ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4969/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4969/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Medicală și Inspectoratul Județean de

Jandarmi Călărași, a solicitat anularea Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009,

emisă de Direcția Medicală, a ordinului de trecere a sa în retragere emis de

Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, precum și suspendarea executării

acestor acte administrative. În subsidiar, a solicitat obligarea

Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași la reîncadrarea sa în serviciul

militar, cu acordarea cu titlu de despăgubiri a tuturor drepturilor salariale

cuvenite, indexate cu rata inflației, de la data scoaterii din evidența

militară - 9 noiembrie 2009 și până la data reîncadrării.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Școlii Militare de

Subofițeri de Jandarmi, iar în perioada 31 martie 2000 - 9 noiembrie 2009, a

desfășurat activitatea militară curentă ca subofițer la Inspectoratul Județean

de Jandarmi Călărași. A mai arătat reclamantul că Decizia din 4 noiembrie 2009

a Direcției Medicale, prin care s-a dispus scoaterea din evidența medicală și

trecerea sa în rezervă, a fost emisă fără o analiză concludentă a stării sale

de sănătate, certificatele emise anterior - din 22 octombrie 2009 și din 27

august 2009 - indicând o situație normală din punct de vedere medical.

Prin Sentința civilă

nr. 2259 din 11 mai 2010, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Călărași, având în

vedere capetele de cerere ce au ca obiect anularea/suspendarea ordinului de

scoatere a reclamantului din evidența militară, reintegrarea în funcția

deținută anterior și plata despăgubirilor, față de calitatea de autoritate

publică locală a emitentului actului atacat, respectiv Inspectoratul Județean

de Jandarmi Călărași și a dispus disjungerea capătului de cerere având ca

obiect anularea/suspendarea Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de

Direcția Medicală din cadrul M.A.I. și înregistrarea separată a acestuia.

Prin cererea

înregistrată la data de 16 septembrie 2010, reclamantul a dezvoltat motivele de

nelegalitate ale deciziei medicale a cărei anulare se solicită, arătând că au

fost încălcate următoarele acte normative: Legea drepturilor pacientului nr.

46/2003, Legea sănătății mentale și a protecției persoanelor cu tulburări

psihice nr. 487/2002, Ordinul nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii

487/2002. Totodată, reclamantul a arătat că, nici anterior emiterii deciziei

medicale, nici ulterior, nu a fost examinat de membrii comisiei medicale,

lipsindu-l de posibilitatea de a demonstra că este capabil de a-și desfășura în

continuare activitățile specifice militare, iar maiorul A.M. și

locotenent-colonelul M.I. au complotat împotriva sa și au indus în eroare

inspectorul-șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, pe medicul

C.T., șeful Centrului Medical Județean Călărași al M.A.I., precum și pe

psihologul de supervizare din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi

Călărași, cu privire la activitatea și modul său de comportare în colectiv și

societate.

A mai arătat

reclamantul că întrucât a refuzat internarea, psihologul din cadrul

Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași a schimbat diagnosticul din

episod depresiv în tulburare afectivă, fără ca reclamantul să fi fost trimis la

un consult de specialitate psihiatric și fără ca să i se fi acordat

posibilitatea de a-și proba nevinovăția.

Prin cererea

formulată la data de 24 ianuarie 2012, reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, invocând dispozițiile

art. 4 din Legea 554/2004.

instanțe

Prin Sentința nr. 1961

din 20 martie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate

a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, emisă de Direcția Medicală din cadrul

M.A.I., ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea a

respins atât cererea de suspendare, cât și acțiunea formulată de reclamantul

B.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, ca

neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Certificatul deciziei

medicale din 22 octombrie 2009 emis de Comisia de Expertiză Medicală și

Evaluare a Capacității de Muncă din cadrul Spitalului de Urgență "Prof.

dr. D. Gerota", reclamantul a fost clasat "apt limitat în timp de

pace și război", cu revizuire aprilie 2010.

De asemenea, s-a mai

reținut în considerentele sentinței atacate că la baza acestei hotărâri au fost

avute în vedere: foaia de observație clinică din 7 iulie 2009 - 10 iulie 2009

emisă de Spitalul de Urgență M.A.I. - Psihiatrie, Procesul-verbal din 17

aprilie 2009 al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, trimis pentru

precizarea poziției medico-militare a subofițerului, Decizia medicală din 27

august 2009 a Comisiei de Expertiză Medicală și Evaluare a Capacității de Muncă

din cadrul Spitalului de Urgență "Prof. dr. D. Gerota", potrivit

căreia s-a recomandat reclamantului concediu medical de 30 de zile și peste 90

de zile de absență de la program.

În urma efectuării

unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală

"Mina Minovici" din București, s-a concluzionat că diagnosticul

consemnat prin Decizia medicală din 4 noiembrie 2009, respectiv tulburare

afectivă bipolară-episod maniacal, se validează de Comisia de primă expertiză

medico-legală psihiatrică.

Prin urmare,

judecătorul fondului a constatat că în raport de probatoriul administrat în

cauză, nu se pot identifica motive de nelegalitate ale deciziei medicale

atacate, criticile reclamantului fiind irelevante din perspectiva legalității

și temeiniciei deciziei atacate, câtă vreme, astfel cum s-a arătat, stabilirea

diagnosticului s-a făcut pe baza foilor de observație clinică întocmite cu

ocazia internării reclamantului la secțiile de psihiatrie a două spitale,

reclamantul fiind examinat clinic direct de către medici specialiști psihiatri.

În ceea ce privește

susținerile reclamantului referitoare la lipsa anumitor testări psihologice din

cursul anului 2009 în cadrul evaluării psihologice efectuate la Inspectoratul

Județean de Jandarmi Călărași, prima instanță a reținut, conform celor

menționate în cuprinsul avizului Comisiei de Avizare și Control din cadrul

I.N.M.L. Mina Minovici, că sunt irelevante, întrucât nu există teste

psihologice care să pună diagnosticul de afectare psihică bipolară, acest

diagnostic stabilindu-se clinic, cu urmărirea anumitor criterii stabilite de

experți în domeniu și standardizare în sisteme de clasificare recunoscute pe

plan mondial.

Curtea de apel a

apreciat că se impune sublinierea concluziei Comisiei de Avizare și Control din

cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, în sensul că împrejurarea potrivit căreia

ulterior emiterii deciziei medicale, reclamantul a putut funcționa

socio-ocupațional în parametri de relativă eficiență, denotă că tulburarea

bipolară este în remisiune.

Referitor la cererea

de suspendare, prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată, în

cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și prevenirii unei

pagube iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În fine, curtea de

apel a constatat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei medicale

din 4 noiembrie 2009, întrucât excepția de nelegalitate a unui act

administrativ reprezintă un mijloc de apărare într-un proces, consecința

admiterii acestei excepții fiind înlăturarea respectivului act la soluționarea

litigiului de fond, iar astfel cum s-a decis și în practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție, actul administrativ cu privire la care se invoca excepția

de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul

administrativ a cărui anulare se solicită pe calea acțiunii directe în

contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate

soluționarea litigiului pe fond.

de reclamant

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul B.M., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, au fost

formulat următoarele critici:

3.1. Decizia medicală

din 4 noiembrie 2009 a fost emisă fără o analiză medicală concludentă stării

sale de sănătate fizică și mentală, întrucât nu a fost expertizat medical de

către Comisia Centrală de Expertiză Medicală - Militară care avea această

obligație legală, conform Ordinului M81 al Ministrului Apărării Naționale, al

Viceprim-ministrului, al Ministrului Administrației și Internelor, al

directorului Serviciului Român de Informații. Decizia a fost emisă în baza

propunerii Șefului Comisiei de expertiză medico-militară a Spitalului Gerota și

în baza Notelor de relații nr. S/1299455 din 29 octombrie 2009 și a Notei de

constatare nr. S/1299455 din 30 octombrie 2009, fără a mai fi expertizat medical

de către membrii Comisiei Centrale a M.A.I. - Direcția Medicală.

De asemenea,

recurentul susține că, deși a purtat o discuție cu psihologul de unitate de

aproape două ore, nu a fost examinat sau testat psihologic de către acesta prin

aplicarea de teste specifice.

3.2.

Recurentul-reclamant critică sentința instanței de fond și sub aspectul

respingerii cererii de suspendare a actului atacat, invocând în esență

nerespectarea procedurilor medicale de diagnosticare a personalului militar.

3.3. O critică distinctă

vizează respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Deciziei

medicale din 4 noiembrie 2009, considerând că invocarea de către instanța de

fond a Deciziei nr. 181 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție ca motivare pentru inadmisibilitatea excepției încalcă dreptul său la

apărare, întrucât această decizie nu i-a fost pusă la dispoziție. Recurentul

precizează că actul administrativ cu privire la care a invocat excepția de

nelegalitate este Certificatul medical din 22 octombrie 2009, de care a depins

ulterior emiterea deciziei medicale contestate.

3.4. În fine,

recurentul a susținut că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că

a fost de acord cu raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât acesta s-a

realizat strict pe baza părerilor șefilor săi, la dosar existând dovezi

medicale extrajudiciare care indică o stare normală de sănătate neuro-psihică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

a supus controlului de legalitate Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 emisă

de Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medicală și Evaluarea

Capacității de Muncă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor prin

care s-a constatat că reclamantul este inapt pentru serviciul militar cu

scoatere din evidență, fiind diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară și

episod maniacal. Decizia medicală din 4 noiembrie 2009 a fost emisă pe baza

Certificatului Decizie medicală din 22 octombrie 2009 emis de Spitalul de Urgență

Profesor dr. D. Gerota prin care reclamantul a fost clasat apt limitat pe timp

de pace și război, a Procesului-verbal din 17 iulie 2009 emis de Inspectoratul

Județean de Jandarmi Călărași, a Notei de relații nr. S1299267 din 30 aprilie

2009, emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, a CCEMECM din 4

noiembrie 2009 conform Procesului-verbal nr. 43 din 28 octombrie 2009, a Notei

de Relații nr. S/1299454 din 29 octombrie 2009, emisă de Inspectoratul Județean

de Jandarmi Călărași, a Notei de cunoaștere nr. S/1299454 din 30 octombrie

2009, emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași.

Prima instanță a

respins acțiunea ca neîntemeiată, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Instanța de control

judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod

convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Mai precis,

judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care

au condus la concluzia că decizia atacată este legală.

Argumentele

dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate

expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de

fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, din probele

administrate în cauză, inclusiv proba cu expertiza psihiatrică prin care s-a

validat diagnosticul consemnat în Decizia Medicală din 4 noiembrie 2009 -

respectiv tulburare afectivă bipolară - episod maniacal, Înalta Curte constată,

în acord cu judecătorul fondului, că nu se pot identifica motive de

nelegalitate și/sau netemeinicie ale deciziei medicale atacate.

Verificând

considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului

a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a înlăturat criticile

reclamantului legate de modalitatea concretă în care psihologul din cadrul

Inspectoratului de Jandarmi Călărași a înțeles să-l evalueze din punct de

vedere psihologic, câtă vreme, așa cum s-a arătat, stabilirea diagnosticului

s-a făcut pe baza foilor de observație clinică întocmite cu ocazia internării

reclamantului la secțiile de psihiatrie a două spitale, reclamantul fiind

examinat clinic direct de către medici specialiști psihiatri.

Conchizând în această

privință, Înalta Curte remarcă, la fel ca prima instanță, că lipsa anumitor

testări psihologice din cursul anului 2009, în cadrul evaluării psihologice

efectuate la Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, este irelevantă, întrucât

nu există teste psihologice care să pună diagnosticul de afectare psihică

bipolară, acest diagnostic stabilindu-se clinic, cu urmărirea anumitor criterii

stabilite de experți în domeniu și standardizare în sisteme de clasificare

recunoscute pe plan mondial.

Cu privire la cererea

de suspendare a actului administrativ atacat:

Cât privește critica

recurentului referitoare la suspendarea deciziei medicale atacate, Înalta Curte

constată că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme motivele invocate în susținerea

cazului bine justificat sunt aceleași cu cele invocate prin cererea de anulare,

acestea fiind deja analizate, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate:

Nu poate fi primită

critica recurentului privind admisibilitatea excepției de nelegalitate,

instanța de fond în mod judicios apreciind că aceasta este inadmisibilă, atâta

vreme cât "actul administrativ cu privire la care se invocă excepția de nelegalitate

trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui

anulare se solicită pe calea acțiunii directe în contencios administrativ, dar

de a cărui legalitate este necesar să se constate soluționarea litigiului pe

fond".

În ciuda susținerilor

făcute prin cererea de recurs, în fața instanței de fond, reclamantul a invocat

excepția de nelegalitate a Deciziei medicale din 4 noiembrie 2009, așa cum

reiese din cererea sa, respectiv a aceluiași act administrativ a cărui anulare

se solicită, iar nu a Certificatului medical din 22 octombrie 2009.

De asemenea, sunt

fără relevanță susținerile recurentului privind încălcarea dreptului său la

apărare, prin invocarea de către instanța de fond a Deciziei nr. 181 din 16

ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, în motivarea hotărârii, curtea de apel neavând

obligația de a-i comunica această decizie, fiind suficientă redarea citatului

din decizia sus-menționată prin care s-a stabilit că actul administrativ cu

privire la care se invocă excepția de nelegalitate trebuie în mod necesar să

fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare se solicită.

În fine, împrejurarea

că reclamantul nu a fost de acord cu raportul de expertiză psihiatrică este

nerelevantă, câtă vreme obiecțiunile formulate la raport au fost înregistrate

la dosar, iar în practicaua sentinței de fond s-a consemnat solicitarea

reclamantului în sensul ca înscrisurile intitulate obiecțiuni să fie apreciate

ca și apărări pe fondul cauzei.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.M. împotriva Sentinței civile nr. 1961 din 20 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ