ÎCCJ, Decizia nr. 43/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) și lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj și, în consecință, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Soluția sus-menționată, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, are la bază considerentele de mai jos.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004

Cu privire la abaterea disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut faptul că, în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019 pronunțate de Tribunalului Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, s-au menționat aspecte cu referire la comportamentul doamnei avocat B., utilizându-se o modalitate de exprimare care a pus la îndoială competența profesională și probitatea morală a acesteia, fiind de natură a duce în derizoriu prestația profesională a avocatului în cauza dedusă judecății, dincolo de orice limită permisă de lege, și de a afecta onoarea și demnitatea profesională a acesteia.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a constatat faptul că modalitatea de redactare a considerentelor privind reducerea cheltuielilor de judecată acordate în cauză, constând în onorariu de avocat, vizează, în realitate, sancționarea doamnei avocat B., pentrul modul în care și-a apărat clientul în proces, și corijarea comportamentului acesteia atunci când pledează în fața instanței de judecată (aspect ce reiese chiar din declarația domnului judecător A.).

Analizând conținutul înregistrării audio a ședinței de judecată din 22.05.2019 (dosar nr. x/2016) și al transcriptului atașat la dosar, instanța disciplinară a reținut faptul că doamnei avocat B. nu i s-a atras atenția asupra modului, tonalității în care a prezentat concluziile în dezbaterea apelului sau asupra aspectelor abordate în cuprinsul acestora. De asemenea, secția a constatat faptul că nici nu reiese folosirea vreunui ton nepotrivit din partea acesteia de natură a afecta solemnitatea ședinței de judecată sau respectul cuvenit justiției.

Față de aspectele anterior menționate, secția a apreciat că faptele reținute în sarcina pârâtului judecător A. și confirmate de probele administrate în cauză se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnității funcției pe care acesta o deține, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiției.

Astfel, deși domnul judecător A. nu a elaborat considerentele deciziei civile nr. 1154/10.06.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2016, totuși, prin semnarea hotărârii judecătorești menționate, și le-a însușit în integralitate, asumându-și modalitatea în care a fost "sancționat" comportamentul doamnei avocat B., inclusiv din perspectiva aprecierilor neconforme poziției de magistrat, fiind depășit cadrul legal de desfășurare a procesului civil.

Maniera în care s-a realizat motivarea deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, însușită în integralitate de domnul judecător A., din perspectiva aprecierilor inadecvate cu referire la atitudinea procesuală a avocatului apelantului, a fost de natură a afecta buna administrare a actului de justiție. Astfel, chiar și în situația în care ar fi constatat un comportament abuziv al avocatului în cauza dedusă judecății, pârâtul, în calitate de membru al completului de judecată, avea posibilitatea de a apela la mijloacele procesuale prevăzute de lege.

Or, modul în care au fost expuse argumentele pentru care s-a dispus reducerea onorariului de avocat, prin utilizarea unor expresii neadecvate, prin prezentarea unor aspecte fără relevanță juridică, prin exprimarea unor critici virulente la adresa prestației avocatului apelantului din cauza dedusă judecății, a împietat asupra desfășurării în condiții optime a procedurii judiciare, aprecierile făcute nefiind circumscrise exprimării unei opinii juridice cu referire strictă la o anumită problemă de drept și depășind limitele în care un magistrat, conștient de importanța statutului deținut, poate să se manifeste în exercițiul funcției.

Prin urmare, instanța disciplinară a reținut faptul că modalitatea în care au fost elaborate considerentele deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, însușite în integralitate de către domnul judecător A., a avut un potențial de afectare a prestigiului funcției de magistrat și a justiției, ca valoare socială ocrotită de lege, în condițiile în care obligația de rezervă a magistraților presupune, prin însăși natura sa, moderație și reținere.

Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, secția a reținut faptul că vinovăția pârâtului judecător A. în săvârșirea faptei, sub forma intenției indirecte, este dovedită și rezultă din modul în care acesta a înțeles să își însușească, fără obiecții, o motivare a unei hotărâri judecătorești prin care s-a adus atingere onoarei și probității profesionale a unuia dintre participanții la procedurile judiciare.

Maniera în care s-au elaborat considerentele deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, cu referire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv reducerea onorariului de avocat, conduce, fără echivoc, la concluzia că atitudinea psihică a pârâtului față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptei sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Astfel, deși aprecierile cu privire la comportamentul, probitatea profesională și morală a doamnei avocat B. au fost circumscrise de completul de judecată abuzului de drept procesual, fiind expuse în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești menționate anterior, totuși această modalitate de a sancționa conduita reprezentantului uneia dintre părțile din proces denotă, fără dubiu, o atitudine pur subiectivă, neadecvată a judecătorului, fără suport în actele dosarului.

În fapt, a reținut instanța disciplinară, argumentele expuse de instanță au avut la bază cererea de recuzare formulată de doamna avocat în data de 21.06.2017, respinsă prin încheierea din 26.07.2017, cerere pe care membrii completului de judecată au apreciat-o ca pe un afront personal.

S-a reținut, de asemenea, de către instanța disciplinară, faptul că, în cauză, probele administrate nu au relevat nicio împrejurare obiectivă care să justifice comportamentul neadecvat, contrar normelor de conduită, al domnului judecător A. și, astfel, să conducă la concluzia potrivit căreia acesta nu ar fi acționat în mod voit și conștient în sensul arătat.

Împrejurarea că redactarea considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019 a fost realizată de către celălalt membru al completului de judecată, respectiv de către doamna C., în prezent eliberată din funcție prin pensionare, nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, în condițiile în care domnul judecător A. și-a însușit această motivare, semnând hotărârea judecătorească menționată anterior.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Pentru toate aceste considerente, secția a reținut ca fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004

Raportat la situația de fapt din cauză, secția a reținut faptul că, în cadrul considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2016, cu referire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, modalitatea în care completul de judecată a înțeles să motiveze soluția de reducere a cuantumului onorariului avocatului B. nu se circumscrie unui raționament logico-juridic care să aibă corespondent în starea de fapt si în normele de drept aplicabile în speță.

Astfel, a constatat instanța disciplinară, din considerentele deciziei analizate, reiese faptul că instanța: a ajuns la o concluzie (aceea că se impune reducerea onorariului avocatului) pornind de la premise care nu au fost demonstrate în cauză și argumentându-și punctul de vedere prin formulări care nu susțin soluția pronunțată, pe baza unor presupuneri generale și aprecieri pur subiective; nu a făcut referire la criteriile stabilite de lege pentru situația dedusă judecății (posibilitatea reducerii onorariului de avocat), ci la o serie de aspecte cu caracter de generalitate, fără corespondent în normele de drept aplicabile; prin analizarea mimicii și gesturilor avocatului, a tonalității folosite în expunerea concluziilor orale în fața completului de judecată s-a conturat un raționament contrar chiar normelor de drept procesual civil aplicabile în speță; nu s-a făcut o analiză a probelor administrate în cauză, nu s-au analizat criteriile avute în vedere de normele de drept procesual civil (art. 451 alin. (2) C. proc. civ.), care ar fi justificat soluția pronunțată sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci au fost expuse doar o serie de aprecieri pur subiective, fără corespondent în situația de fapt, și în afara oricărui raționament juridic valid, cu referiri la concepte filozofice, fără relevanță juridică; fără nicio legătură cu obiectul cauzei deduse judecății, în cuprinsul motivării însușite de domnul judecător A., se fac referiri la o hotărâre pronunțată anterior de către același complet de judecată.

Secția a reținut, totodată, ca prezentând relevanță, inclusiv maniera în care completul de judecată își prezintă propriul comportament procesual în antiteză cu cel al doamnei avocat B., considerându-se creatori de jurisprudență în materie de etică și deontologie profesională.

Aprecierile personale, pur subiective exced motivării propriu-zise, în sensul că nu au constituit un argument în sprijinul soluției date și nici nu au adus un plus de informație în conturarea unui raționament juridic valid.

Astfel, secția a reținut faptul că astfel de expresii nu aparțin stilului oficial, impersonal care trebuie să caracterizeze motivarea unei hotărâri judecătorești, în cuprinsul căreia termenii să fie folosiți cu sensul lor propriu și clar, excluzând formulările ambigue, subiective, ce lasă loc de interpretări.

Din această perspectivă, s-a stabilit că modul aparte în care s-a realizat motivarea hotărârii menționate anterior creează unui observator rezonabil dificultăți, atât din perspectiva argumentelor care au justificat soluția pronunțată cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată - motivarea fiind contrară raționamentului juridic, fără corespondent în situația de fapt și normele de drept aplicabile -, cât și din perspectiva expresiilor inadecvate folosite pentru a argumenta aceste considerente.

Sub aspectul laturii subiective, instanța disciplinară a reținut faptul că vinovăția pârâtului, sub forma intenției indirecte, a fost dovedită, în condițiile în care, în cuprinsul motivării hotărârii judecătorești menționate anterior, însușite de domnul judecător A., nu a fost expus un raționament juridic care să se bazeze pe situația de fapt rezultată din probatoriul administrat și care să aibă corespondent în normele de drept procesual civil aplicabile, folosindu-se expresii inadecvate pentru a justifica soluția.

Din această perspectivă, s-a considerat ca prezentând relevanță atitudinea pârâtului judecător A., astfel cum reiese din cuprinsul declarației date în cadrul cercetării disciplinare, în care pârâtul a precizat, inclusiv, faptul că, deși unele aprecieri din considerentele deciziei sunt ușor exagerate, totuși scopul acestora a fost să corijeze comportamentul doamnei avocat pentru viitor, în același sens fiind și declarația doamnei C., judecătorul care a redactat considerentele deciziei menționate anterior.

Față de considerentele mai sus-enunțate, secția pentru judecători a ajuns la concluzia că, deși domnul judecător A. nu a redactat considerentele deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, prin semnarea hotărârii și-a însușit, fără obiecții, întreaga argumentare a soluției pronunțate sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, asumându-și consecințele negative ale unei astfel de motivări.

În consecință, secția a reținut că fapta pârâtului judecător A., astfel cum a fost expusă anterior, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a reținut faptul că, prin modalitatea în care a procedat în instrumentarea dosarului nr. x/2016, domnul judecător A. a denaturat dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează posibilitatea reducerii onorariului de avocat, folosind textul de lege pentru sancționarea unei conduite a avocatului apelantului, apreciată ca fiind circumscrisă unui abuz de drept procesual, în afara limitelor impuse de dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, pentru a justifica măsura reducerii onorariului de avocat, în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1154 din 12 iunie 2019, se face referire la "un abuz de drept procesual", nefiind menționate niciuna dintre condițiile expres prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Or, abuzul de drept procesual se sancționează în condițiile art. 12 alin. (2) C. proc. civ., și nu prin reducerea onorariului de avocat.

Deși avea posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 23 (la care se face referire în decizie), art. 217, art. 218 C. proc. civ. sau pe cea a sesizării Baroului Dolj - pentru ca acest organism profesional să analizeze măsura în care comportamentul avocatului a încălcat normele deontologice specifice exercitării profesiei -, domnul judecător A., președinte al completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2016, nu a dispus niciuna dintre aceste măsuri prevăzute de lege, alegând să sancționeze un comportament apreciat ca nepotrivit din partea avocatului părții, prin reducerea onorariului de avocat.

Sub aspectul laturii subiective, secția a reținut faptul că, în cauză, existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 rezultă din caracterul grav și neîndoielnic al încălcării normelor procedurale în discuție (art. 451 alin. (2) C. proc. civ.), a căror redactare clară nu dă naștere unor interpretări diferite.

Prin modul în care a înțeles să-și exercite funcția de judecător, pârâtul nu a dat dovadă de diligență și nu a acționat în sensul respectării dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată și posibilitatea reducerii onorariului de avocat, în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege.

În acest sens, au fost reținute ca relevante declarația dată de pârât în cadrul cercetării disciplinare, precum și declarația doamnei C., judecătorul care a redactat considerentele decizei menționate anterior.

Modalitatea în care domnul judecător A. s-a raportat la dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează posibilitatea reducerii cuantumului onorariului de avocat, conturează grava neglijență în exercitarea funcției, prin deturnarea normelor legale menționate de la scopul avut în vedere de legiuitor.

Astfel, domnul judecător a justificat măsura dispusă, respectiv reducerea onorariului avocatului apelantului în dosarul nr. x/2016, prin constatarea unui abuz de drept procesual și fără a face referire la condițiile impuse de textul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Practic, reducerea onorariului avocatului a avut drept scop "corijarea comportamentului doamnei avocat pentru viitor", aspect care reiese, cu evidență, atât din conținutul considerentelor analizate, cât și din declarația pârâtului, dată în cursul cercetării disciplinare.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor de procedură încălcate, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este aceea a gravei neglijențe, deoarece nu se poate reține o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor procesual civile.

Împrejurarea că redactarea considerentelor a fost realizată de către celălalt judecător al completului colegial, respectiv doamna C., în prezent eliberată din funcție prin pensionare, nu exonerează de răspundere pe domnul judecător A., însă poate consitui o circumstanță care să fie avută în vedere la individualizarea sancțiunii.

Având în vedere că nu poate fi invocată propria culpă în justificarea unei acțiuni ilicite, secția a reținut faptul că pârâtul avea posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale, acceptând ca, prin aplicarea dispozițiilor legale într-un sens contrar celui avut în vedere de legiuitor, să se producă consecințe de tipul celor din cauza de față.

Din această perspectivă, secția a apreciat că fapta pârâtului nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.

În consecință, secția a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Împotriva Hotărârii nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021 a formulat recurs pârâtul-judecător, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

A. Critici referitoare la nelegalitatea hotărârii

În cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nelegalitatea hotărârii atacate, recurentul solicită să se constate nulitatea absolută parțială a acțiunii disciplinare, act de sesizare a secției pentru judecători în materie disciplinară, întrucât nu se menționează, în cadrul acesteia, care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 a fost reținută în sarcina pârâtului.

Recurentul arată faptul că, pentru prima dată, calificare juridică a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este realizată de instanța disciplinară doar în dispozitivul hotărârii, reținându-se aplicabilitatea tezei a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin aceasta, secția pentru judecători, cu rol de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor, a încălcat dreptul pârâtului la un proces echitabil, întrucât acesta nu a fost în măsură să cunoască acuzația care i se aduce, respectiv care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 îi este imputată, ce norme de drept material ori procesual a încălcat, precum și forma de vinovăție reținută în sarcina sa.

Potrivit susținerilor recurentului, săvârșirea, de către acesta a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 a fost reținută de către instanța disciplinară abia la momentul stabilirii și aplicării sancțiunii disciplinare, iar, în cuprinsul considerentelor, secția a stabilit faptul că pârâtul a "denaturat" dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Doar după primirea hotărârii pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară, la 27.09.2021, recurentul a cunoscut în ce constă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reținută în sarcina sa și pentru care a fost sancționat disciplinar.

Pe tot parcursul verificărilor prealabile și al cercetării disciplinare, precum și anterior aplicării sancțiunii, recurentul nu a cunoscut care dintre cele două variante ale abaterii disciplinare prevăzute la de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 îi este aplicabilă.

Inspecția Judiciară s-a limitat la a prelua integral textul de lege, respectiv dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în opinia recurentului, actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută parțială, sub aspectul lipsei încadrării juridice complete, într-una dintre formele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

B. Critici referitoare la netemeinicia hotărârii

Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul solicită Înaltei Curți să constate faptul că instanța disciplinară a aplicat greșit normele de drept material, prin reținerea, în sarcina pârâtului, a existenței elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și lit. s) din Legea nr. 303/2004, întrucât acestea nu există în materialitatea lor, în sarcina domnului judecător A..

Textele art. 99 lit. c) și lit. s) din Legea nr. 303/2004 impun întrunirea unor cerințe esențiale pentru ca faptele să fie reținute drept abateri disciplinare.

Or, în cauză, susține recurentul, s-a comis o gravă eroare judiciară, prin reținerea unei abateri disciplinare care nu există și a alteia care a fost, eventual, săvârșită de către o altă persoană, teza reținută de către instanța disciplinară nefiind în măsură să conducă la întrunirea elementelor constitutive ale celor două abateri în sarcina recurentului-pârât.

Recurentul face trimitere la considerentele Deciziei nr. 174 din 03.10.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c), respectiv la condițiile ce trebuie îndeplinite, sub aspectul laturii obiective, pentru a putea fi reținută existența faptei în sarcina unui pârât.

Se arată că situația descrisă în actul de sesizare a secției cu rol de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor este imputată domnului judecător A., în lipsa autorului considerentelor hotărârii, redactorul încetându-și activitatea prin pensionare, începând cu 21.01.2021.

Evaluarea comportamentului și conduitei profesionale a domnului judecător A. trebuie realizată prin prisma dispozițiilor legale și regulamentare care impun tuturor magistraților respectarea anumitor îndatoriri, făcându-se referire la dispozițiile art. 90 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 și la Codul deontologic al magistraților.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, susține recurentul, subzistă atunci când judecătorul a avut o atitudine nedemnă față de unul din subiecții pasivi enumerați de lege, iar atitudinea respectivă a fost manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, sub aspectul consecințelor produse, este necesar ca, prin manifestările nedemne, să se fi produs consecințe de o anumită gravitate, întrucât nu orice manifestare, chiar inadecvată, îmbracă forma abaterii disciplinare.

Legiuitorul nu a dat o definiție a noțiunii de "atitudine nedemnă", sfera manifestărilor care pot fi caracterizate astfel fiind lăsată la latitudinea celui care aplică legea, prin luarea în considerare a tuturor circumstanțelor care o pot individualiza.

În opinia recurentului, poate fi subsumată abaterii disciplinare menționate manifestarea unui comportament inadecvat, contrară standardelor de conduită impuse magistraților, cu condiția ca aceasta să fie de o anumită gravitate.

Prin urmare, cuvântul "atitudini" folosit de legiuitor presupune "manifestări", "conduite", "comportament", și nicidecum semnarea unei hotărâri judecătorești.

Domnul judecător A., recurentul-pârât din prezenta cauză, a fost cel care a condus dezbaterile și, astfel cum rezultă din transcrierea ședinței de judecată, a făcut-o cu respectarea dispozițiilor legale și cu demnitate.

Expunând competențele conferite de art. 217 C. proc. civ. președintelui completului de judecată, în exercitarea poliției ședinței de judecată, recurentul arată faptul că, în raport cu aceste dispoziții legale, nu rezultă indicii că președintele completului de judecată ar fi săvârșit vreo abatere disciplinară în exercitarea prerogativelor specifice conducerii ședinței, aspect confirmat atât de înregistrarea ședinței de judecată, cât și de transcrierea acesteia.

Din Adresa nr. x/09.07.2021 din 14.07.2021 emisă de B.I.R.P. din cadrul Tribunalului Dolj, în urma verificărilor efectuate în evidențele Tribunalului Dolj, nu au fost identificate sesizări cu privire la atitudini nedemne ale domnului judecător, manifestate în ședințele de judecată ori în raport cu subiecții pasivi ai acestei abateri.

În concluzie, recurentul solicită să se constate nelegalitatea hotărârii atacate și să se dispună desființarea hotărârii menționate și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare, întrucât circumstanțele de fapt nu relevă nici o atitudine nedemnă a recurentului, în sensul dispozițiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Recurentul critică expunerea motivelor care au condus la reținerea, în sarcina sa, a abaterilor disciplinare, arătând că acestea ar fi contradictorii, dat fiind faptul că poate forma obiectul analizei exclusiv atitudinea manifestată de judecător (conduită verbală și non-verbală în derularea evenimentelor), iar nu aspectele referitoare la modul de îndeplinire a atribuțiilor funcției de președinte al completului de judecată ori de "corector" al redactării hotărârii de către colegul de complet.

Recurentul critică hotărârea atacată inclusiv prin prisma faptului că, deși s-a reținut că doamna C. a fost membru al completului colegial căruia i-a revenit spre redactare și motivare hotărârea judecătorească, instanța disciplinară a apreciat, în mod eronat, faptul că, prin semnarea hotarârii judecătorești, recurentul și-a însușit-o, în integralitate, asumându-și modalitatea în care a fost sancționat comportamentul doamnei avocat B., inclusiv din perspectiva aprecierilor neconforme poziției de magistrat, fiind depășit cadrul legal de desfășurare a procesului civil.

Recurentul apreciază că, prin reținerea, în considerentele hotărârii atacate cu prezentul recurs, a încălcării, de către pârât, a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., secția se transformă într-o veritabilă instanță de control judiciar, arătând de ce nu au fost bine aplicate aceste dispoziții și cum ar fi trebuit să procedeze judecătorii din apel (în condițiile în care Curtea de Apel Craiova se pronunțase cu privire la recursurile declarate în cauză).

Potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea redactată în condițiile alin. (1), va fi semnată de membrii completului de judecată, și nicidecum verificată, controlată ori cenzurată.

Astfel, a se imputa recurentului faptul că nu a citit și nu a cenzurat hotărârea redactată de doamna C., reprezintă, în opinia acestuia, o adăugare la lege, atât timp cât legea specifică, în mod clar, faptul că ceilalți membri ai completului colegial semnează hotărârea redactată de către judecătorul căruia i-a revenit spre motivare, aceasta reprezentând o operațiune administrativă, așa cum rezultă din analiza art. 426 C. proc. civ. și art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Recurentul invocă, deopotrivă, volumul ridicat de muncă de la nivelul Tribunalului Dolj, în perioada de referință; faptul că a semnat hotărârea la aproape 7 luni de la pronunțarea acesteia, întrucât doar atunci a fost finalizată redactarea; precum și faptul că atribuțiile de "verificare" a hotărârilor ar fi prevăzute doar în sarcina grefierului, sub aspect formal.

În ceea ce privește reținerea, în sarcina recurentului-pârât, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, acesta invocă existența unei practici impredictibile și inconstante a instanței disciplinare, indicându-se, în acest sens, Hotărârea nr. 21J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 311 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Recurentul invocă, totodată, caracterul exclusiv personal al răspunderii disciplinare, din care ar deriva imposibilitatea de angajare a răspunderii disciplinare pentru fapta altei persoane, în speță, răspunderea disciplinară a pârâtului pentru fapta săvârșită de doamna C., redactorul Deciziei nr. 1154 din 12 iunie 2019.

La dosar au fost înregistrate, totodată, motive suplimentare de recurs, prin care, în esență, recurentul formulează apărări de fond cu privire la netemeinicia reținerii, în sarcina acestuia, a abaterilor disciplinare pentru care a fost sancționat prin hotărârea atacată prin prezentul recurs.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat, ca nefondat, argumentând că, în mod corect, în raport cu probatoriul administrat, a fost reținută îndeplinirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

În cadrul primului motiv de recurs formulat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocă nulitatea absolută parțială a acțiunii disciplinare, întrucât, în actul de sesizare a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, nu se specifică care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este reținută în sarcina pârâtului, calificarea juridică a abaterii disciplinare imputate magistratului realizându-se, pentru prima dată, abia în dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța disciplinară, prin care a fost reținută abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Față de cele de mai sus, susține recurentul, instanța disciplinară i-a încălcat acestuia dreptul la apărare, întrucât, pe tot parcursul derulării verificărilor prealabile și efectuării cercetării disciplinare, precum și anterior aplicării sancțiunii, nu a cunoscut acuzația care i se aduce, respectiv care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 îi este imputată, ce norme de drept material ori procesual a încălcat, precum și care este forma de vinovăție reținută în sarcina sa.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate de recurent și cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată faptul că sunt fondate criticile acestuia referitoare la procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața acestei instanțe, în ansamblul său, finalizată cu pronunțarea hotărârii atacate în cadrul prezentei cauze, dată fiind încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, sub aspectul exercitării dreptului la apărare, în ceea ce privește reținerea în sarcina magistratului a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare".

Conform art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție:

"(3) Rezoluția de începere a cercetării disciplinare cuprinde următoarele: data și modalitatea sesizării, aspectele sesizate, conținutul verificărilor prealabile, data finalizării verificărilor prealabile, rezultatul verificărilor, fundamentarea soluției de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conținutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării și dispozițiile legale aplicabile".

Or, prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, cu privire la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. s) și lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Iar, prin Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021, instanța disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, și, în consecință, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat magistratului sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Înalta Curte constată că stabilirea faptei imputate magistratului cercetat disciplinar, prin prisma aplicabilității în cauza a tezei I sau a tezei a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, s-a realizat, de către instanța disciplinară, abia la momentul redactării considerentelor Hotărârii nr. 11J din 23 iunie 2021, cu ocazia analizei efectuate cu privire la latura subiectivă a abaterii imputate:

"Sub aspectul laturii subiective, secția reține că pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, este necesar a avea în vedere definirea noțiunii de gravă neglijență" (pag. 31, primul paragraf al Hotărârii nr. 11J).

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că, în prezenta cauză, desfășurarea procedurii atragerii răspunderii disciplinare a recurentului-pârât, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor procedurale cuprinse în legislația specială (art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție), dar și a principiilor fundamentale ale procesului civil, reglementate de art. 8, art. 13, art. 14, art. 15 din C. proc. civ.

Pe tot parcursul desfășurării procesului în fața instanței disciplinare, pârâtul din prezenta cauză nu a fost în măsură să formuleze apărări și să propună probe în susținerea poziției sale, cu privire la cea de-a treia abatere disciplinară reținută în sarcina sa, respectiv abaterea reglementată de teza a II-a a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Or, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă.

În ceea ce privește principiul contradictorialității, acesta implică, pentru judecător, sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți. Pentru a asigura respectarea acestei cerințe, judecătorul este obligat să pună în discuția părților toate chestiunile de care depinde justa soluționare a cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004: "Constituie abateri disciplinare:/…/t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală".

Or, în speță, pârâtul nu a cunoscut, până la momentul pronunțării hotărârii de către instanța disciplinară, care dintre cele două forme ale abaterii disciplinare reglementate de lit. t) a art. 99 din Legea nr. 303/2004 este reținută în sarcina sa, iar conținutul acțiunii disciplinare nu a vizat abaterea disciplinară în forma prevăzută de teza a II-a a lit. t) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, pentru săvârșirea căreia a fost dispusă sancționarea pârâtului.

Înalta Curte constată faptul că, în cauză, dispozițiile legale mai sus-enunțate nu au fost respectate, recurentul-pârât neavând posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, în toate formele de manifestare ale acestuia, reglementate de lege.

Încălcarea dreptului la apărare, cu referire la actele de procedură efectuate de către instanța disciplinară, atrage nulitatea actelor întocmite, devenind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere faptul că a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtului cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține că remediul procedural al respectării garanțiilor dreptului la apărare al pârâtului este casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, constatând că analiza efectuată de instanța disciplinară echivalează cu neanalizarea fondului, impunându-se reluarea judecății cu obligativitatea punerii în discuție a tezei reținute în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, precum și cu reluarea judecății cu privire la celelalte două abateri disciplinare.

În sensul celor de mai sus, Înalta Curte a avut în vedere inclusiv jurisprudența instanței supreme cu privire la încălcarea garanțiilor procesuale, cu referire, în special, la încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității (Decizia nr. 2058 din 14 octombrie 2020, Decizia nr. 1646 din 16 septembrie 2020, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă; Decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, Decizia nr. 1041 din 20 aprilie 2021, Decizia nr. 891 din 7 aprilie 2021, Decizia nr. 1477 din 24 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă; Decizia nr. 981 din 17 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

În condițiile în care s-a reținut incidența, în cauză, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu se mai impune examinarea, la acest moment, a criticilor recurentului referitoare la greșita reținere, în sarcina sa, a săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte reține ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021, și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.

Casează Hotărârea nr. 11J din 23 iunie 2021 pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.