Decizia nr. 624/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva încheierii nr. 117/2020 a Tribunalului Bacău

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la 11 septembrie 2020, sub nr. de dosar x/2020 s-a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. Bacău la plata sumei de 4.034.690 RON, reprezentând sume accesorii aferente obligației bugetare de 4.336.744,98 RON, reprezentând finanțare nerambursabilă acordată prin contractul nr. x/2011 de la 21 aprilie 2011 și până la data restituirii efective, respectiv 8 noiembrie 2019. În drept, au fost indicate prevederile art. 1.349 alin. (1) și (2), art. 1.357-art. 1.359, art. 1.373 și art. 1.381 din C. civ. Conflictul negativ de competență Prin încheierea nr. 117 din 3 decembrie 2020, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Bacău. Prin sentința civilă nr. 1017 din 2 decembrie 2021, Tribunalul Bacău, secția I civilă a constatat necompetența materială a Tribunalului Bacău, secția I civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 60 din 10 iunie 2022 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I-a civilă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, prin decizia nr. 4791 din 19 octombrie 2022, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 513 din 21 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, și în consecință a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în contradictoriu pârâta A. S.R.L., dată fiind autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 70/D din 4 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2019.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității apelului incident și a respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 513 din 21 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2020. A admis apelul principal, formulat de apelantul-reclamant Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva aceleiași sentinței civile, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins excepția autorității de lucru judecat. În rejudecare, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu opinia parțial separată a doamnei judecător B. în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței civile apelate, respingerii excepției autorității de lucru judecat și a excepției inadmisibilității acțiunii, admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 21 aprilie 2011-11 septembrie 2015, admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata accesoriilor aferente debitului principal în cuantum de 4.336.744,98 RON, pentru perioada 11 septembrie 2015 - 8 noiembrie 2019. A obligat-o pe apelantă la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, către intimată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2024 a declarat recurs reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, formulând următoarele critici: Indicând motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 22 și art. 27 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare. Motivarea instanței cu referire la faptul că ministerul nu putea cere pe cale separată, la instanța civilă, decât prejudiciul ivit ulterior ori accesoriile calculate după data pronunțării hotărârii penale nu este corectă, motivat de faptul că nu se poate pune în discuție raționamentul că acesta s-a născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă, ci acesta este un prejudiciu cauzat de faptul că beneficiarul nu a aplicat dispozițiile contractuale, respectiv art. 19 din contractul de finanțare, la momentul restituirii sumei pentru care a fost cercetat. În mod eronat instanța de apel și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art. 22 din C. proc. pen., întrucât prin sentința penală nr. 70/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a reținut cu putere de lucru judecat că MADR a renunțat la constituirea de parte civilă, nu a renunțat la pretențiile civile. Instanța a reținut în mod greșit că partea civilă era obligată să arate întreg prejudiciul încercat, atât cel principal, cât și accesoriile, deoarece în calitate de instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, MADR a constatat și înregistrat în contabilitate prejudiciul suferit la data când acesta a devenit cert, respectiv la data restituirii sumelor acordate în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 21 aprilie 2011, acesta fiind momentul când MADR se putea înscrie ca parte civilă cu debitul principal. Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (6) din C. proc. pen.. Or, prejudiciul reprezentat de aceste sume, cu titlul de accesorii, a fost generat de constatarea debitului principat prin sentința penală nr. 70D din 4 martie 2020 și prin restituirea de către intimata-pârâtă a finanțării nerambursabile primite, recunoașterea vinovăției conducând implicit la constatarea nerespectării clauzelor și obligațiilor stabilite în sarcina pârâtei prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/2011, document ce atestă raportul juridic dintre cele două părți și care poate fi analizat numai de instanța civilă. MADR nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele cu titlu de accesorii la debitul principal, întrucât, la momentul recunoașterii vinovăției și ca urmare a consemnării sumei pe seama și la dispoziția instituției noastre, inculpatul nu a achitat și accesoriile cuvenite debitului principal, calculate conform contractului de finanțare. Mai mult, MADR nici nu a renunțat expres la înscrierea ca parte civilă în privința acestor sume. Dreptul de opțiune cu privire la aceste accesorii s-a exercitat doar în momentul formulării acțiunii înregistrate pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2020, iar nu anterior acestui moment, neexistând o constituire de parte civilă cu privire la acestea, cum în mod corect a reținut judecătorul care a pronunțat opinia separată. Faptul că debitul principat a fost recuperat, nu poate avea semnificația renunțării la accesoriile aferente acestuia. Acțiunea civilă a fost inițiată pentru recuperarea accesoriilor datorate de A. S.R.L. bugetului de stat ca urmare a utilizării timp de 8 ani a unor sume din fonduri europene nerambursabile pe care intimata le-a restituit și pentru care au fost invocate prevederile contractului de finanțare nerambursabilă. MADR, ca reprezentant al Statului Român, administrator de venituri publice, în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, are obligația să dispună toate măsurile legale pentru protejarea intereselor financiare ale statului, inclusiv prin inițierea unor măsuri de recuperare a prejudiciului adus de către inculpată bugetului general al Uniunii Europene și bugetului de stat Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârșirea faptei, indiferent de caracterul lor, în speță fiind vorba de un prejudiciu la bugetul de stat, cu atât mai mult se impune reparația lui de către cel care l-a creat. Având în vedere că vinovăția a fost în mod definitiv dovedită în instanța penală, fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate sunt elemente obiective ale răspunderii civile delictuale, a căror dovedire nu ridică dificultăți. Nu se poate reține că procesul civil inițiat de către instituție reprezintă o revenire asupra renunțării la constituirea ca parte civilă și că acțiunea a fost inițiată pentru aceleași pretenții, întrucât accesoriile au fost calculate după consemnarea debitului principal (fără accesorii, deși la art. 19 din contractul de finanțare este stipulat că beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite în concordanță cu Codul de procedură fiscală, moment la care s-au și calculat). Prin urmare, atât timp cât instituția a renunțat la constituirea ca parte civilă în dosarul penal doar pentru debitul principal, nu și pentru accesoriile aferente debitului principal (accesorii care de altfel s-au născut progresiv), în mod greșit instanța a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă, interpretând eronat prevederile art. 22 din C. proc. pen. Prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă - damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (beneficiul nerealizat - lucrum cessans), ceea ce în speță presupune ca societatea intimată să acopere Statului Român prejudiciul raportat la perioada în care a utilizat fraudulos o sumă de bani acordată ca finanțare nerambursabilă. ~Opinia separată a judecătorului este corectă, acesta pornind de la dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care este consacrat de dreptul procesual român și constatând că pentru suma de 4.034.690 RON, reprezentând accesoriile la debitul principal achitat voluntar, reclamantul nu s-a constituit parte civilă, ci a ales calea formulării acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. Conform art. 27 alin. (6) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanței civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă. În speță, se constată pe de o parte că reclamanta s-a constituit parte civila în dosarul penal pentru debitul principal, nu și pentru accesoriile solicitate în prezenta cauză. Prin urmare, dreptul său la opțiune cu privire la aceste accesorii s-a exercitat doar în momentul formulării prezentei acțiuni. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a aplicat în mod nelegal prevederile art. 451 Din C. proc. civ., acordând intimatei cheltuieli de judecată în cuantum exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei și numărul termenelor de judecată. Cu privire la eventuala obligare a instituției recurente la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, a solicitat respingerea cererii sau cenzurarea cuantumului acestora. În situația în care cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată este apreciată întemeiată, a solicitat verificarea înscrisurilor care dovedesc efectuarea acestora și reducerea cuantumului în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, formulând următoarele apărări: Recurentul-reclamant s-a constituit parte civilă în dosarul nr. x/2019 pentru recuperarea sumei de 4.336.744,98 RON, reprezentând debit principal, prin adresa din 19 august 2019. În considerarea faptului că intimata-pârâtă a achitat integral pretențiile civile în cursul procesului penal, reclamantul MADR a renunțat la constituirea ca parte civilă, aspect consfințit prin sentința penală nr. 70D din 4 martie 2020. Prin urmare, așa cum corect a reținut instanța de apel, sunt incidente prevederile art. 22 și art. 27 alin. (6) din C. proc. pen., astfel că, în virtutea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram, recurentul-reclamant nu mai poate porni un proces civil pentru același fapt provocator de daune, în măsura în care s-a constituit parte civilă în procesul penal, recuperându-și prejudiciul reclamat. Revenirea asupra acestei opțiuni este inadmisibilă în raport cu dispozițiile legale menționate, motiv pentru care instanța de apel a respins, în mod legal, acțiunea ca inadmisibilă. Accesoriile pretinse sunt prevăzute în art. 19 din contractul de finanțare, ceea ce înseamnă că îi erau cunoscute recurentului-reclamant de la data semnării contractului, acesta fiind obligat să arate întreg prejudiciul suferit și să se constituie parte civilă cu întreaga sumă reprezentând prejudiciul încercat, deci atât principal, cât și accesorii. Prin întreaga argumentație din cererea de apel, reclamantul a încercat să se folosească de propria culpă constând în omisiunea constituirii ca parte civilă cu privire la accesorii, ceea ce este interzis potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Cu titlu prelabil, observă că, desi și-a întemeiat recursul pe motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile formulate de reclamant, prin care a invocat nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor art. 22 și art. 27 C. proc. pen., sunt critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Prin criticile formulate, reclamantul a susținut, în esență, că în mod eronat instanța de apel și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art. 22 din C. proc. pen., întrucât prin sentința penală nr. 70/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a reținut cu putere de lucru judecat doar că MADR a renunțat la constituirea de parte civilă, nu la toate pretențiile civile, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (6) din C. proc. pen. pentru prejudiciul constând în acesoriile debitului principal, constatat și înregistrat în contabilitate la data restituirii sumelor acordate în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 21 aprilie 2011. Pornind de la situația de fapt reținută de instanțele de fond, pe baza probatoriului administrat, a cărei reevaluare nu mai este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului dat fiind scopul pentru care un atare demers judiciar a fost reglementat prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. - examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține că potrivit acțiunii introductive se solicită plata sumei de 4.034.690 RON, cu titlul de sume accesorii calculate de la data de 21.04.2011 și până la data restituirii efective în cadrul urmăririi penale, respectiv 08.11.2019, aferente obligației bugetare de 4.336.744,98 RON, reprezentând finanțare nerambursabilă acordată prin contractul nr. x din 21 aprilie 2011. Recurentul reclamant s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 4.336.744,98 RON. Având în vedere Acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 18.11.2019, Tribunalul Bacău a pronunțat sentința penală nr. 70/D/4.03.2020 în dosarul nr. x/2019 prin care a constatat că partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea pentru POPAM a renunțat la constituirea ca parte civilă în cauză ca urmare a recuperării prejudiciului în faza urmăririi penale, valoarea creanței principale de 4.336.744,98 RON fiind acoperită prin virarea sumei către MADR la data de 8.11.2019. Potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, iar, în conformitate cu art. 22 alin. (1) și alin. (3) din același cod, partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel. Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții. De asemenea, dispozițiile art. 27 alin. (6) C. proc. pen. stipulează că persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, însă doar pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Dând eficiență acestor dispoziții, prin raporate la situația de fapt reținută în cauză și la modalitatea în care recurentul reclamant a înțeles să procedeze în cadrul procelului penal, prezenta acțiune nu poate reprezenta o translatare parțială a pretențiilor civile din instanța penală în instanța civilă, fiind în prezența unei singure acțiuni civile, exercitate inițial în cadrul procesului penal. Înalta Curte observă că, în cuprinsul contractului de finanțare nr. x/2011, la art. 19, s-a prevăzut că, beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite în concordanță cu Codul de procedură fiscală" - aspect invocat și de reclamant, în susținerea criticilor formulate prin cererea de recurs. Așadar, în mod judicios instanța de apel a apreciat că dobânzile aferente debitului principal reprezintă un prejudiciu pe care partea reclamantă putea și trebuia să îl cunoască încă de la data formulării plângerii penale. Împrejurarea că prejudiciul afirmat în prezenta cauză este reprezentat de sume accesorii aferente obligației bugetare de 4.336.744,98 RON nu poate conduce la o altă concluzie având în vedere manifestarea procesuală a recurentului reclamant a fost una expresă și neechivocă, prin constituirea de parte civilă în procesul penal. Ulterior, recurentul reclamant a renunțat la constituirea ca parte civilă ca urmare a recuperării prejudiciului în faza urmăririi penale, valoarea creanței principale de 4.336.744,98 RON fiind acoperită prin virarea sumei către MADR la data de 8.11.2019. Câtă vreme sumele accesorii au vizat debitul (constând în finanțare nerambursabilă) a cărui întindere era cunoscută la data constituirii ca parte civilă și au fost calculate potrivit caluzelor contractului nr. x din 21 aprilie 2011, cuantumul acesoriilor fiind, așadar, determinabil, nu se poate considera că prejudicul invocat în speță s-a născut ori a fost descoperit ulterior momentului manifestării dreptului de opțiune în procesul penal. În mod corect instanța de apel a apreciat că starea de fapt, astfel cum a fost expusă în cele ce preced, nu intră sub incidența prevederilor care reglementează exercitarea ulterioară a unei acțiuni civile pentru recuperarea unui prejudiciu născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă, recurentul reclamant nepoziționându-se în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 27 C. proc. pen. Argumentul expus de recurent în sensul că, potrivit art. 27 alin. (6) C. proc. pen., omisiunea includerii unor daune accesorii cunoscute de către parte la momentul valorificării pretențiilor civile în cadrul procesului penal, permite promovarea unei acțiuni civile distincte în fața instanței civile, pentru aceleași pretenții, nu poate fi primit întrucât tinde la eludarea prevederilor art. 22 alin. (3) din același cod, cu atât mai mult cu cât propria conduită în constituirea ca parte civilă doar cu privire la debitul principal a generat o acoperire parțială a prejudiciului produs prin nerespectarea contractului de finanțare. În acord cu instanța de apel, Înalta Curte notează că, în situația în care s-a produs un prejudiciu prin comiterea unei infracțiuni, persoana vătămată are la îndemnă, în temeiul principiului disponibilității, două opțiuni: fie de a solicita repararea prejudiciului pe calea unei acțiuni civile formulate în fața unei instanțe civile, fie de a se constitui parte civilă în procesul penal care s-a pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea acelei infracțiuni. Totodată, în vederea asigurării securității juridice, legiuitorul a instituit caracterul irevocabil al opțiunii, astfel încât, odată ce dreptul de opțiune a fost exercitat de către persoana vătămată, aceasta nu mai poate reveni asupra opțiunii făcute (electa una via no datur recursus ad alteram). Nerespectarea regulii caracterului irevocabil al opțiunii are drept consecință pierderea dreptului persoanei vătămate de a obține repararea prejudiciului produs prin infracțiune prin formularea unei acțiuni în fața unei instanțe de judecată, cum este cea civilă, ipoteză regăsită în speță, în condițiile în care nu este incidentă nici una dintre situațiile de excepție prevăzute de art. 27 C. proc. pen. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prejudiciul reprezentat de sumele accesorii aferente obligației bugetare de 4.336.744,98 RON era cert încă de la momentul constituirii reclamantului ca parte civilă în procesul penal, în sensul că partea putea, în mod neechivoc, să cunoască și să evalueze întinderea acestuia pe baza clauzelor contractului de finanațare nerambursabilă nr. x din 21 aprilie 2011. Pe cale de consecință, acest prejudiciu nu intră sub incidența prevederilor art. 27 alin. (6) C. proc. pen. câtă vreme putea și trebuia să fie identificat încă de la momentul constituirii ca parte civilă, prin prezentul demers reclamantul urmărind, de fapt, remedierea unei conduite procesuale defectuose manifestate în cadrul proceului penal. Astfel, Înalta Curte urmează va valida raționamentul instanței de apel în sensul că omisiunea reținută anterior nu mai poate fi valorificată pe calea unei acțiunii civile separate procesului penal, iar neacordarea pretențiilor (accesorii) reprezintă o consecință a neglijenței procesuale a părții în a indica în mod complet întreg prejudiciul existent (determinabil) la momentul exercitării dreptului de opțiune în sensul constituirii ca parte civilă. În final, în ceea ce privește susținerile privind cuantumul disproporționat al onorariului de avocat acordat de instanța de apel, Înalta Curte reține că acestea nu constituie critici care vizează greșita aplicare a unor dispoziții legale - singurele care pot fi primite, ci constituie alegații care privesc exercitarea dreptului de apreciere de către instanța de apel. Această apreciere suverană a instanței de ultim grad de jurisdicție în fond nu este însă supusă controlului instanței de recurs. În acest sens, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 05 martie 2020, s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." Instanța supremă a reținut că nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia (paragraful 33). Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face (paragraful 34). În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (paragraful 37). Față de soluția ce se va pronunța, Înalta Curte constată că recurentul reclamant este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât intimata pârâtă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care le-a și dovedit cu facturile fiscale și chitanțele aflate la dosar, urmează să admită această cerere, dar nu în cuantumul solicitat (26651,12 RON), ci într-un cuantum redus ca efect al aplicării dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., și anume 10.000 RON. Aceasta întrucât cuantumul onorariului avocațial astfel cum a fost solicitat de către reprezentanta intimatei pârâte este unul excesiv, disproporționat în raport de circumstanțele cauzei, care se află la primul termen de judecată, complexitatea apărărilor formulate de parte fiind una medie. Prin urmare, instanța apreciază că suma de 10.000 RON este corespunzătoare contextului în care s-au desfășurat serviciilor avocațiale prestate, respectiv prezența reprezentantului convențional al intimatei pârâte la un singur termen de judecată și formularea unei întâmpinări. Pentru considerentele expuse, reținând că, în cauză, nu se verifică incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva deciziei civile nr. 428 din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și va obliga pe recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 10.000 RON către intimata-pârâtă A. S.R.L., reprezentând onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.