ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5302/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5

aprilie 2011, sub nr. 24664/3/2011, pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reclamanții I.A.I.D. și I.M. au chemat în judecată pe pârâții

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004,

prin Direcția Transporturi și Drumuri, D.V., B.I., SP C.C.A. SRL, G.D.F.S., A.N.,

SC E.E.M. SA, SC T.R. SRL, Notar Public M.V., N.L.L., Primăria orașului Budești,

Primăria sect. 1 București și D.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța, să anuleze în parte cele două hotărâri de stabilire a

despăgubirilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu nr. 152

din 2 septembrie 2010 privind suprafața de 83,72 mp, construcție și terenul de

181 mp, respectiv hotărârea nr. 150 din 2 septembrie 2010 privind terenul în

suprafață de 11 mp, privind exproprierea parțială a aceluiași imobil din

București.

La data de 8

decembrie 2011, tribunalul a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.

155

1

C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor de către

reclamanți, în sensul de a preciza cererea de chemare în judecată în raport de

fiecare pârât și de temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere.

La data de 7

noiembrie 2012 reclamantul I.A.I.D. a formulat cerere de repunere a cauzei pe

rol, precum și cerere precizatoare.

La data de 20

decembrie 2012 reclamanta I.M. a formulat cerere de repunere pe rol și cerere

precizatoare.

Prin Sentința civilă nr.

2235 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

s-au respins cererile de repunere pe rol, s-a admis excepția perimării invocată

de intimata – pârâtă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și s-a

constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește cererea

de repunere pe rol formulată de reclamantul I.A.I.D., tribunalul a constatat că

aceasta nu este întemeiată. Astfel, suspendarea judecării cauzei s-a dispus

întrucât reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței, respectiv de a

preciza obiectul cererii de chemare în judecată în raport de fiecare pârât și

temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere. Această obligații, a căror

neîndeplinire împiedică buna desfășurare a procesului, nu au fost îndeplinite

nici prin cererea de repunere pe rol, mai mult reclamanții au înțeles să

modifice acțiunea și să lărgească cadrul procesual invocându-se generic atât

dispoziții de drept comun C. civ., cât și dispozițiile unor legi speciale

(Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004, Legea nr. 36/1995, Legea nr. 554/2004),

fără a lămuri legătura dintre acestea în raport de fiecare capăt de cerere și

fiecare pârât chemat în judecată.

Tribunalul nu a putut

trece la analizarea acțiunii (structurată pe 48 capete de cerere), motiv pentru

care a respins cererea de repunere pe rol.

În privința cererii

formulate de reclamanta I.M., privind repunerea cauzei pe rol, aceasta a fost

depusă în ședința publică din 20 decembrie 2012, cauza fiind suspendată încă

din 8 decembrie 2011. Prin urmare, această cerere a fost respinsă, întrucât s-a

depus după împlinirea termenului de perimare.

Tribunalul a reținut

că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speță, s-a

constatat că pricina a rămas în nelucrare din 8 decembrie 2011, când a fost

suspendată, conform art. 155

1

C. proc. civ., astfel că lăsarea în nelucrare

a procesului se datorează culpei părții.

Având în vedere, pe

de o parte, respingerea cererii de repunere pe rol (formulată de reclamantul I.A.I.D.),

iar pe de altă parte, depunerea cu întârziere a cererii de reclamanta I.M.,

după împlinirea termenului de perimare, Tribunalul a apreciat întemeiată

excepția perimării, astfel că în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a

constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii

tribunalului a declarat recurs reclamantul I.A.I.D.

Prin Decizia civilă nr.

856/ R din 19 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins cererea de repunere în termen formulată de reclamantul I.A.I.D. și a

respins, ca tardiv, recursul declarat de acesta.

În motivarea soluției

sale, instanța a reținut următoarele considerente:

În cazul

nerespectãrii termenelor prevãzute de lege pentru exercitarea

cãilor de atac ori pentru îndeplinirea unui act de procedurã,

intervine sancțiunea decãderii pãrții din dreptul de a mai

exercita calea de atac sau de a îndeplini actul de procedurã.

În cauza de față,

prin Sentința civilă nr. 2235 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, s-au respins cererile de repunere pe rol, s-a

admis excepția perimării, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanții I.A.I.D. și I.M.

Sentința a fost

pronunțată la data de 20 decembrie 2012 și era susceptibilă de a fi atacată cu

recurs în termen de 5 zile de pronunțare, conform art. 253 alin. (2) C. proc.

civ.

Având în vedere că

termenul de exercitare a căii de atac a recursului se împlinea pe data de 27

decembrie 2012, care a fost declară zi liberă, acest termen de exercitare a

căii de atac s-a prelungit până la data de 4 ianuarie 2013, prima zi

lucrătoare.

Curtea a constatat că

recurentul a exercitat calea de atac a recursului la data de 1 februarie 2013.

De asemenea, instanța

a constatat că, prin cererea de recurs formulată, nu s-a solicitat repunerea în

termenul de exercitare a căii de atac a recursului, această cerere fiind

formulată la data de 19 aprilie 2013, oral, în fața instanței de recurs.

Cu privire la cererea

de repunere în termen, art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevede cã

neexercitarea oricãrei cãi de atac în termenul legal atrage

decãderea, afarã de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai

presus de voința ei.

În situația în care

partea dovedește cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai

presus de voința sa sã acționeze în termenul legal, aceasta trebuie să

solicite repunerea în termen și, deopotrivã, sã

îndeplineascã actul de procedurã în termen de 15 zile de la data

încetãrii împiedicãrii.

În cauza de față,

Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 103 C.

proc. civ., deoarece cererea de repunere în termen nu a fost formulată nici

măcar prin declarația de recurs, ci mult mai târziu, la termenul de judecată

din data de 19 aprilie 2013, astfel încât nu este îndeplinită condiția

formulării cererii de repunere în termen în 15 zile de la data încetării

împiedicării.

În al doilea rând,

Curtea a constatat că recurentul a primit certificatul de grefă la data de 8

ianuarie 2013, conform înscrisului aflat la fila 85, astfel încât nu se poate

susține apărarea acestuia că a fost în imposibilitatea exercitării căii de

atac, deoarece nu a avut cunoștință de soluția pronunțată și nici de numărul

sentinței.

Astfel, cel mai

târziu, la data de 8 ianuarie 2013, când i s-a comunicat certificatul de grefă,

recurentul avea toate informațiile necesare să declare calea de atac a

recursului, în termen legal, urmând ca motivarea acestuia să se realizeze, după

ce lua la cunoștință de considerentele sentinței pronunțate.

În al treilea rând,

motivele invocate de către recurent, respectiv imposibilitatea de a lua la

cunoștință de numărul hotărârii, întrucât nu era menționată în sistemul Ecris

și refuzul primirii recursului, nu reprezintă împrejurări mai presus de voința

părții, deoarece recurentul avea posibilitatea să declare recursul și să-l

transmită prin fax, email sau poștă.

În ceea ce privește

invocarea cauzei M. împotriva României, Curtea a reținut că nu își găsește

aplicabilitatea, având în vedere că soluția de respingere ca perimată a

acțiunii s-a datorat nerespectării regulilor procedurale, pe care statele

membre le pot adopta în vederea exercitării dreptului la justiție.

Împotriva acestei din

urmă decizii, a declarat din nou recurs reclamantul I.A.I.D., recurs care a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 6 iunie 2013, sub nr. 24664/3/2011.

Intimatele

– reclamante SC T.R. SRL și Primăria sector 1 București au formulat

întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului.

Înalta

Curte, la termenul din 18 noiembrie 2013, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele – reclamante SC T.R. SRL

și Primăria sector 1 București, pe care o va analiza cu prioritate, față de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Împotriva

hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin

dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date

fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377

alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste dispoziții,

recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs

este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată

cu recurs.

În speță, decizia

atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este

irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu

este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea

condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie

derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un

asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu

se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea

unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual

civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea ce

face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este

irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată

de o instanță de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil,

urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299

alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.A.I.D. împotriva Deciziei civile

nr. 856/ R din 19 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 noiembrie 2013.