ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1135/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, petenta A. a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 1026/C1/1061/26.06.2019, prin care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a CNSC și a admis excepția tardivității invocată de autoritatea contractantă și, pe cale de consecință, a respins ca tardiv formulată contestația depusă de S.C. B. SPA, solicitând desființarea în tot a acestei decizii, cu consecința respingerii excepției tardivități și, pe fond, admiterea contestației formulate de către C. SPA.

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 2296 din 2 decembrie 2020, a admis excepția inadmisibilității plângerii și, în consecință, a respins plângerea împotriva Deciziei nr. 1026/C1/1061/26.06.2019 formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale - U.M. prin C.N. Romtehnica S.A., Asocierea D. - S.C. Șantierul Naval Constanța și S.C. B. SPA.

Totodată, a respins excepția de nelegalitate și cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale a României ca inadmisibile.

Împotriva acestei decizii, în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, a apreciat că textul legal criticat pentru neconstituționalitate - art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 - constituia obiectul prezentei cauze, reprezentând temeiul legal în baza căruia a fost admisă excepția tardivității în acest dosar, prin Decizia CNSC nr. 1026/C1/1061/26.06.2019 ce formează obiectul prezentului dosar.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă față de respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de A., considerând că nu mai era necesară analizarea în fond a cauzei, apreciind astfel că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând legătura excepției cu cauza, or, împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului nu împiedică sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, această conexiune fiind interpretată într-o manieră restrictivă.

Așadar, a precizat că legiuitorul nu condiționează admisibilitatea excepției de neconstituționalitate de existența sau nu a unei soluții pronunțate asupra fondului cauzei, întrucât în formularea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se prevede "legătura cu cauza" și nu "legătura cu fondul cauzei", făcând trimitere, totodată, la jurisprudența Curții Constituționale, care stabilește, în interpretarea sintagmei "legătura cu soluționarea cauzei" criterii având ca repere aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusa judecații și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Potrivit recurentei, în cauză ambele criterii sunt îndeplinite, în considerarea că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 constituie temeiul în baza căruia s-a admis excepția tardivității contestației Societății B., iar în ce privește momentul de la care termenul prevăzut de acest articol în care contestația trebuie formulată a evidențiat practica divergentă, pe de o parte a CNSC și, pe de altă parte, a Curții de Apel București, așa încât este necesară invocarea excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege în scopul restabilirii stării de legalitate.

Altfel spus, a arătat că se observă că legătura cu soluționarea cauzei rezidă, în esență, în aplicabilitatea textului criticat în soluționarea excepției tardivității plângerii

Societății B., iar necesitatea invocării s-a impus in vederea restabilii stării de legalitate, fiind nerelevant faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii.

În continuare, recurenta a făcut referire la temeinicia excepției invocate, sens în care a făcut trimitere la incidența directă a modalității corecte în care art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 trebuie interpretat din perspectiva determinării intervalului legal în care contestația trebuia formulată, raportat la practica divergentă a autorităților învestite cu gestionarea procedurilor de soluționare a litigiilor izvorâte din procedurile licitației și atribuire publică a contractelor de achiziție, situație în care a apreciat că se impune clarificarea sensului constituțional al interpretării acestei prevederi și a lămuririi aspectelor de neconstituționalitate sesizate cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție privind principiul legalității, art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, a art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare și a art. 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un remediu efectiv

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin întâmpinări, intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale - U.M. București prin C.N. Romtehnica S.A. și Asocierea D. - S.C. Șantierul Naval Constanța au solicitat respingerea recursului, intimata-pârâtă din urmă invocând și excepția nulității căii de atac, întrucât norma cuprinsă în art. 29 din Legea nr. 47/1992 este o normă de drept procesual și nu una de drept material, astfel încât criticile formulate nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Astfel, se reține că, într-adevăr, art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprinde norme de drept procesual și nu de drept material, iar la alin. (5) al acestui text de lege se prevede că "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin urmare, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din lege.

C. proc. civ., așa cum se prevede la art. 2 din acest act normativ, constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile acestui act aplicându-se și în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții contrare, în materia contenciosului administrativ singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă cu recurs trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în caz contrar recursul este nul.

În cauză, excepția nulității recursului este invocată în considerarea faptului că susținerile recurentei nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat, care vizează doar încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în timp ce norma cuprinsă în art. 29 din Legea nr. 47/1992, a cărei interpretare/aplicare greșită s-a susținut, conține exclusiv norme de procedură (și, mai particular, norme de procedură stricto sensu), întrucât prevederile acestui articol reglementează condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Este de subliniat că încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept procedural este menționată în mod distinct, ca motiv de recurs de sine stătător, în pct. 5 al aceluiași articol (488) din C. proc. civ.

Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 197/2020, că în urma judecății recursului întemeiat pe acest motiv, se poate dispune casarea hotărârii pronunțate cu încălcarea sau aplicarea greșită a oricăror norme de procedură, indiferent dacă nerespectarea acestora este sancționată cu nulitatea absolută sau cu cea relativă și indiferent dacă nulitatea este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Așadar, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. conține enumerarea limitativă a situațiilor în care poate fi atacată cu recurs o hotărâre judecătorească, printre care se regăsesc și motivele de casare care pot fi invocate pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cât și pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură.

Prin urmare, nulitatea căii de atac intervine în situația în care criticile nu se pot încadra într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce nu se poate reține în cauză.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu plângerea formulată împotriva Deciziei CNSC nr. 1026/C1/1061/26.06.2019, prin care a solicitat solicitând desființarea în tot a acestei decizii, cu consecința respingerii excepției tardivități și, pe fond, admiterea contestației formulate de către C. SPA.

În cadrul acestui proces, reclamanta a depus la dosar, printre altele, cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 126, art. 21 și art. 24 din Constituția României.

Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor sus-menționate, ca inadmisibilă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

În temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, atacate în cauză,

"(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de:

a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii".

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Obiectul cauzei deduse judecății privește anularea Deciziei CNSC nr. 1026/C1/1061/26.06.2019, prin care Consiliul a dispus respingerea ca tardivă a contestației formulate de ofertantul B. SPA, prima instanță reținând că plângerea astfel formulată de către petenta A. este inadmisibilă, întrucât are caracterul unei cereri de intervenție accesorie în interesul ofertantului B. SPA, titular al contestației introduse la CNSC, care nu a formulat cale de atac împotriva deciziei Consiliului.

Se constată astfel că petenta din prezenta cauză, care a solicitat anularea deciziei mențioante, nu a figurat ca parte în procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, așa încât nu se poate susține aplicabilitatea textului de lege atacat pe calea excepției de neconstituționalitate (art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016).

Prin urmare, nu există o legătură între normele criticate și modalitatea în care este soluționată cauza.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Așadar, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În cauză, recurenta nu a identificat niciun argument valid care să contureze cel puțin ipoteza că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existența unei posibilități directe de a influența soluția ce se va pronunța în cauză, respectiv să influențeze soluția pronunțată de către Curtea de Apel București, de respingere ca inadmisibilă a plângerii formulate de petentă.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu este îndeplinită cerința privind legătura cu soluționarea cauzei impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Totodată, se reține că alegațiile recurentei, în sensul că prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă față de respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petentă considerând că nu mai era necesară analizarea în fond a cauzei, sunt lipsite de suport.

În acest context se remarcă, pe de o parte, confuzia creată de parte între soluția pronunțată de Curtea de Apel București (respingerea ca inadmisibilă a plângerii) și consecința care decurge firesc din această soluție (respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare), iar pe de altă parte recurenta încearcă să acrediteze ideea că se impunea sesizarea instanței constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 sub pretextul clarificării acestuia (text de lege care a constituit temeiul respingerii contestației societății B. ca tardive) deși plângerea în legătură cu care a fost formulată cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă exclusiv pe considerente de ordin procedural.

Or, rezultă în mod implicit că ceea ce a reținut instanța a fost faptul că excepția invocată nu mai poate prezenta vreo legătură cu granițele înăuntrul cărora cauza a fost soluționată, de vreme ce plângerea petentei a fost respinsă din rațiuni exclusiv procedurale.

Referitor la jurisprudența Curții Constituționale invocată de recurentă, în ceea ce privește verificarea admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate prin raportare la interesul procesual al părților care le invocă și la faza procesuală în care sunt formulate, se constată că nu este pertinentă și ca atare nu poate conduce la o altă soluție.

În fine, în ceea ce privește susținerile recurentei legate de temeinicia excepției de neconstituționalitate invocate se constată că acestea vizează fondul respectivei excepții astfel că excedează analizei instanței de control judiciar, soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, în speță nefiind îndeplinite cumulativ condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2296 din 2 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.