Decizia nr. 5044/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, urmare declinării de competență prin sentința civilă nr. 6310/26.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - OIPOSDRU, a solicitat anularea Deciziei CNDIPT-OI-POSDRU nr. 8081/25.10.2016 emisă de Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic - OIPOSDRU și a Deciziei nr. 4/12.01.2017 privind soluționarea contestației nr. CNDIPT-OI x, formulată de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici cu privire la Decizia de recuperare a sumelor virate beneficiarului în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată și nejustificate prin cererea de rambursare, nr. x, aferent proiectului x, cu titlul "Azi student, mâine specialist", codul SMIS 53256, emisă de Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic - OIPOSDRU. Prin încheierea din 28 martie 2018, Curtea de Apel București a dispus introducerea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de pârât, având în vedere cererea precizatoare depusă de Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 5478 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel București: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene; - a respins cererea îndreptată împotriva Ministerului Fondurilor Europene, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - a admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman; - a anulat în parte deciziile nr. 8081/25.10.2016 și nr. 4/12.01.2017 emise de pârât; - a redus cu 75% creanța bugetară stabilită prin decizia nr. 8081/25.10.2016 și decizia nr. 4/12.01.2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Sub aspectul criticilor pe care recurentul le încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta arată că, respingând cererea reclamantului împotriva Ministerului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a pronunțat o sentință care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, Consideră că instanța de fond nu a motivat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene și a constatat că art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil în cauză, dar, fără a motiva înlăturarea temeiului de drept în baza căruia a fost emisă decizia emisă legal de Organismul Intermediar în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 64/2009 și a instrucțiunilor și deciziilor AMPOSDRU. Instanța de fond nu a motivat fundamentarea procentului de 75% și temeiul legal al acestei reduceri. Se mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 3.14. din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015 potrivit cărora, "în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către AM POS DRU, beneficiarii au obligația de a depune la AM/OI/OIR, Cererea de rambursare aferentă Cererii de plată-Anexa 14" și prevederile art. 3.18. din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015 conform cărora, "beneficiarul are obligația restituirii integrale sau parțiale a fondurilor virate de către AMPOSDRU, în cazul în care nu justifică prin cereri de rambursare aferente cererilor de plată utilizarea acestora conform destinațiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor", În cauză, față de prevederile art. 3 .18 din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015, nu este vorba despre nicio corecție financiară, iar legiuitorul a menționat în mod expres situația în care se va restitui integral sau parțial fondurile virate beneficiarului și nejustificate prin cerere de rambursare în termenul imperativ de 10 zile lucrătoare, acesta nu este nici un termen de recomandare, nici unul de grație. Astfel, instanța de fond a omis cu desăvârșire să motiveze aceste aspect menționat în apărare și considerentele pentru care ie-a înlăturat, sentința prezentând contradicții în integralitatea ei, Mai mult de atât, nu face nicio motivare asupra solicitării de restituire sume aferente C. pen. 3 comunicată beneficiarului-reclamant-intimat de către Organismul Intermediar, înregistrată sub nr. x referitor la cererea de rambursare nr. x aferentă cererii de plată nr. x înregistrată la CNDIPT OI cu nr. x din 17.02.2016 prin care s-a constatat depășirea termenului de depunere a cererii de rambursare aferentă cererii de plată, respective, au fost încălcate astfel prevederile art. 3.14. din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. x/18.03.2015. Recurentul consideră că lipsește și motivarea instanței de fond cu privire la motivul de înlăturare a apărării formulate în care a precizat că a fost emisă Notificarea nr. 2833 comunicată în data de 04.03.2016 având în vedere faptul că beneficiarul nu a restituit autorității de management sumele primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată și nejustificate prin cereri de rambursare în termenul legal, ulterior fiind emisă decizia atacată prin care s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligația de restituire a sumele virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată și nejustificate prin cereri de rambursare, în cuantum de 388.068,88 RON. Sub aspectul criticilor aferente motivelor de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de fond a motivat sentința în funcție numai de o singură frază, respectiv: "art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil în prezenta cauză, susținerile contrare ale pârâtului neputând fi reținute, potrivit art. 10 alin. (2) din contractul de finanțare x că, constatarea neregulilor, stabilirea acestora și recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea fondurilor europene. În rest, menționează dispozițiile O.U.G nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, norme speciale în materie, în baza cărora a fost formulată apărarea și pe care instanța de fond le-a înlăturat, fără a motiva, astfel, sentința recurată prezintă o evidentă contradictorialitate, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material. Învederează că normele speciale în materie au fost ignorate de Curtea de Apel București, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015 emisă de Autoritatea de Management, art. 177 și art. 178 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările ulterioare. Arată astfel că, beneficiarul nu a justificat utilizarea sumelor acordate de AMPOSDRU în data de 24.12.2015. în baza Cererii de Plată nr. x, înregistrată la CNDIPT OI POSDRU cu nr. x/16.11.2015. Beneficiarul nu a depus cererea de rambursare a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată. în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării, conform prevederilor art. 175 alin. (16) din O.U.G. nr. 64/2009 cu modificările și completările ulterioare iar în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (3), (4), (5) din O.U.G. nr. 64/2009, a fost comunicată beneficiarului notificarea de plată nr. 2833/din 04.03.2016. Beneficiarul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată și nejustificate prin cerere de finanțare în termen de 5 zile de la data primirii Notificării nr. x/04.03.2016, în conformitate cu prevederile art. 177 din O.U.G. nr. 64/2009. Așadar, legiuitorul nu a făcut vorbire de O.U.G. nr. 66/2011 așa cum greșit s-a motivat instanța de fond, iar norma specială în materie este O.U.G. nr. 64/2009, normă care derogă de la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar corecțiile financiare se aplică în cazul achizițiilor publice, nu a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-reclamant SNFP solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., fără aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 23.05.2019, s-a fixat termen de judecată la data de 27.10.2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că, prin contractul de finanțare nr. x, Cod SMIS s-a acordat finanțarea nerambursabilă reclamantului intimat de către AMPOSDRU prin CNDPT IO POSDRU, pentru implementarea proiectului Azi student, mâine specialist, cererea de finanțare nr. x din data de 14.08.2013. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 2.008.250,00 RON, din care valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din FSE a fost de 1.729.159,48 RON, reprezentând 87,86% din sumă. Prin decizia nr. 8081 din data 25.10.2016 (Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - OIPOSDRU, a stabilit în sarcina reclamantului, în calitate de beneficiar al proiectului, obligația de restituire a sumelor virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată și nejustificate prin cereri de rambursare, în cuantum de 388.068 RON, întrucât acesta nu a justificat utilizarea sumelor acordate de AMPOSDRU în data de 24.12.2015, în baza cererii de plată nr. x, documentele justificative fiind depuse cu încălcarea termenului prevăzut de lege, respectiv 10 zile lucrătoare de la data încasării. Contestația formulate de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. 4/12.01.2017 de către CNDIPT OI POSDRU, reținându-se că reclamantul a încălcat prevederile art. 3.14. din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015, potrivit cărora, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către AM POS DRU, beneficiarii au obligația de a depune cererea de rambursare aferentă Cererii de plată nr. x Anexa 14". De asemenea, în decizia s-a menționat că în ceea ce privește recuperarea creanțelor, O.U.G. nr. 66/2011 nu este aplicabilă, acesta fiind supus dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2009. Instanța de fond a anulat în parte deciziile nr. 8081/25.10.2016 și nr. 4/12.01.2017 emise de pârâtă și a redus cu 75% creanța bugetară stabilită prin aceste decizii. Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, s-a reținut că, Decizia nr. 8081/25.10.2016 precum și Decizia nr. 4/12.01.2017 au fost emise de Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT-OI POSDRU) iar în cauză nu s-a făcut dovada transmiterii calității procesuale pasive de la acest emitent al deciziilor atacate, la Ministerul Fondurilor Europene. Astfel, potrivit art. 6 din H.G. nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, OI POCU, reorganizat în cadrul Ministerului Educației Naționale, îndeplinește atribuțiile delegate de Autoritatea de management pentru Programul operațional "Capital uman" din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca organism intermediar la nivel național. Atât timp cât atribuțiile de autoritate de management pentru programul operațional sectorial 2007 - 2013 al OI PSDRU au fost preluate de la Ministerul Fondurilor Europene, conform dispozițiilor de mai sus, Curtea constată că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene. Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit art. 10 alin. (2) din contractul de finanțare nr. x, Cod SMIS 51662, constatarea neregulilor, stabilirea acestora și recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea fondurilor europene, constatând că art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabil în prezenta cauză, susținerile contrare ale pârâtului neputând fi reținute. S-a mai constatat că într-adevăr, reclamantul se află în culpă pentru depunerea documentelor cu întârziere față data de la care începe să curgă termenul pentru depunerea documentelor, 15.01.2017, termenul de 10 zile lucrătoare în care ar fi trebui depuse documentele expirând la data de 31 ianuarie 2017. Or, reclamantul a depus documentele la 17.02.2017. Așadar s-a constatat că în mod corect prin deciziile atacate s-a reținut depășirea termenului de depunere a documentelor justificative de către reclamant, actele administrative menționate fiind, în consecință, legale sub acest aspect, însă pârâtul nu a făcut aplicarea principiului proporționalității, așa cum este reglementat în dreptul Uniunii Europene și în dreptul național, conform celor menționate mai sus, atunci când a stabilit rambursarea întregii sume aferente cererii de plată nr. x, respectiv 395.988,65 RON. Apreciind că această măsură este disproporționată, în condițiile în care depășirea termenului de depunere a documentelor este minimă, iar reclamantului nu i s-au mai imputat alte nereguli, a concluzionat că aplicarea unei sancțiuni de 100% din suma decontată este de natură să deturneze scopul finanțării și să creeze consecințe negative excesiv de împovărătoare pentru reclamant. Înalta Curte, constată că, față de o primă critică formulate de recurent care se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri judecătorești se impune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu are incidență în cauză, motivarea răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de recurent. Trebuie precizat mai întâi faptul că exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat susțineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanța sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ținută să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) și să indice acele considerente străine de natura pricinii. Astfel, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. În acest sens, contrar susținerilor recurentului, este de remarcat că instanța de fond a motivat în mod corespunzător admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, indicând toate dispozițiile legale care acordă legitimitate procesuală pasivă doar recurentului pârât. De altfel, formulând această critică la modul general, recurentul nu arată de ce, în opinia sa, Ministerului Fondurilor Europene ar avea calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, instanța de fond nu trebuia să motiveze înlăturarea temeiului de drept în baza căruia au fost emise deciziile Organismului Intermediar (O.G.. nr. 66/2009) câtă vreme a arătat că deciziile emise sunt legale, aplicând însă principiul proporționalității prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011 asupra sancțiunii aplicate. În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-și găsească incidența în cauză. Prin criticile care se subscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 unui titlu de creanță emis în baza art. 17 1 O.G. nr. 66/2009. De asemenea, nu s-a justificat nici reducerea de 75% a creanței bugetare. Înalta Curte nu poate achiesa la susținerea recurentului, în sensul că soluționarea cererii ar fi întemeiată pe aplicarea greșită a legii, aceasta fiind de natură să determine anularea deciziilor atacate. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, prezenta ordonanță de urgență reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali. (2) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și oricăror alte instituții publice care au atribuții privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea și urmărirea încasării creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, precum și oricăror alți operatori economici cu capital public sau privat care desfășoară activități finanțate din fonduri europene în baza unor acte juridice. De asemenea, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul financiar general pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile alocate României pentru obiectivul convergență al politicii de coeziune a Uniunii Europene, precum și a prefinanțării și cofinanțării aferente acestei asistențe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor provenite din instrumente structurale. Se observă, așadar că, din însăși obiectul de reglementare a celor două acte normative rezultă faptul că acestea se completează una pe cealaltă și nicidecum nu se exclud, așa cum sugerează recurentul. Apoi, chiar în contractul de finanțare nr. x, Cod SMIS 51662 se face trimitere la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, în art. 10 alin. (2) arătându-se că, constatarea neregulilor, stabilirea acestora și recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea fondurilor europene. Astfel, întreaga activitate de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/echipele de control conform art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011. Mai mult, chiar și în soluționarea contestației prin decizia nr. 4/12.01.2017 recurentul pârât a avut în vedere, la indicarea temeiurilor de drept pe care și-a justificat soluția, și dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011. Într-adevăr, fapta care constituie neregulă și sancțiunea aplicabilă sunt prevăzute în O.U.G. nr. 64/2009 și Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015 însă constatarea acestei nereguli și stabilirea acesteia precum și recuperarea sumelor plătite necorespunzător, se realizează conform prevederilor legale în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, așa cum corect a reținut de altfel și instanța de fond. Într-adevăr, corecțiile financiare prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, se aplică în cazul achizițiilor publice și nu a sumelor virate de către autoritatea de management în cadrul mecanismului de decontare a cererilor de plată, însă în speță instanța de fond nici nu a considerat sancțiunea aplicată constând în restituirea integral a sumei acordate în baza contractului de finanțare, ca fiind o corecție financiară. Textul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 definește "neregula" ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit". Se observă astfel că, pentru a fi în prezența unei nereguli trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale și ale contractului de finanțare, precum și un prejudiciu care constă în suma plătită necuvenit, ceea ce instanța de fond a și constatat stabilind că, într-adevăr, intimatul reclamant a încălcat dispozițiile art. 5 lit. C) din contractul de finanțare, art. 17 alin. (3), (17 5 ) alin. (16), art. 17 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009 și art. 3.18 din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 103/18.03.2015. Astfel, instanța de fond nu a făcut decât să aplice sancțiunii principiul proporționalității, consacrat de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, de dispozițiile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 care arată că, orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia. Așadar, principiul proporționalității nu privește doar corecțiile financiare aplicate contractelor de achiziții publice, așa cum greșit susține recurentul pârât. După cum s-a reținut în mod constant și în jurisprudența C.J.U.E., ținând cont de tradițiile constituționale comune statelor membre, măsurile și restricțiile impuse de autoritățile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate și să nu afecteze în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale destinatarului (de pildă, cauzele C-44/79, hotărârea din 13 decembrie 1979, L. Hauer c. Land Rheinland - Pfalz; C-181/84, The Queen, ex parte E.D.&F. M. (S.) Ltd c. Intervention Board for Agricultural Produce, hotărârea din 24 septembrie 1985). Este adevărat că la art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale comunităților europene, ca regulă generală, se prevede că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat și prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans. Însă, art. 5 lit. c) din același Regulament enumeră, printre sancțiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenționate sau săvârșite din neglijență, "retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv". Instanța de control judiciar nu va nega susținerile autorității din recurs, referitoare la mențiunile din contractul de finanțare și din O.U.G. nr. 64/2009, care justifică reținerea neregulilor constatate prin actul administrativ. Însă, aceste clauze contractuale și dispozițiile O.U.G. nr. 64/2009 trebuie interpretate într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, așa cum au fost redate mai sus, Înalta Curte constatând că, într-adevăr, autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancțiunii administrative pe care o consideră necesară și adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parțială a avantajului, în funcție de toate circumstanțele cauzei, între care gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii, durata în timp și efectele produse. În speță, fundamentarea neregulii constatate pe o situație de fapt care nu poate fi imputată doar reclamantului intimat (depunerea cu o întârziere de 14 zile a documentelor), nu justifică recuperarea integrală a sprijinului financiar nerambursabil, care ar reprezenta o măsură disproporționată, de natură să deturneze scopul finanțării și să creeze consecințe negative pentru reclamantul intimat, cu atât mai mult cu cât, chiar art. 17 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009 prevedea posibilitatea aplicării unei măsuri proporționale, acestea prevăzând că, beneficiarii au obligația restituirii integrale sau parțiale a fondurilor virate în cazul proiectelor pentru care aceștia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acestora. Pe de altă parte, retragerea integrală a finanțării, nu se impune în prezenta cauză, întrucât nu este vorba de neîndeplinirea unor condiții legale de eligibilitate, care ar fi justificat neacordarea de la bun început a finanțării, ci doar de existența unei nereguli săvârșite pe parcursul perioadei vizate de verificare, neregulă care poate atrage și restituirea parțială a finanțării, așa cum just a apreciat instanța de fond în condițiile în care nu este nici suficient de fundamentată din punctul de vedere al amplorii și implicațiilor financiare ale neregulii. Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală, instanța de fond aplicând în mod corespunzător dispozițiile legale aferente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârât. PENTRU ACESTE MOTIVE,