ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4969/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Medicală și Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, a solicitat anularea Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcția Medicală, a ordinului de trecere a sa în retragere emis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, precum și suspendarea executării acestor acte administrative. În subsidiar, a solicitat obligarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași la reîncadrarea sa în serviciul militar, cu acordarea cu titlu de despăgubiri a tuturor drepturilor salariale cuvenite, indexate cu rata inflației, de la data scoaterii din evidența militară - 9 noiembrie 2009 și până la data reîncadrării.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi, iar în perioada 31 martie 2000 - 9 noiembrie 2009, a desfășurat activitatea militară curentă ca subofițer la Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași. A mai arătat reclamantul că Decizia din 4 noiembrie 2009 a Direcției Medicale, prin care s-a dispus scoaterea din evidența medicală și trecerea sa în rezervă, a fost emisă fără o analiză concludentă a stării sale de sănătate, certificatele emise anterior - din 22 octombrie 2009 și din 27 august 2009 - indicând o situație normală din punct de vedere medical.

Prin Sentința civilă nr. 2259 din 11 mai 2010, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Călărași, având în vedere capetele de cerere ce au ca obiect anularea/suspendarea ordinului de scoatere a reclamantului din evidența militară, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor, față de calitatea de autoritate publică locală a emitentului actului atacat, respectiv Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași și a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea/suspendarea Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcția Medicală din cadrul M.A.I. și înregistrarea separată a acestuia.

Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2010, reclamantul a dezvoltat motivele de nelegalitate ale deciziei medicale a cărei anulare se solicită, arătând că au fost încălcate următoarele acte normative: Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, Legea sănătății mentale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, Ordinul nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii 487/2002. Totodată, reclamantul a arătat că, nici anterior emiterii deciziei medicale, nici ulterior, nu a fost examinat de membrii comisiei medicale, lipsindu-l de posibilitatea de a demonstra că este capabil de a-și desfășura în continuare activitățile specifice militare, iar maiorul A.M. și locotenent-colonelul M.I.

au complotat împotriva sa și au indus în eroare inspectorul-șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, pe medicul C.T., șeful Centrului Medical Județean Călărași al M.A.I., precum și pe psihologul de supervizare din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, cu privire la activitatea și modul său de comportare în colectiv și societate. A mai arătat reclamantul că întrucât a refuzat internarea, psihologul din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași a schimbat diagnosticul din episod depresiv în tulburare afectivă, fără ca reclamantul să fi fost trimis la un consult de specialitate psihiatric și fără ca să i se fi acordat posibilitatea de a-și proba nevinovăția.

Prin cererea formulată la data de 24 ianuarie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, invocând dispozițiile art. 4 din Legea 554/2004. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 1961 din 20 martie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcția Medicală din cadrul M.A.I., ca inadmisibilă. Totodată, Curtea a respins atât cererea de suspendare, cât și acțiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Certificatul deciziei medicale din 22 octombrie 2009 emis de Comisia de Expertiză Medicală și Evaluare a Capacității de Muncă din cadrul Spitalului de Urgență "Prof.

dr. D. Gerota", reclamantul a fost clasat "apt limitat în timp de pace și război", cu revizuire aprilie 2010. De asemenea, s-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că la baza acestei hotărâri au fost avute în vedere: foaia de observație clinică din 7 iulie 2009 - 10 iulie 2009 emisă de Spitalul de Urgență M.A.I. - Psihiatrie, Procesul-verbal din 17 aprilie 2009 al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, trimis pentru precizarea poziției medico-militare a subofițerului, Decizia medicală din 27 august 2009 a Comisiei de Expertiză Medicală și Evaluare a Capacității de Muncă din cadrul Spitalului de Urgență "Prof. dr. D. Gerota", potrivit căreia s-a recomandat reclamantului concediu medical de 30 de zile și peste 90 de zile de absență de la program.

În urma efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din București, s-a concluzionat că diagnosticul consemnat prin Decizia medicală din 4 noiembrie 2009, respectiv tulburare afectivă bipolară-episod maniacal, se validează de Comisia de primă expertiză medico-legală psihiatrică. Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că în raport de probatoriul administrat în cauză, nu se pot identifica motive de nelegalitate ale deciziei medicale atacate, criticile reclamantului fiind irelevante din perspectiva legalității și temeiniciei deciziei atacate, câtă vreme, astfel cum s-a arătat, stabilirea diagnosticului s-a făcut pe baza foilor de observație clinică întocmite cu ocazia internării reclamantului la secțiile de psihiatrie a două spitale, reclamantul fiind examinat clinic direct de către medici specialiști psihiatri.

În ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la lipsa anumitor testări psihologice din cursul anului 2009 în cadrul evaluării psihologice efectuate la Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, prima instanță a reținut, conform celor menționate în cuprinsul avizului Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, că sunt irelevante, întrucât nu există teste psihologice care să pună diagnosticul de afectare psihică bipolară, acest diagnostic stabilindu-se clinic, cu urmărirea anumitor criterii stabilite de experți în domeniu și standardizare în sisteme de clasificare recunoscute pe plan mondial. Curtea de apel a apreciat că se impune sublinierea concluziei Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L.

Mina Minovici, în sensul că împrejurarea potrivit căreia ulterior emiterii deciziei medicale, reclamantul a putut funcționa socio-ocupațional în parametri de relativă eficiență, denotă că tulburarea bipolară este în remisiune. Referitor la cererea de suspendare, prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și prevenirii unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În fine, curtea de apel a constatat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, întrucât excepția de nelegalitate a unui act administrativ reprezintă un mijloc de apărare într-un proces, consecința admiterii acestei excepții fiind înlăturarea respectivului act la soluționarea litigiului de fond, iar astfel cum s-a decis și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, actul administrativ cu privire la care se invoca excepția de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită pe calea acțiunii directe în contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate soluționarea litigiului pe fond.

3. Recursul declarat de reclamant Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B.M., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În esență, au fost formulat următoarele critici: 3.1. Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 a fost emisă fără o analiză medicală concludentă stării sale de sănătate fizică și mentală, întrucât nu a fost expertizat medical de către Comisia Centrală de Expertiză Medicală - Militară care avea această obligație legală, conform Ordinului M81 al Ministrului Apărării Naționale, al Viceprim-ministrului, al Ministrului Administrației și Internelor, al directorului Serviciului Român de Informații. Decizia a fost emisă în baza propunerii Șefului Comisiei de expertiză medico-militară a Spitalului Gerota și în baza Notelor de relații nr. S/1299455 din 29 octombrie 2009 și a Notei de constatare nr. S/1299455 din 30 octombrie 2009, fără a mai fi expertizat medical de către membrii Comisiei Centrale a M.A.I.

- Direcția Medicală. De asemenea, recurentul susține că, deși a purtat o discuție cu psihologul de unitate de aproape două ore, nu a fost examinat sau testat psihologic de către acesta prin aplicarea de teste specifice. 3.2. Recurentul-reclamant critică sentința instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii de suspendare a actului atacat, invocând în esență nerespectarea procedurilor medicale de diagnosticare a personalului militar. 3.3. O critică distinctă vizează respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, considerând că invocarea de către instanța de fond a Deciziei nr. 181 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca motivare pentru inadmisibilitatea excepției încalcă dreptul său la apărare, întrucât această decizie nu i-a fost pusă la dispoziție.

Recurentul precizează că actul administrativ cu privire la care a invocat excepția de nelegalitate este Certificatul medical din 22 octombrie 2009, de care a depins ulterior emiterea deciziei medicale contestate. 3.4. În fine, recurentul a susținut că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că a fost de acord cu raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât acesta s-a realizat strict pe baza părerilor șefilor săi, la dosar existând dovezi medicale extrajudiciare care indică o stare normală de sănătate neuro-psihică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 emisă de Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medicală și Evaluarea Capacității de Muncă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor prin care s-a constatat că reclamantul este inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență, fiind diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară și episod maniacal. Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 a fost emisă pe baza Certificatului Decizie medicală din 22 octombrie 2009 emis de Spitalul de Urgență Profesor dr.

D. Gerota prin care reclamantul a fost clasat apt limitat pe timp de pace și război, a Procesului-verbal din 17 iulie 2009 emis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, a Notei de relații nr. S1299267 din 30 aprilie 2009, emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, a CCEMECM din 4 noiembrie 2009 conform Procesului-verbal nr. 43 din 28 octombrie 2009, a Notei de Relații nr. S/1299454 din 29 octombrie 2009, emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, a Notei de cunoaștere nr. S/1299454 din 30 octombrie 2009, emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași. Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, opinie împărtășită și de Înalta Curte. Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale. Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că decizia atacată este legală. Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte. Astfel, din probele administrate în cauză, inclusiv proba cu expertiza psihiatrică prin care s-a validat diagnosticul consemnat în Decizia Medicală din 4 noiembrie 2009 - respectiv tulburare afectivă bipolară - episod maniacal, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că nu se pot identifica motive de nelegalitate și/sau netemeinicie ale deciziei medicale atacate.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a înlăturat criticile reclamantului legate de modalitatea concretă în care psihologul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Călărași a înțeles să-l evalueze din punct de vedere psihologic, câtă vreme, așa cum s-a arătat, stabilirea diagnosticului s-a făcut pe baza foilor de observație clinică întocmite cu ocazia internării reclamantului la secțiile de psihiatrie a două spitale, reclamantul fiind examinat clinic direct de către medici specialiști psihiatri.

Conchizând în această privință, Înalta Curte remarcă, la fel ca prima instanță, că lipsa anumitor testări psihologice din cursul anului 2009, în cadrul evaluării psihologice efectuate la Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, este irelevantă, întrucât nu există teste psihologice care să pună diagnosticul de afectare psihică bipolară, acest diagnostic stabilindu-se clinic, cu urmărirea anumitor criterii stabilite de experți în domeniu și standardizare în sisteme de clasificare recunoscute pe plan mondial. Cu privire la cererea de suspendare a actului administrativ atacat: Cât privește critica recurentului referitoare la suspendarea deciziei medicale atacate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme motivele invocate în susținerea cazului bine justificat sunt aceleași cu cele invocate prin cererea de anulare, acestea fiind deja analizate, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate: Nu poate fi primită critica recurentului privind admisibilitatea excepției de nelegalitate, instanța de fond în mod judicios apreciind că aceasta este inadmisibilă, atâta vreme cât "actul administrativ cu privire la care se invocă excepția de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită pe calea acțiunii directe în contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate soluționarea litigiului pe fond". În ciuda susținerilor făcute prin cererea de recurs, în fața instanței de fond, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, așa cum reiese din cererea sa, respectiv a aceluiași act administrativ a cărui anulare se solicită, iar nu a Certificatului medical din 22 octombrie 2009. De asemenea, sunt fără relevanță susținerile recurentului privind încălcarea dreptului său la apărare, prin invocarea de către instanța de fond a Deciziei nr. 181 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în motivarea hotărârii, curtea de apel neavând obligația de a-i comunica această decizie,

fiind suficientă redarea citatului din decizia sus-menționată prin care s-a stabilit că actul administrativ cu privire la care se invocă excepția de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită. În fine, împrejurarea că reclamantul nu a fost de acord cu raportul de expertiză psihiatrică este nerelevantă, câtă vreme obiecțiunile formulate la raport au fost înregistrate la dosar, iar în practicaua sentinței de fond s-a consemnat solicitarea reclamantului în sensul ca înscrisurile intitulate obiecțiuni să fie apreciate ca și apărări pe fondul cauzei. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinței civile nr. 1961 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ