ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 992/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 15/CCP din 11 octombrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală învestit cu soluționarea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 818/P/2020 din 15 iunie 2020 a Parchetului de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 și art. 264 din Legea nr. 135/2010, formulată de petent.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

La data de 9 decembrie 2019, petentul A. a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov o plângere formulată împotriva acestei unități de parchet și angajaților săi pentru nesoluționarea lucrării înregistrate sub nr. x/30.09.2019, plângere ce a fost redirecționată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, unde a fost înregistrată sub nr. x/2020.

În cadrul acestui dosar, petentul a fost audiat ca persoană vătămată la data de 25 mai 2020, ocazie cu care a susținut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov nu a efectuat niciun act procedural privind necolectarea sumei de 100 milioane euro la bugetul public, în perioada 2016 - 2017, de către D.G.R.F.P./A.J.F.P./A.N.A.F. Brașov.

La data de 25 mai 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., art. 269 C. pen., art. 320 C. pen. și art. 244 C. pen., reclamate de petent.

La data de 15 iunie 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a dispus, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor anterior menționate, apreciind că faptele reclamate nu există.

Prin ordonanța nr. 133/II-2/2020 din 3 martie 2021 a procurorului șef adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a dispus, în baza art. 339 C. proc. pen., respingerea plângerii petentului A. împotriva ordonanței de clasare din 15 iunie 2020.

Împotriva aceleiași ordonanțe de clasare petentul a formulat plângere și la instanță, în temeiul art. 340 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală, la data de 2 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

Cu ocazia soluționării plângerii, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen., susținând că acestea sunt neconstituționale deoarece nu prevăd dreptul persoanei vătămate de a-i fi comunicate real orice documente de citare și orice acte procedurale, prezumându-se, din oficiu, că după trecerea unui anumit termen, actele procedurale se consideră comunicate.

Evaluând cererea petentului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov a notat că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1), (5) din Legea nr. 47/1992, una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este aceea ca dispoziția criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

A mai notat că dispozițiile art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 și art. 264 din Legea nr. 135/2010, care reglementează procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, nu au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care, pe de o parte, partea care invocă neconstituționalitatea lor a fost legal citată, fiind chiar prezentă la termenul acordat (27 septembrie 2021), iar pe de altă, față de aceasta nu s-a dispus comunicarea vreunor acte procedurale în legătură cu soluționarea dosarului.

Deopotrivă, a reținut că susținerile petentului în sensul că articolele criticate pe calea excepției de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea dosarului întrucât nu a fost citat ca persoană vătămată în cauză, ci ca petent, iar instituția cu care se află în contradictoriu, adică Ministerul Public, nu s-a aflat în fața instanței, existând astfel o lipsă de procedură, nu pot fi primite.

În acest sens, judecătorul a notat că petentul A. a fost legal citat în cauză, conform calității procesuale atribuite acestuia de prevederile art. 341 alin. (2) C. proc. pen., aceea de petent, și că prezența sa în fața instanței era oricum de natură a acoperi orice viciu de procedură, conform art. 353 alin. (1) C. proc. pen.

A mai notat că, raportat la obiectul plângerii, în cauză nu poate avea calitate de intimat decât persoana față de care s-au efectuat cercetări în cadrul dosarului de urmărire penală. Or, în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție s-a dispus începerea urmăririi penale doar in rem, iar nu și în personam, față de vreo persoană, astfel că nu există intimați.

În concluzie, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Brașov a respins cererea petentului A.

****

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen legal, petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 octombrie 2021, sub nr. x/2021.

În motivele scrise de recurs (aflate la filele x al dosarului instanței supreme), în esență, recurentul petent a invocat faptul că soluția de respingere a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată este "netemeinică și nelegală, părtinitoare" și "denotă lipsa de integritate, lipsa de independență, lipsa de imparțialitate și alte nenumărate lipsuri" încălcând: Constituția României - art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 4 alin. (1), alin. (2), art. 11 alin. (1), alin. (2), art. 15, art. 16 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 24 alin. (1), alin. (2) și celelalte; prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale - art. 6, art. 13, art. 14, art. 17 și celelalte; prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor" - art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 și altele; Pactele și Tratatele ratificate de Parlamentul României care fac parte din dreptul intern (art. 11 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 148 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), art. 52 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Constituția României și Decizia MCV cu caracter obligatoriu); hotărârea obligatorie a Curții de Justiție a UE - Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006; art. 2 TUE, art. 4 alin. (3) TUE, art. 2 și art. 19 alin. (1), al doilea paragraf TUE, art. 19 alin. (1), al doilea paragraf TUE, art. 4 alin. (3) din TUE și celelalte din TUE; Rapoartele Comisiei către Parlamentul European și Consiliu.

A mai arătat că excepția invocată îndeplinește toate condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară în fața căreia a fost invocată era obligat să admită cererea sa de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru argumentele prezentate, recurentul petent a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În anexa cererii de recurs, recurentul petent a depus un amplu set de înscrisuri, aflat la dosarul instanței supreme.

La termenul stabilit inițial în recurs, 26 octombrie 2021, constatând lipsă de procedură cu recurentul petent, Înalta Curte a amânat cauza la data de 7 decembrie 2021.

La acest ultim termen, deși legal citat, recurentul petent A. nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți pentru a susține calea de atac exercitată în cauză, concluzii asupra acesteia formulând, prin urmare, doar reprezentantul Ministerului Public, astfel cum au fost acestea detaliate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de petentul A., pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate "în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte, similar judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, constată că excepția de neconstituționalitate formulată de petentul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 (intitulat "Modul de citare"), art. 258 ("Conținutul citației"), art. 259 ("Locul de citare"), art. 260 ("Înmânarea citației"), art. 261 ("Înmânarea citației altor persoane"), art. 262 ("Dovada de primire și procesul-verbal de predare a citației"), art. 263 ("Incidente privind citarea") și art. 264 ("Comunicarea altor acte procedurale") din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010), care reglementează procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale, a fost invocată de petentul A. în cadrul procedurii de soluționare, conform art. 340 și 341 C. proc. pen., a plângerii formulate de acesta împotriva ordonanței de clasare nr. 818/P/2020 din 15 iunie 2020 a Parchetului de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție,

Altfel spus, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate într-o procedură în care judecătorul de cameră preliminară este chemat a verifica și a statua, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror acte noi, asupra legalității și temeiniciei soluției procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Or, raportat la obiectul concret al cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și la argumentele aduse în susținerea acesteia, care se circumscriu, pe de o parte, împrejurării că textele invocate nu prevăd dreptul persoanei vătămate de a-i fi comunicate real orice documente de citare și orice acte procedurale, prezumându-se, din oficiu, că după trecerea unui anumit termen, actele procedurale se consideră comunicate, iar pe de altă parte, aspectului că instituțiile și persoanele împotriva căreia petentul a formulat plângere penală nu au fost citate ca intimate în cauză, iar acesta nu a fost citat în calitatea procesuală de persoană vătămată, Înalta Curte constată lipsa legăturii între textele reclamate de recurent ca nefiind conforme Constituției și soluția ce ar putea fi dată în cauză.

În acest sens reține că, deși textele invocate ca neconstituționale sunt aplicabile în orice procedură judiciară care presupune citarea părților și comunicarea actelor procedurale, și deci, prin urmare, în condițiile art. 341 alin. (2) C. proc. pen., și în procedura de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată cu care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Brașov, acestea nu produc efecte asupra soluției pronunțate într-o cauză în care, în condițiile art. 341 alin. (5) C. proc. pen., examenul instanței este strict circumscris evaluării temeiniciei și legalității soluției atacate.

Procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale ține strict de administrarea cauzei, dispozițiile art. 353 alin. (1) C. proc. pen. stabilind cu caracter de principiu că judecata (inclusiv în cazul procedurii prev. de art. 340 C. proc. pen.) poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate.

Asigurând, prin urmare, condițiile necesare realizării judecății, procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale nu produce efecte directe în planul soluției dată cauzei.

De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză nu se poate pune problema vreunui incident privind citarea petentului A., acesta fiind prezent personal la termenul fixat pentru soluționarea cauzei, 27 septembrie 2021.

Deopotrivă, nici din perspectiva celui de al doilea argument invocat de petent în susținerea excepției de neconstituționalitate nu se poate decela vreo legătură între textele criticate și soluția pe fondul cauzei, stabilirea cadrului procesual și a calității părților, care are înrâurire directă asupra procedurii de citare și care, de altfel, își găsesc fundament în alte texte legale (în cazul speței, art. 341 alin. (2) C. proc. pen.), constituind aspecte cu caracter procedural care nu au înrâurire asupra soluției în cauză.

De altfel, prin demersul său, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate, ci nemulțumirile sale cu privire, pe de o parte, la posibilitatea considerării ca îndeplinită a procedurii de citare, în condițiile art. 260 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., fără primirea efectivă a citației, la împlinirea termenului menționat în înștiințare, iar pe de altă parte, la cadrul procesual prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. pentru soluționarea plângerii împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, raportat la calitatea procesuală atribuită persoanei care a formulat plângerea penală și la sfera persoanelor care pot avea calitatea de intimați în procedură.

Or, o astfel de solicitare, prin care se urmărește, în concret, modificarea textelor de lege invocate ca neconstituționale în sensul dorit de petent, respectiv, interpretarea unor dispoziții legale (care nu fac obiectul excepției), în maniera expusă de petent, excedează, în mod vădit, competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Cererea de sesizare formulată de contestatorul A. contravine, așadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la modificarea/completarea/interpretarea unei dispoziții legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestatorul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 și art. 264 din Legea nr. 135/2010 este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

În fine, constatând că, în recurs, petentul A. nu a formulat critici concrete cu privire la soluția atacată, limitându-se la a susține că aceasta este nelegală și netemeinică întrucât încalcă dispozițiile legale enumerate în preambulul prezentelor considerente, fără a invoca însă argumente în acest sens, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea penală nr. 15/CCP din data de 11 octombrie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea penală nr. 15/CCP din data de 11 octombrie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM