ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1801 din 21 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012, s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamanta-recurentă A. S-a respins, ca tardiv, recursul formulat de aceeași parte împotriva deciziei nr. 56 din 23 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede un alt termen. Totodată, a constatat că prevederile art. 103 C. proc. civ. sancționează cu decăderea neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

A reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru a putea dispune repunerea în termenul de recurs, întrucât susținerile recurentei, potrivit cărora semnătura de pe procesul-verbal de comunicare a deciziei atacate nu îi aparține și că hotărârea instanței de apel nu i-a fost comunicată nu corespund realității. Astfel, din înscrisul aflat la dosarul de apel rezultă că hotărârea i-a fost comunicată la data de 7 iunie 2013.

De altfel, procesul-verbal de comunicare se bucură de o prezumție de validitate, făcând dovada celor consemnate până la înscrierea în fals, în cadrul unei proceduri specifice judecății penale.

În consecință, a constatat că decizia a fost comunicată recurentei la 7 iunie 2013, iar recursul a fost declarat la 5 noiembrie 2013, cu depășirea termenului legal, ceea ce justifică admiterea excepției tardivității căii de atac, invocată de intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 1801 din 21 mai 2014 a formulat cerere de revizuire A., înregistrată la data de 25 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.

În motivarea cererii, a arătat că soluția instanței de recurs, de respingere a căii de atac, ca tardiv formulată, s-a întemeiat pe două înscrisuri care, ulterior, au fost desființate de instanța penală.

Astfel, dovada de înmânare și procesul-verbal privind comunicarea deciziei nr. x din 23 mai 2013 a Curții de Apel Bacău au fost desființate prin încheierea din 17 mai 2018, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău.

Cele două înscrisuri au fost contestate de revizuentă, întrucât se consemnase în mod fals că A. a fost găsită la domiciliu și i s-a comunicat personal decizia pronunțată în apel.

În urma cercetărilor efectuate de organele de urmărire penală s-a reținut faptul că, într-adevăr, semnătura de pe cele două înscrisuri nu îi aparținea numitei A., în acest sens fiind concluziile expertizei grafoscopice efectuate în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A mai susținut revizuenta că, deși nu s-a putut stabili cu certitudine cine este autorul infracțiunii de fals intelectual, dispunându-se o soluție de clasare, dovada de înmânare și procesul-verbal din data de 7 iunie 2013 au fost desființate, fiind false.

În lipsa înscrisurilor falsificate, nu s-ar fi putut considera că termenul de recurs împotriva revizuentei recurente a început să curgă, astfel că instanța de recurs ar fi trecut peste excepția tardivității și ar fi procedat la analizarea motivelor de recurs.

A concluzionat revizuenta că obiectul căii de atac în retractare este reprezentat de o decizie dată în recurs care nu a evocat fondul, dar care a fost pronunțată în baza unor înscrisuri declarate ulterior ca fiind false.

În drept, a invocat dispozițiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Prin întâmpinare, intimata B. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire sub două aspecte.

Astfel, sub un prim aspect, a susținut că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul. Or, hotărârea atacată nu a evocat fondul, recursul fiind soluționat pe excepția de tardivitate.

Sub un al doilea aspect, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. face referire la un înscris declarat fals care a avut un efect determinant asupra soluționării fondului. În cauză, înscrisul pretins fals este dovada de comunicare a hotărârii pronunțate de instanța de apel.

A mai susținut intimata că revizuenta avea posibilitatea de a se înscrie în fals, însă nu a optat pentru această variantă. Totodată, a formulat plângere penală abia în anul 2017, la 3 ani de la data pronunțării deciziei a cărei retractare se solicită.

Cât privește încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău, a susținut că nu îi poate fi opusă intimatei, dat fiind că nu a avut calitatea de parte în acea cauză penală.

În sfârșit, intimata a arătat că, în anul 2015, reclamanta a mai promovat o acțiune cu același obiect și întemeiată pe aceeași cauză, alături de C. (la rândul ei, debitoarea intimatului D.). Acțiunea a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 1332 din 8 decembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, soluția pronunțată fiind în sensul respingerii cererii formulate de A., pentru autoritate de lucru judecat.

În ce o privește pe C., acțiunea a fost respinsă pentru lipsa de interes.

În cele din urmă, intimata a solicitat ca, în eventualitatea admiterii cererii de revizuire, să se respingă recursul, ca nefondat.

Revizuenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. din 1865, susținând că aceste dispoziții legale, care limitează exercitarea căii de atac a revizuirii la hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, contravin prevederilor art. 21, art. 24 și art. 129 din Constituția României.

Prin încheierea din 11 decembrie 2018, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția susarătată.

Judecarea cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în intervalul 11 decembrie 2018 - 31 ianuarie 2023, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, prin decizia nr. 512 din 3 noiembrie 2022 a Curții Constituționale, comunicată instanței de trimitere la data de 7 decembrie 2022.

Procedând la analiza admisibilității prezentei cereri de revizuire, în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, instanța reține următoarele:

Sub un prim aspect, constată că s-a invocat inadmisibilitatea prezentei căi de atac în retractare prin raportare la neîndeplinirea cerinței evocării fondului prin decizia de recurs.

Prin decizia nr. 1801 din data de 21 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, atacată pe calea revizuirii, a fost respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 56 din 23 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, reținându-se faptul că recursul nu a fost declarat în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., față de data de comunicare a deciziei de apel consemnată în procesul-verbal de comunicare.

Cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a fost motivată de faptul că revizuienta a formulat plângere penală împotriva agentului procedural care a comunicat hotărârea atacată cu recurs pentru comiterea faptei de fals intelectual la data de 15 mai 2014, deci anterior pronunțării deciziei a cărei retractare se solicită. Deși în cadrul dosarului penal s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 321 C. pen., întrucât nu s-a putut concluziona că factorul poștal este autorul faptei penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat judecătorului de cameră preliminară, în temeiul art. 549 indice 1 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., desființarea mai multor înscrisuri.

Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău, secția Penală s-a dispus desființarea, printre altele, și a documentului "comunicare hotărâre civilă - dovadă de primire și procesul-verbal de predare" din data de 7 iunie 2013 a deciziei nr. x din 23 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2012. S-a reținut că, în urma expertizei grafoscopice, s-a putut stabili că acest înscris a fost întocmit prin atestarea în fals a unei împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv prin consemnarea în fals a luării la cunoștință, prin semnătură, de către destinatar, a comunicării hotărârii judecătorești.

În ipoteza prezentată, revizuientei i se opune o neevocare a fondului prin decizia de recurs, deși demersul său este fundamentat pe caracterul fals al actului, constatat de instanța penală, datorită căruia instanța nu a intrat în cercetarea fondului căii de atac.

Este adevărat că rațiunea reglementării căii extraordinare de atac a revizuirii este aceea a îndreptării unor erori de fapt și a restabilirii adevărului și că, de regulă, este vorba de erori săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărâre.

Însă eroarea de fapt pe care tinde a o îndepărta calea de atac a revizuirii nu poate fi determinată numai de un act care a influențat/fundamentat o soluție de evocare a fondului, ci și de un act care a determinat o soluție ce împiedică evocarea fondului. Rațiunea restabilirii adevărului, în urma înlăturării erorii de fapt, este în ambele ipoteze aceeași.

Date fiind condițiile particulare ale speței, apreciem că motivul de revizuire invocat se impune a se adăuga celor deja acceptate ca fiind cazuri în care este înlăturată cerința evocării fondului prin decizia de recurs, respectiv motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 4 - ipoteza condamnării judecătorului, de pct. 6, 7 și 8 ale aceluiași articol.

Astfel, în ipoteza condamnării judecătorului, excepția de la regula evocării fondului se explică prin aceea că se creează prezumția inexistenței unui proces echitabil, soluția acestuia fiind decisă de magistrat, a cărui activitate poate fi astfel subsumată noțiunii largi a "falsului". Aceeași este situația și pentru motivul invocat în prezenta cauză, în care soluția (de neevocare a fondului) a fost determinată de procesul-verbal de comunicare a deciziei în apel, act desființat de instanța penală.

În ambele situații, revizuienții se prevalează de acte emise de organe judiciare, respectiv, în cazul condamnării judecătorului de hotărârea de constatare a unei infracțiuni, care a determinat soluția, ce poate fi și de neevocare a fondului, iar în cea din prezenta speță, de soluția judecătorului de cameră preliminară, care a desființat actul fals ce a determinat soluția din recurs (de neevocare a fondului, și anume de respingere a recursului, ca tardiv).

În mod asemănător, dacă părții care a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa i se acceptă calea revizuirii împotriva unei decizii de recurs care nu evocă fondul (art. 322 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865), tocmai datorită situației speciale în care aceasta s-a aflat și în vederea protejării principiilor dreptății, accesului liber la justiție și dreptului la apărare, trebuie recunoscut că în aceeași situație specială se află și revizuienta din prezenta cauză.

Astfel, aceasta nu are nicio culpă în săvârșirea erorii prin actul de comunicare a deciziei din apel, situația putând fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința sa, ce a determinat soluția de neevocare a fondului. Se cuvine a preciza, în acest context, că prin însăși cererea de recurs, revizuienta a solicitat efectuarea procedurii prevăzute de art. 100 alin. final C. proc. civ., respectiv înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care a întocmit procesul-verbal de comunicare, arătând că semnătura de primire nu îi aparține.

Considerente similare cu cele reținute prin decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curții Constituționale, ce au instituit excepția de la regula evocării fondului în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., se impun a fi reținute și în prezenta cauză, fără o intervenție în acest sens a Curții Constituționale.

Astfel, prin excluderea accesului în fața instanței de revizuire s-ar crea posibilitatea menținerii unei decizii de recurs, determinată de o eroare de fapt și care, prin urmare, nu ar corespunde adevărului. Partea ar fi lipsită de orice cale legală de a se plânge, cu respectarea tuturor garanțiilor conferite de dreptul la apărare, în fața unei instanțe, de întocmirea în fals a actului de comunicare a deciziei de apel, fals constatat cu certitudine de judecătorul de cameră preliminară.

În acest context, constată că se impune înlăturarea de la aplicare a dreptului intern și aplicarea prioritară a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (2) și art. 20 (1) din Constituția revizuită.

Hotărârile și deciziile Curții soluționează nu numai cauzele cu care aceasta a fost învestită, ci servesc, mai general, pentru a clarifica, proteja și dezvolta normele Convenției, astfel, acestea contribuie la respectarea de către state a angajamentelor pe care și le-au asumat în calitate de părți contractante (Irlanda împotriva Regatului Unit, pct. 154). Sistemul instituit de Convenție are ca finalitate să soluționeze, în interesul general, probleme care țin de ordinea publică, ridicând standardele de protecție a drepturilor omului și extinzând jurisprudența din acest domeniu la întreaga comunitate a statelor care sunt părți ale Convenției (Kostantin Markin împotriva Rusiei, nr. 300078/06, pct. 89).

Așadar, se cuvine reamintit că, așa cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 (1) trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul din aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu mai poată fi pusă în discuție (Hotărârea Brumărescu, par. 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata (Hotărârea Brumărescu, par 62), care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o rejudecare a cauzei.

Însă, o îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (a se vedea Hotărârea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 528554/99, par. 52).

Cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute. Curtea însăși a recomandat uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns exigențelor art. 6 (Hotărârea Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, 26 ianuarie 2006, par. 56).

Curtea a mai reținut că aceste considerente legate de "securitatea juridică" nu trebuie să descurajeze statul să corecteze anumite erori flagrante comise în administrarea justiției (Lenskaya împotriva Rusiei, par. 41). Aceste circumstanțe excepționale apar numai în cazul în care procedurile inițiale au fost afectate de o eroare atât de gravă încât să devină fundamental inechitabilă (Protsenko împotriva Rusiei, pct. 30-34).

Instanța constată că aceste principii sunt aplicabile și în prezenta cauză, astfel că se impune să se constate admisibilitatea cererii de revizuire, chiar dacă decizia a cărei retractare se cere nu evocă fondul.

Cât privește celelalte condiții de admisibilitate ale cererii de revizuire, reține că înscrisul la care face referire art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865 nu este doar înscrisul constatat ca fiind fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real. În această ipoteză se încadrează și prezenta cauză, întrucât, deși nu s-a putut stabili autorul infracțiunii de fals intelectual, judecătorul de cameră preliminară a desființat procesul-verbal de comunicare a hotărârii din apel, întrucât s-a alterat realitatea prin aceea că semnătura nu a aparținut destinatarului.

De asemenea, hotărârea atacată pe calea prezentei căi de atac în retractare s-a bazat pe înscrisul declarat fals, deoarece termenul de promovare a recursului, de 15 zile de la comunicare, a fost calculat luând ca punct de plecare înscrisul declarat fals. Altfel spus, procesul-verbal de comunicare a deciziei din apel a avut caracter determinant pentru soluția de respingere, ca tardiv, a recursului.

În consecință, hotărârea a cărei revizuire se cere și-a pierdut temeiul material, întrucât conținutul înscrisului în baza căruia s-a pronunțat hotărârea nu corespunde realității.

În considerarea precedentelor argumente, va respinge excepția inadmisibilității căii de atac în retractare, invocată de intimata B. S.R.L.

Potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite cererea de revizuire și va desființa decizia atacată, urmând a se fixa termen pentru judecare recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 56 din 23 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata B. S.R.L. prin întâmpinare.

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1801 din 21 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012.

Desființează decizia atacată.

Stabilește termen de judecată la data de 21 martie 2023, ora 09:00 în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 31 ianuarie 2023.