ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat să se constate încetarea dreptului de proprietate al pârâtului asupra construcției situate în Municipiul Constanta, Stațiunea Mamaia, zona C., înscris în cartea funciară nr. x-C1, ca urmare a încetării, prin expirarea termenului, a contractului de asociere nr. x/02.03.2001.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la predarea spațiului comercial sus-arătat și rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări și excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatarea inexistenței dreptului de proprietatea asupra construcției.

Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1423/13.12.2022, a admis excepția invocată de pârâtă și, în consecință, a respins capătul de cerere în constatare încetare drept de proprietate asupra construcției, ca inadmisibilă. A respins celelalte capete de cerere, în obligație de a face și rectificare carte funciară, ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel principal reclamanta, iar pârâta a formulat apel incident contra încheierii din 27.10.2022, față de soluția de respingere a excepției de netimbrare și împotriva considerentelor sentinței nr. 1423/13.12.2022.

Prin decizia nr. 69/08.03.2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, a admis apelul principal declarat de reclamantă.

A respins excepția de nelegalitate a certificatului de edificare a construcției nr. x/23.08.2018 emis de Primăria Municipiului Constanța, ca nefondată.

A respins excepția nulității prevederilor art. 2 lit. c) din actul adițional nr. x/26.02.2016 la contractul de asociere în participațiune.

A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că:

A respins excepția inadmisibilității capătului nr. 1 al cererii de chemare în judecată.

A admis acțiunea și a constatat încetarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcției situate în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, zona C., astfel cum a fost identificat prin contractul de asociere nr. x/02.03.2001, modificat prin actele adiționale ulterioare.

A dispus rectificarea înscrierilor în cartea funciară nr. x-C1 în sensul radierii întabulării dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea reclamantei.

A respins apelul incident declarat de pârâtă ca nefondat.

A respins cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în etapa fondului, ca neîntemeiată.

A obligat intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă, după cum urmează: 4960 RON, onorariu avocat în apel, 1277,75 taxă judiciară de timbru aferentă apelului și 60 de RON, taxă achitată în etapa fondului.

Împotriva acestei decizii, precum și împotriva încheierii din 06.10.2023, în termen legal, a declarat recurs pârâta B. S.R.L., înregistrat la data de 05.07.2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia și încheierea recurate au fost criticate sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a pronunțat hotărârile atacate cu încălcarea normelor de drept procesual, a căror încălcare atrage sancțiunea nulității [ art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..]

În dezvoltarea acestui motiv de casare, a arătat că au fost încălcate regulile de procedură privind plata taxelor judiciare de timbru și regularizarea cererii de apel.

Astfel, prin întâmpinarea formulată în etapa fondului, a invocat excepția insuficientei timbrări a capătului de cerere în constatare, excepție respinsă de judecătorul fondului. Prin apelul incident, a criticat această soluție solicitând instanței de control judiciar să facă aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013. La primirea cererii de apel, Curtea de Apel a pus în vedere reclamantei să indice valoarea imobilului și să timbreze la această valoare, sub sancțiunea anulării căii de atac.

Deși reclamanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, instanța de apel însăși a făcut demersuri pentru a identifica valoarea impozabilă a construcției, informație ce a fost furnizată la data de 05.10.2023.

La termenul de judecată din 6 octombrie 2023, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări a apelului, însă instanța de apel, cu încălcarea art. 470 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen la care partea a fost legal citată, a acordat încă un termen apelantei pentru a acoperi această lipsă.

Procedând astfel, instanța de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 470 alin. (3) C. proc. civ., întrucât excepția insuficientei timbrări este o excepție de procedură absolută, peremptorie. Astfel, a permis reclamantei să complinească lipsa plății taxei judiciare de timbru la mai mult de 3 luni de la primul termen de judecată.

De asemenea, cu încălcarea prevederilor art. 38 din O.U.G nr. 80/2013, instanța de apel a înlăturat critica relativă la insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, reținând lipsa de interes a pârâtei în formularea unei atare critici. Procedând astfel, instanța de prim control control judiciar s-a pronunțat pe o excepție a lipsei de interes, ce nu a fost invocată de vreuna dintre părți sau pusă de instanță în discuția contradictorie a părților.

Totodată, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., privind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare.

Contrar celor reținute instanța de apel acest capăt de cerere nu reprezintă o acțiune în realizare, întemeiată pe răspunderea contractuală. Chiar dacă reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe contractul de asociere încheiat de părți, recurenta apreciază că doar pe calea unei acțiuni în revendicare imobiliară puteau a fi comparate titlurile de proprietate exhibate de părți.

O altă critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. constă în încălcarea caracterului devolutiv al apelului. Astfel, a susținut că, în combaterea acțiunii a invocat, în etapa fondului, nulitatea acelor clauze din contractul de asociere care fundamentează cererea reclamantei de constatare a dreptului de proprietate asupra construcției în litigiu.

În condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității capătului de cerere principal, aceasta nu a mai luat în analiză apărările de fond formulate de pârâtă (relative la nulitatea unor clauze contractuale). Ca atare, instanța de apel, constatând că excepția a fost în mod greșit admisă de judecătorul fondului, era obligată să analizeze toate apărările pe care pârâta le-a formulat. Neprocedând astfel, a încălcat principiul caracterului devolutiv al apelului.

În sfârșit, recurenta a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Astfel, instanța de apel a reținut, drept temei contractual pentru transferul dreptului de proprietate asupra construcției, de la pârâtă la reclamantă, prevederile art. 2 lit. c), art. 3 alin. (3) și art. 5 lit. k) din contractul de asociere în participațiune, astfel cum a fost modificat prin act adițional, în anul 2016.

Procedând într-o asemenea manieră, instanța de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 1244 și art. 1242 C. civ., potrivit cărora convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate, sub sancțiunea nulității absolute, în formă autentică. Or, convenția încheiată de părți este un înscris sub semnătură privată.

A mai relevat recurenta că sunt nule clauzele contractuale care instituie transferul dreptului de proprietate asupra construcției pentru lipsa obiectului și lipsa cauzei.

Consideră că au fost încălcate prevederile art. 1226, art. 1236 alin. (1) și art. 1238 C. civ.

Transferul dreptului de proprietate către reclamantă nu nu se putea realiza în lipsa unei contraprestații (a unui preț determinat). Contrar celor reținute de instanța de apel, sumele încasate de asociatul activ, anume de pârâta-recurentă, pe durata derulării contractului de asociere, nu pot reprezenta o astfel de contraprestație.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 555 alin. (1) C. civ., care instituie caracterul perpetuu al dreptului real de proprietate, constatând că prin convenție se poate institui un drept de proprietate temporar.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât decizia atacată este legală. A susținut, în esență, că nu au fost încălcate normele de procedură civilă, prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât nu se poate admite excepția insuficientei timbrări câtă vreme cuantumul taxei judiciare de timbru nu a fost comunicat debitorului acestei obligații. De asemenea, nu au încălcate nici normele de drept material.

Recursul de față este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Este adevărat că, potrivit art. 470 alin. (3) C. proc. civ., lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Însă, contrar susținerilor formulate prin cererea de recurs, anularea nu intervine automat, ci, anterior, instanța de judecată trebuie să fie în măsură să determine cuantumul taxei judiciare de timbru și să îl comunice părții, în condițiile art. 31 alin. (1) și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin urmare, cu deplina respectare a prevederilor legale suscitate și în acord cu dispozițiile art. 31 alin. (3) din actul normativ susarătat, înainte de a aplica sancțiunea nulității cererii de apel, instanța a verificat valoarea impozabilă a imobilului în litigiu și a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru datorate.

Așa fiind, încheierea atacată prin care s-a dispus amânarea judecării cauzei, instanța de apel aplicând, prin analogie, dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013 și dispunând ca apelanta să achite suma datorată în termenul stabilit în acest scop, este legală. Contrar susținerilor recurentei, excepția de netimbrare poate avea doar un efect dilatoriu (amânarea judecății), dacă în termenul acordat de instanță lipsa se acoperă. Doar în situația în care lipsa nu s-ar fi împlinit în termenul acordat, instanța de apel putea anula cererea. Altfel spus, suntem în prezența unei excepții care tinde spre efect peremptoriu dar care începe cu un efect dilatoriu.

Cât privește criticile împotriva deciziei pronunțate în apel, prin care s-au înlăturat susținerile relative la incorecta timbrare a cererii de chemare în judecată, constată că sunt vădit nefondate. În mod corect s-a reținut că judecarea unei cereri netimbrate conform legii nu constituie motiv de nulitate a hotărârii judecătorești. În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac constată că, în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu (art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013). Ca atare, o parte nu justifică interesul de a critica o soluție sub aspectul corectei aplicări a prevederii legale suscitate, de vreme ce este străină de raportul de drept material fiscal stabilit între debitorul obligației neexcutate și creditorul fiscal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu justifică folosul practic pe care l-ar obține, dacă critica sa ar fi primită.

Nici criticile privind greșita aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Este adevărat că cererea în constatare are un caracter subsidiar față de cererea în realizare, însă, așa cum corect a reținut instanța de apel, acțiunea de față este una în realizarea dreptului. Astfel, în condițiile art. 30 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta solicită obligarea pârâtei la executarea unei obligații contractuale asumate de pârâtă printr-o convenție (contractul de asociere în participațiune). Practic, reclamanta a promovat o cerere mixtă, prin care se urmărește valorificarea, în același timp, a unui drept real și a unui drept de creanță, aceste drepturi fiind efectul aceleiași cauze (izvorăsc din același act juridic - contractul de asociere în participațiune).

Nefondate sunt și criticile privind încălcarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., privind efectul devolutiv al apelului.

Efectul devolutiv nu vizează, cu necesitate, toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei instanțe, ci numai acelea care sunt criticate expres sau implicit de către apelant. Așadar, și în cazul apelului funcționează principiul disponibilității, astfel încât efectul devolutiv al apelului poate fi limitat prin voința apelantului, care poate relua în fața instanței de control judiciar pretențiile sale din prima instanță în totalitate sau numai parțial. În acest sens, art. 477 alin. (2) C. proc. civ. prevede că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Din această perspectivă, reținerile instanței de apel, potrivit cărora pârâta a declarat apel incident, prin care a limitat criticile doar la o încheiere premergătoare și la anumite considerente ale sentinței apelate, astfel că efectul devolutiv se va întinde asupra aspectelor criticate expres sau implicit, sunt corecte.

În schimb, partea adversă a declarat apel principal împotriva hotărârii în întregul său, inclusiv împotriva soluției de respingere a unui capăt de cerere, ca inadmisibil, deci în temeiul admiterii unei excepții procesuale peremptorii. Constatând că, în mod nelegal, instanța de fond nu a cercetat fondul, curtea de apel a judecat procesul și a evocat fondul. În acest context, în stabilirea întinderii devoluțiunii, instanța de prim control judiciar a avut în vedere nu numai cererea de apel formulată de reclamantă, ci și întâmpinarea intimatului (recurent în actuala etapă procesuală), potrivit prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurenta nu poate susține că nu i-au fost analizate apărările formulate pe fond, întrucât, din conținutul deciziei recurate rezultă că i-au fost cercetate motivele de nulitate ale contractului de asociere în participațiune, decurgând din lipsa formei autentice, lipsa obiectului sau lipsa cauzei.

În fine, instanța constată că sunt nefondate și criticile privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, părțile au perfectat un contract de asociere în participațiune în anul 2001, inițial pentru o durată de 15 ani, ulterior prelungită prin acte adiționale succesive, aportul reclamantei constând în punerea la dispoziție a dreptului de folosință a unei suprafețe de teren pe care pârâta urma să construiască, să întrețină și să exploateze un spațiu comercial, acordând reclamantei o participație la beneficiile și pierderile rezultate din aceste operațiuni. Printr-un act adițional perfectat în anul 2016, deci după intrarea în vigoare a noului C. civ., părțile au convenit asupra regimului bunurilor aduse în asociere sau obținute în cursul acesteia, în sensul că dreptul de proprietate asupra construcției, la expirarea duratei convenției, se transferă de la asociatul pârât la asociatul reclamant. Fiind vorba de un act juridic încheiat după intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., în mod evident îi sunt aplicabile dispozițiile legii noi [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011].

Cu corecta aplicare a prevederilor art. 1949 C. civ., instanța a aplicat raporturilor juridice dintre părți clauzele contractuale. Inclusiv în ceea ce privește regimul aporturilor aduse în asociere, rămân aplicabile dispozițiile contractuale, inclusiv cele relative la transferul dreptului de proprietate asupra construcției la încetarea convenției, așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 1952 alin. (2)-(4) cu art. 1954 C. civ.

Sub un prim aspect, recurenta a invocat nulitatea convenției pentru neîndeplinirea condiției de formă (forma ad validitatem), în condițiile art. 1242 alin. (1) și art. 1244 C. civ. Astfel, în opinia sa, convenția prin care se strămută sau se constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța constată însă că drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară (drepturi tabulare, în sensul prevederilor art. 877 C. civ.) au ca obiect doar imobilul, astfel cum este acesta definit de art. 876 alin. (3) C. civ. Or, în sensul regulilor de carte funciară, prin imobil se înțelege doar una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosință, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar, situate pe teritoriul unei unități administrativ teritoriale și identificate printr-un număr cadastral unic. Așadar, construcția, ca imobil accesoriu, nu reprezintă obiectul drepturilor tabulare și, ca atare, transmiterea dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra acestuia nu este supusă formalității substanțiale sau formalismului ad validitatem.

Constată nefondată și susținerea potrivit căreia instanța de apel, instituind posibilitatea existenței unui drept de proprietate temporar, ar fi încălcat prevederile art. 555 C. civ. Textul de lege definește conținutul dreptului de proprietate, respectiv atributele pe care legea le conferă titularului acestui drept. În ceea ce privește caracterul perpetuu, se exprimă ideea că dreptul de proprietate are o durată nelimitată în timp, durata sa fiind egală cu durata existenței bunului asupra căruia poartă și nu se stinge prin neuz. Însă, perpetuitatea constituie premisa transmisibilității dreptului de proprietate, indiferent de modalitatea prin care se realizează transferul dreptului de proprietate (prin moștenire sau prin act între vii). Așadar, însuși caracterul perpetuu al dreptului de proprietate permite transferul acestuia prin convenția de asociere în participațiune, de la un asociat la celălalt.

În mod corect a înlăturat instanța de apel pretinsele cauze de nulitate ale contractului de asociere, constând în lipsa obiectului sau lipsa cauzei transferului dreptului de proprietate asupra construcției în litigiu. Transferul dreptului de proprietate asupra construcției reprezintă doar o modalitate de lichidare a unui contract de asociere în participațiune ce s-a derulat aproape 20 de ani, nu principala prestație asumată de părți [obiectul obligației în sensul art. 1226 alin. (1) C. civ..]. De altfel, din nicio susținere a părții nu rezultă de ce obiectul obligației nu este determinat sau obiectul contractului este ilicit.

În mod asemănător, pretinsa lipsă a cauzei este o simplă susținere, de vreme ce existența cauzei valabile se prezumă, până la proba contrară (art. 1239 C. civ.). În privința contractelor, cum este cel în discuție, partea care invocă inexistența cauzei are de demonstrat inexistența sau caracterul derizoriu al prestației cocontractantului. Or, în situația analizată, prestația asigurată de intimata-reclamantă, anume folosința unui teren pentru o durată apreciabilă de timp, nu a fost negată de către recurentă. Pretinsa disproporție a prestațiilor părților (nedovedită, de altfel), nu este de natură să răstoarne prezumția de existență a cauzei.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Reține că Primăria Municipiului Constanța, prin întâmpinare, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această etapă procesuală (cheltuieli pe care, de altfel, nu a dovedit că le-a efectuat). Or, această entitate a avut calitatea de parte doar în etapa judecării apelului, în care s-a soluționat excepția de nelegalitate a unui act administrativ emis de autoritatea publică în discuție. Soluția dată acestei excepții de către instanța de prim control judiciar nu a fost recurată, astfel că titulara cererii de acordare a cheltuielilor de judecată nu are calitatea de parte în această etapă procesuală. Cum numai partea care a câștigat procesul poate cere obligarea părții potrivnice la cheltuieli de judecată, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea formulată de entitatea publică împotriva căreia nu s-a formulat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 6 octombrie 2023 și a deciziei civile nr. 69/LP din 8 martie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata Primăria Municipiului Constanța, prin primar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.