ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2649/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76/CC din 23 noiembrie 2012, Tribunalul Galați, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de condamnații C.I.C. și P.F., îndreptată împotriva sentinței penale nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 2487/121/2007, ca nefondată. În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., a fost obligat fiecare revizuent la plata către stat a sumei de câte 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. S-a reținut, printre altele, că la data de 14 august 2012, pe rolul instanței a fost înregistrat, referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, privitor la cererile de revizuire formulate de condamnații C.I.C.

și P.F. față de sentința penală nr. 264 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Galați. Parchetul a solicitat instanței respingerea cererii de revizuire, pe care a apreciat-o ca fiind inadmisibilă. Din referatul întocmit în cauză, a rezultat că revizuenții au solicitat revizuirea sentinței nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galați, motivat de faptul că a intervenit o împrejurare nouă, necunoscută de instanță la soluționarea cauzei, respectiv declarația dată de coinculpatul M.D. în Dosarul nr. 3852/121/2009, dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007, acesta declarând în fața instanței de apel că el a lovit-o pe victimă cu o bâtă de baseball și că, după ce victima a căzut la pământ, nu a mai lovit-o niciun inculpat.

S-a susținut că, această declarație, dacă ar fi fost cunoscută de instanța de fond, ar fi dus la pronunțarea altei soluții. Parchetul a apreciat că declarația inculpatului M.D. - care a fost judecat într-un dosar separat întrucât era arestat în altă cauză și se tergiversa judecarea cauzei -, a fost făcută pro causa, cu scopul de a înlătura coparticiparea celorlalți inculpați și, prin urmare, pentru a înlătura și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. De altfel, a mai arătat Parchetul că inculpatul a revenit asupra declarației sale și, în fața instanței de recurs, a recunoscut săvârșirea infracțiunii așa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen., pe baza probelor administrate la urmărire penală. După înregistrarea dosarului pe rolul instanței, revizuenții au depus un memoriu, în care au precizat detaliat motivele de fapt care stau la baza formulării cererii de revizuire. În esență, aceștia au arătat că instanța de fond nu a cunoscut declarația dată de inculpatul M.D. în Dosarul nr. 3852/121/2009, dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007, declarație care a dus la reducerea pedepsei aplicate de instanța de recurs. Instanța a dispus, din oficiu, atașarea dosarului cauzei, respectiv Dosarul nr. 2487/121/2007. De asemenea, s-a atașat și Dosarul nr. 3852/121/2009 privind pe inculpatul M.D., dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007.

Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că, prin sentința penală nr. 212 din 02 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3852/121/2009, s-a reținut aceeași situație de fapt ca și cea din sentința penală nr. 264 din 11 mai 2009, fiind reținută și vinovăția coinculpatului M.D., acesta participând împreună cu ceilalți inculpați la săvârșirea faptei. A fost avut în vedere că acest inculpat, în fața instanței de recurs - deși inițial a avut o atitudine nesinceră -, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărire penală. În aceste împrejurări, declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței de apel și din care rezulta o altă situație de fapt decât cea reținută în actul de sesizare a instanței, a fost schimbată de însuși inculpatul M.D.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a declarat că recunoaște fapta așa cum a fost aceasta descrisă în actul de sesizare și că nu solicită administrarea altor probe. În această nouă situație, a fost apreciat ca fiind evident că motivul invocat de revizuenți nu mai subzistă, reținându-se că, în măsura în care s-ar fi reținut că doar inculpatul M.D. ar fi săvârșit infracțiunea și că ceilalți coinculpați nu au participat în nici un fel la săvârșirea acesteia, ar fi subzistat motivul invocat de revizuenți, însă, având în vedere că inculpatul M.D., în final, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu, cererea revizuenților a fost apreciată ca fiind nefondată.

Totodată, s-a reținut că, în ceea ce privește cazul de la art. 394 lit. a) C. proc. pen., acesta constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, or, în cauza de față, declarația coinculpatului M.D., dată de acesta în fața instanței de apel, a fost retrasă și schimbată în fața instanței de recurs, astfel că împrejurarea nouă invocată de revizuenți nu mai există. Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel condamnații C.I.C. și P.F. În motivele de apel, condamnații au susținut, printre altele, că în motivarea cererii de revizuire au invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., iar în sprijinul acestui temei au arătat că atât în cursul urmăririi penale, cât și in fața instanței, au avut o atitudine sinceră, dar raportat la declarațiile celorlalți coinculpați, s-a reținut că au avut o atitudine nesinceră. S-a mai arătat că, după disjungerea dosarului și audierea inculpatului cheie, M.D., reiese că el este vinovat de agresiunea fizică a părții vătămate ce s-a concretizat în infracțiunea de tentativă la omor. Prin decizia penală nr. 80/A din 12 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de condamnații C.I.C. și P.F., împotriva sentinței penale nr. 76 CC din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 6590/121/2012.

În baza art. 192 alin. (2), 4 C. proc. pen., au fost obligați fiecare dintre condamnați să plătească către stat câte o sumă de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. S-a dispus ca onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 150 RON, să fie virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (avocat D.M.). Instanța de apel a constatat că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galați formulată de condamnații C.I.C. și P.F., care au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând în fapt că declarația coinculpatului M.D., dată într-un dosar disjuns, ar avea efecte juridice în ceea ce privește răspunderea lor penală pentru faptele pentru care au fost condamnați prin sentința penală nr. 264/2009 a Tribunalului Galați.

Astfel, s-a reținut că nu este incident cazul de revizuire menționat anterior întrucât respectiva declarație nu se încadrează în categoria faptelor sau împrejurărilor ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. A fost avut în vedere că textul legal se referă la acele elemente de fapt certe care, în măsura în care ar fi cunoscute de instanță, ar fi de natură să conducă la o altă situație de fapt și de drept, exoneratoare de răspundere sau care să diminueze în mod semnificativ respectiva răspundere. S-a reținut că vinovăția condamnaților C.I.C. și P.F. în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 264/2009 a Tribunalului Galați a fost stabilită pe baza unui ansamblu probator, iar declarațiile lui M.D.

date în calitate de inculpat în Dosarul nr. 3852/121/2009 al Tribunalului Galați, în apel și în recurs, nu sunt de natură să infirme respectivul material probator, acesta fiind interesat în principal de situația sa juridică, în recurs prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. De asemenea, tot în sprijinul celor menționate anterior, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 69 C. proc. pen., conform cărora declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs revizuenții C.I.C. și P.F., solicitând, prin intermediul apărătorilor desemnați din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorii recurenților revizuenți și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează. Prealabil, Înalta Curte reține, în raport de data pronunțării hotărârii din apel, respectiv 12 martie 2013 și de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, că în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., acesta nu mai poate fi luat în discuție de către instanță din oficiu, nici atunci când hotărârile pronunțate sunt în defavoarea inculpatului. În acest sens, Înalta Curte constată că numai recurentul revizuent P.F. a depus la dosar motive scrise de recurs cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, astfel cum statuează dispozițiile art. 385 10 C. proc. pen., criticile formulate, deși nu au fost circumscrise vreunui caz de casare, putând fi apreciate ca făcând referire la o greșită aplicare a legii, conform art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., aspect confirmat și prin concluziile formulate oral în fața instanței de către apărătorul acestui recurent revizuent.

În ceea ce privește criticile dezvoltate oral de către recurentul revizuent C.I.C., prin apărător, chiar dacă acestea nu au fost invocate în scris, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că sunt comune cu cele ale recurentului revizuent P.F., astfel că urmează a fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menționat. Examinând în acest context recursurile declarate în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnații au invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la declarația coinculpatului M.D., dată în fața instanței de apel, care însă a fost schimbată în fața instanței de recurs, când acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuenți nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnații invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurenții revizuenți au urmărit, de fapt, să obțină o reducere a pedepselor, pe care le-au apreciat ca fiind prea aspre în raport de pedeapsa ce i-a fost aplicată coinculpatului M.D., făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, aceștia făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuenții nu fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei, în mod just apreciindu-se că ar fi subzistat motivul invocat de revizuenți doar în situația în care s-ar fi reținut că numai inculpatul M.D. ar fi săvârșit infracțiunea și că ceilalți coinculpați nu au participat în nici un fel la săvârșirea acesteia, însă inculpatul M.D., în final, în fața instanței de recurs, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu. Rezultă, așadar, că susținerile recurenților revizuenți nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenții C.I.C. și P.F. împotriva deciziei penale nr. SO/A din 12 martie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții revizuenți la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.