ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2021

Asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 92 din data de 29 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I penală, la data de 30.06.2020, sub nr. x/2020, petentul - condamnat A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 592 alin. (1) raportat la art. 591 alin. (2) C. proc. pen.., întreruperea executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. în Dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii petentul a susținut că la data de 09.09.2019 a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slobozia ca urmare a unui puseu hipertensiv, iar ulterior, ca urmare a internării sale în Spitalul Penitenciar Poarta-Albă a fost diagnosticat e către medicul cardiolog cu hipertensiune arterială grad II - Tahicardie paroxistică.

Pe parcursul executării pedepsei a avut numeroase episoade hipertensive paroxistice, fiind prezentat în mai multe rânduri la U.P.U. Slobozia, dar și internat în mai multe spitale - penitenciar.

De asemenea, Penitenciarul Slobozia nu are un medic cardiolog, fiindu-i încălcate astfel drepturile pacientului prev. de Legea nr. 46/2013. Totodată, a considerat că tratarea sa în penitenciar a devenit imposibilă, fiindu-i puse în pericol sănătatea și viața.

În data de 03.03.2020 a fost transferat la Penitenciarul Rahova pentru afaceri judiciare, unde a rămas până în prezent din cauza pandemiei Covid-19. A precizat că nici în acest penitenciar nu există un medic cardiolog.

A mai arătat petentul că măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus nu sunt respectate la nivelul locurilor de deținere, iar afecțiunile cardiace de care suferă sunt mai expuși atât la contactarea virusului, putând dezvolta forme mai severe ale bolii. În aceste condiții, îi este pusă în pericol sănătatea și chiar viața.

Totodată condamnatul a precizat că nu a fost condamnat pentru infracțiuni comise cu violență, nu reprezintă un pericol public în cazul în care va fi lăsat în libertate, astfel cum rezultă și din caracterizarea comisarului șef B. din cadrul Penitenciarului Slobozia.

Prin încheierea din 01.07.2020 judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I penală, a admis excepția necompetenței materiale conform art. 50 și 593 C. proc. pen.. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.07.2020 sub același număr de dosar.

Prin rezoluția judecătorului delegat din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, din 06.07.2020, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale.

La data de 07.08.2020 raportul de primă expertiză medico-legală nr. x/05.08.2020 emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" a fost înaintat instanței.

A fost sesizată instanța, fiind fixat primul termen la 17.09.2020.

La termenul de judecată petentul a formulat o cerere de reunire a Dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Ialomița la prezentul dosar, Curtea apreciind la acel moment că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 44 C. proc. pen.., considerând că este o problemă de competență, în sensul că doar în eventualitatea în care Tribunalul Ialomița își declină competența în favoarea instanței superioare s-ar putea lua în discuție reunire.

La termenul din 12.11.2020 instanța a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, argumentele regăsindu-se în încheierea de la acea dată. Din oficiu instanța a anulat raportul de expertiză medico-legală față de împrejurarea că a fost întocmit de o comisie din care nu a făcut parte un medic specialist în raport cu bolile de care suferă petentul - condamnat, iar petentul nu a fost examinat nemijlocit de comisie, contrar dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Normele de procedură privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul nr. 1134/C-225/25.05.2000.

O cerere cu conținut asemănător a fost înaintată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Slobozia Curții de Apel București, fiind înregistrată la 28.01.2020. Cererea a fost înaintată pe cale administrativă Tribunalului Ialomița, fiind înregistrată la data de 03.02.2020 sub nr. x/2020.

Judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Ialomița a solicitat Penitenciarului Slobozia înscrisurile medicale existente în dosarul medical al condamnatului, acestea fiind înaintate la 12.02.2020. De asemenea, petentul - condamnat a înaintat înscrisuri medicale.

La data de 27.02.2020 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, fiind înaintat la data de 10.08.2020 raportul de primă expertiză medico-legală nr. x/05.08.2020 emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici".

A fost sesizată instanța, primul termen fiind fixat la 16.09.2020.

Prin Sentința penală nr. 180/F/11.11.2020 a Tribunalului Ialomița, secția penală, în baza art. 47 C. proc. pen.. a fost admisă excepția necompetenței materiale și în temeiul art. 50 C. proc. pen.. s-a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 19.11.2020 sub același număr de dosar.

Prin Sentința penală nr. 235/F/03.12.2020 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea petentului - condamnat A. de întrerupere a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație petentul-condamnat.

Prin Decizia penală nr. 129/12.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă contestația inculpatului, hotărârea atacată fiind desființată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a constatat că cererea a fost soluționată în lipsa condamnatului aflat în stare de detenție, fără a exista o cerere expresă a petentului în acest sens, acesta solicitând chiar să participe prin videoconferință. S-a arătat că revine primei instanțe să aprecieze asupra incidenței vreunei cauze de reunire, în condițiile în care pe rolul aceleiași instanțe mai este înregistrată o cerere având același obiect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 18.02.2021 sub nr. x/2020*.

Completul reînvestit cu soluționarea cauzei a dispus înaintarea dosarului la completul C14 fond, învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/2020 pentru a aprecia asupra oportunității reunirii celor două cauze.

La data de 04.03.2021 Curtea a dispus reunirea Dosarului nr. x/2020 la Dosarul nr. x/2020, ambele aflate pe rolul aceleiași instanțe, considerându-se că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 43 alin. (3) și art. 44 alin. (1) C. proc. pen.

În raport de probele administrate în cauză, în special, expertiza medico-legală și înscrisurile medicale, instanța de fond a constatat că bolile de care suferă petentul pot fi tratate în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel că executarea pedepsei nu este imposibilă din punct de vedere medical. Contrar susținerilor condamnatului, la dosar nu se regăsește niciun înscris medical, emis ulterior raportului de expertiză medico-legală, care să infirme diagnosticul stabilit de comisie sau să evidențieze existența altor boli mai grave.

De asemenea, Curtea nu a putut reține susținerile petentului - condamnat în sensul că la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor nu poate urma un tratament corespunzător pentru afecțiunile de care suferă, ori că nu există medici de specialitate la nivelul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor și că, în aceste condiții, sănătatea și viața îi sunt puse în pericol și s-ar impune întreruperea executării pedepsei.

Nu există nicio probă că ar fi existat situații în care petentului - condamnat să nu îi fi fost asigurat tratamentul necesar și că, acceptând chiar că acest lucru s-ar fi întâmplat, o asemenea omisiune/deficiență ar fi condus la agravarea stării sale de sănătate. În plus, chiar consulturile nenumărate în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății (chiar și în afara recomandărilor comisiei) relevă faptul că atunci când situația a impus-o petentul - condamnat a fost consultat și a primit tratamentul corespunzător.

Totodată, împrejurarea că în cadrul penitenciarelor există un deficit de medici de o anumită specialitate nu poate constitui un argument în sprijinul cererii sale, condamnatul fiind consultat de medici de specialitate din cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății și i s-a prescris tratamentul corespunzător, neexistând vreo recomandare ca tratamentul să se efectueze doar sub supravegherea unui medic de specialitate.

Astfel, Curtea de Apel a apreciat că, din moment ce, condamnatul A. nu se află în imposibilitatea continuării executării pedepsei închisorii pe motive medicale, a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de acesta.

Împotriva sentinței penale menționate, în termen, condamnatul A. a formulat contestație, motivele promovării căii de atac fiind susținute în cuprinsul cererii înregistrate la dosarul cauzei sub nr. x din data de 31.05.2021.

Examinând contestația, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prioritar examinării motivelor de netemeinicie invocate de contestatorul A., Înalta Curte va analiza critica formulată cu privire la nelegala compunere a completului de judecată, ce a soluționat în fond prezenta cauza, ca urmare a participării unui procuror de ședință din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, aspect ce ar atrage incidența cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susținerea celor menționate, contestatorul apreciază că, în prezenta cauză, din moment ce urmărirea penală, din Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare a acestuia, a fost efectuată de către Direcția Națională Anticorupție, conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care prevede că, "în procesele penale, la ședințele de judecată participă procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori alt procuror desemnat de conducătorul parchetului", procurorul care a participat la soluționarea în fond a prezentei cauzei ar fi trebuit sa facă parte din aceeași unitatea de parchet specializată și nu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în cadrul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța, contestatorul A. a fost trimis în judecată alături de inculpatul B.V ce deținea calitatea de magistrat și ulterior a fost condamnat prin Decizia nr. 216 din 20 iunie 2019 la o pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, a cărui întrerupere se solicită, iar urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția Națională Anticorupție.

În acest context, respectiv raportat la faptul că în dosarul mai sus menționat unul dintre inculpați a avut calitatea de magistrat, Înalta Curte arată că în ceea ce privește cauzele ce au ca obiect infracțiuni săvârșite de o persoană care are calitatea de judecător sau procuror, atribuite anterior Direcției Naționale Anticorupție, constituie, în prezent, cauze de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, conform dispozițiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, și prevederilor art. II alin. (11) teza I din O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în ipoteza cauzelor de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție nesoluționate până la data de 23 octombrie 2018 sau după soluționarea acestora, procurorul competent să participe la ședințele de judecată este procurorul din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Prin urmare, având caracterul unei norme speciale și derogatorii, art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are o aplicabilitate prioritară în raport cu norma generală prevăzută în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excluzând aplicarea normei generale (specialia generalibus derogant).

Totodată, Înalta Curte precizează că prin Decizia nr. 3/2019 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul acestei instanțe s-a stabilit, în sensul menționat mai sus, că în temeiul normei speciale și derogatorii prevăzute în art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorul competent să participe, începând cu data de 23 octombrie 2018, la ședințele de judecată în cauzele de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, inclusiv în cauzele privind infracțiunile săvârșite de judecători sau procurori în care urmărirea penală s-a efectuat de către Direcția Națională Anticorupție, este exclusiv procurorul din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Conform art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.:"Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...) a) compunerea completului de judecată;"

Astfel, referitor la susținerile contestatorului cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte arată că noțiunea de compunere a completelor de judecată (a instanței de judecată) nu trebuie confundată cu constituirea "instanței de judecată".

Dacă prin compunerea instanței de judecată se înțelege alcătuirea acesteia cu numărul de judecători prevăzut de lege, prin constituirea instanței se înțelege alcătuirea, în toată complexitatea sa, prin prezența completului de judecată și participarea grefierului, magistratului asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenților judiciari în conflictele de muncă și procurorului.

În acest punct de analiză, Înalta Curte precizează că o eventuală necompetență funcțională a procurorului de ședință, ce nu face parte din compunerea completului de judecată, nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privind sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește motivele de critică privind netemeinicia soluției pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte, raportat la condițiile prevăzute de dispozițiilor art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de a căror îndeplinire depinde admiterea cererii condamnat A., apreciază ca fiind justă soluția instanței de fond, de respingere a solicitării de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, aplicată prin Sentința penală nr. 96 din 07.03.2013 a Curții de Apel București, secția a II a Penală, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/30.03.2021, întocmit în cauză de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București.

Potrivit art. 592 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că (1)persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea pedepsei, (2)dacă specificul bolii nu permite tratarea acestuia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și (3)dacă instanța apreciază că întreruperea pedepsei executării pedepsei și lăsarea în libertate a persoanei condamnate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Conform documentului medical menționat anterior, Înalta Curte reține că, la momentul examinării, contestatorul A. suferea de dureri toracice atipice nonanginoase, hipertensiune tensiune arterială esențială grad III grup de risc moderat, tahicardie sinusală, discopatie lombară, protruzie discală L4 - fără indicație de chirurgie spinală, hipercolesterolemie esențială și tabagism, afecțiuni care nu îl pun în imposibilitatea executării imediate a pedepsei din punct de vedere medical.

Totodată, se constată că specificul afecțiunilor medicale ale contestatorului, stabilite pe baza expertizei medico-legale, permite tratamentul acestora în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu respectarea indicațiilor terapeutice și reevaluare medicală de specialitate (cardiologică, neurologică, psihiatrică), periodică sau la nevoie astfel încât acesta nu se află, la acest moment, în imposibilitatea executării pedepsei din punct de vedere medical.

Întreruperea executării pedepsei pe caz de boală presupune o situație excepțională în care sistemul de sănătate național nu ar putea să asigure tratarea corespunzătoare a bolilor persoanelor încarcerate, și, în plus, lăsarea acestora în libertate să nu constituie un pericol pentru ordinea publică iar în cazul de față afecțiunile medicale ale contestatorului pot fi tratate, supravegheate atât în rețeaua ANP cât și în cea a Ministerului Sănătății, inclusiv prin internare sub pază, motiv pentru care nu există prin urmare nici un temei legal să se dispună întreruperea executării pedepsei, întrucât legea nu prevede o asemenea opțiune.

Contrar susținerilor contestatorului, privind modalitatea de examinare medicală a acestuia, precum și asupra tratamentului, solicitând ca acesta să fie consultat și tratat într-un spital de specialitate care să nu facă parte din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde să i se acorde o medicamentație corespunzătoare afecțiunilor pe care le acuză, Înalta Curte constată că împrejurările referitoare la tratamentul de care beneficiază ori ar putea beneficia contestatorul excedează cererii de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea formulată de A., având în vedere dispozițiile legale incidente menționate, care prevăd expres condițiile ce trebuie analizate de instanța de judecată într-o astfel de procedură.

Totodată, Înalta Curte arată că înscrisurile medicale depuse de contestator în probațiune au fost avute în vedere la momentul întocmirii raportului de expertiză medico-legală, fiind analizate de comisia de specialitate astfel încât, în acest context, aspectele invocate de inculpat nu pot să susțină eo ipso necesitatea întreruperii executării pedepsei, câtă vreme nu a fost prezentată nicio circumstanță nouă, de fapt, de drept sau care să particularizeze persoana condamnatului de o manieră ce ar putea determina dispunerea unei astfel de măsuri.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 92 din data de 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 92 din data de 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 iunie 2021.

GGC - GV