ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2021

HOTĂRÂRE
05.10.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Prin sentința penală nr. 102 din data de 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 585 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de modificare pedepse, formulată de petentul A., aflat în Penitenciarul Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Bacău a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sent. pen. nr. 797/07.06.2021, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2021, s-a dispus declinarea soluționării cauzei privind cererea formulată de petentul A. - alte modificări de pedeapsă, potrivit art. 585 C. proc. pen. în favoarea Curții de Apel Bacău, secția Penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2021.

Examinând cauza, în raport de motivele invocate de petent, actele aflate la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Curtea a reținut următoarele:

Petentul A. se află în stare de detenție în Penitenciarul Bacău, în executarea pedepsei de 6 ani și 8 luni și 28 de zile închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. x/28.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Prin sentința penală nr. 53/2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-au dispus următoarele:, În baza art. 166 alin 6 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoaște următoarele sentințe penale prin care persoana transferabilă A., a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 8 luni și 28 zile închisoare:

Recunoaște pedeapsa rezultantă finală aplicată persoanei transferabile A. prin Ordinul de executare al pedepselor concurente nr. x/2020 din 5.02.2020 al Biroului de executări penale al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Civitavecchia, prin care s-a dispus ca A. să execute pedeapsa cumulată de 6 ani, 8 luni și 28 de zile închisoare.

Dispune transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 6 ani, 8 luni și 28 de zile închisoare.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată și completată, și art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa indicată mai sus, perioada executată de 710 zile, până la data de 19.02.2020, și de la data de 20.02.2020 la zi, precum și 90 de zile de eliberare anticipată."

Din adresa nr. x/27.05.2021, emisă de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, rezultă că petentul A. se află în executarea unei unice pedepse rezultante, anume aceea de 6 ani și 8 luni și 28 de zile închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 53/2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Potrivit art. 585 C. proc. pen.., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

(2) Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Neexistând vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 585 C. proc. pen. care să impună modificarea pedepsei, petentul având de executat o singură pedeapsă, intrată în autoritate de lucru judecat, Curtea, în temeiul art. 585 C. proc. pen. va respinge cererea de modificare pedepse, formulată de petentul A..

Împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, a declarat contestație, în termenul legal, condamnatul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând contestația declarată, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 585 C. proc. pen.., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Înalta Curte reține că procedura prevăzută de art. 585 C. proc. pen.. are un caracter special și derogatoriu având în vedere că, în anumite condiții, este permisă modificarea unor hotărâri definitive de condamnare, modificare care poate fi, însă, doar parțială, fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat și nici pedepselor deja aplicate, ci doar urmărindu-se a se realiza o aplicare corectă a normelor penale în ceea ce privește sancționarea pluralității infracționale.

Pentru a putea opera această procedură, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții:

- modificarea în baza art. 585 C. proc. pen.. poate interveni numai dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată existența pluralității infracționale (este necesar, așadar, ca situația juridică a persoanei condamnate cu privire la pluralitatea infracțională să nu fie cunoscută organului judiciar mai devreme de momentul punerii în executare a hotărârii de condamnare).

- pluralitatea de infracțiuni sau de fapte trebuie constatată pe baza unei alte hotărâri definitive (această hotărâre este necesar a fi descoperită cel mai devreme la momentul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei).

Raportând aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incidentă procedura prevăzută de art. 585 C. proc. pen.., neexistând vreuna dintre situațiile prevăzute la acest articol care să impună modificarea pedepsei și nefiind îndeplinite condițiile anterior menționate, întrucât nu există o altă hotărâre definitivă descoperită cel mai devreme la momentul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, iar situația juridică a persoanei condamnate era cunoscută instanței care a recunoscut, cu caracter definitiv, cele patru hotărâri judecătorești străine. În ceea ce privește modalitatea în care această instanță a recunoscut hotărârile judecătorești străine și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. (6), (8) și 9 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi contestată și cenzurată prin procedura prevăzută de art. 585 C. proc. pen.., ea putând fi criticată doar prin căile de atac reglementate de legiuitor.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul-condamnat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 969/2021
Asupra contestației de față; Din actele dosarului constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 136 din data de 05.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021
ÎCCJ 2021-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 868/2021
Asupra contestației de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 123 din 7 septembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosa
ÎCCJ 2025-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 468/2025
ani și 4 luni închisoare. În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă un număr de 1274 de zile închisoare executate până la data de 12.12.2019, precum și în continuare, perioada executată de la 13.12.2019 la zi
ÎCCJ 2022-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2022
Ședința publică din data de 14 iunie 2022 Asupra contestației de față, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 31 din 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul
ÎCCJ 2025-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală
art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă un număr de 1274 de zile închisoare executate până la data de 12.12.2019, precum și în continuare, perioada executată de la 13.12.2019 la zi. Împotriva acestei hotărâri a dec
Sursă