ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3860/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 178 din data de 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 1206/118/2013, s-au dispus următoarele: „În baza art. 334 C. proc. pen., respinge ca nefondată cererea inculpatului D.G., privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul D.G., la pedeapsa de 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 346 raportat la art. 14 și art. 17 C. proc. pen., cu referire la art. 1357, art. 1381 și art. 1391 C. civ., obligă pe inculpatul D.G. la plata sumei de 20.000 RON către partea civilă A.M.A., prin reprezentant legal D.G., cu titlu de daune morale.

În baza art. 353 și art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., dispune instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatului, pană la concurența valorii prejudiciului de 20.000 RON cauzat părții civile A.M.A.”.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 23/P/2013 din 30 ianuarie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina acestuia reținându-se că în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, în mod repetat, a întreținut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A., în vârstă de 13 ani, oferindu-i, în prealabil, băuturi alcoolice, dulciuri și bani, profitând de deficiența acesteia, de starea materială și condițiile precare de trai ale familiei sale.

În cursul judecății au fost audiate părțile și martorii din lucrări, ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar, instanța făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la martora H.D., constatând imposibilitatea audierii acesteia. La data de 4 ianuarie 2013, numita G.C.V., a sesizat organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Cernavodă, cu privire la săvârșirea de către inculpatul D.G. a infracțiunii de viol, constând în faptul că, acesta, încă din vara anului 2012, a întreținut raporturi sexuale cu minora A.M.A., în vârstă de 13 ani, oferindu-i sume de bani și profitând de starea materială precară a familiei sale. Efectuându-se cercetări în cauză, a rezultat că aspectele sesizate se confirmă.

Astfel, audiată fiind, minora A.M.A. a declarat că locuiește cu bunicii paterni în orașul Cernavodă, de pe vremea când era foarte mică, deoarece părinții săi s-au despărțit. Partea vătămată a precizat că pe inculpatul D.G. îl cunoaște de mai mult timp, întrucât este prieten cu bunicul său și îl mai ajută la unele treburi gospodărești. De asemenea, minora a precizat că inculpatul le permitea să spele rufe și să se spele la el în locuință, pentru că familia ei nu beneficiază de apă curentă. Partea vătămată a menționat că împreună cu fratele său H.P.G., în vârstă de 8 ani, se ducea în locuința inculpatului D.G., cam o dată pe săptămână, unde spălau rufele familiei și făceau baie, uneori rămânând și peste noapte.

În cursul lunii august 2012, partea vătămată a mers în locuința inculpatului și, după ce au făcut baie, ea și fratele său au hotărât să rămână peste noapte. La un moment dat, în cursul nopții, în timp ce fratele său dormea lângă ea pe salteaua aflată pe jos, lângă patul în care stătea inculpatul, acesta a apucat-o de mână, a tras-o în pat cu el și a început să o mângâie în zonele intime. Numita A.M.A. declară că, inițial, a refuzat să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul, însă acesta i-a pus mâna la gură și ulterior a amenințat-o cu bătaia, precum și cu faptul că nu îi mai dă bani. Într-adevăr, așa cum partea vătămată a precizat, D.G. îi dădea sume de bani cuprinse între 5 și 50 de RON, profitând de starea materială precară a familiei sale, aspect recunoscut, de altfel, și de inculpat în cursul judecății.

În conținutul declarațiilor date atât la urmărirea penală, cât și în cursul judecății, minora menționează că această situație s-a repetat de mai multe ori, neputând preciza cu exactitate numărul, până în data de 7 ianuarie 2013, de fiecare dată inculpatul dându-i câte o sumă de bani. De asemenea, partea vătămată a relatat că despre faptele comise de inculpat are cunoștință și prietena sa, numita G.O., aceasta asistând chiar la unele dintre raporturile sexuale întreținute cu D.G. Fiind audiată în cauză, martora G.O. a confirmat susținerile părții vătămate, atât la urmărirea penală, cât și în cursul judecății, ocazie cu care a relatat că s-a deplasat și ea, de aproximativ trei sau patru ori, împreună cu A.M.A.

și fratele său la domiciliul inculpatului, unde a rămas peste noapte și a auzit când acesta întreținea relații sexuale cu prietena sa. Mai mult, martora descrie cum, într-o noapte, chiar i-a surprins în fapt pe cei doi, iar inculpatul i-a solicitat, în schimbul unor sume de bani, să nu spună nimănui ce a văzut. Numita G.O. menționează că D.G. i-a propus și ei, atât prin intermediul părții vătămate, cât și în mod direct, să întrețină cu el raporturi sexuale, martora refuzând. De asemenea, martora a mai precizat că, în anumite cazuri în care s-a deplasat cu partea vătămată la domiciliul inculpatului, acesta îi oferea băuturi alcoolice, prietena sa îmbătându-se de mai multe ori. Aspectele relatate de cele două minore se coroborează și cu declarația martorei H.D., dar și cu declarațiile numiților H.P.G.

și D.G., cu mențiunea că ultimii doi au luat cunoștință în mod indirect de cele întâmplate, prin intermediul minorei aflate în îngrijirea lor. Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 4/Al/S/2013 din 14 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L. Constanța, numita A.M.A. prezintă o deflorare completă veche, a cărei dată nu poate fi precizată. Cu ocazia examenului medico-legal s-a constata că pe cap, trunchi și membre victima nu prezintă leziuni de violență, iar la nivelul regiunii anale aceasta nu prezintă astfel de leziuni. Având în vedere vârsta persoanei vătămate, în cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică, iar potrivit raportului de expertiză nr. 15/Al persoane/2013 din 24 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L.

Constanța, a rezultat faptul că minora A.M.A. este diagnosticată în prezent cu retard mintal ușor, QI = 53 (Raven), cu deficit atențional semnificativ, datorat deficiențelor majore în mediul de suport primar. Deși nu s-au constatat modificări psihotraumatice evidente, secundare abuzului sexual, s-a reținut că minora prezintă o fragilitate structurală, ce predispune la recidive în situații în care devine victimă. De altfel, plecând de la aceste concluzii, procurorul reține că atât la momentul efectuării urmăririi penale, cât și în perioada în care a fost victima abuzului sexual, partea vătămată nu realizează și nu a realizat semnificația și consecințele unui raport sexual, neputând exprima un consimțământ valabil.

Cu toate acestea, în cursul judecății, partea vătămată a precizat că atunci când inculpatul a mângâiat-o în zona organelor genitale, s-a speriat, fiindu-i frică, gândindu-se că ar putea fi violată. De asemenea, partea vătămată a precizat că până atunci nu mai întreținuse un raport sexual și că în urma primul contact avut cu inculpatul i-a curs sânge, acesta oferindu-i mai apoi și o sumă de bani pentru a-și cumpăra tampoane. Mai precizează partea vătămată că raporturile sexuale cu inculpatul s-au repetat la diferite intervale de timp, primele dintre acestea având loc pe perioada anotimpului cald, iar ultima dată pe timpul iernii, după Bobotează și Sfântul Ion.

Din conținutul acestor declarații, s-a reținut că deși nu a exprimat un consimțământ valabil, partea vătămată a realizat semnificația actelor sexuale, pe care evident nu le-a dorit, în raport de această experiență nefastă victima fiind marcată și în prezent de faptele respective, aspect ce se reflectă asupra modului în care trăiește. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul D.G. nu a recunoscut că ar fi întreținut raporturi sexuale cu minora, iar în faza de judecată și-a reconsiderat poziția procesuală, precizând că ar fi avut astfel de raporturi, de mai multe ori, dar cu acordul victimei. În raport cu această ultimă împrejurare, inculpatul a contestat că ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu victima, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în aceea de raport sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

Apărările formulate în cauză și, implicit, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, este nefondată, urmând a fi respinsă, probele administrate în cauză făcând dovada că inculpatul a realizat acte materiale specifice infracțiunii de viol, în modalitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în formă continuată. Astfel, după cum s-a arătat, în nici un moment partea vătămată nu a exprimat un acord valabil, aceasta precizând în cursul judecății că nu mai avusese o astfel de experiență până atunci, că i-a fost teamă de ceea ce se întâmplă și că raporturile sexuale au avut loc pe timpul nopții, când inculpatul a dezbrăcat-o și i-a pus mâna la gură. Partea vătămată a menționat că nu s-a opus raporturilor sexuale, fiindcă i-a fost teamă de inculpat și că nu a povestit bunicilor cele întâmplate, deoarece aceștia au trimis-o în continuare să spele rufe, fiindu-i rușine de cele petrecute.

Relevantă în aprecierea sincerității victimei este tocmai afirmația din finalul declarației date în cursul judecății, în care aceasta arată, în cuvinte simple, că inculpatul „nu s-a purtat frumos cu ea, că știe de la alți prieteni cum este ca un băiat să se poarte frumos cu o fată”, chiar dacă până în prezent nici un băiat nu i-a oferit vreo floare, vreo ciocolată, vreo bomboană sau un alt cadou. Mai mult, martora G.O. a menționat că atunci când a fost de față la întreținerea raporturilor sexuale, partea vătămată i-a cerut inculpatului să o lase în pace, iar acesta a refuzat. De asemenea, martora a precizat că deși partea vătămată nu plângea, aceasta era supărată și se uita urât la inculpat.

Mai precizează martora că în mai multe rânduri a observat-o pe victimă în timp ce consuma diferite băuturi alcoolice oferite de inculpat, chiar dacă nu în cantități mari și că deși nu l-a văzut pe inculpat să o amenințe sau să o lovească pe prietena sa, acesta a reținut-o pe minoră în propria locuință, peste noapte, oferindu-i sume de bani, inclusiv și în scopul de a nu spune nimănui ceea ce se întâmplă. Independent de cele arătate mai sus, s-a apreciat că în raport de vârsta fragedă la care minora se afla și retardul mintal evidențiat prin raportul de expertiză psihiatrică, victima nici nu putea exprima un consimțământ valabil. Simpla împrejurare că victima a acceptat chiar și în aceste condiții să frecventeze locuința inculpatului, unde rămânea uneori peste noapte, nu poate susține o altă concluzie, deoarece perpetuarea acestui tip comportament s-a datorat sentimentului de rușine și temerii victimei că prietenii și rudele sale apropiate vor afla de cele petrecute.

De asemenea, este important de precizat că victima era trimisă în mod frecvent de bunica sa la locuința inculpatului și că aceasta accepta să rămână peste noapte pentru a se uita la televizor, condițiile precare de trai din propria locuință neputându-i permite un asemenea mod de petrecere a timpului liber, specific vârstei sale. În aceeași ordine de idei, este importantă precizarea că profitând de starea de dependență creată, inculpatul a speculat o astfel de situație, victima neputându-l refuza, fiind pusă în fața multiplelor tentații, reprezentate de bani, băutură și dulciuri, acordul astfel exprimat fiind viciat în substanța sa.

În împrejurările amintite, nu se poate susține că partea vătămată și-a exprimat în mod real voința de a întreține raporturi sexuale, acordul său lipsind încă din momentul primului contact, ulterior inculpatul profitând de ascendentul moral specific vârstei și de situația materială precară, de retardul victimei și insuficienta ei dezvoltare. În evidențierea intenției infracționale a inculpatului, relevantă este și afirmația martorei G.O., care a precizat că inculpatul i-a dat bani ca să păstreze tăcerea și că acesta i-a propus și ei să întrețină relații sexuale, propunere pe care aceasta a refuzat-o. Astfel fiind, este mai presus de orice dubiu că fapta reținută în sarcina inculpatului constituie infracțiunea de viol în formă continuată, aceasta fiind săvârșită cu intenție directă, intrând sub incidența legii penale și urmând a atrage o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii.

Așadar, în drept, fapta inculpatului D.G. care, în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, a întreținut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A. în vârstă de 13 ani, după ce, în prealabil, i-a oferit acesteia băuturi alcoolice, profitând de retardul, starea materială modestă și condițiile precare de trai ale familiei sale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din punct de vedere probator, fapta reținută în sarcina inculpatului este dovedită prin sesizarea și declarația numitei G.C.V., plângerea și declarația minorei A.M.A., raportul de constatare medico-legală nr. 4/Al S/2013 din 14 ianuarie 2013, întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Constanța, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 15/Al persoane/2013 din 24 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L.

Constanța, declarațiile numiților H.P.G. și D.G., date în calitate de reprezentanți legali ai minorei, declarațiile martorilor G.O., H.D., L.V.I., C.I., G.L. și F.J., ancheta socială efectuată la domiciliul minorei de către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Cernavodă, raportul de evaluare psihologică a minorei A.M.A., întocmit de către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Cernavodă, procesul-verbal de confruntare a inculpatului D.G. și martorei G.O., procesul-verbal de confruntare dintre inculpatul D.G. și partea vătămată A.M.A., coroborate declarațiile inculpatului D.G., care nu a recunoscut comiterea faptei, în modalitatea reținută prin actul de sesizare.

În aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii, s-au avut în vedere circumstanțele comiterii faptei, modalitatea săvârșirii ei, în mod repetat, profitându-se de situația specială a victimei, de dificultățile de ordin material cu care aceasta se confrunta și retardul său mintal, inculpatul profitând de toate aceste condiții prielnice realizării unor raporturi sexuale prin constrângere, în contextul vârstei fragede a părții vătămate. De asemenea, s-au avut în vedere că faptele de acest gen produc în mod ireversibil consecințe în planul dezvoltării și evoluției viitoare a oricărei minore, datorită imaturității psiho-fizice și mediului precar din care, de regulă, aceste victime provin, aplicarea unei pedepse cu închisoare, în regim de detenție și Într-un cuantum corespunzător, este natură să răspundă necesităților de ordin obiectiv consacrate de legea penală, în consonanță cu scopul și funcțiile pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Așa cum, de altfel, rezultă din actele aflate la dosar, săvârșirea unor fapte de acest gen, în circumstanțele mai sus evidențiate, reclamă aplicarea unei pedepse de natură a descuraja comiterea acestui de infracțiuni de către alte persoane, nu doar în scop de prevenție specială, ci și în scop de prevenție generală. Mai mult, în contextul poziției procesuale nesincere și ținând seama de pericolul ridicat al faptei, instanța nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la circumstanțele atenuante, întrucât inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, iar presupusele datele individuale favorabile exprimă doar starea de normalitate, ce trebuie să caracterizeze orice persoană.

În baza considerentelor mai sus arătate, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În cazul de față, ca și în cazul altor infracțiuni prin care se aduce atingere libertății sexuale a persoanei, interdicția exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., apare ca justificată, inculpatul fiind nedemn în a exercita calitatea de tutore și curator, de a îndruma și de a veghea la creșterea și educarea unui minor și a altor persoane lipsite de ocrotire, datorită profilului moral evidențiat prin faptele comise.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2013 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, considerându-se că temeiurile care au determinat-o subzistă, raportat la limitele pedepsei cu închisoarea și pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea inculpatului în libertate, această stare de pericol fiind dedusă din gravitatea faptei, din împrejurările comiterii ei, din consecințele produse, sentimentul de insecuritate indus colectivității, reacția negativă a publicului și interesul bunei desfășurări a procesului penal, interes privit prin prisma necesității asigurării prezenței inculpatului la dispoziția instanțelor de control judiciar și împiedicării sustragerii lui de la judecată sau executarea pedepsei.

Pe latură civilă, s-a constatat că cererea părții vătămate de a fi despăgubită, prin repararea prejudiciului moral produs în urma comiterii faptei, este pe deplin justificată, fiind evident că în urma infracțiunii comise victima minoră a fost supusă unei puternice traume, ce se impune a fi acoperită prin echivalent bănesc. Astfel cum a rezultat din depozițiile martorilor audiați în cauză, ca și din declarațiile reprezentanților legali ai minorei, în prezent posibilitățile de viață ale victimei, în special cele recreative, au suferit importante restrângeri, datorită experienței trăite, aceasta petrecându-și timpul departe de prieteni, fiind atent supravegheată de bunici și neputând beneficia de bucuriile specifice vârstei, raportat și la abandonul școlar intervenit în urmă cu un an, mai înainte de comiterea faptelor.

În aprecierea întinderii prejudiciului moral, s-a avut în vedere și faptul că în prima parte a copilăriei partea vătămată a fost victima unei tentative de abuz sexual, că în prezent aceasta nu se bucură de sprijinul mamei și nu poate frecventa o școală ajutătoare, lipsa suportului parental și absența unor prieteni apropiați ca vârstă, ce ar putea suplini acest handicap, făcând ca situația pe care o traversează să fie greu de depășit. Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în baza art. 346 raportat la art. 14 și art. 17 C. proc. pen., cu referire la art. 1357, art. 1381 și art. 1391 C. civ. a obligat pe inculpatul D.G. la plata sumei de 20.000 RON către partea civilă A.M.A., prin reprezentant legal D.G., cu titlu de daune morale, considerând pretențiile formulate ca fiind justificate în integralitatea lor.

Ținând seama de conținutul expres al dispozițiilor art. 353 și art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatului, pană la concurența valorii prejudiciului de 20.000 RON cauzat părții civile A.M.A., luarea acestor măsuri fiind obligatorie în cazul prejudiciului cauzat persoanelor fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat apel inculpatul D.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului sub aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia și aceasta atât în raport de circumstanțele reale în care s-a comis fapta cât și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.

În mod greșit instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. În acest sens s-a relevat că, deși inculpatul nu a dorit să uzeze de procedura simplificată, pe parcursul procesului a susținut că a avut raporturi sexuale cu minora, însă cu acordul acesteia aspect confirmat de partea vătămată care a declarat că nu s-a opus. În ceea ce privește persoana inculpatului a solicitat a se avea în vedere vârsta acestuia, că nu a fost recidivist și și-a câștigat existența onest. Prin Decizia penală nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.G. aflat în Penitenciarul Poarta Albă împotriva Sentinței penale nr. 178 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1206/118/2013. În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.G. Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.G. și perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 350 RON reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu - avocat A.A.E. (200 RON) și avocat N.E.N. (150 RON) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța. Examinând legalitatea și temeinicia sus-menționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea a constatat: În mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, în acord cu materialul probator administrat în cauză. Astfel, în mod corect s-a reținut de instanța de fond faptul că, inculpatul D.G., în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, a întreținut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A.

în vârstă de 13 ani, după ce, în prealabil, i-a oferit acesteia băuturi alcoolice, profitând de retardul, starea materială modestă și condițiile precare de trai ale familiei sale. S-a evidențiat, potrivit declarației inculpatului din cursul cercetării judecătorești că acesta a recunoscut că a întreținut în mod repetat, în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, raporturi sexuale normale cu partea vătămată însă a contestat că acestea s-au realizat prin constrângere, apreciind că minora și-a exprimat consimțământul la întreținerea raporturilor sexuale. Este real că în cauză nu s-au putut reține acte de constrângere fizică a minorei și nici o opoziție fizică a acesteia, însă lipsa acestora nu conduce, în mod automat la considerarea că victima a consimțit la raporturi sexuale sau că ar fi existat un consimțământ valabil al victimei.

S-a reținut în primul rând vârsta părții vătămate la data primului raport sexual, respectiv 13 ani dar și retardul psihic minor de care suferea victima, aspecte care, coroborate cu concluziile raportului medico-legal efectuat în cauză au impus aprecierea că discernământul părții vătămate la acea dată nu permitea ca aceasta să aibă semnificația unui act sexual, să realizeze consecințele unui asemenea act pentru a exprima un consimțământ valabil.

S-a făcut trimitere și la împrejurările în care a avut loc primul raport sexual, noaptea, în locuința inculpatului, în prezența unei alte persoane, situație de natură a crea un sentiment de rușine pentru partea vătămată în măsura în care datorită opoziției, persoana prezentă ar fi perceput ceea ce se întâmplă, acțiunea surprinzătoare a inculpatului, care, fără o cerere prealabilă a luat-o pe minoră de la locul unde dormea și a tras-o în pat concomitent cu astuparea gurii, împiedicând astfel o reacție a părții vătămate care să alerteze persoana prezentă în aceiași cameră. De asemenea s-a evidențiat și reacția părții vătămate la atingerile inculpatului în zonele intime, primul gând al minorei fiind la un viol.

Totodată, în același sens a fost și cererea inculpatului adresată părții vătămate dar și martorei G.O., de a păstra tăcerea cu privire la întreținerea raporturilor sexuale concomitentă cu oferirea unor sume de bani pentru a adopta un asemenea comportament. Împrejurarea că minora nu a relatat nimic bunicilor și a continuat să se ducă în locuința inculpatului și să rămână peste noapte în acel loc nu a constituit, de plano, o acceptare a raporturilor sexuale, având în vedere că adoptarea unei asemenea atitudini a fost determinată de sentimentul de rușine încercat de partea vătămată față de bunicii săi care îi asigurau întreținerea și care erau în relații bune cu inculpatul, astfel încât, la îndemnul acestora, în condițiile în care nu putea să le relateze ceea ce s-a întâmplat, minora a continuat vizitele la locuința inculpatului.

Acestor elemente de conjunctură li s-au adăugat și consumul de către minoră, la cererea inculpatului, de băuturi alcoolice precum și oferirea de către inculpat a unor sume de bani, inculpatul percepând și profitând de situația materială precară a minorei și familiei sale. Faptul că minora nu a aprobat întreținerea de raporturi sexuale cu inculpatul a rezultat și din atitudinea adoptată de aceasta, relatată de martora G.O., partea vătămată uitându-se „urât” la inculpat, ceea ce probează resentimente puternice din partea acesteia. Nu trebuie uitat că, la acel moment minora era lipsită de supraveghere părintească supraveghere care nu era exercitată în mod corespunzător nici de bunici, aceștia confruntându-se cu o situație materială deosebit de dificilă și se afla în abandon școlar, fiind lipsită astfel și de supravegherea școlară.

Toți factorii menționați și toate circumstanțele evidențiate au condus indubitabil la concluzia lipsirii consimțământului minorei la întreținerea raporturilor sexuale cu inculpatul, critica formulată în acest sens fiind neîntemeiată. Prima instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social concret al faptei prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta comisă de inculpat a prezentat un grad deosebit de ridicat de pericol social acesta fiind determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, întreținerea de raporturi sexuale cu o persoană de vârstă atât de mică, profitând de caracteristicile dezvoltării psihice ale acesteia, corespunzătoare acestei vârste reduse dar și de situația materială precară a minorei și de ceilalți factori evidențiați, de perioada îndelungată în care au fost întreținute aceste raporturi sexuale și de consecințele negative prezente și viitoare asupra dezvoltării minorei. În aceste condiții, circumstanțele personale ale inculpatului, apreciate ca normale fiecărei persoane, nu au condus la reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special.

S-a evidențiat atitudinea parțial sinceră a inculpatului, care, de asemenea, nu a condus la reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. Prin Decizia penală nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.G. aflat în Penitenciarul Poarta Albă împotriva Sentinței penale nr. 178 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1206/118/2013. În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.G. Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.G. și perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 350 RON reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu - avocat A.A.E. (200 RON) și avocat N.E.N. (150 RON) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța. Împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a declarat recurs D.G.

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1206/118/2013. Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat, la acest termen de judecată a arătat că nu înțelege să invoce niciun caz de casare, întrucât nu există cazuri de casare ce se pot lua în discuție din oficiu. Înalta Curte constată, de asemenea, că până la data de astăzi 5 decembrie 2013, primul termen de judecată, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată recurentul inculpat D.G. nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancțiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Înalta Curte constată că, în cauză nu există nici un caz de casare care se poate lua în considerare din oficiu care să poată forma obiect de analiză în recurs și care să se încadreze în vreunul dintre cazurile de casare aduse de noile reglementări Codului de procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, din perspectiva luării în considerare din oficiu Prevederile art. 385 10 C. proc. pen. stabilesc condițiile de formulare a motivelor de recurs astfel: Dispozițiile art. 385 10 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat. Dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispozițiile art. 385 10 alin. (2 2 ) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3), se iau în considerare din oficiu. Dispozițiile art. 385 10 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385 6 alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.

În cauza de față, Decizia penală nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, atacată cu prezentul recurs, a fost pronunțată la data de 10 iulie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind inele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind Codul de procedură civilă", publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013. Astfel, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluționate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menționate anterior.

Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 385 10 alin. (3) C. proc. pen., nefiind vorba de un recurs devolutiv, și, de asemenea, nefiind incidente nici dispozițiile art. 385 10 alin. (2 2 ) C. proc. pen. pentru a se lua în discuție din oficiu cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recurentul avea obligația instituită de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. să formuleze, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat. Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres și limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu-și poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de inculpatul D.G.

împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie fiind împiedicată, în egală măsură, să procedeze și la efectuarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs ce trebuiau depuse la dosarul cauzei înlăuntrul termenului prevăzut și instituit de normele penale actuale. Pentru aceste motive în raport de dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.G., durata reținerii și arestării preventive de la 11 ianuarie 2013 la 5 decembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată A.M.A., în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM