iunie 2010, din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (faptă din anul 2010), cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 teza 1 și 2 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals privind identitatea în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din iunie 2010), urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în condițiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor anterior menționate pe durata executării pedepsei principale.

- 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor anterior menționate pe durata executării pedepsei principale.

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

- 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (dreptul de a alege și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 33 lit. a) și b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare, care a fost sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa finală de 7 (șapte) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22.11.2013.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Iași, și inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 392/A din 29 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2012, printre altele, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 32 din 30 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

******

Analizând, în conformitate cu prevederile art. 432 C. proc. pen., contestația în anulare formulată de inculpatul A. în limitele în care a fost constatată admisibilă în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul întemeiat al căii extraordinare de atac.

Preliminar, Înalta Curte reține că, în cauza de față, nu este incidentă dezlegarea obligatorie dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 392 din 25 mai 2017), prin care s-a statuat că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența respectivei cauze de încetare a procesului penal.

Instanța supremă a subliniat, în considerentele hotărârii prealabile anterior menționate, natura contestației în anulare - cale extraordinară de atac de retractare și de anulare - dar și imperativul interpretării restrictive a situațiilor în care se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. În considerarea acestor elemente, instanța supremă a concluzionat, cu caracter de principiu, că orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care această din urmă instanță s-a pronunțat în mod definitiv constituie o chestiune intrată în puterea lucrului judecat, ce nu mai poate fi invocată pe calea contestației în anulare.

În cauza de față, chestiunea împlinirii, conform art. 124 raportat la art. 122 din C. pen. din 1969, a termenului de prescripție specială a răspunderii penale a inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 nu a făcut obiect de dezbateri în fața instanței de apel, la termenul din data de 3 noiembrie 2020.

Din analiza încheierii întocmite la acea dată rezultă că dezbaterile în cel de-al doilea grad de jurisdicție au fost limitate la susținerile în apărare formulate de inculpatul A., referitoare la incidența legii penale noi ca lege mai favorabilă, caracterul mai favorabil al acestei legi rezultând, în opinia inculpatului, și din pretinsa împlinire a termenului de prescripție specială a răspunderii penale prevăzut de noua lege penală pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, cu excepția celei de complicitate la spălare de bani.

Susținerile apărării, consemnate la pagina 8 a încheierii de dezbateri, se referă explicit la raționamentul pretins eronat al instanței de fond sub aspectul identificării legii penale mai favorabile, inculpatul susținând că "(…) noul C. pen. este legea penală mai favorabilă, iar prin reținerea acestor dispoziții se va ajunge la concluzia că s-a împlinit termenul de prescripție și pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului (…) De asemenea, în raport de legea penală nouă, dacă instanța de apel o să aprecieze ca fiind întemeiate aceste considerente, urmează să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului (…)".

Din analiza celorlalte mențiuni inserate în încheierea de dezbateri, rezultă cu evidență că nici apărarea sau acuzarea și nici instanța de apel, din oficiu, nu au adus în discuție (pentru infracțiunile care au atras o soluție de condamnare) eventuala incidență a prescripției speciale a răspunderii penale prin raportare la dispozițiile legii vechi valorificate în primă instanță, nici ca un eventual criteriu utilizat, în abstract, pentru caracterizarea legii vechi ca fiind mai favorabile și nici, cu atât mai puțin, prin raportare la situația singulară a uneia dintre infracțiunile ce intrau în alcătuirea pluralității deduse judecății.

În mod asemănător, analiza considerentelor Deciziei penale nr. 392/A din 29 decembrie 2020 relevă că, în contextul evaluării legii penale mai favorabile incidente în speță, instanța de apel a apreciat juste constatările anterioare ale instanței de fond privind intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A. pentru infracțiunile expres indicate în cuprinsul sentinței, fără a efectua, însă, o atare evaluare și prin raportare la restul infracțiunilor reținute în sarcina acestuia și pentru care se dispusese, în primă instanță, o soluție de condamnare.

Argumentele evidențiate la paginile 229 și următoarele ale deciziei atacate susțin o atare concluzie, ele relevând că instanța de apel a considerat necesară, premergător analizării motivelor de apel, identificarea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză. În acest context, al evaluării comparative a legilor penale succesive, s-a reținut că infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 își găsește corespondent în noua codificare în dispozițiile art. 269 C. pen., limitele de pedeapsă fiind modificate, prin majorarea de la 3 luni la 1 an închisoare a limitei minime și reducerea limitei maxime de la 7 ani la 5 ani închisoare.

Cu privire la prescripția răspunderii penale, în decizia contestată s-a menționat doar că "termenele de prescripție prevăzute de art. 122 alin. (1) C. pen. din 1969 rămân neschimbate în noul C. pen. (art. 154 alin. (1) excepție făcând infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar nu mai mult de 20 de ani (...) O altă diferență, însă doar la nivel formal, al sediului normativ și al sistematizării reglementării, o constituie tratarea în cadrul normei privind întreruperea cursului prescripției a prescripției speciale (…) Diferența majoră constă în faptul că, în perioada desfășurării activității infracționale, 2006-2008, prescripția specială a răspunderii penale opera, oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 era depășit cu încă jumătate, în timp ce legislația actuală prevede depășirea cu încă o dată a termenelor prevăzute de art. 154 C. pen."

În cazul particular al inculpatului A., s-a mai arătat că, pe de o parte, prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile în raport de care prima instanță dispusese soluții de încetare a procesului penal și, pe de altă parte, orientarea celor patru pedepse aplicate pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, favorizarea infractorului și complicitate la spălare de bani la nivelul minimului special legal, redus ca efect al incidenței art. 19 din Legea nr. 682/2002, constituie, printre altele, argumente care justifică aprecierea legii penale vechi ca fiind mai favorabilă în cazul concret al inculpatului.

În aceste coordonate ale analizei efectuate de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectul particular al intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, conform legii vechi mai favorabile, nu a făcut obiect de dezbatere și analiză cu prilejul soluționării apelului, neexistând vreo statuare -directă sau tangențială - asupra incidenței acestei cauze de încetare a procesului penal sub aspectul infracțiunii de favorizarea infractorului.

Pe cale de consecință, nu există vreun impediment de ordin legal sau jurisprudențial în a se analiza, în cadrul căii de atac a contestației în anulare, criticile circumscrise cazului de contestație prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Infracțiunea de favorizarea infractorului, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei (formă anterioară modificărilor aduse C. pen. prin Legea nr. 63/2012, publicată în M. Of. nr. 258/19.04.2012) era prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 7 ani. Potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, era de 8 ani, iar dispozițiile art. 124 C. pen. din 1969 statuau că depășirea cu încă jumătate a acestui termen atrage prescripția răspunderii penale, oricâte întreruperi ar fi intervenit.

Or, data săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului se situează în cursul anului 2007, de vreme ce conținutul factual al acestei acuzații, astfel cum a fost reținut în mod definitiv, a constat în aceea că inculpatul A. l-a ajutat cu intenție pe inculpatul B. să își păstreze folosul infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, respectiv, i-a acordat ajutor în vederea radierii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în Galați, str. x (fostă Blaj) nr. 9 bl. C8 (măsură dispusă prin încheierea din data de 11.09.2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați) și, ulterior, în vederea valorificării bunului (intervenită la data de 25.09.2007, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de B.N.P. "...").

Ajutorul acordat de inculpatul A. - concretizat în demersurile efectuate în vederea ridicării sechestrului asigurător și, ulterior, a valorificării imobilului - se plasează, temporal, anterior valorificării bunului prin vânzare cumpărare, aspect reținut concordant atât prin hotărârea primei instanțe, cât și prin decizia instanței de apel.

În consecință, raportat la data săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului astfel stabilită și la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de legea penală veche mai favorabilă, astfel cum a fost ea identificată în mod definitiv de către instanța de apel, rezultă că termenul de prescripție specială a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen. de la 1969 era de 12 ani, termen care s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 24 septembrie 2019, anterior pronunțării deciziei definitive a instanței de apel.

Din perspectiva acestei constatări, contestația în anulare formulată de inculpatul A. are caracter întemeiat, impunându-se desființarea în parte a deciziei penale și, procedându-se la rejudecarea apelului în limitele admiterii căii extraordinare de atac, înlăturarea erorii de procedură prin pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal sub aspectul infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen.

Criticile suplimentare formulate de contestatorul inculpat A. cu ocazia dezbaterii contestației în anulare excedează în mod vădit limitelor în care a fost admisă în principiu calea extraordinară de atac și, implicit, coordonatelor în care instanța poate proceda la analiza temeiniciei acesteia și la rejudecarea apelului.

Existența unei cauze de încetare a procesului penal pentru una dintre cele patru infracțiuni ce au alcătuit pluralitatea infracțională dedusă judecății justifică doar anularea parțială a hotărârii definitive, strict în limitele inerente soluției de condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969.

O atare cauză de încetare a procesului penal este lipsită, însă, de orice efecte juridice în privința celorlalte trei infracțiuni care au intrat în alcătuirea concursului și pentru care s-a dispus o soluție definitivă de condamnare a inculpatului A. la pedepse cu închisoarea, de vreme ce o atare dispoziție nu a făcut obiect de critică și de analiză în calea extraordinară de atac.

Or, constituind consecința sancționatorie directă a antrenării răspunderii penale a inculpatului pentru aceste din urmă trei infracțiuni (pentru care s-au aplicat pedepse de 5 ani închisoare, 6 ani închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare), sporul de pedeapsă nu poate face, în sine, obiect de reeavaluare în contestația în anulare, deoarece un atare demers ar echivala cu o reindividualizare a tratamentului sancționator definitiv aplicat.

Contrar susținerilor contestatorului, reaprecierea necesității menținerii totale sau parțiale a sporului de pedeapsă nu constituie, în toate situațiile de pluralitate infracțională, o consecință inevitabilă a încetării procesului penal pentru una dintre infracțiunile care intră în alcătuirea concursului. Instanța învestită în calea extraordinară de atac nu tranșează chestiuni care țin de oportunitatea alegerii unui anumit tratament sancționator, ci exclusiv de legalitatea acestuia.

Tocmai de aceea, în ipoteza - evocată de apărare - a unui concurs format din numai două infracțiuni, dintre care una atrage o soluție de încetare a procesului penal, înlăturarea sporului de pedeapsă reflectă exigențe care țin, în mod esențial, de legalitatea tratamentului sancționator, consecință directă a soluției dispuse urmare admiterii contestației în anulare.

Nu aceeași este, însă, situația incidentă în speță.

Contestatorul inculpat A. a fost condamnat pentru un număr de patru infracțiuni, trei dintre acestea - sancționate penal cu cele mai aspre pedepse cu închisoarea - nefăcând obiect de examinare în calea extraordinară de atac. Drept urmare, valorificarea unei cauze de încetare a procesului penal pentru infracțiunea sancționată cel mai blând, cum este cazul favorizării infractorului, nu are vreun efect asupra legalității tratamentului sancționator aplicabil înseși pluralității de infracțiuni; eventuala cenzurare a sporului de pedeapsă în acest context particular ar echivala cu examinarea, în jurisdicția extraordinară, a unei chestiuni eminamente de temeinicie, nicidecum de legalitate a hotărârii definitive.

Or, exigențele principiului securității raporturilor juridice impun ca niciuna dintre părți să nu fie abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (mutatis mutandis, Hotărârea din 07.07.2009, în cauza Stanca Popescu împotriva României și Hotărârea din 24.07.2003, în cauza Ryabykh împotriva Rusiei, ambele pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Din aceeași perspectivă, excedează vădit limitelor de analiză proprii contestației în anulare și susținerile făcute de contestatorul A. cu ocazia acordării ultimului cuvânt.

Instituția de drept procesual penal a continuării procesului penal, reglementată de art. 18 C. proc. pen., nu este incidentă în faza rejudecării apelului ca efect al admiterii unei contestații în anulare întemeiate exclusiv pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Prin ipoteză, unica soluție ce ar putea fi dispusă de către instanța învestită în contestație în anulare este aceea a încetării procesului penal ca efect al valorificării cauzei legale de încetare inițial omise de către instanța de apel, numai o atare soluție corespunzând unui caz de error in procedendo pe care se poate întemeia calea extraordinară de atac prevăzută de art. 426 și urm. C. proc. pen.

A admite că, în această ipoteză, instanța de contestație ar avea posibilitatea să examineze, în mod subsecvent, și chestiuni care țin, în mod esențial, de însăși existența faptei penale ori de vinovăția inculpatului echivalează cu a atribui acestei instanțe, pe cale jurisprudențială, dreptul de a reevalua în substanță fundamentul faptic și juridic al soluției definitive (error in judicando), pe calea unui apel deghizat. O atare concluzie contravine în mod vădit vădit exigențelor supremației dreptului, astfel cum sunt enunțate în preambulul Convenției europene a Drepturilor Omului, și principiului securității raporturilor juridice care prevede, printre altele, că soluția dată în mod definitiv de către instanțe nu mai poate fi supusă rejudecării decât dacă o impun motive substanțiale și serioase (Hotărârea Curții Europene din data de 28.10.1999, în cauza Brumărescu împotriva României).

Pentru considerentele expuse, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, va desființa în parte decizia contestată, numai în ceea ce privește soluția de condamnare dispusă față de inculpatul A. și procedând la rejudecarea apelului în aceste limite:

Va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 32 din data de 30 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, va desființa în parte sentința penală și în consecință, va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

În baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 33 lit. a) și b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul A. va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare, sporită cu 1 (un) an închisoare, în final 7 (șapte) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatului exercitarea acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale care nu contravin prezentei.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22.11.2013, precum și perioada executată de la data de 29.12.2020 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 59/2018 din 29.12.2020 emis de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2012.

Desființează în parte decizia contestată, numai în ceea ce privește soluția de condamnare dispusă față de inculpatul A. și rejudecând apelul în aceste limite:

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 32 din data de 30 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, desființează în parte sentința penală și în consecință:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează:

- 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

- 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

- sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului exercitarea acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale care nu contravin prezentei.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22.11.2013, precum și perioada executată de la data de 29.12.2020 la zi.

Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 59/2018 din 29.12.2020 emis de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2022.