ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46 din 28.01.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 9 luni și 20 zile închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor infracțiuni: fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale); uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. 3 infracțiuni de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., toate cu aplicarea art. 308 din C. pen., iar 2 dintre acestea și cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3) din C. pen. și a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 580 din C. proc. pen., a declarat false, în parte, registrele de evidență a zilierilor pentru anii 2013 - 2014, înregistrate la Inspectoratul teritorial de muncă Harghita: seria x numărul 0012805 (2013), seria x numărul 0027464 (2014), cu privire la numitul B. (10 poziții) și a dispus anularea acestora.

A obligat pe inculpat să plătească părții civile Composesoratul de pădure și pășune Teleac suma de 10.773 RON, reprezentând despăgubiri civile, precum și suma de 4.580 RON, cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat și la plata sumei de 1.200 RON către statul român, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 300/A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă Composesoratul de pădure și pășune Teleac și către statul român.

Pentru a decide astfel, cu privire la infracțiunile de delapidare, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A. care:

- a dispus achitarea contravalorii Facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B.., în valoare totală de 4.700 RON, privind efectuarea serviciilor de reparații și zugrăvire, servicii care nu au fost prestate, însușindu-și astfel banii pe care i-a administrat, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen.

- a dispus achitarea contravalorii Facturilor fiscale nr. x din 5.12.2014 și nr. 001438 din 2.02.2015, emise de S.C. C. S.R.L., privind reparații auto, servicii care nu au fost prestate în favoarea Composesoratului de pădure și pășune Teleac, ci în favoarea soției sale, D., cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 1923 RON, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale);

- în perioada 2014 - 2016 a beneficiat de 21 de ori de plata pensiei facultative din bugetul Composesoratului de pădure și pășune Teleac, fără acordul adunării generale sau al conducerii, cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 3150 RON, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (21 acte materiale).

Totodată, s-a constatat că inculpatul A. are calitatea de funcționar public în înțelesul art. 175 alin. (2) din C. pen., exercitând un serviciu de interes public, fiind supus controlului sau supravegherii autorităților publice, motiv pentru care se impun a fi aplicate prev. art. 308 din C. pen.

În fapt, cu privire la infracțiunile de delapidare s-au reținut, în esență, următoarele:

În ce privește suma de 4.700 de RON trecută în chitanța și factura eliberate de B., instanța de apel a reținut că martorul B. a declarat că nu a efectuat nicio lucrare pentru composesorat și nu a primit niciun ban de la inculpat.

Așadar, s-a apreciat că susținerea inculpatului privind împrejurarea că martorul B. a efectuat lucrările constând în aducerea unui excavator și a unui excavatorist pentru lucrări de canalizare sus la pășune, pleacă, aparent, de la o confuzie între fapta de fals, care privește inserarea mențiunii false că martorul a lucrat ca zilier la pășune, și fapta de delapidare, care privește suma trecută într-o factură privitoare la "reparații de birou cu material".

În orice caz, s-a reținut că declarația nu se coroborează cu datele concrete ale niciunei fapte. În plus, din declarația martorului E. a rezultat că inculpatul este cel care dispunea cu privire la sumele de bani ale Composesoratului. Ca atare, inculpatul este cel care a scos din gestiunea composesoratului suma de 4.700 de RON pentru plata unor lucrări fictive, așa încât acesta este autorul sumei de delapidare, indiferent de împrejurarea că, așa cum a susținut, ar fi dat ulterior banii martorului.

Referitor la reparațiile auto, instanța de apel a reținut că inculpatul a admis că autoturismul reparat se afla efectiv în patrimoniul și detenția soției sale și a lui însuși, nicidecum în detenția Composesoratului. Ca urmare, nu exista niciun temei pentru utilizarea unor sume de bani din patrimoniul composesoratului pentru repararea autoturismului. Privitor la susținerea că se cuvenea plata reparațiilor de către Composesorat întrucât inculpatul a făcut deplasări cu autoturismul în interesul Composesoratului, instanța de apel a reținut că aceste pretenții ar fi trebuit valorificate pe cale legală, eventual printr-o acțiune civilă, iar nu prin mijlocul de fapt ales de inculpat, respectiv de a-și însuși pur și simplu suma dorită.

În ceea ce privește contribuția lunară la fondul de pensii facultative, instanța de apel a reținut că, deși inculpatul s-a aflat în arest în perioada 12.12.2015 - 09.04.2016, respectiv pe durata unui segment din perioada faptei, banii plătiți din fondurile Composesoratului cu titlu de pensie facultativă au fost virați din dispoziția sa. Nu a reieșit din nicio probă și nici inculpatul nu a susținut că Adunarea Generală și-ar fi dat acordul cu privire la plata pensiei facultative din fondurile Composesoratului.

În plus, din declarația casierului E., dată în calitate de martor în prima instanță, reiese că acesta nu știa că inculpatul își achita pensia din banii composesoratului, declarând, totodată, și faptul că nu a semnat niciun document de plată în acest sens.

Relativ la deductibilitatea contribuțiilor din veniturile în funcție de care se calculează impozitul, la care face referire inculpatul, instanța de apel a reținut că împrejurarea că partea civilă nu a fost obligată la plata impozitului pentru sumele delapidate nu înlătură existența faptei de delapidare.

Împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat, la data de 22 iulie 2021, recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales. Cererea de recurs a fost transmisă prin poștă și înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 26 iulie 2021.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a criticat, în esență, următoarele:

Recurentul a arătat că în fapt este vorba de neexecutarea unei obligații contractuale a martorului B. care nu a prestat serviciul pentru care a fost plătit sau eventual infracțiunea de înșelăciune în contracte din partea martorului, însă nu delapidare.

Recurentul a mai arătat că nu se poate reține nici că suma de bani ar fi fost însușită în interesul altuia, deoarece scopul plății a fost satisfacerea unui interes al persoanei vătămate înseși.

Recurentul a arătat că nici această faptă nu realizează elementul material al infracțiunii de delapidare, deoarece nu și-a însușit suma de bani care a fost plătită efectiv către S.C. C. S.R.L. și constituie o cheltuială deductibilă în condițiile în care autoturismul a fost folosit în interesul persoanei vătămate.

Totodată, recurentul a arătat că contribuția la fondul de pensii facultative este o cheltuială deductibilă din impozitul pe venit în limita a 400 euro pe an, iar deducerea se acordă de către angajator la momentul calculării impozitului pe venit în baza documentelor justificative prezentate de salariat, conform art. 25 din Legea nr. 571/2003.

Așadar, în opinia recurentului, suma de bani achitată cu acest titlu nu a aparținut persoanei vătămate, ci reprezintă un drept salarial al recurentului.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de la data de 23.08.2021, sub nr. x/2019.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din data de 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prevăzute de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că, formal, doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. în considerarea faptului că sumele achitate cu titlu de contribuție la fondul de pensii private, achitarea contravalorii facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B.. și plata Facturilor nr. x din 05.12.2014 și nr. 001438 din 02.02.2015, emise S.C. C. S.R.L. pentru reparații auto, nu se circumscriu niciuneia dintre cele trei modalități de sustragere (însușire, folosire sau traficare) care constituie elementul material al infracțiunii de delapidare, întrucât aceste sume fie nu au aparținut persoanei vătămate, fie scopul plății a constat în satisfacerea unui interes al persoanei vătămate înseși, or, pentru ca o faptă să fie calificată drept delapidare, este necesar ca banii, valorile sau bunurile însușite, folosite sau traficate să fi aparținut persoanei vătămate și să fi fost întrebuințate în interesul propriu al făptuitorului.

Potrivit art. 295 alin. (1) din C. pen., "(1)Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.".

Înalta Curte reține că elementul material al infracțiunii de referință se poate realiza în trei modalități normative alternative: însușirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri aflate în gestionarea sau administrarea autorului. Se mai reține că pentru existența infracțiunii nu interesează dacă activitatea ilicită păgubitoare s-a realizat în favoarea autorului ori în interesul altei persoane.

Însușirea presupune o acțiune ilicită de scoatere din posesia sau detenția unei persoane a unor sume de bani, valori sau alte bunuri aflate în gestiunea sau administrarea autorului și trecerea lor în stăpânirea sa, astfel încât să poată dispune de ele ca de bunuri proprii. Însușirea se poate realiza și prin trecerea în stăpânirea efectivă a altei persoane, urmare a activității ilicite a autorului.

Tot sub aspectul laturii obiective, se mai reține că infracțiunea de delapidare are ca urmare imediată afectarea prestigiului sau bunului mers al persoanei din patrimoniul căreia s-au scos ilicit bunurile și lipsirea acesteia de posibilitatea de a folosi sau de a dispune de bunurile respective din cauza incorectitudinii făptuitorului, prejudiciul reprezentând urmarea adiacentă.

Analizând în aceste coordonate recursul în casație, respectiv criticile formulate de recurentul inculpat prin cererea introductivă care se circumscriu laturii obiective a infracțiunilor ce au făcut obiectul judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În ce privește achitarea contravalorii Facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B.., starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. constă, în esență, în aceea că, recurentul A. este cel care a scos din gestiunea composesoratului suma de 4.700 de RON pentru plata unor lucrări fictive, instanța de apel reținând că martorul B. nu a efectuat nicio lucrare pentru composesorat.

Ca atare, instanța de apel a statuat definitiv în sensul că recurentul A. a scos din gestiunea Composesoratului de pădure și pășune Teleac suma de 4.700 de RON pentru plata unor lucrări fictive, însușirea banilor administrați pe care i-a administrat fiind realizată pentru altul, prin trecerea în stăpânirea efectivă a banilor în patrimoniului unui terț în baza unui contract fictiv.

Ca atare, urmarea imediată s-a concretizat în scoaterea sumei de bani din sfera de stăpânire a persoanei vătămate și lipsirea acesteia de posibilitatea de a folosi sau de a dispune de bunurile respective din cauza incorectitudinii inculpatului prin plata unei prestații fictive.

Referitor la plata Facturilor nr. x din 05.12.2014 și nr. 001438 din 02.02.2015, emise S.C. C. S.R.L. pentru reparații auto, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că serviciile de reparații nu au fost prestate în favoarea Composesoratului de pădure și pășune Teleac, ci în favoarea soției inculpatului, D., recurentul cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 1.923 RON, având în vedere că autoturismul reparat se afla efectiv în patrimoniul și detenția soției sale și a lui însuși, nicidecum în detenția Composesoratului, elementul material al infracțiunii de delapidare fiind realizat, de asemenea, în modalitatea însușirii, întrucât recurentul a scos din posesia intimatei suma de 1.923 RON, pe care o gestiona, a trecut-o ilicit în stăpânirea sa și a dispus de acești bani ca de bunurile proprii.

Or, față de considerentele expuse, susținerea recurentului A., în sensul că nu și-a însușit suma de bani care a fost plătită efectiv către S.C. C. S.R.L. și constituie o cheltuială deductibilă în condițiile în care autoturismul a fost folosit în interesul persoanei vătămate, nu are corespondent în starea de fapt descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată, în lipsa unei obligații în sarcina persoanei vătămate în sensul de a asigura transportul și, eventual, reparațiile necesare autoturismului cu care pretinde că efectua deplasări în interes de serviciu.

În ceea ce privește contribuția lunară la fondul de pensii facultative, în cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 din C. pen., constă în aceea că, în perioada 2014 - 2016 a beneficiat de 21 de ori de plata pensiei facultative din bugetul Composesoratului de pădure și pășune Teleac, fără acordul adunării generale sau al conducerii, cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 3.150 RON.

Astfel, s-a reținut că din Adresa nr. x/22.05.2019 F., G. S.A., rezultă că inculpatul A. a încheiat un act individual de aderare la fondul de pensii private, stabilind valoarea contribuției lunare în sumă de 150 de RON.

S-a mai reținut că această aderare s-a făcut fără acordul Adunării generale, astfel cum rezultă din raportul de cenzor întocmit de H., iar conform extraselor de cont ale Composesoratului de pădure și pășune Teleac rezultă că au fost achitate un număr de 21 cotizații lunare în sumă de 150 RON din contul părții civile pentru A., pentru polița P3VS13 seria x nr. x, plățile fiind efectuate în datele de: 30.07.2014, 30.08.2014, 30.11.2014, 30.12.2014, 30.01.2015, 28.02.2015, 30.03.2015, 30.04.2015, 30.05.2015, 30.06.2015, 30.07.2015, 30.08.2015, 30.09.2015, 30.12.2015, 30.01.2016, 29.02.2016, 30.03.2016, 30.04.2016, 30.05.2016, 30.06.2016 și 30.07.2016, în total 3150 RON.

Așadar, instanța de apel a reținut că nu a reieșit din nicio probă și nici inculpatul nu a susținut că Adunarea Generală și-ar fi dat acordul cu privire la plata pensiei facultative din fondurile Composesoratului, pentru ca plata acesteia să constituie un drept salarial al inculpatului.

Ca atare, instanța de apel a statuat definitiv în sensul că, deși inculpatul s-a aflat în arest în perioada 12.12.2015 - 09.04.2016, banii plătiți din fondurile Composesoratului cu titlu de pensie facultativă au fost virați exclusiv din dispoziția sa, în baza unui act individual de aderare la un fond de pensii private încheiat de recurent anterior luării măsurii arestării preventive față de acesta și fără acordul Adunării generale a Composesoratului.

Or, susținerea recurentului privind lipsa calității de subiect activ al infracțiunii de delapidare, întrucât plățile au fost realizate de altă persoană din cadrul composesoratului, este neîntemeiată în raport de situația de fapt reținută de instanța de apel, elementul material al infracțiunii de referință fiind realizat în modalitatea însușirii.

De asemenea, în ceea ce privește achitarea de către composesorat a contribuțiilor la pensia privată a inculpatului, apărarea a mai susținut că aceste sume au făcut parte din remunerația inculpatului, astfel încât nu ar constitui un beneficiu direct în favoarea acestuia sau oricărei alte persoane, așa cum prevăd dispozițiile legale.

Criticile recurentului sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 pct. 17 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, în vigoare la data săvârșirii faptei, "fondul de pensii facultative reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanți, în conformitate cu prevederile C. civ. referitoare la societatea civilă particulară și cu dispozițiile prezentei legi", iar potrivit art. 2 pct. 21 din aceeași lege, "participantul reprezintă persoana care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la un fond de pensii facultative și care are în viitor un drept la o pensie facultativă".

Se mai reține că, potrivit art. 74 și urm. Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, forma în vigoare la data săvârșirii faptei, plata contribuției la fondul de pensii facultative putea fi realizată prin mai multe modalități, respectiv: din resurse financiare proprii, din resursele angajatorului, dacă acesta decidea să ofere beneficiul unei pensii facultative sau putea fi împărțită între salariat și angajatorul său, conform înțelegerii între părți.

În toate cele trei cazuri de mai sus, plata contribuției putea fi făcută prin intermediul angajatorului, caz în care suma reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii facultative reprezenta o cheltuială deductibilă pentru angajator.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că suma de 3.150 RON a fost plătită din fondurile Composesoratului cu titlu de pensie facultativă exclusiv din dispoziția recurentului, fără a exista și acordul Adunării generale a Composesoratului în acest sens, cauzând, astfel, un prejudiciu intimatei cu care recurentul se afla în raporturi de serviciu.

Faptele realizează, prin urmare, toate elementele de conținut tipic obiectiv ale infracțiunii de delapidare, criticile formulate de recurent fiind nefondate în raport de situația de fapt valorificată prin decizia atacată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din data de 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În ceea ce privește cererea intimatei părți civile Composesoratul de pădure și pășune Teleac la obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare, constând în onorariul apărătorului, Înalta Curte notează că dispozițiile art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanța penală stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți, potrivit legii civile.

Se reține că art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește regula generală potrivit căreia "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", iar potrivit art. 451 alin. (2) teza I din C. proc. civ., " Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei." De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere și alții c. României, Raicu c. României).

Examinând actele dosarului, se reține că activitatea concretă desfășurată de apărătorul ales al intimatei părți civile a constat în depunerea unor concluzii scrise și a unei cereri de judecare a cauzei în lipsă.

Or, din cele expuse se poate constata că activitatea depusă de avocatul intimatei nu justifică acordarea unei sume de 5.300 RON cu titlu de onorariu avocațial, disproporția între onorariu și activitatea efectiv desfășurată fiind evidentă.

În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că acordarea sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din onorariul de avocat în sumă de 5.300 RON, achitat de către intimata parte civilă la data de 19.08.2021, este suficientă și rezonabilă a fi suportată de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din data de 28 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli judiciare, către partea civilă Composesoratul de Pădure și Pășune Teleac.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2021.

GGC - NN