ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2649/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2649/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 76/CC din 23 noiembrie 2012, Tribunalul Galați, în baza

art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a respins cererea de revizuire

formulată de condamnații C.I.C. și P.F., îndreptată împotriva sentinței penale

nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr.

2487/121/2007, ca nefondată.

În

baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., a fost

obligat fiecare revizuent la plata către stat a sumei de câte 100 RON,

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reținut, printre altele, că la

data de 14 august 2012, pe rolul instanței a fost înregistrat, referatul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, privitor la cererile de revizuire

formulate de condamnații C.I.C. și P.F. față de sentința penală nr. 264 din 11

mai 2009, pronunțată de Tribunalul Galați.

Parchetul a solicitat instanței respingerea

cererii de revizuire, pe care a apreciat-o ca fiind inadmisibilă.

Din referatul întocmit în cauză, a rezultat

că revizuenții au solicitat revizuirea sentinței nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului

Galați, motivat de faptul că a intervenit o împrejurare nouă, necunoscută de instanță

la soluționarea cauzei, respectiv declarația dată de coinculpatul M.D. în Dosarul

nr. 3852/121/2009, dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007, acesta declarând în

fața instanței de apel că el a lovit-o pe victimă cu o bâtă de baseball și că, după

ce victima a căzut la pământ, nu a mai lovit-o niciun inculpat. S-a susținut că,

această declarație, dacă ar fi fost cunoscută de instanța de fond, ar fi dus la

pronunțarea altei soluții.

Parchetul a apreciat că declarația inculpatului

M.D. - care a fost judecat într-un dosar separat întrucât era arestat în altă cauză

și se tergiversa judecarea cauzei -, a fost făcută pro causa, cu scopul de a înlătura

coparticiparea celorlalți inculpați și, prin urmare, pentru a înlătura și circumstanța

agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. De altfel, a mai arătat Parchetul

că inculpatul a revenit asupra declarației sale și, în fața instanței de recurs,

a recunoscut săvârșirea infracțiunii așa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu

și a solicitat judecarea sa în

condițiile art. 320

1

C. proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărire penală.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanței,

revizuenții au depus un memoriu, în care au precizat detaliat motivele de fapt care

stau la baza formulării cererii de revizuire.

În

esență, aceștia au arătat că instanța de fond nu a cunoscut

declarația dată de inculpatul M.D. în Dosarul nr. 3852/121/2009, dosar disjuns din

Dosarul 2487/121/2007, declarație care a dus la reducerea pedepsei aplicate de instanța

de recurs.

Instanța a dispus, din oficiu, atașarea

dosarului cauzei, respectiv Dosarul nr. 2487/121/2007. De asemenea, s-a atașat și

Dosarul nr. 3852/121/2009 privind pe inculpatul M.D., dosar disjuns din Dosarul

2487/121/2007.

Din verificările efectuate în cauză, a

rezultat că, prin sentința penală nr. 212 din 02 martie 2012, pronunțată în Dosarul

nr. 3852/121/2009, s-a reținut aceeași situație de fapt ca și cea din sentința penală

nr. 264 din 11 mai 2009, fiind reținută și vinovăția coinculpatului M.D., acesta

participând împreună cu ceilalți inculpați la săvârșirea faptei. A fost avut în

vedere că acest inculpat, în fața instanței de recurs - deși inițial a avut o atitudine

nesinceră -, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa cum a fost aceasta descrisă

în rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în condițiile art. 320

1

C.

proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărire penală. În aceste împrejurări,

declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței de apel și din care rezulta

o altă situație de fapt decât cea reținută în actul de sesizare a instanței, a fost

schimbată de însuși inculpatul M.D. În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție,

inculpatul a declarat că recunoaște fapta așa cum a fost aceasta descrisă în actul

de sesizare și că nu solicită administrarea altor probe. În această nouă situație,

a fost apreciat ca fiind evident că motivul invocat de revizuenți nu mai subzistă,

reținându-se că, în măsura în care s-ar fi reținut că doar inculpatul M.D. ar fi

săvârșit infracțiunea și că ceilalți coinculpați nu au participat în nici un fel

la săvârșirea acesteia, ar fi subzistat motivul invocat de revizuenți, însă, având

în vedere că inculpatul M.D., în final, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa

cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu, cererea revizuenților a fost apreciată

ca fiind nefondată.

Totodată, s-a reținut că, în ceea ce privește

cazul de la art. 394 lit. a) C. proc. pen., acesta constituie motiv de revizuire

dacă

pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, or, în cauza de față,

declarația coinculpatului M.D., dată de acesta în fața instanței de apel, a fost

retrasă și schimbată în fața instanței de recurs, astfel că împrejurarea nouă invocată

de revizuenți nu mai există.

Împotriva sentinței penale menționate au

declarat apel condamnații C.I.C. și P.F.

În

motivele de apel, condamnații au susținut, printre altele,

că în motivarea cererii de revizuire au invocat dispozițiile art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., iar în sprijinul acestui temei au arătat că atât în cursul

urmăririi penale, cât și in fața instanței, au avut o atitudine sinceră, dar raportat

la declarațiile celorlalți coinculpați, s-a reținut că au avut o atitudine nesinceră.

S-a mai arătat că, după disjungerea dosarului și audierea inculpatului cheie, M.D.,

reiese că el este vinovat de agresiunea fizică a părții vătămate ce s-a concretizat

în infracțiunea de tentativă la omor.

Prin decizia penală nr. 80/A din 12 martie

2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse,

ca nefondate, apelurile declarate de condamnații C.I.C. și P.F., împotriva sentinței

penale nr. 76 CC din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul

nr. 6590/121/2012.

În

baza art. 192 alin. (2), 4 C. proc. pen., au fost obligați

fiecare dintre condamnați să plătească către stat câte o sumă de 200 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare în apel.

S-a dispus ca onorariul parțial al apărătorului

din oficiu, în sumă de 150 RON, să fie virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului

Justiției (avocat D.M.).

Instanța de apel a constatat că în mod

corect prima instanță a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 264

din 11 mai 2009 a Tribunalului Galați formulată de condamnații C.I.C. și P.F., care

au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., arătând în fapt că declarația coinculpatului M.D., dată într-un dosar disjuns,

ar avea efecte juridice în ceea ce privește răspunderea lor

penală

pentru faptele pentru care au fost condamnați prin sentința penală nr. 264/2009

a Tribunalului Galați.

Astfel, s-a reținut că nu este incident

cazul de revizuire menționat anterior întrucât respectiva declarație nu se încadrează

în categoria faptelor sau împrejurărilor ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

A fost avut în vedere că textul legal se

referă la acele elemente de fapt certe care, în măsura în care ar fi cunoscute de

instanță, ar fi de natură să conducă la o altă situație de fapt și de drept, exoneratoare

de răspundere sau care să diminueze în mod semnificativ respectiva răspundere.

S-a reținut că vinovăția condamnaților

C.I.C. și P.F. în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 264/2009 a Tribunalului

Galați a fost stabilită pe baza unui ansamblu probator, iar declarațiile lui M.D.

date în calitate de inculpat în Dosarul nr. 3852/121/2009 al Tribunalului Galați,

în apel și în recurs, nu sunt de natură să infirme respectivul material probator,

acesta fiind interesat în principal de situația sa juridică, în recurs prevalându-se

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, tot în sprijinul celor menționate

anterior, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 69 C. proc. pen., conform

cărora declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura

în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor

existente în cauză.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, au declarat recurs revizuenții C.I.C. și P.F., solicitând, prin

intermediul apărătorilor desemnați din oficiu, admiterea căii de atac promovate,

casarea hotărârilor și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, criticile fiind

circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul

parchetului, de apărătorii recurenților revizuenți și ultimul cuvânt al acestora

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate

pentru considerentele care urmează.

Prealabil, Înalta Curte reține, în raport

de data pronunțării hotărârii din apel, respectiv 12 martie 2013 și de dispozițiile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 2/2013, că în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., acesta nu mai poate fi luat în discuție de către

instanță din oficiu, nici atunci când hotărârile pronunțate sunt în defavoarea inculpatului.

În

acest sens, Înalta Curte constată că numai recurentul revizuent

P.F. a depus la dosar motive scrise de recurs cu 5 zile înaintea primului termen

de judecată, astfel cum statuează dispozițiile art. 385

10

C. proc.

pen., criticile formulate, deși nu au fost circumscrise vreunui caz de casare, putând

fi apreciate ca făcând referire la o greșită aplicare a legii, conform art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., aspect confirmat și prin concluziile formulate

oral în fața instanței de către apărătorul acestui recurent revizuent.

În

ceea ce privește criticile dezvoltate oral de către recurentul

revizuent C.I.C., prin apărător, chiar dacă acestea nu au fost invocate în scris,

în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că sunt comune cu cele ale recurentului

revizuent P.F., astfel că urmează a fi analizate prin prisma cazului de casare anterior

menționat.

Examinând în acest context recursurile

declarate în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În

prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnații au invocat

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță

la soluționarea cauzei, făcând referire la declarația coinculpatului M.D., dată

în fața instanței de apel, care însă a fost schimbată în fața instanței de recurs,

când acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost descrisă în

rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în condițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

Verificând cererea de revizuire, instanța

de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuenți

nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia

hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat rezultă

că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această

procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua

probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac

a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de

probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii cunoscută

de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești

definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege,

în speță, condamnații invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță

la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia

netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În

prezenta cauză, se constată că recurenții revizuenți au urmărit,

de fapt, să obțină o reducere a pedepselor, pe care le-au apreciat ca fiind prea

aspre în raport de pedeapsa ce i-a fost aplicată coinculpatului M.D., făcând referire

la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, aceștia făcând confuzie între

faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie

să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în

baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea

de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuenții nu

fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la

momentul judecării cauzei, în mod just apreciindu-se că ar fi subzistat motivul

invocat de revizuenți doar în situația în care s-ar fi reținut că numai inculpatul

M.D. ar

fi săvârșit infracțiunea și că ceilalți

coinculpați nu au participat în nici un fel la săvârșirea acesteia, însă inculpatul

M.D., în final, în fața instanței de recurs, a recunoscut săvârșirea infracțiunii,

așa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu.

Rezultă, așadar, că susținerile recurenților

revizuenți nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere

a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În

lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu

se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile

declarate în cauză, ca nefondate.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții revizuenți

vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include

și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de revizuenții C.I.C. și P.F. împotriva deciziei penale nr. SO/A din 12 martie 2013

a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenții revizuenți la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.