ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.02.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2021

HOTĂRÂRE
12.02.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 12 februarie 2021

Deliberând asupra contestației formulată de condamnatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 235/F din data de 03 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului A. de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 44/23.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a făcut trimitere la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și a reținut că legea stabilește două condiții cumulative pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei pe motive medicale, respectiv, aceea ca pe baza unei expertize medico-legale, se constată că petentul condamnat suferă de o boală gravă care nu permite tratarea cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, boală care face imposibilă executarea pedepsei și instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a reținut că la data de 10.08.2020 s-a atașat la dosarul cauzei raportul de expertiză medico-legală nr. x, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", Comisia de primă expertiză medico-legală pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecății pe motiv de boală, conform căruia petentul-condamnat A. prezintă diagnosticul: - hipertensiune arterială gradul II. Antecedente de tahicardie paroxistică, suflu sistolic funcțional; - dorsopatie lombară secundară. Spondiloză vertebrală; - obezitate gradul I spre II; - dispepsie, refuz de hrană în observație, cu mențiunea că această patologie poate fi tratată în cadrul rețelei sanitare Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu respectarea indicațiilor terapeutice și reevaluare medicală specială. În consecință, s-a concluzionat că petentul-condamnat nu se află în imposibilitatea executării pedepsei din punct de vedere medical.

S-a constatat că raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit în baza unor consultații și investigații medicale de specialitate efectuate la recomandarea comisiei de primă expertiză medico-legală de către personalul medical din cadrul Spitalului Penitenciar București, precum și în baza înscrisurilor medicale recente raportat la data întocmirii expertizei, prezentate la comisie, motiv pentru care nu s-a reținut existența unor disfuncționalități de genul celor reclamate de către petentul condamnat.

Totodată, pe de o parte, s-a constatat faptul că înscrisurile medicale componente ale dosarului medical al petentului condamnat depuse de către reprezentantul Penitenciarului Slobozia la solicitarea instanței au fost înaintate prin dispoziția judecătorului delegat la Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Ialomița INML și au fost avute în vedere la efectuarea expertizei, iar pe de altă parte, făcând trimitere la art. 173 alin. (3) din C. proc. pen., s-a reținut că nu poate face obiectul controlului instanței componența comisiei de primă expertiză medico-legală.

Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală și dispozițiile art. 592 rap. la art. 589 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea petentului condamnat A. de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 44/23.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Împotriva sentinței penale nr. 235/F din data de 03 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat contestație condamnatul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția penală la data de 03.02.2021, sub nr. x/2020, fixându-se, totodată, termen de judecată la data de 12.02.2021.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele și lucrările dosarului exclusiv din perspectiva modului în care a avut loc judecata în fața primei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiată contestația formulată și urmează a o admite, în considerarea următoarelor argumente:

Se constată că deși petentul condamnat A. a solicitat să fie prezent prin videoconferință la termenul din data de 02.12.2020 și, cu toate că au fost luate măsurile necesare pentru realizarea videoconferinței, petentul nu a putut participa în această modalitate la ședința de judecată întrucât față de acesta a fost instituită măsura izolării medicale, așa cum reiese din cuprinsul referatului medical înaintat de administrația locului de detenție.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 597 alin. (2) și (2)

1

din C. proc. pen., normă comună procedurilor jurisdicționale specifice cererilor formulate în etapa de executare, aplicabilă și în ipoteza cererilor de întrerupere a executării pedepsei:

"(2)Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. (2

1

)Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ poate participa la judecată în vederea rezolvării situațiilor reglementate în prezentul titlu și prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere, cu acordul său și în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, și a interpretului."

Înalta Curte notează că art. 364 alin. (4) teza I din C. proc. pen., ce completează dispozițiile de mai sus în conformitate cu art. 597 alin. (5) din C. proc. pen., prevede că "(4)Pe tot parcursul judecății, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu." Așadar, în lipsa unei cereri exprese, prezența celui aflat în stare de detenție este obligatorie în aplicarea art. 364 alin. (1) din C. proc. pen., iar încălcarea acestei dispoziții se sancționează cu nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

Or, în prezenta cauză, cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost soluționată în lipsa condamnatului aflat în stare de detenție, fără să existe o cerere expresă a petentului în acest sens, ba, mai mult, în pofida faptului că a solicitat să participe prin videoconferință.

Ca atare, judecata în primă instanță a avut loc cu încălcarea drepturilor procesuale ale condamnatului A., încălcare ce nu poate fi remediată în alt mod decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în acest sens fiind și dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 2, lit. b) din C. proc. pen., lipsa inculpatului aflat în stare de detenție fiind subsumată ipotezei privind lipsa procedurii de citare, în contextul în care, acesta a fost în imposibilitate obiectivă de a participa prin videoconferință la judecată.

Astfel, față de dispozițiile legale exprese, Înalta Curte nu poate complini direct în contestație lipsa condamnatului de la judecarea cauzei în fața instanței de fond.

Mai mult, reținând că pe rolul aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, a fost înregistrată o altă cerere având același obiect, revine primei instanțe să aprecieze asupra incidenței vreunei cauze de reunire.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 235/F din data de 03 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv la Curtea de Apel București.

În temeiul art. 275 alin. (3) și (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămân în sarcina acestuia.

Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 235/F din data de 03 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 137/2024
rea corespunzătoare a bolilor persoanelor încarcerate. În cazul de față afecțiunile medicale ale contestatorului pot fi tratate, atât în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor (A.N.P.), cât și în cea a Ministerului Sănătății, in
ÎCCJ 2022-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 306/2022
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 35 din 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul dispozițiilor art. 592 și
ÎCCJ 2020-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 230/2020
ță de cele expuse mai sus, s-a apreciat că la momentul actual, sus numitul nu se află în imposibilitatea executării pedepsei din punct de vedere medical. Din raportul de expertiză medico legală, rezultă că petentul suferă de mai multe boli
ÎCCJ 2021-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2021
stanței de fond, de respingere a solicitării de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, aplicată prin Sentința penală nr. 96 din 07.03.2013 a Curții de Apel București, secția a II a Penală, având în vedere concluziile raportului d
ÎCCJ 2023-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2023
. de întrerupere a executării pedepsei a fost repartizată, spre analiză și soluționare, judecătorului delegat cu executarea din cadrul compartimentului de executări penale al instanței. La dosarul cauzei a fost atașat dosarul medical al con
Sursă