ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 691/2022

HOTĂRÂRE

17.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 691/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 4 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 30.760,85 RON reprezentând contravaloarea taxei de administrare a Complexului C., pentru perioada 1 iunie 2013-15 septembrie 2016 și la suma de 9.049,82 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru neplata debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 2949 din 21 octombrie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele de bani reprezentând contravaloarea taxă de administrare pentru perioada 1 iunie 2013-15 septembrie 2016; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 236 din 24 martie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva sentinței civile nr. 2949 din 21 octombrie pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. a formulat recurs împotriva acestei decizii, fiind înregistrat la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția de necompetență funcțională a sa, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar D., în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între reclamanta E. S.R.L. și pârâtul B. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/16.11.2012 de către BNP F., prin care pârâtul a cumpărat spațiile comerciale nr. x și y situate în Hala x și terenul aferent acestora, situat în jud. Ilfov, Complexul "C.".

Astfel, după cum se poate observa, în cauză cel puțin una dintre părți este un profesionist (reclamanta), iar obiectul dedus judecății - pretenții derivă dintr-un contract încheiat între profesioniști, acțiunea fiind întemeiată pe instituția răspunderii civile contractuale.

Or, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 38/2018 s-a stabilit competența funcțională pentru cauzele precum prezenta, în favoarea secției a II-a Civilă.

Potrivit art. 136 C. proc. civ., dispozițiile privitoare la excepția de necompetență se aplică și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, iar prin decizia în interesul legii nr. 17/2018 instanța supremă a stabilit că dispozițiile care reglementează competența funcțională sunt norme de ordine publică.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018), în cadrul curților de apel și al tribunalelor, funcționează secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeași lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate.

În consecință, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății. După cum s-a arătat anterior, la nivelul Curții de Apel Ploiești există astfel de secții, astfel încât, cauza trebuie repartizată la secția corespunzătoare.

Totodată, se reține că în speță nu are importanță la nivelul cărei Secții a fost înregistrată inițial cauza în fața instanței de fond, întrucât legiuitorul a lăsat în sarcina Colegiului de Conducere al fiecărei instanțe modalitatea efectivă de organizare și de înființare a unor completuri specializate (sau chiar obligativitatea înființării lor). Or, dacă s-ar merge pe această linie de raționament ar însemna ca Hotărârea de Colegiu a unui Tribunal să determine efectiv și modalitatea de organizare a instanței superioare, lăsând fără efect hotărârea Colegiului acesteia din urmă.

Mai mult, în circumscripția unei Curți de Apel sunt mai multe Tribunale ceea ce ar determina chiar o judecată eterogenă a aceluiași tip de cauze în calea de atac în funcție de instanța de trimitere.

Același raționament se aplică și în cazul în care prima instanță nu a depus diligențele necesare în vederea verificării propriei competențe funcționale și a păstrat cauza introdusă de parte pe rolul acelei Secții. Astfel, chiar Înalta Curte a statuat că a permite convenția părților asupra jurisdicției competente sub aspectul specializării ar însemna ca, indirect, să fie afectat principiul legalității căilor de atac și să fie încălcate normele imperative de procedură specifice materiei respective, știut fiind că, în funcție de jurisdicția specializată, există diferențe importante în ceea ce privește căile de atac, termenele în care pot fi formulate, procedura de judecată, taxele judiciare de timbru datorate.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepția de necompetență funcțională a secției I Civile invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile sub nr. x/2018*, iar la termenul de judecată din 26 ianuarie 2022, instanța a invocat excepția de necompetență materială procesuală a secției în raport cu decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență funcțională a sa, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar D., în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Ploiești, având în vedere considerentele deciziei Înaltei Curți nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată în recurs în interesul legii, cu privire la momentul până la care se poate invoca excepția de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28 februarie 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între secțiile care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Potrivit art. 136 C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două secții specializate ale aceleiași instanțe judecătorești și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două secții specializate ale Curții de Apel Ploiești, prin încheiere, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente funcțional.

Competența pentru soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Târgoviște, iar apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva sentinței civile nr. 2949 din 21 octombrie pronunțată de Judecătoria Târgoviște a fost soluționat prin decizia nr. 236 din 24 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Potrivit C. proc. civ., competența materială poate fi funcțională (ratione oficii) și procesuală. Competența ratione oficii determină funcțiile și rolul fiecăreia dintre categoriile de instanțe care fac parte din sistemul judiciar. Prin competența materială funcțională se stabilește, în primul rând, ierarhia instanțelor judecătorești, în sensul delimitării organelor care desfășoară jurisdicția de fond și cele care exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar. În al doilea rând, prin regulile de competență materială funcțională se determină care dintre instanțele judecătorești pot cumula judecata în fond cu judecata în apel sau recurs.

De altfel, termenul de competență materială procesuală a fost clarificat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care prin decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 6.04.2017, a arătat că în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competență materială (de atribuție) și competență teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs), și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (par. 155).

Așadar, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

Potrivit deciziei nr. 31/11.11.2019 pronunțate în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că există un moment până la care invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei este posibilă, respectiv numai în condițiile art. 131 din C. proc. civ., după acest moment nemaifiind posibil, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea (par. 73).

Așa cum s-a arătat anterior, cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Târgoviște, iar apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. a fost repartizat unui complet specializat din cadrul secției I Civile a Tribunalului Dâmbovița.

Prin urmare, o eventuală transpunere la acest moment a cauzei de la secția I Civilă la secția a II-a Civilă, specializată în litigii cu profesioniștii, ar echivala implicit cu o schimbare în recurs a competenței procesuale, urmare invocării excepției dincolo de momentul procesual instituit pentru aceasta. Astfel, nefiind invocată în condițiile prevăzute de lege, competența a rămas definitiv câștigată completelor din cadrul secției I Civile.

Totodată, se constată că, prin decizia nr. 18/17.10.2016 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond (par. 164).

Față de cele reținute, în raport de considerentele expuse și față de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.