ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5062/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 10.07.2018 sub numărul x/2018, reclamanta S.M.C. Prefabricate pentru Construcții S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei - Direcția Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privata, în baza H.G. nr. 834/1991, asupra următoarelor imobile, existente în patrimoniul societății A. S.A. Constanța, actuala S.M.C. Prefabricate pentru Construcții S.A. Constanța, la data înființării sale: teren în suprafața de 5939,93 m.p. situat în Constanța, Aleea x aferent obiectivului Baza Nautică A. S.A. Constanța și teren în suprafața de 15.310,28 m.p. situat în str. x (actual B.), înscris în CF a Mun. Constanța cu adresa Bdul. x, aferent obiectivului Baza sportivă A.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2510 din 8 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.M.C. Prefabricate pentru Construcții S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei - Direcția Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2510 din 8 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.M.C. Prefabricate pentru Construcții S.A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că în raport de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și prevederile H.G. nr. 834/1991 și Legii nr. 137/2002, este îndreptățită la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aferent activului societății. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 și art. 22 din C. proc. civ. când a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie și proba cu expertiză contabilă. În opinia recurentei-reclamante proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie era esențială pentru stabilirea corectă a situației de fapt, la fel ca și proba cu expertiză contabilă, întrucât se putea confirma de către expert dacă cele două suprafețe de teren sunt înregistrate în patrimoniul său, dacă sunt evidențiate în contabilitate sa și începând cu ce dată. Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992, privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în proprietatea societăților comerciale cu capital de stat. Astfel, a susținut că pârâtul era obligat să nu se limiteze doar la o verificare formală a existenței sau nu a unor semnături pe documentația cadastrală, întrucât, verificarea îndeplinirii condițiilor legale de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este obligația și atributul exclusiv al pârâtului, în calitate de autoritate învestită prin lege să desfășoare această activitate și nu al Primăriei Constanța. A apreciat recurenta-reclamantă că lipsa semnăturilor Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și a Departamentului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului - Primăria Municipiului Constanța nu echivalează cu faptul că respectiva documentație topografică nu este întocmită în conformitate cu dispozițiile H.G nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale de stat. Documentația nu a fost avizată de primărie nu din motivul că aceasta nu ar fi fost întocmită corect ci pentru că terenurile ar fi devenit proprietate de stat și că la data înaintării documentației reclamanta nu avea în obiectul de activitate și activități de sport și recreative, lucru ce denotă reaua credință a Primăriei Constanța. A mai susținut recurenta-reclamantă, în ceea ce privește refuzul pârâtului de eliberare a documentației pe motiv că procesul-verbal de vecinătăți nu este semnat de Primăria Constanța că și acest motiv este neîntemeiat întrucât în mod evident refuzul primăriei s-a bazat pe aceeași argumentație, respectiv că terenul a devenit proprietate de stat. Prin precizarea din data de 14 aprilie 2020, recurenta-reclamantă a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța care a pronunțat sentința, susținând că primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 privește încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și art. 175 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul Ministerul Economiei - Direcția Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 27 octombrie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta S.M.C. Prefabricate pentru Construcții S.A. a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal refuzul pârâtului Ministerul Economiei - Direcția Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne, de eliberare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, în baza H.G. nr. 834/1991, asupra imobilelor existente în patrimoniul societății S.M.C. Prefabricate pentru Construcții S.A. Constanța (fostă A. S.A. Constanța), respectiv: teren în suprafața de 5939,93 mp situat în Constanța, Aleea x aferent obiectivului Baza Nautică A. S.A. Constanța și teren în suprafața de 15.310,28 mp situat în str. x (actual B.), înscris în CF a Mun. Constanța cu adresa Bdul. x, aferent obiectivului Baza sportiva A. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Instanța de control judiciar reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Amintește instanța de control judiciar că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (...) (7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință". Din considerentele sentinței atacate, rezultă că instanța de fond a constatat că refuzul pârâtului de a elibera Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată este unul justificat întrucât în raport de art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, avizarea documentației topografice de către compartimentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului și de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară este obligatorie. Judecătorul fondului nu a examinat în nici un fel, susținerile reclamantei referitoare la refuzul Primăriei Municipiului Constanța de avizare a documentației topografice, cu precădere refuzul de semnare a procesului-verbal de vecinătăți, limitându-se la a constata neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat. Or, pentru verificarea temeiniciei tuturor acestor susțineri și implicit a îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor corelative pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, era necesară efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie, pentru a putea fi identificate și lămurite problemele care au determinat refuzul avizării documentației. Deși prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat instanței să încuviințeze această probă, judecătorul fondului a respins cererea, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a nesocotit prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. Proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie era necesară în raport cu circumstanțele cauzei. Prin intermediul acestei probe se puteau identifica vecinătățile celor două terenuri, se putea stabili dacă cele două terenuri pentru care s-a solicitat certificatului de atestare a dreptului de proprietate sunt cele identificate în documentația cadastrală întocmită și depusă la pârât, această probă prezenta instanței opinia unui specialist asupra documentației existente la dosar în vederea stabilirii corecte a situației de fapt cu privire la care instanța urma a aplica normele de drept material. Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, urmând ca instanța să se pronunțe după lămurirea deplină a situației de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare, inclusiv a probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografie. Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.