ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1032/2021

Tentativă de furt prin efracție, potrivit art. 285 raportat la art. 276 a, raportat la art. 21 C. pen., deoarece, la o oră necunoscută mai îndeaproape din perioada 20 octombrie 2018, ora aprox. 18.00 și 21 octombrie 2018, ora 11:40, a pătruns în mod ilegal într-o casă privată străină cu scopul de a intra în posesia unui câștig ilicit pentru sine sau pentru altul, astfel că inculpatul, pentru a fura, a pătruns prin ușa neîncuiată de la terasă în casa de vacanță situată pe adresa x, loc. Jaegerspris;

Furt prin efracție, potrivit art. 285, raportat la art. 276 a C. pen., deoarece, la o oră necunoscută mai îndeaproape în perioada dintre 20 octombrie 2018, ora aprox. 20.30 și 20 octombrie 2018, ora 21:50, a pătruns în mod ilegal într-o casă privată străină cu scopul de a intra în posesia unui câștig ilicit pentru sine sau pentru altul, astfel că inculpatul a spart un geam de la vila de pe, de unde, printre altele, a furat un laptop marca x computere marca x, card bancar eliberat de D. către E., diverse bijuterii și bani în numerar, valoarea totală a acestora fiind de aprox. 70.696,75 coroane daneze;

Încălcarea art. 59 b din Legea privind regimul străinilor, deoarece, în perioada premergătoare zilei de 20 octombrie 2018, a intrat în Danemarca contrar măsurii de interdicție pentru o perioadă de 6 ani, care i-a fost aplicată prin sentința dată de Tribunalul or. Copenhaga la data de 21 iunie 2018, data trimiterii sale în România;

Furt prin efracție, potrivit art. 285 raportat la art. 276 a C. pen., deoarece, în data de 15 februarie 2018, până la ora 07:50, a pătruns în mod ilegal într-o casă privată străină cu scopul de a intra în posesia unui câștig ilicit pentru sine sau pentru altul, astfel că inculpatul a deschis cu forța o ușă de la casa de vacanță de pe str. x 7, or. Koege, de unde a furat unelte electrice în valoare de cel puțin 3.000 coroane daneze;

Încălcarea art. 59 b, alin. (2) din Legea privind regimul străinilor, deoarece, în perioada premergătoare zilei de 15 februarie 2020, a intrat în Danemarca contrar măsurii de interdicție pentru o perioadă de 6 ani, care i-a fost aplicată prin sentința dată de Tribunalul or. Copenhaga la data de 21 iunie 2018, cu dată de expirare la 31 iulie 2024, aceasta fiindu-i înștiințată inculpatului la 1 august 2018, data trimiterii sale în România. S-a reținut că, potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost republicată în M. Of. nr. 411/27.05.2019, text de lege ce este prevăzut în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 302/2004 și care reglementează transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state, membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prev. de art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Verificând condițiile speciale de recunoaștere prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu privire la cererea de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești privindu-l pe cetățeanul român A., curtea de apel a constatat că acestea sunt îndeplinite, în sensul că: - Sentința penală nr. 9-1949/2020 din 5.05.2020, pronunțată de Tribunalul or. Roskilde - Danemarca, rămasă definitivă la data de 20.05.2020, ce se solicită a fi recunoscută, este definitivă și executorie; - faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa de 639 zile închisoare cetățeanului român ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, infracțiunea de furt calificat, respectiv tentativă de furt calificat, prev. de art. 228, 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani și infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani; - persoana condamnată A. are cetățenia română; - nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare obligatorii prev. de art. 163 alin. (1) lit. a) - g), alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (A. nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de statul danez și nici nu a fost condamnat într-un alt stat pentru aceleași fapte penale; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, nu face parte dintre persoanele care nu răspund penal potrivit legii române; pedeapsa aplicată persoanei condamnate nu constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România; potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei; potrivit legii române, nu a intervenit amnistia, grațierea ori dezincriminarea faptei) ori vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare facultative prev. de art. 163 alin. (3) (persoana condamnată nu este cercetată în România pentru aceeași faptă pentru care a fost condamnată în străinătate; statul emitent nu a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1) din Legea nr. 302/2004). S-a mai reținut că, deși persoana condamnată nu a fost de acord să execute pedeapsa în România, conform art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, consimțământul acesteia nu era necesar, întrucât este cetățean român și trăiește pe teritoriul României. Prin urmare, având în vedere și scopul urmărit de dispozițiile legale, prin posibilitatea transferului persoanei condamnate în țara al cărei cetățean este, în vederea executării pedepsei aplicate printr-o sentință de condamnare în străinătate, respectiv reintegrarea socială a persoanei condamnate, Curtea de Apel Suceava a concluzionat că România este țara unde persoana condamnată "trăiește", în sensul dispozițiilor art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Mai mult, prin sentința de condamnare s-a dispus și expulzarea acesteia. Așadar, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea și punerea în executare a sentinței de condamnare pronunțate față de cetățeanul român A., că recunoașterea hotărârii de condamnare și transferul persoanei condamnate în România, în vederea continuării executării pedepsei, este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acesteia, Curtea de Apel Suceava a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A.. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație la executare condamnatul A., pentru motivele expuse în cererea formulată în scris și prezentate pe larg în încheierea de ședință din data de 04.10.2021. Astfel, contestatorul, prin apărător, a arătat că a fost arestat la data de 15 februarie 2020, urmând să execute pedeapsa de 639 zile, potrivit hotărârii din Danemarca, însă această dată de 15 februarie 2020 a fost omisă de către instanță, ceea ce a produs efecte în ceea ce privește termenul de la care curge eliberarea condiționată. S-a arătat că persoana condamnată ar trebui să fie eliberată condiționat la data de 15 noiembrie 2021, iar în sistem figurează data de 2 martie. S-a susținut că, la dosar, se menționează că pedeapsa, potrivit dreptului intern al statului emitent, se va executa până la data de 15 noiembrie 2021, aceeași situație fiind reținută și la fila x, unde se menționează că a fost privat de libertate din data de 15 februarie 2020. Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, instanța de fond a constatat următoarele: Potrivit Tabelului pentru calcularea pedepselor în dosarele în care se solicită transferul deținuților pentru executarea pedepselor în străinătate, emis de către autoritățile daneze și aflat la Dosar nr. x/2021 al Curții de Apel Suceava, au fost reținute, în cazul condamnatului contestator A., pe de o parte, cadrul juridic pentru punerea în aplicare a pedepsei, respectiv Sentința penală nr. 9-1949/2020 din 5.05.2020, pronunțată de Tribunalul or. Roskilde - Danemarca, rămasă definitivă la data de 20.05.2020, pedeapsa totală în zile - 639 zile închisoare, dar și perioadele în care contestatorul a fost privat de libertate pentru cercetare. Astfel, așa cum a rezultat din informațiile culese din hotărârile judecătorești ce au fost recunoscute prin sentința contestată, contestatorul a fost privat de libertate în dosarul cauzei și în perioada 15 februarie - 4 mai 2020, perioadă care s-a omis a fi dedusă din pedeapsa totală recunoscută. Împotriva Sentinței penale nr. 72 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestație, susținând că instanța de fond, urmare a admiterii contestației la executare, a dedus în mod greșit, din pedeapsa ce i-a fost aplicată, perioada privării sale de libertate, neluând în calcul un număr de 29 de zile, astfel că se impune reevaluarea acestei perioade. Contestația a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 1 noiembrie 2021. Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente: Contestația la executare a fost reglementată ca un procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea însă modifica soluția pronunțată, soluție care se bucură de autoritate de lucru judecat. Pe această cale pot fi invocate doar aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără a se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea. Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii definitive în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării. Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, contestația la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie. Cazurile în care un condamnat poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. Printre cazurile ce pot fi invocate ca temei al contestației la executare se numără și cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (text de lege indicat de contestatorul A. în susținerea contestației la executare), respectiv atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, prin nelămurire cu privire la hotărârea care se execută înțelegându-se existența unei neclarități a acesteia. Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cauză, prin contestația la executare formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestatorul A. a invocat o nelămurire cu privire la Sentința penală nr. 14/17.02.2021 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, prin care, în baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dedus din pedeapsa de 639 zile perioada detenției de la data de 02.06.2020, la zi, în condițiile în care acesta a fost arestat la data de 15 februarie 2020, nefiind dedusă în mod corespunzător întreaga perioadă a privării sale de libertate. Instanța de fond, examinând contestația la executare formulată de contestatorul A., în mod corect a reținut că, astfel cum rezultă din datele cuprinse în Tabelul pentru calcularea pedepselor în dosarele în care se solicită transferul deținuților pentru executarea pedepselor în străinătate, emis de autoritățile judiciare daneze (înscris aflat în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Suceava), acesta a fost privat de libertate în dosarul cauzei, pentru cercetare, începând cu data de 15 februarie 2020, până la data de 4 mai 2020, perioadă care nu a fost dedusă din pedeapsa totală de 639 de zile, aplicată prin Sentința penală nr. 9-1949/2020 din 5.05.2020, pronunțată de Tribunalul or. Roskilde - Danemarca, rămasă definitivă la data de 20.05.2020, recunoscută prin Sentința penală nr. 14/17.02.2021 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul nr. x/2021. Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată - prin care, în baza art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dedus din pedeapsa de 639 zile întreaga perioadă a privării de libertate a contestatorului condamnat A., de la data de 15 februarie, până la data de 4 mai 2020 și perioada detenției de la data de 02.06.2020, la zi - este temeinică și legală, din actele existente la dosarul cauzei nerezultând alte perioade care ar fi trebuit deduse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de acesta împotriva Sentinței penale nr. 72 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2021. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.