ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 16.11.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

16.11.2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 475/04.12.2019, Tribunalul Giurgiu a dispus următoarele:

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 67 și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni, inculpatul având de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 67 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice sau, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 și 07.07.2014), l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru data de 17.12.2014), l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 și 07.07.2014), l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (4 ani + 1 an), respectiv 1 ani și 8 luni, inculpatul având de executat o pedeapsă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 45 C. pen. raportat la art. 67 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea următoarelor înscrisuri oficiale: cererea pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței nr. 18245 din data de 07.07.2016 și Cererea pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței nr. 18275 din data de 11.07.2016

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpatul B., suma de 1.200 RON.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpatul A., suma de 900 RON.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpații la plata a câte 1.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (în faza de urmărire penală cheltuielile judiciare au fost în sumă de 1.000 RON).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B. și A..

Prin Decizia penală nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelanții-inculpați B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 475/4.12.2019 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus următoarele:

I. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 67 și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (1), (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice sau, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală va deveni executabilă.

În baza art. 91 și 92 C. pen. a suspendat executarea pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 C. pen. a dispus ca inculpatul să respecte pe această durată următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului obligația ca pe parcursul termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a obligat inculpatul să presteze pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Bibliotecii Județene IA Bassarabescu sau în cadrul S.C. Giurgiu Servicii Locale S.A., pe o perioadă de 100 de zile, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 79 alin. (3) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 și 07.07.2014), a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru data de 17.12.2014) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 și 07.07.2014) art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 79 alin. (3) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 1 lună închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3 ani + 9 luni), respectiv 1 an și 3 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice sau, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs în casație inculpatul B., la data de 26.04.2021.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul B. a invocat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 din C. proc. pen., solicitând să se constate că în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente și că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, recurentul a susținut, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., că în cursul judecății în fond nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie, Tribunalul Giurgiu, secția penală, nefiind competent material - competența materială procesuală (specializată), fiind încălcate prev. art. 36 alin. (1) lit. a) raportat la art. 29 din Legea nr. 78/2000.

În esență, cu privire la acest caz de casare a susținut că problema de drept incidentă în prezenta cale de atac vizează competența materială procesuală specializată a Tribunalului Giurgiu, secția penală cauze generale, a cărei nerespectare este sancționată de lege cu nulitatea absolută, având drept consecință în apel desființarea hotărârii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen.

Prin urmare, a făcut referire la considerentele reținute prin Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale, privind soluționarea conflictului de natură constituțională între Parlamentul României și Înalta Curte de Casație și Justiție și a considerat că între cele două situații există o similitudine. Astfel, a apreciat că inculpatul trebuia să fie judecat de un complet specializat.

Față de acest motiv, în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu, secția penală, cu respectarea dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 29 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că cele două fapte de luare de mită reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, a susținut că instanța trebuia să procedeze la analiza încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, urmând să rețină că fapta nu a fost săvârșită în forma agravată prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la situația de fapt reținută, a arătat că inculpatul, în calitatea sa de funcționar public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a facilitat înregistrarea de domicilii fictive sau reședințe fictive pe raza teritoriului Giurgiu. Astfel, a considerat că se impunea reținerea în sarcina inculpatului doar a variantei tip a infracțiunii de luare de mită, iar faptul că în cuprinsul considerentelor instanței de apel, s-a reținut ope legis faptul că inculpatul ar fi avut și atribuții conform fișei postului, de sancționare contravențională, nu poate conduce la concluzia că ar putea fi reținută și forma agravată a acestei infracțiuni, prevăzută de Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea din data de 05 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat B..

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată sub un prim aspect, că recurentul inculpat B. a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., împrejurarea că judecarea cauzei în primă instanță (Tribunalul Giurgiu) s-a realizat de un complet de judecată nespecializat în materie de corupție.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte amintește că acesta vizează situațiile în care au fost încălcate normele privind competența materială și personală a instanțelor de judecată (nu și cea teritorială), atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (nu și atunci când judecata a fost efectuată de o instanță superioară în grad celei competente).

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. este incident numai atunci când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Înalta Curte, în jurisprudența sa (Decizia nr. 278/RC din 28 iunie 2019, Decizia nr. 150/RC din 05 iunie 2020) a reținut că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei - nerespectarea dispozițiilor privind competența având loc în cursul judecății, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condițiile în care poate fi invocată excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței, precum și cu privire la sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancțiune ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la tipurile de competență menționate, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din C. proc. pen.."

Așadar, compunerea completului de judecată în accepțiunea dispozițiilor art. 354 raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. presupune alcătuirea completului de judecată conform dispozițiilor legale, cu numărul de judecători prevăzut de lege care au capacitatea funcțională de a îndeplini anumite acte de jurisdicție penală în cazurile și condițiile cerute de lege și are în vedere etapa procesuală a judecății, până la pronunțarea hotărârii. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 354 din C. proc. pen. alin. (1) "Instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege; (2) Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor; (3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor", art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. alin. (1) "Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: a) compunerea completului de judecată; art. 394 și art. 400 din C. proc. pen. (luarea hotărârii și minuta), rezultă că noțiunea de compunere a completului de judecată are în vedere alcătuirea conform legii a completului, până la momentul pronunțării hotărârii, când are loc dezînvestirea instanței de judecată.

Înalta Curte constată că din Decizia Curții Constituționale a României nr. 417 din 03 iulie 2019 prin care a fost admisă sesizarea formulată de președintele Camerei Deputaților și s-a constatat existența un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, invocată de către apărare în susținerea acestui caz de casare, reiese că nespecializarea completurilor de judecată în materia infracțiunilor de corupție este o chestiune ce privește compunerea instanței și nu competența materială a instanței.

Or, aceste critici care vizează nelegala compunere a instanței constituie motive de exercitare a unei alte căi extraordinare de atac, respectiv contestația în anulare (art. 426 alin. (1) pct. d teza I C. proc. pen. - "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri […] d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii […]"); ele nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. care privește competența materială sau personală a instanței.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu invocă lipsa competenței materiale sau după calitatea persoanei a Curții de Apel București de a soluționa cauza, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., ci nelegalitatea modului de constituire a completului învestit în primă instanță cu judecarea cauzei, respectiv lipsa actului administrativ care atestă specializarea în materie de corupție a completului de judecată, motiv de nelegalitate ce nu se circumscrie cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. și care, la nivel formal, se poate încadra, eventual, în cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a arătat.

Pentru aceste argumente de fapt și de drept, motivul de casare referitor la lipsa de specializare a completurilor în soluționarea infracțiunilor de corupție grefat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., este nefondat.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat în subsidiar de către recurentul inculpat, Înalta Curte constată, de asemenea, că acesta nu este incident în prezenta cauză.

Cazul de casare invocat este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Dispozițiile precitate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, conținutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

Astfel, verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Însă, analiza tipicității obiective pe care o realizează instanța de recurs este realizată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă.

Încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile.

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casație, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secția penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

În considerarea aspectelor teoretice relevate, Înalta Curte constată că, subsumat acestui caz de casare invocat, recurentul inculpat vizează greșita încadrare juridică a faptei, însă, așa cum s-a arătat, în acest stadiu procesual, instanța de recurs verifică exclusiv doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel (inclusiv încadrarea juridică), sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului. Astfel, instanța nu poate analiza încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

În consecință, Înalta Curte constată că acțiunile recurentului inculpat corespund textului legal de incriminare a faptelor pentru care a fost condamnat.

În acest context argumentativ, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 din C. proc. pen., instanța va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.