ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 176 din data de 08.10.2021, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul numărul x/2018, printre altele, s-a constatat că prin încheierea din data de 30.06.2021 pronunțată în dosar x/2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A., respectiv din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) în infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) raportat la art. 175 alin. (2) teza II a din C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilirea unui termen de supraveghere de doi ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Cungrea pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

În baza art. 19 și 397 din C. proc. pen. s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă APIA Olt.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul A. și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Olt.

Prin decizia penală nr. 1081 din data de 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și apelanta partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Olt, împotriva sentinței penale nr. 176 din data de 08.10.2021, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul numărul x/2018

S-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 176 din data de 08.10.2021, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul numărul x/2018

S-a desființat sentința apelată în sensul că în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. (f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A., cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1081 din 13.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație la data de 22.07.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

În motivarea cererii de recurs în casație, parchetul a arătat că din 25.06.2018 și până la data de 30.05.2022 legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei CCR nr. 297 din 26.04.2018, generând astfel un viciu de neconstituționalitate, prin aceea că fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. S-a menționat că în considerentele Deciziei nr. 358/2022 Curtea Constituțională a făcut vreo referire la perioada de timp anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, deci nu se poate face aplicarea acestei din urmă decizii în afara perioadei de timp menționată în mod expres de Curtea Constituțională. Astfel că, până la data publicării Deciziei nr. 297/2018, dispozițiile art. 155 din C. pen. s-au bucurat de prezumția de constituționalitate în ceea ce privește existența instituției întreruperii prescripției răspunderii penale și a cazurilor de întrerupere.

Parchetul a precizat că în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022 art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost incomplet, deci inaplicabil, ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, astfel că nu ar fi îndeplinite condițiile unei legi penale mai favorabile în sensul art. 5 din C. pen., deoarece nu a fost legiferat în sensul instituirii unui nou termen al prescripției speciale, iar norma de drept rămasă în vigoare după Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale nu reglementează în mod diferit instituția prescripției răspunderii penale, ci a rămas incompletă, constituind un caz de inaplicabilitate a legii penale.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din C. pen., parchetul a arătat că Decizia Curții Constituționale nu reprezintă o lege în sensul acestui articol, astfel că nu se poate aplica retroactiv ca lege mai favorabilă, dispozițiile imperative ale art. 147 alin. (4) din Constituția României impunând ca deciziile Curții Constituționale să fie aplicabile numai pentru viitor, iar considerentele Deciziei CCR nr. 358 din 26.05.2022 stabilesc în mod explicit perioada de timp în care nu există cazuri care să permită întreruperea cursului prescripției penale.

Parchetul a menționat că actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., parchetul a arătat că acte întreruptive de prescripție anterior Deciziei CCR nr. 297/2018 au avut loc la data de 12.10.2017, când prin ordonanța emisă în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații A. și B..

De asemenea, a menționat că la data de 11.05.2018 a fost emis rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).

De la data îndeplinirii acestor acte de procedură, în opinia parchetului, a început să curgă un nou termen de prescripție în privința inculpatului A. și s-a apreciat că fapta comisă de către inculpatul A. nu s-a prescris, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru este de 3 ani, iar conform art. 154 alin. (1) din C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în prezenta cauză, respectiv momentul epuizării infracțiunii, în luna iunie 2014 și raportat la întreruperile care au operat în perioada septembrie 2013 - iunie 2018.

Intimatul inculpat A. a formulat concluzii prin care a arătat că decizia recurată este legală și temeinică, iar susținerea recurentului, bazată pe o prezumție de constituționalitate, că ar fi existat cazuri de întrerupere a prescripției nu se întemeiază pe un vreun temei legal. Inculpatul a menționat că Decizia Curții Constituționale la care face referire parchetul a fost pronunțată cu privire la art. 5 alin. (2) din C. pen. ce privește actele normative și procedurile din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțele de urgență aprobate de Parlament ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.

În opinia sa, această prezumție de constituționalitate are acoperire legală în principiul constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile.

În ceea ce privește principiul tempus regit actum, invocat de parchet, inculpatul a susținut că principiul legii penale mai favorabile primează acestui principiu. În concluzie, inculpatul a precizat că pretinsa întrerupere a cursului prescripției nu există, iar prescripția răspunderii penale s-a împlinit în anul 2019.

Prin încheierea din 04 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1081 din 13.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018 și a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării.

Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", raportat la susținerile parchetului care aduc în discuție cazul de încetare a procesului penal referitor la intervenția prescripției, ce se circumscriu formal cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a arătat că până la data publicării Deciziei nr. 297/2018, dispozițiile art. 155 din C. pen. s-au bucurat de prezumția de constituționalitate în ceea ce privește existența instituției întreruperii prescripției răspunderii penale și a cazurilor de întrerupere. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din C. pen., parchetul a arătat că decizia Curții Constituționale nu reprezintă o lege în sensul acestui articol, astfel că nu se poate aplica retroactiv ca lege mai favorabilă. Parchetul a menționat că actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., parchetul a arătat că acte întreruptive de prescripție au avut loc la data de 12.10.2017, când prin ordonanța emisă în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații A. și B. și la data de 11.05.2018 când a fost emis rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, astfel că a început să curgă un nou termen de prescripție care nu s-a împlinit la data rămânerii definitive a deciziei pronunțate de instanța de apel.

Argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru faptele inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale), constând în aceea că în perioada noiembrie 2013 - iunie 2014, a completat și înaintat la APIA Olt, un număr de patru adeverințe cu încălcarea prevederilor legale, prin care a confirmat faptul că C. și B. dețin în exploatație un anumit număr de bovine, iar acțiunile de tratament sunt efectuate la zi.

Înalta Curte constată că pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare de la 6 luni la 3 ani și, prin urmare, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă în iunie 2014 și s-a împlinit în iunie 2019, suspendarea cursului prescripției pe durata stării de urgență din perioada 16 martie – 14 mai 2020 neavând nicio înrăurire asupra termenului de prescripție din speță, care la momentul declarării stării de urgență era deja împlinit.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1081 din data de 13 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1081 din data de 13 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM