ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5443/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5443/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 08 iulie 2020, reclamanta A. S.R.L. B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, a solicitat:
(i) obligarea ANSVSA să aloce către DSVSA Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019;
(ii) obligarea DSVSA Bacău la plata sumei de 35.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 30.06.2020 și în continuare până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019 (împreună cu dobânda legală calculată de la data de 15.03.2020 până la data plății efective), sume actualizate cu rata inflației de la data de 15.03.2020 până la îndeplinirea obligației stabilite în titlul executoriu;
(iii) obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 5653 din 23 decembrie 2020, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.
În motivarea soluției astfel dispuse, Judecătoria Bacău a reținut incidența prevederilor art. 53 alin. (1)
1
din Legea nr. 101/2016, care prevăd competența secțiilor civile ale tribunalelor în soluționarea litigiilor ce decurg din executarea contractelor administrative, precum și împrejurarea că reclamanta solicită plata unei sume de bani stabilită prin lege, în executarea contractului administrativ de concesiune.
2.2. Prin sentința civilă nr. 324 din 21 mai 2021, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.
A reținut Tribunalul Bacău că pretențiile reclamantei nu vizează sume de bani solicitate în temeiul răspunderii contractuale, acțiunea neavând ca obiect achitarea prețului stabilit pentru serviciile prestate de reclamantă în temeiul acordului-cadru semnat de părți. Izvorul obligațiilor a căror executare se solicită prin acțiune îl reprezintă prevederile art. IV din Legea nr. 263/2019 și, deși încheierea contractului de concesiune reprezintă o situație premisă a plății sumelor stabilite de acest text de lege, această împrejurare nu este suficientă pentru a califica prezenta acțiune ca fiind una în executarea unui contract administrativ, conform art. 53 alin. (1)
1
din Legea nr. 101/2016.
Totodată, tribunalul a reținut că, întrucât capătul de cerere principal este formulat în contradictoriu cu o autoritate centrală, competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.3. Prin sentința civilă nr. 92 din 30 septembrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, în raport de valoarea obiectului cauzei, raportându-se la dispozițiile art. 94 C. proc. civ. și la Legea nr. 212/2018, care prevede competența instanței de drept comun în cauzele care au ca obiect executarea unui contract administrativ.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să avanseze pârâtei Direcția Județeană Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău suma de 35.000 RON, reprezentând indemnizația care i se cuvine reclamantei potrivit art. IV din Legea nr. 263/2019, pentru perioada 16.03.2020 - 30.06.2020, în executarea contractului de concesionare încheiat cu pârâta Direcția Județeană Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, cu dobânda legală aferentă, precum și obligarea pârâtei DSVSA Bacău la plata sumei indicate în beneficiul reclamantei.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Contractului de concesionare nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/12.12.2017.
Fundamentul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit cărora:
"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență, din punct de vedere material procesual, privește calificarea sumelor solicitate în temeiul acestui text de lege ca reprezentând o obligație ce decurge din contractul administrativ de concesionare sau o obligație stabilită prin lege în sarcina autorității publice, care, deși presupune condiția încheierii unui contract de concesionare cu reclamanta, nu decurge în mod direct din prevederile acestei convenții.
Înalta Curte constată că, în speță, nu ne aflăm in ipoteza unui litigiu privind achizițiile publice, respectiv a unui litigiu vizând executarea unui contract administrativ, existența unui contract de achiziție publică (de concesionare) reprezentând doar o premisă a acordării acestei subvenții. Astfel, din expunerea de motive a Legii nr. 236/2019, rezultă că suma de bani reprezintă o compensare a cheltuielilor suportate de medicii veterinari cu activități impuse de ANSVSA și DSVSA (ex. transportul probelor, consilierea crescătorilor de animale etc.), care nu sunt însă remunerate. Ca atare, deși existența unui contract de concesionare este necesară pentru încasarea subvenției, aceasta reprezintă o condiție de accedere la suma de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligației de plată a autorității publice, obligație care este stabilită prin lege, iar nu prin dispozițiile contractuale.
Prin urmare, în speță este relevat un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părți este o autoritate publică locală. Întrucât art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative și refuzul nejustificat al autorității, Înalta Curte reține că nu prezintă relevanță, sub aspectul competenței material procesuale, împrejurarea că reclamanta nu face vreo referire la anularea unui act administrativ sau la refuzul autorității de rezolvare a unei cereri. Pe cale de consecință, competența instanței de judecată, din punct de vedere material și teritorial, va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu în raport de dispozițiile art. 53 alin. (1)
1
din Legea nr. 101/2016 și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din Legea nr. 212/2018).
În acest sens, Înalta Curte reține că, relevante sunt dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 2
1
la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, potrivit cărora verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia, sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.
În cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamantă sunt atributul pârâtei DSVSA Bacău, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competența teritorială aparține Tribunalului Bacău, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.
Se mai impune a menționa că, deși alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, această împrejurare nu are relevanță sub aspectul competenței materiale a instanței de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Bacău la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența se stabilește strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.
Înalta Curte mai constată că, în speță, conflictul negativ de competență a survenit între Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secția I civilă și Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău (în favoarea căreia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu este, așadar, implicată în conflictul de competență sesizat (niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acestei secții specializate competența de soluționare a cauzei).
Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.
Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict.
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. B. și pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.
Cu opinia separată a domnului judecător C. în sensul că: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.