ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 626/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. reprezentată prin administrator special D. și prin administrator judiciar E., a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între părți la data de 03.09.2015, ca urmare a imposibilității perfectării contractului de vânzare cumpărare; repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 1.851.395,15 RON, la care urmează să se calculeze dobânda de referință stabilită de B.N.R., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la momentul plății efective, conform art. 1018 alin. (1) C. proc. civ., precum și obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește primul capăt al acțiunii, respectiv rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți la data de 03.09.2015, pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, ca fiind lipsit de obiect.

În ceea ce privește al doilea capăt al acțiunii, respectiv "repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 1.851.395,15 RON, la care urmează să se calculeze dobânda de referință stabilită de BNR, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la momentul plății efective, conform ort. 1018 alin. (1) C. proc. civ..", pârâta a solicitat să se constate că a intervenit suspendarea de drept a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2014.

În subsidiar, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune privind obligarea sa la plata sumei de 1.851.385,15 RON, solicitând admiterea acesteia și respingerea acțiunii, ca fiind prescrisă.

Prin sentința nr. 444 din 19 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea de suspendare.

Prin decizia nr. 129 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L. prin administrator special D. și prin administrator judiciar E., împotriva sentinței nr. 444 din 19 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 129 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

După o scurtă prezentare a istoricului cauzei, în argumentarea cererii de recurs, susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează rezoluțiunea și riscul contractului, respectiv repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sumei achitate, față de situația concretă la care s-a făcut referire (art. 1274, art. 1550, art. 1552, art. 1553, art. 1555-1557 C. civ.).

Reiterând susținerile din cuprinsul cererii de apel, arată că rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare s-a solicitat ca urmare a existenței în mod cumulativ a mai multor motive imputabile pârâtei.

Consideră că intimata-pârâtă nu putea înstrăina bunurile imobile și mobile, conform antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 03.09.2015, în condițiile în care la data de 07.09.2015 a fost deschisă procedura generală a insolventei împotriva acesteia.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă nu mai avea cum să efectueze plățile, conform graficului stabilit, iar din acest punct de vedere cupla pârâtei în nefinalizarea contractului este evidentă.

Având în vedere aceste argumente, apreciază că respectiva cerere de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare nu s-a solicitat doar ca urmare a unui eveniment asimilat cazului fortuit, ci ca urmare a existenței în mod cumulativ a mai multor motive imputabile intimatei-pârâte, sens în care se impunea admiterea acțiunii.

În același timp învederează faptul că acțiunea este întemeiată și pe prevederile art. 1274 C. civ. conform cărora cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligației de predare.

Solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. prin administrator special D. și prin administrator judiciar E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul din 16 martie 2022, în ședință publică, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Faptul că se indică anumite dispoziții legale (ex: art. 1274, art. 1550, art. 1552, art. 1553, art. 1555-1557 C. civ. etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Așa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție și de a restabili situația de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuție recurenta, este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

De altfel, aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel Ploiești spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de recurs nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin urmare, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 129 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 129 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2022.