ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5302/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2011, sub nr. 24664/3/2011, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții I.A.I.D. și I.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, prin Direcția Transporturi și Drumuri, D.V., B.I., SP C.C.A. SRL, G.D.F.S., A.N., SC E.E.M. SA, SC T.R. SRL, Notar Public M.V., N.L.L., Primăria orașului Budești, Primăria sect. 1 București și D.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze în parte cele două hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu nr. 152 din 2 septembrie 2010 privind suprafața de 83,72 mp, construcție și terenul de 181 mp, respectiv hotărârea nr. 150 din 2 septembrie 2010 privind terenul în suprafață de 11 mp, privind exproprierea parțială a aceluiași imobil din București.

La data de 8 decembrie 2011, tribunalul a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor de către reclamanți, în sensul de a preciza cererea de chemare în judecată în raport de fiecare pârât și de temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere. La data de 7 noiembrie 2012 reclamantul I.A.I.D. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, precum și cerere precizatoare. La data de 20 decembrie 2012 reclamanta I.M. a formulat cerere de repunere pe rol și cerere precizatoare. Prin Sentința civilă nr. 2235 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-au respins cererile de repunere pe rol, s-a admis excepția perimării invocată de intimata – pârâtă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul I.A.I.D., tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată. Astfel, suspendarea judecării cauzei s-a dispus întrucât reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței, respectiv de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată în raport de fiecare pârât și temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere.

Această obligații, a căror neîndeplinire împiedică buna desfășurare a procesului, nu au fost îndeplinite nici prin cererea de repunere pe rol, mai mult reclamanții au înțeles să modifice acțiunea și să lărgească cadrul procesual invocându-se generic atât dispoziții de drept comun C. civ., cât și dispozițiile unor legi speciale (Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004, Legea nr. 36/1995, Legea nr. 554/2004), fără a lămuri legătura dintre acestea în raport de fiecare capăt de cerere și fiecare pârât chemat în judecată. Tribunalul nu a putut trece la analizarea acțiunii (structurată pe 48 capete de cerere), motiv pentru care a respins cererea de repunere pe rol. În privința cererii formulate de reclamanta I.M., privind repunerea cauzei pe rol, aceasta a fost depusă în ședința publică din 20 decembrie 2012, cauza fiind suspendată încă din 8 decembrie 2011. Prin urmare, această cerere a fost respinsă, întrucât s-a depus după împlinirea termenului de perimare.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. În speță, s-a constatat că pricina a rămas în nelucrare din 8 decembrie 2011, când a fost suspendată, conform art. 155 1 C. proc. civ., astfel că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Având în vedere, pe de o parte, respingerea cererii de repunere pe rol (formulată de reclamantul I.A.I.D.), iar pe de altă parte, depunerea cu întârziere a cererii de reclamanta I.M., după împlinirea termenului de perimare, Tribunalul a apreciat întemeiată excepția perimării, astfel că în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., a constatat perimată cererea de chemare în judecată. Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs reclamantul I.A.I.D. Prin Decizia civilă nr. 856/ R din 19 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamantul I.A.I.D. și a respins, ca tardiv, recursul declarat de acesta. În motivarea soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente: În cazul nerespectãrii termenelor prevãzute de lege pentru exercitarea cãilor de atac ori pentru îndeplinirea unui act de procedurã, intervine sancțiunea decãderii pãrții din dreptul de a mai exercita calea de atac sau de a îndeplini actul de procedurã. În cauza de față, prin Sentința civilă nr. 2235 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-au respins cererile de repunere pe rol, s-a admis excepția perimării, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I.A.I.D.

și I.M. Sentința a fost pronunțată la data de 20 decembrie 2012 și era susceptibilă de a fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de pronunțare, conform art. 253 alin. (2) C. proc. civ. Având în vedere că termenul de exercitare a căii de atac a recursului se împlinea pe data de 27 decembrie 2012, care a fost declară zi liberă, acest termen de exercitare a căii de atac s-a prelungit până la data de 4 ianuarie 2013, prima zi lucrătoare. Curtea a constatat că recurentul a exercitat calea de atac a recursului la data de 1 februarie 2013. De asemenea, instanța a constatat că, prin cererea de recurs formulată, nu s-a solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, această cerere fiind formulată la data de 19 aprilie 2013, oral, în fața instanței de recurs.

Cu privire la cererea de repunere în termen, art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevede cã neexercitarea oricãrei cãi de atac în termenul legal atrage decãderea, afarã de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În situația în care partea dovedește cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai presus de voința sa sã acționeze în termenul legal, aceasta trebuie să solicite repunerea în termen și, deopotrivã, sã îndeplineascã actul de procedurã în termen de 15 zile de la data încetãrii împiedicãrii. În cauza de față, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 103 C. proc.

civ., deoarece cererea de repunere în termen nu a fost formulată nici măcar prin declarația de recurs, ci mult mai târziu, la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2013, astfel încât nu este îndeplinită condiția formulării cererii de repunere în termen în 15 zile de la data încetării împiedicării. În al doilea rând, Curtea a constatat că recurentul a primit certificatul de grefă la data de 8 ianuarie 2013, conform înscrisului aflat la fila 85, astfel încât nu se poate susține apărarea acestuia că a fost în imposibilitatea exercitării căii de atac, deoarece nu a avut cunoștință de soluția pronunțată și nici de numărul sentinței. Astfel, cel mai târziu, la data de 8 ianuarie 2013, când i s-a comunicat certificatul de grefă, recurentul avea toate informațiile necesare să declare calea de atac a recursului, în termen legal, urmând ca motivarea acestuia să se realizeze, după ce lua la cunoștință de considerentele sentinței pronunțate.

În al treilea rând, motivele invocate de către recurent, respectiv imposibilitatea de a lua la cunoștință de numărul hotărârii, întrucât nu era menționată în sistemul Ecris și refuzul primirii recursului, nu reprezintă împrejurări mai presus de voința părții, deoarece recurentul avea posibilitatea să declare recursul și să-l transmită prin fax, email sau poștă. În ceea ce privește invocarea cauzei M. împotriva României, Curtea a reținut că nu își găsește aplicabilitatea, având în vedere că soluția de respingere ca perimată a acțiunii s-a datorat nerespectării regulilor procedurale, pe care statele membre le pot adopta în vederea exercitării dreptului la justiție. Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat din nou recurs reclamantul I.A.I.D., recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 iunie 2013, sub nr. 24664/3/2011.

Intimatele – reclamante SC T.R. SRL și Primăria sector 1 București au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului. Înalta Curte, la termenul din 18 noiembrie 2013, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele – reclamante SC T.R. SRL și Primăria sector 1 București, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc.

civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.A.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 856/ R din 19 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013.