ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1363/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1363/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2285 din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei S.C. "A." S.R.L. (actual S.C. "A." S.R.L.), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul prin care se solicita anularea deciziei nr. 224/2005 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus sancționarea societății reclamante pentru încălcarea art. 5 alin. (1), lit. a) și c) din Legea 21/1996 republicată, privind încheierea unei înțelegeri pe verticală având ca obiect fixarea concertată în mod direct și indirect a prețurilor de prevânzare a produselor "B.". Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între B." S.R.L., în calitate de furnizor și reclamanta "A.", în calitate de distribuitor, au fost stabilite relații comerciale în baza contractului de distribuție, încheiat în data de 1.03.2000, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale până la 31.12.2005, contract în baza căruia distribuitorul revindea produsele "B." în zonele în care își desfășura activitatea, respectiv în județele Sibiu, Alba, Hunedoara.
A constatat că, prin decizia atacată, s-a reținut faptul că prevederea de la art. 3 din contractul de distribuție, referitoare la preț, era, de fapt, o înțelegere pe verticală, contrară dispozițiile art. 5 alin. (1), lit. a), din) lege, articol care interzice în mod expres orice înțelegeri care au ca obiect sau ca efect fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor.
A constatat instanța și că dispozițiile clauzei de preț din art. 3 al contractului de distribuție astfel cum aceasta a fost în vigoare până la data de 1.09.2004, (când a fost modificată de părți prin act adițional), avea un vădit conținut anticoncurențial, prin aceea că stabilea un preț fix de vânzare pe care trebuia să îl practice distribuitorul în relațiile cu clienții săi, restrângându-se concurența prin preț, indiferent de gradul de exactitate în care această clauză a fost pusă în aplicare ulterior .
A reținut prima instanță că, prin acceptarea de către distribuitor a obligației de a vinde produsele "B." către clienții săi, la un preț ce se încadrează în limitele de prețuri recomandate și acceptate de furnizor, prețuri prevăzute în Anexa 1, este evident că furnizorul este cel care determină comportamentul pe piață al distribuitorului.
Prin urmare, a constatat instanța că distribuitorul produselor B. nu își determina în mod independent politica financiară și comercială fața de clienții săi.
A mai constatat instanța că obiectul anticoncurențial al clauzei de preț (astfel cum aceasta a fost în vigoare până la 1.09.2004), rezultă chiar și dintr-o interpretare literală, dar și semantică a conținutului său, în care nu este prevăzut adjectivul "maxim", iar termenul "obligat" este în vădită antiteză cu termenul "recomandat".
Prin urmare, în cauză, prin raportare la prevederile legale ale art. 5 alin. (1) din legea 21/1996, având în vedere modul în care era formulată clauza de preț din contractul de distribuție încheiat între reclamanta "A." și furnizorul "B.", a considerat instanța că a fost restrânsă libertatea distribuitorului de a-și determina prețul de vânzare către clienții săi, în condițiile în care prețul la care acesta se obliga să vândă era un preț fix.
În ceea ce privește încălcarea art. 5 alin. l, lit. a) din lege, prin fixarea indirectă a prețurilor de revânzare a produselor "B.", a apreciat prima instanță că, deși în anumite ocazii reclamanta a practicat - așa cum susține - alte discounturi,cuprinse între 0-15% și care nu s-ar fi regăsit în structura de preț recomandată, nu are relevanță în cazul de față. A considerat instanța că neaplicarea de către reclamantă în proporție de 100% a celor stabilite prin "Politica de vânzări" nu este de natură a o exonera de la răspunderea pentru încălcarea prevederilor legii concurenței, atâta timp cât s-a reținut conținutul anticoncurențial al clauzei de preț, la care aceasta și-a dat acordul prin semnarea contractului de distribuție, iar obiectul sau efectul unei înțelegeri anticoncurențiale sunt prevăzute în lege a fi realizate alternativ, iar nu cumulativ, reclamanta a implementând și ceea ce s-a stabilit prin politica de vânzări.
În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a nulității actului administrativ atacat, susținere bazată pe o pretinsă nelegalitate a Ordinului de declanșare a investigației care constă, în opinia sa în menționarea expresă a S.C. "A." S.R.L. ca societate aflată sub investigația autorității de concurență, instanța de fond a considerat că ordinul de declanșare a investigației, precum și raportul de investigație nu reprezintă acte administrative, ci operațiuni administrative, neproducând efecte juridice de sine - stătătoare, astfel cum în mod eronat susține reclamanta.
A concluzionat instanța că Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 384/25.10.2004 reprezintă doar actul de inițiere a procedurii de investigație, și nu o decizie prin care autoritatea de concurență adoptă o soluție față de o cerere sau plângere, nefiind întemeiate afirmațiile S.C. "A." S.R.L. potrivit cărora nu ar fi existat un ordin al Președintelui Consiliului Concurenței care să privească săvârșirea unor fapte anticoncurențiale, întrucât analiza cererii de exceptare individuală de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. l din Legea concurenței (cererea de dispensă) implică o analiză a posibilelor încălcări aduse art. 5 alin. l din lege si totodată presupune, în mod obligatoriu, efectuarea unei investigații.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304, punctele 5,8 și 9 din C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă susține următoarele:
Instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 261 alin. (1) punctul 5 și art. 129 alin. (4) și (5) din C. proc. civ. (art. 304 punctul 5 din C. proc. civ.) în sensul că:
- motivarea hotărârii instanței de fond nu este rezultatul analizei personale a judecătorului în legătură cu motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, copiindu-se notele scrise depuse de Consiliul Concurenței.
-instanța de fond a soluționat procesul fără a stabili pe deplin împrejurările de fapt care au dus la formularea acțiunii, fiind necesară administrarea de probe noi.
Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea legii (art. 304 punctul 9) instanța respingând neîntemeiată cererea de anulare a deciziei atacate, pentru următoarele argumente:
- decizia nr. 224 a fost emisă cu nesocotirea prevederilor art. 41, art. 43 și ale art. 45 din Legea 21/1996, respectiv a prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 87 din 16 aprilie 2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6din Legea nr. 21/1996;
- decizia menționată a fost emisă în lipsa Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței privind începerea investigației față de societate;
- decizia nr. 224/2005 este nefondată, din probele administrate rezultând că reclamanta a avut cu "B." o relație contractuală, care nu avea ca obiect stabilirea unei înțelegeri pe verticală cu privire la prețuri.
Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 punctul 8), deoarece clauza de preț conținută în contractul de distribuție stabilea un preț de recomandare, și nu un preț fix care să conducă la încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, prin existența unui obiect anticoncurențial.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În speță, sentința atacată este argumentată în drept pe dispozițiile Legii concurenței aplicabile situației de fapt: art. 5 alin. (1) lit. a).Pe de altă parte, instanța a analizat valoarea probatorie a înscrisurilor care au constituit, pentru autoritatea de reglementare - Consiliul Concurenței dovada existenței unei înțelegeri pe verticală. Faptul că instanța a ajuns la aceeași concluzie cu autoritatea nu constituie o dovadă a încălcării dispozițiilor art. 261, câtă vreme concluziile instanței se sprijină pe raționamente juridice corecte și expuse coerent în considerentele sentinței.
Prin modul de reglementare a ei, procedura în fața Consiliului Concurenței este una bazată pe transparența și publicitatea documentelor, pe principiul contradictorialității și pe dreptul la apărare. Actul decizional al Consiliului are, din acest motiv, un fundament probator format dintr-un ansamblu de dovezi materiale.
Așa fiind, în cazul contestării actului decizional al Consiliului, instanța de contencios administrativ este chemată să stabilească, punctual, dacă probele au fost strânse conform legii și dacă probele au fost evaluate de către Consiliu în mod logic și coerent - așa-numita "logică a construcției cazului". Altfel spus, în această materie specială a concurenței, instanța exercită o judecată asupra unei judecăți, iar nu o judecată asupra unui fapt.
Din această perspectivă, susținerea recurentei, că instanța de fond era datoare a administra proba cu o expertiză contabilă pentru a stabili pe deplin împrejurările de fapt care au dus la aplicarea sancțiunii, nu se fondează. Ansamblul probator deja existent permitea o analiză exhausivă a legalității deciziei atacate.
Instanța de fond a stabilit în mod corect natura juridică a ordinului de declanșare a investigației, în sensul că acesta nu este un act administrativ, ci unul premergător, astfel încât susținerea recurentei, că lipsa unui ordin în ceea ce o privește ar avea ca efect nelegalitatea deciziei de sancționare, nu poate fi primită.
În fine, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit, întrucât în speță instanța nu a fost investită să verifice validitatea contractului dintre recurentă și "B.", ci legalitatea unui act administrativ individual prin care recurenta a fost sancționată.
Astfel, instanța nu a făcut o analiză în fond a clauzelor contractuale, ci doar a constatat că, sub aspect probator, decizia Consiliului Concurenței este legală, întemeiată fiind analiza corectă a autorității asupra contractului recurentei cu furnizorul "B.".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. "A." S.R.L., împotriva sentinței nr. 2285 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.