ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3860/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3860/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 178 din data de 19

aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr.

1206/118/2013, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 334 C.

proc. pen., respinge ca nefondată cererea inculpatului D.G., privind schimbarea

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1),

(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 198 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 197

alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe

inculpatul D.G., la pedeapsa de 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea

infracțiunii de viol.

În baza art. 71 C.

pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada

reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menține

măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 346

raportat la art. 14 și art. 17 C. proc. pen., cu referire la art. 1357, art.

1381 și art. 1391 C. civ., obligă pe inculpatul D.G. la plata sumei de 20.000

RON către partea civilă A.M.A., prin reprezentant legal D.G., cu titlu de daune

morale.

În baza art. 353 și art.

163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., dispune instituirea măsurilor asigurătorii

asupra bunurilor aparținând inculpatului, pană la concurența valorii

prejudiciului de 20.000 RON cauzat părții civile A.M.A.”.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat

în cauză, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 23/P/2013 din 30 ianuarie 2013

s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina acestuia

reținându-se că în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, în mod repetat, a

întreținut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A., în vârstă de 13 ani,

oferindu-i, în prealabil, băuturi alcoolice, dulciuri și bani, profitând de

deficiența acesteia, de starea materială și condițiile precare de trai ale

familiei sale.

În cursul judecății

au fost audiate părțile și martorii din lucrări, ale căror declarații au fost

consemnate și atașate la dosar, instanța făcând aplicabilitatea dispozițiilor

art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la martora H.D., constatând

imposibilitatea audierii acesteia.

La data de 4 ianuarie

2013, numita G.C.V., a sesizat organele de poliție din cadrul Poliției Orașului

Cernavodă, cu privire la săvârșirea de către inculpatul D.G. a infracțiunii de

viol, constând în faptul că, acesta, încă din vara anului 2012, a întreținut raporturi

sexuale cu minora A.M.A., în vârstă de 13 ani, oferindu-i sume de bani și

profitând de starea materială precară a familiei sale.

Efectuându-se

cercetări în cauză, a rezultat că aspectele sesizate se confirmă.

Astfel, audiată

fiind, minora A.M.A. a declarat că locuiește cu bunicii paterni în orașul

Cernavodă, de pe vremea când era foarte mică, deoarece părinții săi s-au

despărțit.

Partea vătămată a

precizat că pe inculpatul D.G. îl cunoaște de mai mult timp, întrucât este

prieten cu bunicul său și îl mai ajută la unele treburi gospodărești.

De asemenea, minora a

precizat că inculpatul le permitea să spele rufe și să se spele la el în

locuință, pentru că familia ei nu beneficiază de apă curentă.

Partea vătămată a

menționat că împreună cu fratele său H.P.G., în vârstă de 8 ani, se ducea în

locuința inculpatului D.G., cam o dată pe săptămână, unde spălau rufele

familiei și făceau baie, uneori rămânând și peste noapte.

În cursul lunii

august 2012, partea vătămată a mers în locuința inculpatului și, după ce au

făcut baie, ea și fratele său au hotărât să rămână peste noapte.

La un moment dat, în

cursul nopții, în timp ce fratele său dormea lângă ea pe salteaua aflată pe

jos, lângă patul în care stătea inculpatul, acesta a apucat-o de mână, a tras-o

în pat cu el și a început să o mângâie în zonele intime.

Numita A.M.A. declară

că, inițial, a refuzat să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul, însă

acesta i-a pus mâna la gură și ulterior a amenințat-o cu bătaia, precum și cu

faptul că nu îi mai dă bani.

Într-adevăr, așa cum

partea vătămată a precizat, D.G. îi dădea sume de bani cuprinse între 5 și 50

de RON, profitând de starea materială precară a familiei sale, aspect

recunoscut, de altfel, și de inculpat în cursul judecății.

În conținutul

declarațiilor date atât la urmărirea penală, cât și în cursul judecății, minora

menționează că această situație s-a repetat de mai multe ori, neputând preciza

cu exactitate numărul, până în data de 7 ianuarie 2013, de fiecare dată

inculpatul dându-i câte o sumă de bani.

De asemenea, partea

vătămată a relatat că despre faptele comise de inculpat are cunoștință și

prietena sa, numita G.O., aceasta asistând chiar la unele dintre raporturile

sexuale întreținute cu D.G.

Fiind audiată în

cauză, martora G.O. a confirmat susținerile părții vătămate, atât la urmărirea

penală, cât și în cursul judecății, ocazie cu care a relatat că s-a deplasat și

ea, de aproximativ trei sau patru ori, împreună cu A.M.A. și fratele său la

domiciliul inculpatului, unde a rămas peste noapte și a auzit când acesta

întreținea relații sexuale cu prietena sa.

Mai mult, martora

descrie cum, într-o noapte, chiar i-a surprins în fapt pe cei doi, iar

inculpatul i-a solicitat, în schimbul unor sume de bani, să nu spună nimănui ce

a văzut.

Numita G.O.

menționează că D.G. i-a propus și ei, atât prin intermediul părții vătămate,

cât și în mod direct, să întrețină cu el raporturi sexuale, martora refuzând.

De asemenea, martora

a mai precizat că, în anumite cazuri în care s-a deplasat cu partea vătămată la

domiciliul inculpatului, acesta îi oferea băuturi alcoolice, prietena sa

îmbătându-se de mai multe ori.

Aspectele relatate de

cele două minore se coroborează și cu declarația martorei H.D., dar și cu

declarațiile numiților H.P.G. și D.G., cu mențiunea că ultimii doi au luat

cunoștință în mod indirect de cele întâmplate, prin intermediul minorei aflate

în îngrijirea lor.

Conform Raportului de

constatare medico-legală nr. 4/Al/S/2013 din 14 ianuarie 2013, întocmit de

S.M.L. Constanța, numita A.M.A. prezintă o deflorare completă veche, a cărei

dată nu poate fi precizată.

Cu ocazia examenului

medico-legal s-a constata că pe cap, trunchi și membre victima nu prezintă

leziuni de violență, iar la nivelul regiunii anale aceasta nu prezintă astfel

de leziuni.

Având în vedere

vârsta persoanei vătămate, în cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală

psihiatrică, iar potrivit raportului de expertiză nr. 15/Al persoane/2013 din

24 ianuarie 2013, întocmit de S.M.L. Constanța, a rezultat faptul că minora

A.M.A. este diagnosticată în prezent cu retard mintal ușor, QI = 53 (Raven), cu

deficit atențional semnificativ, datorat deficiențelor majore în mediul de

suport primar.

Deși nu s-au

constatat modificări psihotraumatice evidente, secundare abuzului sexual, s-a

reținut că minora prezintă o fragilitate structurală, ce predispune la recidive

în situații în care devine victimă.

De altfel, plecând de

la aceste concluzii, procurorul reține că atât la momentul efectuării urmăririi

penale, cât și în perioada în care a fost victima abuzului sexual, partea

vătămată nu realizează și nu a realizat semnificația și consecințele unui

raport sexual, neputând exprima un consimțământ valabil.

Cu toate acestea, în

cursul judecății, partea vătămată a precizat că atunci când inculpatul a

mângâiat-o în zona organelor genitale, s-a speriat, fiindu-i frică, gândindu-se

că ar putea fi violată.

De asemenea, partea

vătămată a precizat că până atunci nu mai întreținuse un raport sexual și că în

urma primul contact avut cu inculpatul i-a curs sânge, acesta oferindu-i mai

apoi și o sumă de bani pentru a-și cumpăra tampoane.

Mai precizează partea

vătămată că raporturile sexuale cu inculpatul s-au repetat la diferite

intervale de timp, primele dintre acestea având loc pe perioada anotimpului

cald, iar ultima dată pe timpul iernii, după Bobotează și Sfântul Ion.

Din conținutul

acestor declarații, s-a reținut că deși nu a exprimat un consimțământ valabil,

partea vătămată a realizat semnificația actelor sexuale, pe care evident nu

le-a dorit, în raport de această experiență nefastă victima fiind marcată și în

prezent de faptele respective, aspect ce se reflectă asupra modului în care

trăiește.

Fiind audiat în

cursul urmăririi penale, inculpatul D.G. nu a recunoscut că ar fi întreținut

raporturi sexuale cu minora, iar în faza de judecată și-a reconsiderat poziția

procesuală, precizând că ar fi avut astfel de raporturi, de mai multe ori, dar

cu acordul victimei.

În raport cu această

ultimă împrejurare, inculpatul a contestat că ar fi întreținut, prin

constrângere, raporturi sexuale cu victima, solicitând schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen., în aceea de raport sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin.

(1) C. pen.

Apărările formulate

în cauză și, implicit, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei,

este nefondată, urmând a fi respinsă, probele administrate în cauză făcând

dovada că inculpatul a realizat acte materiale specifice infracțiunii de viol,

în modalitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în formă

continuată.

Astfel, după cum s-a

arătat, în nici un moment partea vătămată nu a exprimat un acord valabil,

aceasta precizând în cursul judecății că nu mai avusese o astfel de experiență

până atunci, că i-a fost teamă de ceea ce se întâmplă și că raporturile sexuale

au avut loc pe timpul nopții, când inculpatul a dezbrăcat-o și i-a pus mâna la

gură.

Partea vătămată a

menționat că nu s-a opus raporturilor sexuale, fiindcă i-a fost teamă de

inculpat și că nu a povestit bunicilor cele întâmplate, deoarece aceștia au

trimis-o în continuare să spele rufe, fiindu-i rușine de cele petrecute.

Relevantă în

aprecierea sincerității victimei este tocmai afirmația din finalul declarației

date în cursul judecății, în care aceasta arată, în cuvinte simple, că

inculpatul „nu s-a purtat frumos cu ea, că știe de la alți prieteni cum este ca

un băiat să se poarte frumos cu o fată”, chiar dacă până în prezent nici un

băiat nu i-a oferit vreo floare, vreo ciocolată, vreo bomboană sau un alt

cadou.

Mai mult, martora

G.O. a menționat că atunci când a fost de față la întreținerea raporturilor

sexuale, partea vătămată i-a cerut inculpatului să o lase în pace, iar acesta a

refuzat.

De asemenea, martora

a precizat că deși partea vătămată nu plângea, aceasta era supărată și se uita

urât la inculpat.

Mai precizează

martora că în mai multe rânduri a observat-o pe victimă în timp ce consuma

diferite băuturi alcoolice oferite de inculpat, chiar dacă nu în cantități mari

și că deși nu l-a văzut pe inculpat să o amenințe sau să o lovească pe prietena

sa, acesta a reținut-o pe minoră în propria locuință, peste noapte, oferindu-i

sume de bani, inclusiv și în scopul de a nu spune nimănui ceea ce se întâmplă.

Independent de cele

arătate mai sus, s-a apreciat că în raport de vârsta fragedă la care minora se

afla și retardul mintal evidențiat prin raportul de expertiză psihiatrică,

victima nici nu putea exprima un consimțământ valabil.

Simpla împrejurare că

victima a acceptat chiar și în aceste condiții să frecventeze locuința

inculpatului, unde rămânea uneori peste noapte, nu poate susține o altă

concluzie, deoarece perpetuarea acestui tip comportament s-a datorat

sentimentului de rușine și temerii victimei că prietenii și rudele sale

apropiate vor afla de cele petrecute.

De asemenea, este

important de precizat că victima era trimisă în mod frecvent de bunica sa la

locuința inculpatului și că aceasta accepta să rămână peste noapte pentru a se

uita la televizor, condițiile precare de trai din propria locuință neputându-i

permite un asemenea mod de petrecere a timpului liber, specific vârstei sale.

În aceeași ordine de

idei, este importantă precizarea că profitând de starea de dependență creată,

inculpatul a speculat o astfel de situație, victima neputându-l refuza, fiind

pusă în fața multiplelor tentații, reprezentate de bani, băutură și dulciuri,

acordul astfel exprimat fiind viciat în substanța sa.

În împrejurările

amintite, nu se poate susține că partea vătămată și-a exprimat în mod real

voința de a întreține raporturi sexuale, acordul său lipsind încă din momentul

primului contact, ulterior inculpatul profitând de ascendentul moral specific

vârstei și de situația materială precară, de retardul victimei și insuficienta

ei dezvoltare.

În evidențierea

intenției infracționale a inculpatului, relevantă este și afirmația martorei

G.O., care a precizat că inculpatul i-a dat bani ca să păstreze tăcerea și că

acesta i-a propus și ei să întrețină relații sexuale, propunere pe care aceasta

a refuzat-o.

Astfel fiind, este

mai presus de orice dubiu că fapta reținută în sarcina inculpatului constituie

infracțiunea de viol în formă continuată, aceasta fiind săvârșită cu intenție

directă, intrând sub incidența legii penale și urmând a atrage o soluție de

condamnare la pedeapsa închisorii.

Așadar, în drept,

fapta inculpatului D.G. care, în perioada august 2012 - 7 ianuarie 2013, a

întreținut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A. în vârstă de 13 ani, după

ce, în prealabil, i-a oferit acesteia băuturi alcoolice, profitând de retardul,

starea materială modestă și condițiile precare de trai ale familiei sale,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din punct de vedere

probator, fapta reținută în sarcina inculpatului este dovedită prin sesizarea

și declarația numitei G.C.V., plângerea și declarația minorei A.M.A., raportul

de constatare medico-legală nr. 4/Al S/2013 din 14 ianuarie 2013, întocmit de

către Serviciul de Medicină Legală Constanța, raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică nr. 15/Al persoane/2013 din 24 ianuarie 2013,

întocmit de S.M.L. Constanța, declarațiile numiților H.P.G. și D.G., date în

calitate de reprezentanți legali ai minorei, declarațiile martorilor G.O., H.D.,

L.V.I., C.I., G.L. și F.J., ancheta socială efectuată la domiciliul minorei de

către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Cernavodă,

raportul de evaluare psihologică a minorei A.M.A., întocmit de către Direcția

de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Cernavodă, procesul-verbal

de confruntare a inculpatului D.G. și martorei G.O., procesul-verbal de

confruntare dintre inculpatul D.G. și partea vătămată A.M.A., coroborate

declarațiile inculpatului D.G., care nu a recunoscut comiterea faptei, în

modalitatea reținută prin actul de sesizare.

În aprecierea

gradului de pericol social al infracțiunii, s-au avut în vedere circumstanțele

comiterii faptei, modalitatea săvârșirii ei, în mod repetat, profitându-se de

situația specială a victimei, de dificultățile de ordin material cu care

aceasta se confrunta și retardul său mintal, inculpatul profitând de toate

aceste condiții prielnice realizării unor raporturi sexuale prin constrângere,

în contextul vârstei fragede a părții vătămate.

De asemenea, s-au

avut în vedere că faptele de acest gen produc în mod ireversibil consecințe în

planul dezvoltării și evoluției viitoare a oricărei minore, datorită

imaturității psiho-fizice și mediului precar din care, de regulă, aceste

victime provin, aplicarea unei pedepse cu închisoare, în regim de detenție și

Într-un cuantum corespunzător, este natură să răspundă necesităților de ordin

obiectiv consacrate de legea penală, în consonanță cu scopul și funcțiile

pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Așa cum, de altfel,

rezultă din actele aflate la dosar, săvârșirea unor fapte de acest gen, în

circumstanțele mai sus evidențiate, reclamă aplicarea unei pedepse de natură a

descuraja comiterea acestui de infracțiuni de către alte persoane, nu doar în

scop de prevenție specială, ci și în scop de prevenție generală.

Mai mult, în

contextul poziției procesuale nesincere și ținând seama de pericolul ridicat al

faptei, instanța nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la

circumstanțele atenuante, întrucât inculpatul nu se află la primul conflict cu

legea penală, iar presupusele datele individuale favorabile exprimă doar starea

de normalitate, ce trebuie să caracterizeze orice persoană.

În baza

considerentelor mai sus arătate, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de

11 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În cazul de față, ca

și în cazul altor infracțiuni prin care se aduce atingere libertății sexuale a

persoanei, interdicția exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit.

e) C. pen., apare ca justificată, inculpatul fiind nedemn în a exercita

calitatea de tutore și curator, de a îndruma și de a veghea la creșterea și

educarea unui minor și a altor persoane lipsite de ocrotire, datorită

profilului moral evidențiat prin faptele comise.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada

reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2013 la zi,

iar în baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului,

considerându-se că temeiurile care au determinat-o subzistă, raportat la

limitele pedepsei cu închisoarea și pericolul concret pentru ordinea publică ce

ar rezulta din lăsarea inculpatului în libertate, această stare de pericol

fiind dedusă din gravitatea faptei, din împrejurările comiterii ei, din

consecințele produse, sentimentul de insecuritate indus colectivității, reacția

negativă a publicului și interesul bunei desfășurări a procesului penal,

interes privit prin prisma necesității asigurării prezenței inculpatului la

dispoziția instanțelor de control judiciar și împiedicării sustragerii lui de

la judecată sau executarea pedepsei.

Pe latură civilă, s-a

constatat că cererea părții vătămate de a fi despăgubită, prin repararea

prejudiciului moral produs în urma comiterii faptei, este pe deplin

justificată, fiind evident că în urma infracțiunii comise victima minoră a fost

supusă unei puternice traume, ce se impune a fi acoperită prin echivalent

bănesc.

Astfel cum a rezultat

din depozițiile martorilor audiați în cauză, ca și din declarațiile reprezentanților

legali ai minorei, în prezent posibilitățile de viață ale victimei, în special

cele recreative, au suferit importante restrângeri, datorită experienței

trăite, aceasta petrecându-și timpul departe de prieteni, fiind atent

supravegheată de bunici și neputând beneficia de bucuriile specifice vârstei,

raportat și la abandonul școlar intervenit în urmă cu un an, mai înainte de

comiterea faptelor.

În aprecierea

întinderii prejudiciului moral, s-a avut în vedere și faptul că în prima parte

a copilăriei partea vătămată a fost victima unei tentative de abuz sexual, că

în prezent aceasta nu se bucură de sprijinul mamei și nu poate frecventa o

școală ajutătoare, lipsa suportului parental și absența unor prieteni apropiați

ca vârstă, ce ar putea suplini acest handicap, făcând ca situația pe care o

traversează să fie greu de depășit.

Față de

considerentele arătate mai sus, instanța, în baza art. 346 raportat la art. 14

și art. 17 C. proc. pen., cu referire la art. 1357, art. 1381 și art. 1391 C.

civ. a obligat pe inculpatul D.G. la plata sumei de 20.000 RON către partea

civilă A.M.A., prin reprezentant legal D.G., cu titlu de daune morale,

considerând pretențiile formulate ca fiind justificate în integralitatea lor.

Ținând seama de

conținutul expres al dispozițiilor art. 353 și art. 163 alin. (6) lit. b) C.

proc. pen., s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor

aparținând inculpatului, pană la concurența valorii prejudiciului de 20.000 RON

cauzat părții civile A.M.A., luarea acestor măsuri fiind obligatorie în cazul

prejudiciului cauzat persoanelor fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate

de exercițiu restrânsă.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a formulat apel inculpatul D.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanța de fond a

realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului sub

aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia și aceasta atât în raport

de circumstanțele reale în care s-a comis fapta cât și în raport de

circumstanțele personale ale inculpatului.

În mod greșit

instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante

prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În acest sens s-a

relevat că, deși inculpatul nu a dorit să uzeze de procedura simplificată, pe

parcursul procesului a susținut că a avut raporturi sexuale cu minora, însă cu

acordul acesteia aspect confirmat de partea vătămată care a declarat că nu s-a

opus.

În ceea ce privește

persoana inculpatului a solicitat a se avea în vedere vârsta acestuia, că nu a

fost recidivist și și-a câștigat existența onest.

Prin Decizia penală

nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.G. aflat în

Penitenciarul Poarta Albă împotriva Sentinței penale nr. 178 din 19 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1206/118/2013.

În baza art. 383

alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut arestarea preventivă a inculpatului D.G.

Măsura dispusă s-a

comunicat administrației locului de deținere.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului D.G. și perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie

2013 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 700 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C.

proc. pen. suma de 350 RON reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu

- avocat A.A.E. (200 RON) și avocat N.E.N. (150 RON) s-a avansat din fondurile

Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Examinând legalitatea

și temeinicia sus-menționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate,

precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea a

constatat:

În mod corect

instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei

reținută în sarcina inculpatului, în acord cu materialul probator administrat

în cauză.

Astfel, în mod corect

s-a reținut de instanța de fond faptul că, inculpatul D.G., în perioada august

2012 - 7 ianuarie 2013, a întreținut raporturi sexuale normale cu minora A.M.A.

în vârstă de 13 ani, după ce, în prealabil, i-a oferit acesteia băuturi

alcoolice, profitând de retardul, starea materială modestă și condițiile

precare de trai ale familiei sale.

S-a evidențiat,

potrivit declarației inculpatului din cursul cercetării judecătorești că acesta

a recunoscut că a întreținut în mod repetat, în perioada august 2012 - 7

ianuarie 2013, raporturi sexuale normale cu partea vătămată însă a contestat că

acestea s-au realizat prin constrângere, apreciind că minora și-a exprimat

consimțământul la întreținerea raporturilor sexuale.

Este real că în cauză

nu s-au putut reține acte de constrângere fizică a minorei și nici o opoziție

fizică a acesteia, însă lipsa acestora nu conduce, în mod automat la

considerarea că victima a consimțit la raporturi sexuale sau că ar fi existat

un consimțământ valabil al victimei.

S-a reținut în primul

rând vârsta părții vătămate la data primului raport sexual, respectiv 13 ani

dar și retardul psihic minor de care suferea victima, aspecte care, coroborate

cu concluziile raportului medico-legal efectuat în cauză au impus aprecierea că

discernământul părții vătămate la acea dată nu permitea ca aceasta să aibă

semnificația unui act sexual, să realizeze consecințele unui asemenea act

pentru a exprima un consimțământ valabil.

S-a făcut trimitere

și la împrejurările în care a avut loc primul raport sexual, noaptea, în

locuința inculpatului, în prezența unei alte persoane, situație de natură a

crea un sentiment de rușine pentru partea vătămată în măsura în care datorită

opoziției, persoana prezentă ar fi perceput ceea ce se întâmplă, acțiunea

surprinzătoare a inculpatului, care, fără o cerere prealabilă a luat-o pe

minoră de la locul unde dormea și a tras-o în pat concomitent cu astuparea

gurii, împiedicând astfel o reacție a părții vătămate care să alerteze persoana

prezentă în aceiași cameră.

De asemenea s-a

evidențiat și reacția părții vătămate la atingerile inculpatului în zonele

intime, primul gând al minorei fiind la un viol.

Totodată, în același

sens a fost și cererea inculpatului adresată părții vătămate dar și martorei

G.O., de a păstra tăcerea cu privire la întreținerea raporturilor sexuale

concomitentă cu oferirea unor sume de bani pentru a adopta un asemenea

comportament.

Împrejurarea că

minora nu a relatat nimic bunicilor și a continuat să se ducă în locuința

inculpatului și să rămână peste noapte în acel loc nu a constituit, de plano, o

acceptare a raporturilor sexuale, având în vedere că adoptarea unei asemenea

atitudini a fost determinată de sentimentul de rușine încercat de partea

vătămată față de bunicii săi care îi asigurau întreținerea și care erau în

relații bune cu inculpatul, astfel încât, la îndemnul acestora, în condițiile

în care nu putea să le relateze ceea ce s-a întâmplat, minora a continuat

vizitele la locuința inculpatului.

Acestor elemente de

conjunctură li s-au adăugat și consumul de către minoră, la cererea

inculpatului, de băuturi alcoolice precum și oferirea de către inculpat a unor

sume de bani, inculpatul percepând și profitând de situația materială precară a

minorei și familiei sale.

Faptul că minora nu a

aprobat întreținerea de raporturi sexuale cu inculpatul a rezultat și din

atitudinea adoptată de aceasta, relatată de martora G.O., partea vătămată

uitându-se „urât” la inculpat, ceea ce probează resentimente puternice din

partea acesteia.

Nu trebuie uitat că,

la acel moment minora era lipsită de supraveghere părintească supraveghere care

nu era exercitată în mod corespunzător nici de bunici, aceștia confruntându-se

cu o situație materială deosebit de dificilă și se afla în abandon școlar,

fiind lipsită astfel și de supravegherea școlară.

Toți factorii

menționați și toate circumstanțele evidențiate au condus indubitabil la

concluzia lipsirii consimțământului minorei la întreținerea raporturilor

sexuale cu inculpatul, critica formulată în acest sens fiind neîntemeiată.

Prima instanță a avut

în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de

pericol social concret al faptei prin prisma tuturor elementelor prin care se

circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant,

realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului

cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la

realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin

dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta comisă de

inculpat a prezentat un grad deosebit de ridicat de pericol social acesta fiind

determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, întreținerea de

raporturi sexuale cu o persoană de vârstă atât de mică, profitând de

caracteristicile dezvoltării psihice ale acesteia, corespunzătoare acestei

vârste reduse dar și de situația materială precară a minorei și de ceilalți

factori evidențiați, de perioada îndelungată în care au fost întreținute aceste

raporturi sexuale și de consecințele negative prezente și viitoare asupra

dezvoltării minorei.

În aceste condiții,

circumstanțele personale ale inculpatului, apreciate ca normale fiecărei

persoane, nu au condus la reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea

pedepsei sub minimul special.

S-a evidențiat

atitudinea parțial sinceră a inculpatului, care, de asemenea, nu a condus la

reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.G. aflat în

Penitenciarul Poarta Albă împotriva Sentinței penale nr. 178 din 19 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1206/118/2013.

În baza art. 383

alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut arestarea preventivă a inculpatului D.G.

Măsura dispusă s-a

comunicat administrației locului de deținere.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului D.G. și perioada arestării preventive de la data de 19

aprilie 2013 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 700 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C.

proc. pen. suma de 350 RON reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu

- avocat A.A.E. (200 RON) și avocat N.E.N. (150 RON) s-a avansat din fondurile

Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Împotriva Deciziei

penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie a declarat recurs D.G. cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

1206/118/2013.

Apărătorul desemnat

din oficiu al recurentului inculpat, la acest termen de judecată a arătat că nu

înțelege să invoce niciun caz de casare, întrucât nu există cazuri de casare ce

se pot lua în discuție din oficiu.

Înalta Curte

constată, de asemenea, că până la data de astăzi 5 decembrie 2013, primul

termen de judecată, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată

recurentul inculpat D.G. nu a depus motivele de recurs, încălcându-se

dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că:

„motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un

memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile

înaintea primului termen de judecată", sub sancțiunea neluării în

considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte constată

că, în cauză nu există nici un caz de casare care se poate lua în considerare

din oficiu care să poată forma obiect de analiză în recurs și care să se

încadreze în vreunul dintre cazurile de casare aduse de noile reglementări

Codului de procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, din perspectiva

luării în considerare din oficiu

Prevederile art. 385

10

C. proc. pen. stabilesc condițiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispozițiile art. 385

10

alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin

cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța

de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (2

2

) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt

respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare

numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se iau

în considerare din oficiu.

Dispozițiile art. 385

10

alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispozițiile alineatelor precedente nu se

aplică în cazul prevăzut de art. 385

6

alin. (3), când recursul poate

fi motivat și oral în ziua judecății.

În cauza de față,

Decizia penală nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, atacată cu prezentul

recurs, a fost pronunțată la data de 10 iulie 2013, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013, „lege privind inele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.

143/2010 privind Codul de procedură civilă", publicată în M. Of., Partea I

nr. 89 din 12 februarie 2013.

Astfel, dispozițiile

privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat,

cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluționate prin hotărâri

împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării

în vigoare a prezentei legi menționate anterior.

Cum, în prezenta

cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 385

10

alin. (3) C. proc.

pen., nefiind vorba de un recurs devolutiv, și, de asemenea, nefiind incidente

nici dispozițiile art. 385

10

alin. (2

2

) C. proc. pen.

pentru a se lua în discuție din oficiu cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recurentul avea obligația instituită de dispozițiile

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. să formuleze, în scris, prin

cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care

trebuiau depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat.

Motivele de recurs

nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres și

limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu-și

poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de inculpatul D.G.

împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie fiind

împiedicată, în egală măsură, să procedeze și la efectuarea controlului

judiciar asupra hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs ce trebuiau

depuse la dosarul cauzei înlăuntrul termenului prevăzut și instituit de normele

penale actuale.

Pentru aceste motive

în raport de dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva

Deciziei penale nr. 12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr.

12/MP din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului D.G., durata reținerii și arestării preventive de la 11

ianuarie 2013 la 5 decembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată A.M.A., în sumă

de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM