ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5160/2021

HOTĂRÂRE
28.10.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5160/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2020 reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, o acțiune - obligație de a face prin care a solicitat:

- obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce D.S.V.S.A. Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, conform petitului 2;

- obligarea D.S.V.S.A. Bacău la plata sumei de 70.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 30.06.2020 și în continuare până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019 (împreună cu dobânda legală calculată de la data de 15.03.2020 până la data plății efective), sume actualizate cu rata inflației de la data de 15.03.2020 până la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5480/2020, Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, reținând, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că în executarea contractului administrativ încheiat între reclamantă și autoritatea contractantă, societatea prestatoare solicită plata unei sume de bani aferentă contractului stabilită prin lege.

Prin sentința nr. 326 din data de 21 mai 2021 Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că pretențiile reclamantei nu vizează sume de bani solicitate în temeiul răspunderii contractuale, respectiv acțiunea nu are ca obiect achitarea prețului stabilit de reclamantă și cealaltă pârâtă (D.S.V.S.A. Bacău) pentru serviciile prestate de reclamantă în temeiul convenției ("acord cadru") încheiată de părți, izvorul obligațiilor celor două pârâte, a căror executare se solicită fiind legea.

Pe de altă parte, capătul 2 de cerere, având ca obiect pretenții, este subsecvent primului, formulat în contradictoriu cu A.N.S.V.S.A., care are ca obiect o obligație de a face, solicitându-se instanței obligarea pârâtei să aloce fonduri către D.S.V.S.A. Bacău, petit care se pliază pe dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența revine instanței de contencios administrativ, întrucât primul capăt de cerere, care poate fi considerat principal, este formulat în contradictoriu cu o autoritate publică centrală. Cum cele două capete de cerere se află într-o strânsă legătură, având o cauză comună, competența aparține instanței de grad mai înalt, respectiv Curtea de Apel Bacău, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 94 din data de 30 septembrie 2021 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția invocată de reclamantă, a declinat competența materială de soluționare a cauzei, privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență, în temeiul temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că suma solicitată de reclamantă prin acțiunea introductivă este de 70.000 RON, astfel că devine incidente dispozițiile art. 94 C. proc. civ., care reglementează competența materială a instanței - judecătorie - prevede la lit. "k" - "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști", precum și cele ale Legii nr. 212/2018, care prevăd în mod expres competența materială a instanței de drept comun în cauzele ce au ca obiect executarea unui contract administrativ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. vizează obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce D.S.V.S.A. Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, conform petitului 2, precum și obligarea D.S.V.S.A. Bacău la plata sumei de 70.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 30.06.2020 și în continuare până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019 (împreună cu dobânda legală calculată de la data de 15.03.2020 până la data plății efective), sume actualizate cu rata inflației de la data de 15.03.2020 până la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu.

Conflictul negativ de competență ivit în prezenta cauză între Judecătoria Bacău, secția civilă, Tribunalul Bacău, secția I civilă și Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, are la bază, în fapt, două aspecte distincte: - pe de o parte, chestiunea temeiului obligației de plată pretinse de reclamantă, respectiv dacă aceasta reprezintă act de executare a unui contract administrativ sau un drept ori interes legitim în exercitarea căruia reclamanta a fost vătămată prin nesoluționarea, în termen, a cererii sale, - iar pe de altă parte calificarea juridică a capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. la alocarea sumei în cuantum de 10.000 RON/lună (prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019), element ce prezintă relevanță din perspectiva criteriului rangului autorității emitente a actului administrativ asimilat.

Din perspectiva primei chestiuni de drept, Înalta Curte, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizează perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și cea a O.U.G. nr. 117/2020 (respectiv 16.03.2020 - 24.07.2020), constată că reclamanta își întemeiază, în principal, pretențiile pe însăși Legea nr. 236/2019, iar nu pe contractul de concesiune, reclamanta invocând dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit cărora:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Din analiza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte reține că acestea au caracterul unei norme tranzitorii, de aplicare a prevederilor alin. (7) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 (alineat introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019), menite să ofere stabilitate actului normativ, ulterior modificării operate prin Legea nr. 236/2019 și să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată noua reglementare într-o manieră care să elimine un posibil tratament discriminatoriu între beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii vizate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și cei ce sunt beneficiarii unor astfel de contracte încheiate anterior momentului adoptării modificării legislative.

Expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 236/2019, relevă însă faptul că suma reglementată de prevederile alin. (7) anterior menționat și, implicit, de cele ale art. IV alin. (1) sus indicat, reprezintă o indemnizație menită să acopere: (i) pe de o parte, acele cheltuielile realizate de medicii veterinari pentru îndeplinirea condițiilor impuse de A.N.S.V.S.A. prin D.S.V.S.A., și care nu sunt remunerate contractual, precum: transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, participarea la ședințe de instruire, analiză etc., iar pe de altă parte (ii) serviciul de emitere a certificatelor sanitare veterinare pentru animalele destinate sacrificării, ce anterior adoptării Legii nr. 236/2019, era achitat de proprietarii animalelor, fiind generat (prin plata realizată de proprietari) un conflict economic, sesizat de multe ori de către misiunile de audit ale Comisiei Europene (ultima data prin raportul 2018 - 6477 privind misiunea pentru pesta porcina clasică).

Așadar, Înalta Curte reține că, prin sus-indicatele prevederile normative, legiuitorul a recunoscut un drept al medicilor veterinari de a beneficia de o indemnizație într-un cuantum forfetar și predeterminat (de 10.000 de RON lunar), prin însăși norma legală, indemnizație care este distinctă de prețul individualizat în contractele de concesiune/de prestări servicii, fiind un drept suplimentar față de cel indicat în acestea, deținerea de către beneficiar a unor contracte valabile fiind doar o condiție extrinsecă, ce trebuie îndeplinită pentru valorificarea dreptului.

Astfel, pretenția afirmată de reclamantă este în legătură strânsă cu contractele administrative de care aceasta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.

Cum prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON/lună, prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, petit ce are drept temeiul juridic refuzul apreciat de reclamantă ca nejustificat al acestora de a da curs cererilor sale de plată (notificări), sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care competența de soluționare a prezentului litigiu aparține instanței de contencios administrativ.

Pe de altă parte, în privința capătului de cerere prin care se tinde la obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, se reține că potrivit art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004:

"Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative."

Autoritatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană este definită la Anexa 1 la aceeași ordonanță ca fiind un serviciu public sanitar-veterinar descentralizat, subordonat tehnic și administrativ autorității centrale, sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, având autoritatea și responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar pe teritoriul județului respectiv, a gestionării, realizării și controlului activităților sanitar-veterinare publice la acest nivel, precum și alte competențe delegate de autoritatea centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor.

Din analiza textelor legale menționate, rezultă că direcțiile județene sunt cele care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și care gestionează, realizează și controlează activitățile sanitar-veterinare pe teritoriul județului. Bugetul direcțiilor județene (ordonatori terțiari de credite) este aprobat de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor și propunerilor acestora.

În acest context, cererea de obligarea a pârâtei A.N.S.V.S.A. la alocarea sumelor necesare, reprezintă un petit accesoriu celui principal ce vizează obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Bacău la plata sumei de 10.000 RON/lună.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului și cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ce nu vizează taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, în determinarea instanței competente să soluționeze prezenta cauză incident este criteriul rangului autorității emitente.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ.: "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".

În raport de toate aceste aspecte, întrucât petitul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de cererea de obligare a D.S.V.S.A. Bacău la plata sumei de 10.000 RON lunar, în virtutea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu ar fi fost secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în raza teritorială a căruia se află sediul reclamantei.

Înalta Curte, observând, însă, limitele învestirii sale în cadrul prezentului regulator de competență, prin care este chemată să soluționeze un conflict negativ ivit între Judecătoria Bacău, secția I civilă, Tribunalul Bacău, secția I civilă și Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reține faptul că, în mod diferit față de mecanismul reglementat de art. 497 C. proc. civ. în materia soluționării recursului, mecanismul aferent soluționării incidentului procedural al conflictului de competență, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 133-137 C. proc. civ., nu permite Înaltei Curți să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe de judecată decât cele între care s-a ivit conflictul.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregist
ÎCCJ 2021-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5443/2021
Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, în raport de valo
ÎCCJ 2022-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2022
a cererii având ca obiect obligație de a face, formulată de reclamanta A. S.R.L. Comuna Poduri în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și
ÎCCJ 2021-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4769/2021
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2021-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5470/2021
-a civilă, a constatat că există conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Înalta Curte constată că, în c
Sursă