ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2022

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în baza dispozițiilor art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A..

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin cererea înregistrată la 07.07.2021 la Curtea de Apel Constanța, sub nr. x/2021, condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 26/P din 24.02.2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., arătând că, în cuprinsul hotărârii de recunoaștere a Sentinței penale nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului Torino, Italia, definitivă la data de 17.11.2005, nu s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante reținute de către autoritățile judiciare italiene, care, dacă ar fi fost reținute, limitele de pedeapsă ar fi fost cuprinse, conform dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., între 10 și 20 de ani închisoare.

Având în vedere argumentele invocate de contestatorul condamnat în cuprinsul cererii formulate, Curtea a apreciat contestația la executare ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Examinând contestația la executare, instanța de fond a arătat că, prin Sentința penală nr. 26/P din 24.02.2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus recunoașterea și executarea pe teritoriul României a pedepsei de 30 de ani închisoare stabilită, în sarcina numitului A., prin Sentința penală nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului Torino, Italia, definitivă la data de 17.11.2005, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că, în cuprinsul cererii formulate, contestatorul condamnat a criticat aspecte ce privesc fondul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești, respectiv omisiunea instanței de echivalare a circumstanțelor atenuante stabilite de către statul italian ce ar fi condus la micșorarea pedepsei principale în executarea căreia acesta se află în prezent.

Așa fiind, s-a constatat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., întrucât recunoașterea circumstanțelor atenuante în procedura contestației la executare ar implica o nouă analiză a hotărârii prin care a fost recunoscută sentința pronunțată de autoritățile judiciare italiene, cu consecința încălcării autorității de lucru judecat a acesteia.

Împotriva Sentinței penale nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în termen legal, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare, arătând, în esență, că instanța din România, care a recunoscut hotărârea străină de condamnare, nu a dat eficiență circumstanțelor atenuante reținute de către autoritățile judiciare italiene în favoarea contestatorului.

Examinând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestația formulată de contestatorul condamnat A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Așadar, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii și nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contra executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestație "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare".

În cauză, prin Sentința penală nr. 26/P din 24.02.2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și s-a dispus recunoașterea Sentinței penale nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, rămasă definitiva la 17.11.2005, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A., pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor urmată de jaf, prevăzute de art. 575, art. 576 și art. 628 alin. (2) C. pen. italian, iar, în baza art. 29 și art. 32 C. pen. italian pedeapsa accesorie privind interdicția permanentă de atribuire a oricărei sarcini care reprezintă o structură publică și interdicțiile legale pe toată durata executării pedepsei, incriminate ca infracțiunile de omor calificat, prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. român și tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., precum și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), f), h) și k) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

S-a constatat că pedeapsa de 30 ani închisoare, aplicată persoanei condamnate A. prin Sentința penală nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, a fost redusă cu 3 ani, prin Ordonanța din 29.11.2007 a Judecătorului Camerei pentru Cercetările Preliminare al Tribunalului din Torino, Italia urmând ca, în final, persoana condamnată să execute pedeapsa de 27 ani închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 30 ani închisoare, redusă la 27 ani închisoare.

Referitor la motivul invocat de contestator, în sensul că, pedeapsa a fost în mod greșit recunoscută de Curtea de Apel Constanța, impunându-se recunoașterea circumstanțelor atenuante reținute de către autoritățile judiciare italiene, Înalta Curte constată că pedeapsa de 30 de ani închisoare a fost stabilită de către autoritățile judiciare italiene prin Sentința penală nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, rămasă definitivă la 17.11.2005, iar această hotărâre a fost recunoscută prin Sentința penală nr. 26/P din 24.02.2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel cum s-a menționat anterior, contestația la executare poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei.

Drept urmare, aspectul invocat de contestatorul condamnat reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 26/P din 24.02.2015 a Curții de Apel Constanța prin care s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. 2004/79 din 16.01.2004 a Tribunalului din Torino, Italia, prin care persoana condamnată A. a fost condamnată la pedeapsa de 30 de ani închisoare, cu executare în regim de detenție, astfel încât nu poate fi încadrat în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a fi examinat pe calea contestației la executare.

În consecință, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire sau împiedicare cu privire la executarea Sentinței penale nr. 26/P din 24.02.2015 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 60/A din 17.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 143/P din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 martie 2022.

GGC - NN