ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2021, la data de 5.02.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții DSVSA Bacău și ANSVSA solicitând instanței obligarea ANSVSA să aloce DSVSA Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, conform petitului 2, obligarea DSVSA Bacău la plata sumei de 55.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 31.08.2020 și în continuare, până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019 (împreună cu dobânda legală calculată de la data de 15.03.2020 până la data plății efective), sume actualizate cu rata inflației de la data de 15.03.2020 până la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3555/2021, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Bacău, secția a I-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1011/2021, Tribunalul Bacău admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ.

La termenul din 14 ianuarie 2022, Curtea de apel a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale privind soluționarea cauzei,

Prin sentința nr. 1 din 14 ianuarie 2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, a fost declinată competența soluționării cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant legal Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău - DSVSA și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, a fost constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Înalta Curte observă că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea ANSVSA să aloce DSVSA Bacău, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 263/2019, conform petitului 2; obligarea DSVSA Bacău la plata sumei de 55.000 RON aferentă perioadei 16.03.2020 - 31.08.2020 și în continuare până la abrogarea art. IV din Legea nr. 263/2019

În virtutea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența care s-a consolidat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a acesteia, constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligații de plată, care formează obiectul contractelor și actelor adiționale încheiate între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea, în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit față de cele civile, au întotdeauna o parte reglementară, stabilită prin dispoziții legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari. În raport de astfel de aspecte, competența în soluționarea cauzei pendinte aparține instanțelor civile.

În ceea ce privește instanța civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competența, Înalta Curte reține ca fiind incidente dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluționare intră în competența ce aparține material judecătoriei.

Cât privește determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ., calitatea pârâtei de instituție publică, precum și un drept de opțiune al reclamantului exercitat de acesta în favoarea instanțelor de la sediul său (ce rezultă din maniera de formulare a cererii de chemare în judecată), toate coroborate cu faptul că reclamantul își are sediul în Județul Bacău sau în localități aflate în circumscripția Judecătoriei Bacău, va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea unei astfel de judecătorii.

Deși Judecătoria Bacău nu este implicată în conflictul de competență sesizat (întrucât niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acesteia competența de soluționare a cauzei), Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenței în favoarea unei instanțe neprevăzute de lege, soluția astfel pronunțată relevând un caracter formal al regulatorului de competență, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanțelor aflate în conflict, deși, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susținută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competență.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. prin reprezentant legal Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău - DSVSA și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2022.