ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
27.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 29.09.2022 între DNA - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., în dosarul nr. x/2022 al DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

În baza art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului A. , pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 480 alin. (4) din C. proc. pen.

În baza art. 83 din C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită față de inculpatul A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 84 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) și 84 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune Suceava, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Gura Humorului, jud. Suceava, sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava (instituția unde se va presta munca în folosul comunității urmând să fie stabilită de Serviciul de Probațiune Suceava).

În baza art. 83 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 88 alin. (1), (3), (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligației impuse prin prezenta ori în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancțiunea revocării amânării și dispunerea aplicării și executării pedepsei.

În baza art. 487 lit. b) rap. la art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a fost anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 896/01.07.2020 la BIN A., având ca obiect vânzarea-cumpărarea a două imobile, respectiv un apartament situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) și un spațiu comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x), în calitate vânzători fiind B. și C., iar în calitate de cumpărător numitul D. .

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin ordonanța din data de 23.11.2020 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul E., pentru comiterea în formă continuată a infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 lit. b) din Legea 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., printre altele, constând în aceea că:

- începând cu data de 01.10.2018, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pentru a ascunde adevărata proprietate a bunurilor sau a drepturilor asupra acestora, care proveneau din comiterea de către inculpat de infracțiuni de luare de mită, a contribuit la încheierea de acte juridice și a pus la dispoziția persoanelor din anturajul său sumele de bani necesare achiziționării de bunuri mobile și imobile pe numele acestora, în legătură cu mai multe bunuri, printre care și:

- un apartament situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) achiziționat prin D. care a încheiat în data de 01.07.2020 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x emis de BIN A.;

- un spațiu comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) achiziționat prin D. care a încheiat în data de 01.07.2020 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x emis de BIN A..

S-a reținut în acordul de recunoaștere a vinovăției că din actele de urmărire penală administrate în cauză s-a constatat faptul că în privința celor două imobile situate pe str. x din mun. Suceava (un apartament și un spațiu comercial), acestea aparțin inculpatului E. încă din momentul construcției imobilului principal, asupra sa fiind efectuate în mod repetat operațiuni de ascundere a adevăratului proprietar. Sursa infracțională a sumelor de bani utilizate pentru achiziția inițială este una evidentă, acesta fiind motivul pentru care s-a perpetuat de-a lungul timpului încercarea de ascundere a deținerii sale de către E..

În vederea realizării acțiunilor de protecție, inculpatul E. a achiziționat aceste imobile inițial prin intermediul lui F., un apropiat al familiei E.. Ulterior, acestea au fost transferate scriptic numitului B., pentru a forma obiectul unor contracte de închiriere. Despre acest inculpat s-a stabilit că este o persoană apropiată a familiei E. și mai ales a numitei G., achiziția pe numele acestui intermediar realizându-se cel mai probabil la sugestia acesteia din urmă.

Cu toate acestea, pentru mascarea în continuare a adevăratului proprietar și pentru a-i asigura lui E. exercitarea tuturor beneficiilor specifice, în cursul anului 2020, în raport cu cele două bunuri imobile s-au realizat noi acte de ascundere a provenienței ilicite a sumelor de bani și a adevăratului proprietar, precedându-se la schimbarea titularului din acte, adevăratul proprietar rămânând același, respectiv E..

S-a reținut că, în raport cu aceste două bunuri imobile, B. acționa în calitate de interpus al numitului E., încheind în nume personal și pentru E. contracte de închiriere pentru cele două spații, percepând chiriile aferente și încasându-le în conturile deschise pe numele său. Ulterior, aceste sume erau retrase în numerar de către acesta și predate lui E..

La nivelul anului 2020, ca urmare a unor situații de ordin personal, B. a adus la cunoștința inculpatului E. imposibilitatea de a menține pe numele său aceste bunuri, reclamând realizarea unui transfer formal de proprietate, urmând ca cele două bunuri să rămână, ca și până atunci, în sfera de influență a numitului E..

În concret, exista posibilitatea ca B. să divorțeze de numita C., astfel încât regimul juridic al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei urma să producă consecințe inclusiv în ceea ce privește apartamentul și spațiul comercial deținute în fapt de către E.. Motivul era reprezentat de circumstanțele achiziției inițiale a acestor imobile, existând probe potrivit cărora aceasta s-a realizat fără cunoștința numitei C., astfel încât înstrăinarea actuală ar fi putut determina reclamarea unor pretenții financiare din partea acesteia.

În paralel, tot din coroborarea măsurilor de supraveghere autorizate în cauză a rezultat că în aceeași perioadă, numitul E. reliefase membrilor familiei sale bunurile pe care le achiziționase pe numele numitului H., context în care se întrevedea necesitatea identificării unei noi persoane pe numele căruia să fie trecute imobilele.

Așadar, revenind la contextul care a determinat întocmirea formală a actelor translative de proprietate, arată procurorul că în cadrul conversațiilor din data de 10.06.2020 purtate între E. și Popovici Radu, depozitarul sumelor de bani primite de către primul cu titlu de mită, se relevă motivul real al întocmirii actelor presupus translative de proprietate.

S-a mai arătat în acordul încheiat de procuror cu inculpatul A. că discuția menționată (Vol. nr. 1, filele x), este așadar determinată de solicitarea adresată inculpatului Popovici Radu de punere la dispoziție a unei sume mari de bani în vederea realizării transferului de proprietate. Conversația relevă atât suma de bani necesară transferului (250.000 RON), faptul că această sumă nu reprezintă valoarea reală a bunurilor, contravaloarea fiind convenită de B. cu notarul public, pentru a diminua taxele notariale cât și faptul că acest transfer reprezintă singura soluție pentru a pune la adăpost bunurile.

S-a menționat de către procurorul că același aspect este reluat și în cadrul unei conversații ulterioare purtate între G. și B., (Vol. nr. 1, filele x), discuție în cadrul căreia B. își justifică atitudinea și imposibilitatea de a păstra cele două bunuri înregistrate pe numele său, fiind reliefat caracterul pur formal al tranzacției, în condițiile în care cele două imobile rămân la dispoziția inculpatului E..

În ceea ce privește procedura de întocmire a documentației aferente perfectării contractului de vânzare-cumpărare, procurorul a constatat că acesta este întocmit de notarul public A. prin menționarea unor aspecte necorespunzătoare adevărului.

Așadar, întrucât conținutul convorbirilor interceptate sugerau posibilitatea falsificării înscrisului, pentru lămurirea acestor aspecte, la data de 15.03.2022 s-a procedat la ridicarea de la BNP A. a originalului contractului de vânzare-cumpărare cu nr. x/01.07.2020.

De asemenea, prin ordonanța cu nr. x/2022 din data de 22.03.2022 s-a dispus efectuarea unui raport de constatare în cauză, care să stabilească dacă semnătura pe originalul contractului de vânzare-cumpărare cu nr. x/01.07.2020 a fost efectuată de către C..

La data de 05.04.2022 s-a înaintat la dosarul cauzei raportul de constatare criminalistică grafică cu nr. x din data de 30.03.2022 (Vol. nr. 1, filele x), care a concluzionat că semnăturile de la rubrica "C." de pe Cererea de redactare și autentificare nr. x/01.07.2020, respectiv de la rubrica "C." de pe contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea nr. x/01.07.2020 de BIN A. nu au fost executate de către numita C., în conformitate cu probele de semnături model de comparație puse la dispoziție.

În cadrul încheierii de autentificare aferentă contractului este menționat faptul că "În fața mea, A., notar public, la sediul biroului, s-au prezentat: B. și C. (…) în nume propriu (…) care, după ce au citit actul, au declarat că i-au înțeles conținutul, că cele cuprinse în act reprezintă voința lor, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat unicul exemplar(…)."

Așadar, față de probele prezentate, s-a constatat faptul că notarul public A., cu prilejul redactării și autentificării Contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat, a falsificat acest înscris, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la prezența unui dintre vânzători și exprimarea de către acesta a acordului în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare ce avea ca obiect două bunuri imobile.

Prin ordonanța cu nr. x/2022 din data de 30.06.2022 s-a dispus ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de suspectul A. pentru comiterea infracțiunii de "fals intelectual", prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 01.07.2020, în calitate de notar public în cadrul BNP A., cu prilejul redactării și autentificării Contractului de vânzare cumpărare nr. 896, a falsificat acest înscris oficial, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la prezența numitei C. în calitate de vânzător și exprimarea de către acesta a acordului în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare ce avea ca obiect două bunuri imobile.

Prin ordonanța cu nr. x/2022 din data de 10.08.2022 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru comiterea aceleiași infracțiuni, calitatea fiindu-i adusă la cunoștință acestuia la data de 30.08.2022.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției din punct de vedere al formei, Curtea a constatat că acesta s-a încheiat în formă scrisă, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prev. de art. 482 alin. (1) lit. a)-i) din C. proc. pen.

Totodată s-a constatat că au fost respectate disp. art. 480 alin. (1) din C. proc. pen., acordul vizând o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani.

De asemenea, conform art. 478 alin. (2) și (4) din C. proc. pen. acordul de recunoaștere a vinovăției a fost supus avizului procurorului ierarhic superior (respectiv procurorului șef secție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile care care procurorul ierarhic superior celui care a încheiat acordul -procurorul șef al DNA Suceava- a formulat cerere de abținere admisă în cauză) atât din punct de vedere al limitelor cât și al efectelor.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției din punct de vedere al temeiniciei acuzației penale aduse inculpatului A., Curtea a constatat că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suficiente date cu privire la existența infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. și cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

În fapt, Curtea a reținut că, așa cum rezultă din conținutul încrisului aflat la filele x dup, la data de 01.07.2020 la sediul BNP A. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x/01.07.2020, având ca obiect vânzarea cumpărarea a două imobile, respectiv apartamentul situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x și spațiul comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x), în calitate vânzători fiind B. și C., iar în calitate de cumpărător numitul D.. Contractul a fost autentificat de inculpatul A. prin încheierea nr. 896/01.07.2020, cu ocazia autentificării contractului inculpatul indicând în mod expres că în fața sa s-au prezentat B. și C., și D., care, după ce au citit actul, au declarat că i-au înțeles conținutul, că cele cuprinse în act reprezintă voința lor, consimțind la autentificarea înscrisului, procedând la semnarea acestuia.

Audiat cu privire la împrejurările autentificării contractului de vânzare cumpărare analizat în cauză inculpatul A. a recunoscut că în fața sa nu s-a prezentat numita C., fiindu-i prezentat actul acesteia de identitate de către soțul ei B.. De asemenea, inculpatul a recunoscut că nu a verificat prezența numitei C. la sediul biroului notarial, contractul de vânzare cumpărare fiind semnat în absența acesteia, însă a presupus că aceasta se afla pe holul biroului notarial.

Raportat la declarația de recunoaștere a inculpatului coroborată cu probele ce au fost analizate pe parcursul prezentelor considerente, Curtea a constatat că s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul A., în calitate de notar public, cu prilejul redactării și autentificării Contractului de vânzare cumpărare nr. x/01.07.2020, a falsificat acest înscris, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la prezența unuia dintre vânzători (C.) și exprimarea de către acesta a acordului în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare ce avea ca obiect două bunuri imobile, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce privește sancțiunea aplicabilă inculpatului pentru fapta săvârșită s-a constatat că acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat face referire la stabilirea unei pedeapse de 1 an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani, cu stabilirea de măsuri de supraveghere conform art. 83 alin. (1) și 84 alin. (1) din C. pen. și a obligației de a presta muncă în folosul comunității pe o durată de 60 de zile conform art. 85 alin. (2) din C. pen.

Aplicând criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen. la situația concretă a inculpatului A., Curtea a avut în vedere gradul de pericol social mediu spre redus al infracțiunii pentru care este judecat inculpatul, reflectat în împrejurarea că, deși nu și-a respectat obligația legală de a verifica prezența unuia dintre vânzători și de a obține consimțământul acestuia la perfectarea vânzării, inculpatul nu a avut cunoștință de încercarea ilicită a numitului B. și a numitului E. de schimbare a proprietarului din acte al imobilelor respective, însă a favorizat, prin omisiunea îndeplinirii obligațiilor legale succesul demersului persoanelor menționate.

Totodată Curtea a avut în vedere și atitudinea procesuală a inculpatului, acesta recunoscând acuzația imediat ce a fost descoperit, punând la dispoziția organelor de urmărire penală documentația notarială, dar și împrejurarea că acesta este o persoană în vârstă de 73 de ani, integrată social, cu o activitate profesională recunoscută.

De asemenea, Curtea a reținut dispozițiile art. 480 alin. (4) din C. proc. pen.

Evaluând global toate criteriile anterior menționate, Curtea a constatat că o pedeapsă orientată spre limita inferioară, redusă cu 1/3, prevăzută de lege ar fi suficientă pentru atingerea scopului sancționator, preventiv și educativ al pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpatul A. a recunoscut încă de la început fapta ce i se impută, a colaborat cu organele de urmărire penală, acesta fiind primul său conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Prin aplicarea reducerii de o treime a limitelor pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., noile limite de pedeapsă sunt 8 luni - 3 ani și 6 luni închisoare. Astfel, pedeapsa de 1 an închisoare negociată de inculpat cu procurorul și materializată prin acordul de recunoaștere a vinovăției apare ca fiind justă și proporțională cu gravitatea faptei concret săvârșite și cu persoana inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea a apreciat că amânarea aplicării pedepsei este de natură să corespundă atingerii scopului preventiv și educativ al pedepsei, fiind îndeplinite condțiile prev. de art. 83 alin. (1) din C. pen., respectiv pedeapsa stabilită nu depășește 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta și-a manifestat acordul de muncă în folosul comunității. Totodată pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este judecat nu depășește 7 ani închisoare, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului. Curtea a constatat totodată că, raportat la conduita inculpatului înainte și după săvârșirea infracțiunii, având în vedere și vârsta inculpatului (63 de ani), observând caracterul izolat al conduitei ilicite a inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, impunându-se însă supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Având în vedere și măsurile de supraveghere care au fost negociate de inculpat și procuror, precum și obligația stabilită în sarcina acestuia de a presta pentru o perioadă de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității, Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită și modalitatea de individualizare judiciară a acesteia sunt proporționale cu gravitatea faptei săvârșite de către inculpatul A. și suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei.

Împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori au declarat apel inculpatul A. și apelantul persoană interesată D..

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din 27 aprilie 2023, apărătorul ales al apelantului a susținut că a promovat această cale de atac pentru a putea formula o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Legea nr. 36/1995 care prevăd încetarea calității de notar public dacă s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, arătând, totodată, că motivele nu vizează soluția pronunțată de prima instanță, ci au legătură cu efectele acesteia cu privire la măsurile dispuse în virtutea dispozițiilor art. 83 din C. pen.

În aceste condiții, în lipsa unor motive pertinente, Înalta Curte constată că apelul a fost declarat în mod formal, neexistând vreo critică cu privire la hotărârea atacată.

În acest sens, Înalta Curte reține că:

Prin ordonanța nr. x/2022 din data de 30.06.2022 s-a dispus ca urmărirea penală să se efectueze față de suspectul A. pentru comiterea infracțiunii de "fals intelectual", prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 01.07.2020, în calitate de notar public în cadrul BNP A., cu prilejul redactării și autentificării Contractului de vânzare cumpărare nr. 896, a falsificat acest înscris oficial, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la prezența numitei C. în calitate de vânzător și exprimarea de către acesta a acordului în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare ce avea ca obiect două bunuri imobile.

Prin ordonanța cu nr. x/2022 din data de 10.08.2022 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru comiterea aceleiași infracțiuni, calitatea fiindu-i adusă la cunoștință acestuia la data de 30.08.2022.

În fapt, s-a reținut că la data de 01.07.2020 la sediul BNP A. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x/01.07.2020, având ca obiect vânzarea cumpărarea a două imobile, respectiv apartamentul situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x și spațiul comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x), în calitate de vânzători fiind B. și C., iar în calitate de cumpărător numitul D.. Contractul a fost autentificat de inculpatul A. prin încheierea nr. 896/01.07.2020, cu ocazia autentificării contractului inculpatul indicând în mod expres că în fața sa s-au prezentat B. și C., și D., care, după ce au citit actul, au declarat că i-au înțeles conținutul, că cele cuprinse în act reprezintă voința lor, consimțind la autentificarea înscrisului, procedând la semnarea acestuia.

La data de 09.08.2022, inculpatul A., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei o cerere de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției, în sensul stabilirii unei pedepse de 8 luni închisoare cu amânarea aplicării acesteia.

În cauză, s-a procedat la analizarea solicitării, prin referatul cu nr. x/2022 din data de 14.09.2022 solicitându-se avizarea de către procurorul șef al Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a limitelor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, în sensul stabilirii pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. a unei pedepse de un an închisoare, cu dispunerea amânării aplicării pedepsei în condițiile art. 83 din C. pen.

S-a menționat că pe durata termenului de încercare, potrivit art. 83 alin. (1) și 84 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a menționat că, în temeiul art. 85 alin. (2) din C. pen., inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

Potrivit art. 83 alin. (4) din C. pen., inculpatul A. a fost atenționat asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, adică asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei în condițiile art. 88 din C. pen.

În continuare, s-a făcut trimitere la reglementările ce dau conținutul legal al art. 88 din C. pen., vizând situațiile în care se dispune revocarea amânării pedepsei.

S-a menționat, totodată, că se va solicita instanței ca în temeiul dispozițiilor art. 580 din C. proc. pen., să declare false și să se anuleze în totalitate: contractual de vânzare cumpărare cu nr. x/01.07.2020 încheiat la BNP A., având ca obeict vânzarea cumpărarea a două imobile, după cum urmează: un apartament situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x și un spațiu comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) achiziționat prin D. care a încheiat în data de 01.07.2020 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x emis de BIN A..

Fiind sesizată de Direcția Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 29.09.2022 în dosarul de urmărire penală nr. x/2022, privind pe inculpatul A., Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 34 din data de 16 martie 2023, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 29.09.2022 între DNA - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., în dosarul nr. x/2022 al DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

În baza art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. a stabilit în sarcina inculpatului A. , pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 480 alin. (4) din C. proc. pen.

În baza art. 83 din C. pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită față de inculpatul A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii conform art. 84 alin. (1) din C. pen.

S-a menționat că, în baza art. 83 alin. (1) și 84 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probațiune Suceava, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Gura Humorului, jud. Suceava, sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava (instituția unde se va presta munca în folosul comunității urmând să fie stabilită de Serviciul de Probațiune Suceava).

În baza art. 83 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 88 alin. (1), (3), (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligației impuse prin prezenta ori în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancțiunea revocării amânării și dispunerea aplicării și executării pedepsei.

În baza art. 487 lit. b) rap. la art. 404 alin. (4) lit. i) și art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a fost anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 896/01.07.2020 la BIN A., având ca obiect vânzarea-cumpărarea a două imobile, respectiv un apartament situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) și un spațiu comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x), în calitate vânzători fiind B. și C., iar în calitate de cumpărător numitul D. .

Motivele de apel formulate de apelantul persoană interesată:

A susținut că sentința este nelegală deoarece instanța de fond nu a răspuns criticilor invocate de acesta, respectiv nu a fost analizată declarația de recunoaștere a inculpatului A.. Or, declarația nu poate poate fi reținută ca expresă în accepțiunea textului de la art. 482 lit. g) din C. proc. pen.. Astfel, a menționat că din declarația inculpatului a reieșit că acesta nu a săvârșit fapta cu vinovăție.

A menționat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la criticile invocate referitoare la legea specială aplicabilă la anularea contractului nr. x/01.07.2020. Astfel, a arătat că, din punct de vedere al Legii 36/1995 republicată, anularea în totalitate a contractului cu nr. x/01.07.2020 nu este posibilă, în primul rând, pentru că exista acordul unuia dintre vânzători, iar, în al doilea rând, în ceea ce privește acordul celui de-al doilea vânzător, soția, acesta este prezumat, atâta timp cât nu și-a manifestat opunerea.

A învederat că prin admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între PICCJ-DNA ST Suceava si inculpatul A., în forma înaintată instanței de judecata, s-a adus atingere prezumției de nevinovăție în ceea ce-l privește, fapt interzis de legiuitor.

Astfel, Înalta Curte constată că la data de 14 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava a repus cauza pe rol, apreciind, ca obligatorie, citarea în calitate de părți interesate a părților din contractul de vânzare - cumpărare ce se solicită a fi anulat, în vederea asigurării opozabilității hotărârii, respectiv a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/01.07.2020 la BIN A., având ca obiect vânzarea-cumpărarea a două imobile, respectiv un apartament situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x) și un spațiu comercial situat pe strada x, nr. 5, bl. S+P+5E+M, în municipiul Suceava, (Id electronic x, nr. cadastral x, nr. Cf x), în calitate vânzători fiind B. și C., iar în calitate de cumpărător numitul D..

Instanța de fond a constatat că inculpatul A., în calitate de notar public, cu prilejul redactării și autentificării contractului de vânzare cumpărare nr. x/01.07.2020, a falsificat acest înscris, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la prezența unuia dintre vânzători (C.) și exprimarea de către acesta a acordului în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare ce avea ca obiect două bunuri imobile.

Totodată, din raportul de constatare criminalistică grafică cu nr. 156.680 din data de 30.03.2022 a rezultat că semnăturile de la rubrica "C." de pe Cererea de redactare și autentificare nr. x/01.07.2020, respectiv de la rubrica "C." de pe contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea nr. x/01.07.2020 de BIN A., nu au fost executate de către numita C., în conformitate cu probele de semnături model de comparație puse la dispoziție.

Prin urmare, instanța de fond, în mod corect, a procedat la anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. x/01.07.2020 la BIN A., întrucât în cauză s-a dovedit că nu a existat consimțământul vânzătoarei C. la încheierea contractului.

În ceea ce privește celelalte critici invocate de persoana interesată, respectiv lipsa vinovăției inculpatului, nerespectarea condițiile de fond și formă ale încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi analizate în calea de atac promovată, fiind aspecte ce țin de latura penală a cauzei, ele putând fi invocate ca motive de apel doar de inculpat, persoana interesată neputând face aprecieri și nici invoca critici cu privire la latura penală.

De altfel, nici critica că, prin admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între PICCJ-DNA ST Suceava si inculpatul A., în forma înaintată instanței de judecata, s-ar fi încălcat prezumția de nevinovăție în ceea ce-l privește, nu este un aspect care să poată fi examinat în apelul declarat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul inculpat A. și apelantul persoană interesată D. împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga obliga apelanții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul inculpat A. și apelantul persoană interesată D. împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 16 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelanții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă