ÎCCJ, Secția penală

Deliberând cu privire la cauza de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147/S/20.10.2020 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acțiuni).

S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 29.10.2018, astfel cum au fost modificate prin Încheierea nr. 145/27.11.2018 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov (Prin ordonanța din data de 29.10.2018, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător în vederea recuperării prejudiciului asupra a 1/1 din terenul intravilan cu suprafața de 14.672 mp, situat în localitatea Crizbav, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din terenul intravilan cu suprafața de 1.232 mp, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din imobilul tip locuință, situat în com. Crizbav, str. x, cu o suprafață de construită la sol de 115 mp, compus din 2 încăperi, hol și baie, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: X, a 1/1 din imobilul tip locuință, situat în com. Crizbav, str. x, cu o suprafață de construită la sol de 106 mp, compus dintr-o încăpere, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x din terenul extravilan cu suprafața de 38.824 mp, situat în localitatea Crizbav, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, și a a 1/1 din terenul extravilan cu suprafața de 75.000 mp, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, până la concurenta valorii pagubei de 789.538,789 RON, aparținând inculpatului A.).

Au fost respinse pretențiile părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Brașov și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Prin Decizia penală nr. 301/Ap din data de 05 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și partea civilă Agenția de plăți și intervenție pentru agricultură (APIA) împotriva Sentinței penale nr. 147/20.10.2020 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2019.

A fost desființată în totalitate sentința apelată și pe fond, rejudecând:

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (campaniile aferente perioadei 2012 - 2014)

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pedeapsă care se execută pe durata executării pedepsei principale, în situația în care aceasta se va executa efectiv.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de 3 ani stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1), (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov conform programului stabilit de consilierul de probațiune;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune Brașov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, la alegerea serviciului.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să efectueze 60 de zile muncă în folosul comunității, în cadrul unei unități din subordinea Consiliului Județean Brașov sau în cadrul Direcției de Servicii Sociale Brașov.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen. referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse precum și în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin prezenta.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă APIA și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 619.168,12 RON la care se adaugă accesoriile fiscale, de la data efectuării fiecărei plăți până la data plății integrale a debitului principal, respingând ca nefondate restul pretențiilor formulate în cauză.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele din 29.10.2018, astfel cum au fost modificate prin Încheierea nr. 145/27.11.2018 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, respectiv sechestrul asigurător asupra a 1/1 din terenul intravilan cu suprafața de 14.672 mp, situat în localitatea Crizbav, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din terenul intravilan cu suprafața de 1.232 mp, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din imobilul tip locuință, situat în com. Crizbav, str. x, cu o suprafață de construită la sol de 115 mp, compus din 2 încăperi, hol și baie, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din imobilul tip locuință, situat în com. Crizbav, str. x, cu o suprafață de construită la sol de 106 mp, compus dintr-o încăpere, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din terenul extravilan cu suprafața de 38.824 mp, situat în localitatea Crizbav, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, și a 1/1 din terenul extravilan cu suprafața de 75.000 mp, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, până la concurenta valorii pagubei de 789.538,789 RON, aparținând inculpatului A.).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și în fond, în cuantum de 2.500 RON.

Împotriva Deciziei penale nr. 301/Ap din data de 05 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând să se constate că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Sub un prim aspect, în motivarea cererii de recurs în casație, prin prisma cazului de casare invocat, apărarea inculpatului a arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului A. prin decizia recurată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, susținând astfel că neregulile reținute de către Curtea de Apel Brașov în legătură cu accesarea fondurilor europene de către inculpatul A. puteau atrage cel mult o sancțiune administrativă în sarcina acestuia.

S-a arătat prin recursul în casație formulat că, în ceea ce privește starea de fapt dedusă judecății, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: "Pe cale de consecință, față de toate cele expuse, Curtea va reține că, în intervalul 2009 - 2014, pe terenul în discuție, au pășunat martorii B. (5 ani), respectiv martorul C. (în anul 2013), ambii făcând acest lucru în baza unei înțelegeri verbale cu inculpatul A..".

Apărarea inculpatului a menționat că instanța de apel a constatat o stare de fapt contrară celei din rechizitoriu, în sensul că inculpatul a utilizat efectiv terenurile în discuție, asigurând pășunatul acestora cu animalele aparținând martorilor B. și C..

Cu toate acestea, s-a arătat că instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului A. cu privire subvențiile APIA obținute în campaniile 2012 - 2014, după cum urmează:

- în legătură cu campania 2012, Curtea de Apel Brașov a reținut că inculpatul A. a declarat, în cuprinsul cererii de plată, pe proprie răspundere, că utilizează pajiștea în scopuri agricole productive prin cosit în vederea utilizării/valorificării fânului (bifând această rubrică), lăsând nebifată rubrica privind utilizarea prin pășunat, ori în cauză nu au fost administrate probe din care să reiasă faptul că inculpatul a folosit vreodată terenul pentru cosit, în vederea obținerii fânului.

- în legătură cu campaniile 2013 - 2014, Curtea de Apel Brașov a reținut că inculpatul A. a declarat, în cuprinsul declarației de eligibilitate, că proprietarii/deținătorii de animale care pășunează pe suprafața de pajiște declarată sunt martorii D. și E., în timp ce, în realitate, terenul a fost pășunat de animalele aparținând martorului B..

A mai susținut că neregulile identificate de instanța de apel în legătură cu documentația depusă de inculpatul A. la APIA în vederea obținerii de subvenții nu sunt suficient de grave pentru a constitui "fraude", motiv pentru care existența acestora ar fi putut atrage cel mult răspunderea administrativă a inculpatului. Cu alte cuvinte, faptele concrete reținute de Curtea de Apel Brașov în sarcina inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, reprezentând simple nereguli, care nu erau apte să antreneze răspunderea penală a acestuia.

Sub un al doilea aspect, prin motivele de recurs în casație formulate, inculpatul A., prin apărător, a susținut că instanța de apel a depășit cadrul procesual cu care a fost investită, în condițiile în care a reținut în sarcina inculpatului aspecte de fapt care nu au fost avute în vedere de către Ministerul Public în momentul emiterii rechizitoriului, prin urmare, s-a arătat că inculpatul nu a avut posibilitatea să se apere cu privire la împrejurările de fapt avute în vedere de Curtea de Apel Brașov, acestea fiindu-i aduse la cunoștință la un moment procesual în care nu mai putea oferi lămuriri cu privire la acestea sau propune probe în apărare.

În consecință, a solicitat să se constate că în cauză faptele concrete reținute în sarcina inculpatului A. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, întrucât acestea reprezintă simple nereguli sancționabile administrativ, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecarea cauzei, să se dispună achitarea inculpatului.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A..

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, reținute în sarcina sa, în sensul că, în raport de faptele concrete reținute de instanța de apel în sarcina inculpatului, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, reprezentând simple nereguli, care nu erau apte să antreneze răspunderea penală.

Astfel, recurentul inculpat A. solicită achitarea pentru fapta prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 apreciind că aspectele reținute de instanța de apel se subsumează noțiunii de neregulă prevăzută și definită de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregulă care putea atrage cel mult o răspundere de natură administrativă.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta prevăzută și pedepsită de art. 181 din Legea nr. 78/2000 și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracțiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relațiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declarații false", infracțiunea analizată cunoaște și un obiect juridic secundar, care include relațiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declarațiile producătoare de consecințe juridice.

Indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conținutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerințele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acțiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declarațiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele și informațiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

Prin urmare, pentru existența infracțiunii este irelevant dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracțiunea analizată ori de câte ori acțiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînțeles, dacă subiectul activ a acționat cu rea-credință.

În raport cu aceste particularități ale laturii obiective a infracțiunii analizate se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declarații care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, fără a distinge după cum acele documente sau declarații au fost falsificate, inexacte sau incomplete.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită critica recurentului inculpat, în sensul că în cauză lipsește tipicitatea faptei reținută în sarcina sa, atâta timp cât documentele întocmite au prezentat o situație neconformă cu realitatea, așa cum a reținut cu titlu definitiv instanța de apel.

În acest sens, se constată că instanța de apel a reținut că, în intervalul 2009 - 2014, pe terenul în discuție, au pășunat martorii B. (5 ani), respectiv martorul C. (în anul 2013), ambii făcând acest lucru în baza unei înțelegeri verbale cu inculpatul A..

Cu privire la utilizarea terenului în vederea obținerii de furaje, Curtea a constatat că nu există nici o probă care să demonstreze acest lucru (...), că nu există nicio probă din care să reiasă faptul că inculpatul a obținut fân de pe acest teren (...), că nu există probe din care să rezulte că, în intervalul 2009-2014, inculpatul a folosit terenul din zona La Cetate pentru obținerea de furaje pentru animale.

În consecință, instanța de apel a reținut că în perioada 2009 - 2014, terenurile din zona La Cetate, pentru care inculpatul a solicitat acordarea unor plăți directe, au servit pășunatului animalelor, fiind utilizate în acest scop de martorii B. și C. (în anul 2013), în baza unei înțelegeri verbale cu inculpatul A..

În ceea ce privește campaniile aferente anilor 2012 - 2014, pentru care s-a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, se constată că instanța de apel a reținut că inculpatul a dat declarații de eligibilitate/conformitate pentru suprafețele de pajiști permanente în cuprinsul căreia a declarat, pe proprie răspundere, că utilizează pajiștea în scopuri agricole productive prin cosit în valoarea utilizării/valorificării fânului (bifând această rubrică), lăsând nebifată rubrica privind utilizarea prin pășunat (2012), o declarație de eligibilitate pentru suprafețele de pajiști permanente solicitate, inculpatul bifând faptul că utilizează pajiștea pentru pășunat - asigurând o încărcătură de animale de minim 0,3 UMV/ha, precum și prin cosit, cel puțin o dată pe an; mai mult, în această ocazie, formularul privind măsurile de agro-mediu cuprindea un tabel cu proprietarii/deținătorii de animale care pășunează pe suprafața de pajiște declarată, în cuprinsul acestui tabel fiind indicați D. și E. (2013), declarația de eligibilitate/conformitate pentru suprafețele de pajiști permanente solicitate în care s-a menționat că fermierul utilizează terenul prin pășunat, asigurând o încărcătură de animale de minim 0,3 UMV/ha și prin cosit, fiind indicați deținătorii de animale care pășunează pe suprafața de pajiște declarată în persoana lui E. și D., fiind indicate și categoria și numărul de animale care urmează a pășuna pe respectiva suprafață (2014).

În consecință, Curtea a constatat, cu titlu definitiv, că inculpatul a declarat, fals, că terenurile sunt folosite pentru cosit și pentru pășunat, cu animalele numiților D. și E..

În aceste condiții, raportându-ne la situația de fapt reținută de către instanța de apel (caracterul fals al declarațiilor privind folosirea terenului pentru cosit, respectiv pentru pășunat cu animalele altor persoane decât cele declarate), Înalta Curte constată că accesarea de fonduri comunitare de către inculpat prin utilizarea unor documente sau declarații care nu reflectă în mod complet realitatea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere și la considerentele teoretice privind infracțiunea în discuție, mai sus enunțate.

Astfel, din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..

În consecință, contrar susținerilor apărării, nu se poate reține că ar fi vorba despre simple nereguli care nu ar atrage răspunderea penală, formularea de declarații false privind folosirea terenului, care au condus la obținerea pe nedrept de fonduri europene, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută la art. 181 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește critica recurentului privind pretinsa extindere a obiectului judecății, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi verificată pe calea recursului în casație, analiza instanței de recurs fiind efectuată numai prin raportare la fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 301/Ap din data de 05 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 301/Ap din data de 05 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - NN