ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 18.06.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

18.06.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2646 din data de 05.09.2024 pronunțată în dosar nr. x/2023, Judecătoria Timișoara a hotărât, în esență, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. a dispus condamnarea inculpatei B., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 din C. pen. (faptă săvârșită în data de 12.10.2019).

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a stabilit că inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Timișoara sau în cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană Timiș, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a stabilit că executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) din C. proc. pen. și art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la delapidare în variantă atenuată, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită în data de 12.10.2019).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

A constatat că infracțiunea dedusă judecății și infracțiunea pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curtii de Apel Oradea, sunt concurente.

A descontopit pedeapsa de 1 an și 20 de zile aplicată prin sentința penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curții de Apel Oradea, în pedepsele componente, după cum urmează: 8 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 1683/26.03.2017 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 899 din 04.09.2017 a Curții de Apel Timișoara; 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 1683/26.03.2017 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 899 din 04.09.2017 a Curții de Apel Timișoara, 8 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curții de Apel Oradea și a înlăturat provizoriu sporul de 4 luni si 20 de zile închisoare.

De asemenea, a menținut revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1683/26.03.2017 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 899 din 04.09.2017 a Curții de Apel Timișoara, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 123/25.05.2021, a Judecătoriei Carei, definitivă prin decizia penală nr. 739/21.12.2021 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., a anulat liberarea condiționată a inculpatului din data de 03.08.2022.

În baza art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu referire la decizia nr. 7 din 17.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare pe care a sporit-o cu 7 luni și 10 zile, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani, 1 lună și 10 închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) și art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1), alin. (5) și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1349, 1357, 1382 din C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. S.R.L., administrator legal D., prin lichidator E., cu sediul în Timișoara, jud. Timiș și a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 35.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material cauzat.

A respins, acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. F. S.R.L., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat inculpații la plata sumei de 12.000 RON (6000 RON fiecare), reprezentând cheltuieli judiciare către stat (8000 RON aferente urmării penale).

Împotriva sentinței penale nr. 2646 din data de 05.09.2024 pronunțate de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2023 au declarat apel inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A., împotriva sentinței penale nr. 2646 din data de 05.09.2024 pronunțate de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelanții inculpați la plata sumei de 1000 de RON (500 RON fiecare inculpat), reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat, în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au formulat cereri de recurs în casație inculpații B. și A..

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, sub nr. x/2023.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Raportul întocmit de către magistratul asistent a fost depus la dosar.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație, se verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație formulate împotriva deciziei penale nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Dacă instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., care presupune analiza unor aspecte de ordin strict formal, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În cadrul procedurii admiterii în principiu se verifică aspecte strict formale, ce țin de categoriile de hotărâri care sunt supuse recursului în casație, condițiile declarării recursului în casație, motivarea recursului în casație și cazurile în care se poate face recurs în casație.

Se mai reține, de asemenea, că prin decizia nr. 591/2015 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei dacă cererea este vădit nefondată din cuprinsul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. și s-a arătat că ceea ce diferențiază cele două proceduri, respectiv examinarea în principiu și judecata pe fond a recursului în casație este distincția fond-formă și nu criteriile care clasifică la rândul lor fondul (paragraful 26).

Curtea Constituțională a mai precizat că, verificarea dispozițiilor art. 434 -438 din C. proc. pen. presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic o dezbatere, cu citarea părților, caracterizată prin oralitate și contradictorialitate. S-a subliniat că procedura examinării admisibilității cererii de recurs în casație trebuie să vizeze doar aspecte pur formale, fără a se antama fondul căii de atac, ce implică examinarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării care face obiectul recursului în casație (paragraful 28).

Verificând, așadar, chestiunile pur formale ale cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată pentru inculpat de avocatul G., la data de 08 ianuarie 2025, în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei atacate, la data de 12.12.2024, conform art. 435 din C. proc. pen.

Recurentul a comunicat că decizia atacată nu a fost comunicată la adresa indicată din Belgia și astfel a declarat cererea de recurs în casație la data de 29 aprilie 2025 și a menționat că nu a mandatat pe avocatul G. să formuleze o cerere de recurs în casație.

Având în vedere cele declarate în cuprinsul cererii de recurs în casație din 29 aprilie 2025, se constată că cererea de recurs în casație formulată la data de 29 aprilie 2025 se consideră a fi declarată în termen, fiind restituit plicul ce cuprinde decizia atacată.

Decizia penală nr. 1018 din data de 05 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen. sunt menționate: numele și prenumele recurentului, hotărârea care se atacă și semnătura recurentului, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că răspunderea penală pentru fapta reținută în sarcina sa, s-a prescris la data de 12.10.2024, după trecerea termenului de 5 ani de la data săvârșirii faptei, în 12.10.2019.

Astfel, a precizat că deși faptele puse în sarcina sa datează din 12.10.2019, urmărirea penală a fost finalizată prin trimiterea în judecată în 05.09.2023, în pofida urgenței reclamate de proximitatea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Ca atare, în orice cauză apreciată ca urgentă de organul judiciar a existat posibilitatea continuării procesului penal, neputându-ne astfel afla în prezenta unei stări de neprevăzut ori de neînlăturat, care să fi oprit în mod absolut activitatea de urmărire penală sau de judecată.

În prezenta cauză nu a fost întocmit în cursul urmăririi penale niciun act procesual prin care în timpul stării de urgență să se fi constatat imposibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale ori a continuării procesului penal, astfel încât din punct de vedere procesual prezentul proces nu a fost niciodată suspendat.

Având în vedere că Decretele Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 și nr. 240 din 14 aprilie 2020 în perioada lor de activitate (16.03.2020-15.05.2020), nu au avut semnificația unei dispoziții legale apte să conducă la suspendarea cursului proceselor penale și nu pot fi privite ca o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat, în sensul reglementat de dispozițiile art. 156 alin. (1) din C. pen., aptă să conducă la întreruperea cursului firesc al procesului penal și implicit la suspendarea termenului de prescripție a răspunderii penale.

În consecință, recurentul a considerat ca se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii de condamnare pronunțate în cauză și, în rejudecare, încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește formal cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. și prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare invocat și poate fi analizată prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecății pe fond a recursului în casație.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

***

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că, la data de 08 ianuarie 2025, a formulat recurs în casație inculpata B., în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei atacate, la data de 13.12.2024, conform art. 435 din C. proc. pen. și respectă condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală atacată face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen. sunt menționate: numele și prenumele recurentei, hotărârea care se atacă și semnătura recurentei, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație nu a fost invocat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. sau argumente din care să rezulte incidența vreunui caz de casare expres și limitativ reglementat de aceste dispoziții legale.

Recurenta inculpata B. nu a precizat care sunt motivele formulării cererii de recurs în casație.

Înalta Curte subliniază că, așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac.

În prezenta cauză, verificând îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reținute anterior, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

O cerere de recurs în casație nu poate învesti instanța în absența indicării cazului de recurs în casație și a motivelor pe care acesta se bazează. De asemenea, se impune precizarea că atât conținutul, cât și motivarea cererii reprezintă condiții de admisibilitate ale recursului în casație.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de recurenta inculpată B. nu îndeplinește condiția expres prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., coroborat cu art. 438 din C. proc. pen., nefiind indicat în cuprinsul cererii de față niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. și nici motivarea căii extraordinare de atac din perspectiva dispozițiilor legale incidente.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție:

I. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., va admite, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1018/A din data de 05 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, în limitele precizate prin prezenta încheiere.

Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 1 și va stabili termen de judecată, la data de 15 octombrie 2025, cu citarea recurentul inculpat și asigurarea apărării.

II. Constată că cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată B. împotriva aceleiași decizii inculpat nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale și, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva aceleiași decizii.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.