ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 306/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 35 din 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul dispozițiilor art. 592 și următoarele C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 44/2018 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 216/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, formulată de condamnatul A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin Sentința penală nr. 44 din 23 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. x/2016, petentul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenție.

La data de 19.08.2021 petentul A. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei, pe motive medicale.

Curtea a reținut că, potrivit adresei nr. x din 31.01.2022 a Serviciului de Medicină Legală Constanța, condamnatul A., aflat la acea dată în Penitenciarul Poarta Albă Constanța, în fața comisiei medico-legale care urma să întocmească raportul de expertiză medico-legală, a renunțat din proprie răspundere la expertiza medico-legală solicitată de către Curtea de Apel Cluj.

În acest sens, s-a reținut că efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se constate că boala de care suferă condamnatul nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și că aceasta ar face imposibilă continuarea executării pedepsei și că boala nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, este obligatorie, iar condamnatul nu a depus la dosar acte medicale în baza cărora să fie efectuată expertiza medico-legală.

Împotriva acestei sentințe penale condamnatul A. a formulat, în termen legal, contestație.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat ale reprezentantului Ministerului Public, precum și susținerile condamnatului A. în ultimul cuvânt, au fost redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația declarată de persoana condamnată prin raportare atât la susținerile acesteia, cât și la actele dosarului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 592 alin. (1) și (2) C. proc. pen., (1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), și la cererea administrației penitenciarului. (2) Dispozițiile art. 590 și art. 591 alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, potrivit art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri: a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată.

Analiza coroborată a acestor prevederi relevă că legea nu obligă la întreruperea executării pedepsei, legiuitorul folosind sintagma "executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă", iar această formulare obligă instanțele să aprecieze, în fiecare situație în parte, necesitatea și oportunitatea întreruperii executării pedepsei.

Pentru a opera întreruperea executării pedepsei trebuie îndeplinite mai multe condiții, cumulativ, respectiv: a) constatarea, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și nici sub pază permanentă în rețeaua Ministerului Sănătății, iar boala să facă imposibilă executarea imediată a pedepsei; și b) lăsarea în libertate a condamnatului să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică.

Se constată, așadar, că dispunerea întreruperii executării pedepsei este condiționată, pe de o parte, de constatarea, de către medicul legist, printr-o expertiză medico-legală, a existenței unor afecțiuni ce fac imposibilă executarea imediată a pedepsei ori tratarea acestora în sistemul penitenciar, iar, pe de altă parte, de aprecierea instanței cu privire la lipsa de pericol a condamnatului în situația admiterii cererii și lăsării în libertate, cele două condiții trebuind îndeplinite cumulativ.

Verificând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut instanța de fond neîndeplinirea primei cerințe dintre cele enunțate anterior, având în vedere că este necesară efectuarea unei expertize medico-legale în vederea analizării îndeplinirii dispozițiilor legale privind întreruperea executării pedepsei.

Se reține în acest sens că, deși nu există un înscris care să materializeze refuzul condamnatului A. de a se supune expertizei medico-legale, din susținerile sale atât în fața comisiei de examinare medicală cât și în fața instanței de judecată rezultă refuzul acestuia motivat de faptul că din comisia constituită nu făceau parte medici specializați în problemele de sănătate pe care le acuză.

Or, față de lipsa unui raport de expertiză medico-legală efectuat în cauză urmare a manifestării de voință a contestatorului condamnat de renunțare la expertiza medico-legală solicitată de către Curtea de Apel Cluj, din care să rezulte dacă, din punct de vedere medical, condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenție, patologia pe care o prezintă acesta și dacă poate fi tratată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, se constată că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile privind admiterea solicitării de întrerupere a executării pedepsei.

Nemulțumirile condamnatului cu privire la efectuarea expertizei medico-legale la Constanța sau că medicii din componența comisiei nu erau specializați în bolile de care suferă și nu aveau la dispoziție toate investigațiile ce s-ar fi impus în raport cu afecțiunile medicale, motiv pentru care a dorit efectuarea expertizei la București, nu pot fi primite, întrucât dispozițiile legale aplicabile în materie nu dau posibilitatea persoanei examinate să aleagă locul sau instituția care îl va expertiza, acesta fiind atributul organelor judiciare.

Prin urmare, nefiind întrunită cea dintâi condiție prevăzută cu titlu imperativ de dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., devine de prisos analizarea celei de-a doua cerințe, astfel încât, Înalta Curte constată legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate.

De altfel, condamnatul A. are posibilitatea ca oricând să depună o nouă cerere de întrerupere a executării pedepsei, în raport cu situația medicală în care se află.

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2022.

GGC - ED