ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1342 din data de 29 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de către contestatoarea-condamnată A., împotriva Deciziei penale nr. 1557 din data de 08.12.2020, pronunțată în dosarul numărul x/2017 al Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2251 din data de 09 iulie 2019 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (1), (4) din C. proc. pen. rap. la art. 83 din C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 5 luni închisoare în sarcina inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 374,art. 375 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în baza art. 83 alin. (1) din C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 5 luni închisoare, determinată mai sus, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 din C. pen., în temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență; în temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatei să presteze muncă neremunerată pe o perioadă de 30 zile, în folosul Primăriei comunei Șimnicu de Sus; în baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 88 din C. pen., referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 25 raportat la art. 397 din C. proc. pen. și art. 1375 din C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată B. și a fost obligată inculpata la plata sumei de 80.000 RON cu titlu de daune materiale către aceasta; s-a respins acțiunea civilă formulată de persoana vătămată B. constând în acordarea daunelor morale (100.000 RON), ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței anterior menționate a formulat apel inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 1557 din data de 08.12.2020, pronunțată în dosarul numărul x/2017 al Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul formulat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 2251 din data de 09 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2017.

A fost respins apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 2251 din data de 09 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

A fost desființată în parte sentința apelată, sub aspectul laturii civile.

A fost majorat cuantumul daunelor materiale cu suma de 2.825 RON și a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 82.825 RON daune materiale, precum și la plata sumei de 2.000 RON daune morale către partea civilă B..

A fost menținută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A., dispusă prin încheierea de ședință de la 23 ianuarie 2020.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a formulat contestație în anulare condamnata A., invocând ca temei dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În contextul prezentat, procedând la examinarea, în condițiile art. 431 din C. proc. pen., a admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac cu care a fost învestită, Curtea de Apel Craiova a constatat, în esență, că, deși cererea formulată de condamnata A. se referă la o hotărâre penală definitivă, este formulată în termen și este întemeiată, în drept, pe cazul prev. art. 426 lit. b) din C. proc. pen., nu îndeplinește condiția prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât, condamnata nu a indicat nicio cauză de încetare a procesului penal care ar fi fost incidentă în cauză, criticile acesteia vizând, în concret, repararea unei erori judiciare bazate pe incorecta evaluare a probatoriului administrat, cu consecința pronunțării unei soluții eronate, respectiv aceea a condamnării.

Cu privire la încetarea procesului penal prin prescripție, potrivit Deciziei 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că instanța nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal în cazul în care instanța de apel a dezbătut și analizat incidența acestui caz.

În consecință, constatând caracterul strict formal al invocării de către condamnată a cazului prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. și reținând că, în concret, motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 426 din C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11.01.2022, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2 pentru termenul de judecată din data de 15 februarie 2022, când s-a dispus amânarea cauzei față de imposibilitatea de prezentare a contestatoarei din motive medicale pentru termenul de judecată din data de 29 martie 2022.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, arătând că a fost promovată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului formulat de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1342 din data de 29 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva Deciziei penale nr. 1557 din data de 08 decembrie 2020, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2017.

Decizia apelată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. având în vedere următoarele argumente:

Dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (reflectată, exemplificativ, în Deciziile nr. 599/2014, nr. 392/A/2016, nr. 313/A/2017, nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019 și nr. 251/A/2020, toate ale I.C.C.J., secția penală) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd că "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În același sens s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M.Of. nr. 248/10.04.2015), a reținut, mutatis mutandis, că "aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu", acest alineat fiind integrat în economia textului de lege care reglementează procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, contestatoarea A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1342 din data de 29 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1342 din data de 29 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă apelanta-contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 martie 2022.

GGC - NN