ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de la data de 29.04.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (CNDIPT-OIPOSDRU), anularea adresei nr. x/28.10.2015 emise de pârât ca răspuns la plângerea prealabilă a reclamantei, cu consecința recunoașterii caracterului eligibil al tuturor cheltuielilor înscrise în cererea de rambursare nr. x formulată în baza contractului de finanțare din fonduri europene nerambursabile nr. E7629/21.09.2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 526 pronunțată în data de 20 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 formulată de reclamantă, a respins ca nefondată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond trimiterea dosarului Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

În susținerea motivului de recurs invocat a apreciat că Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În esență, recurenta a apreciat că actul administrativ contestat, deși analizează finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene, nu este emis de o autoritate publică centrală, astfel încât hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă din punct de vedere material.

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv validarea în totalitate a cheltuielilor evidențiate de reclamantă în cererea de rambursare nr. x în cadrul proiectului cu ID nr. 59498.

A susținut că cheltuielile efectuate au fost supuse controlului de către pârâtă în baza unui regulament financiar nr. x/2002 abrogat, în vigoare fiind regulamentul nr. 966/2012, context în care este aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 64/2017.

În cuprinsul motivelor de recurs a indicat în concret sumele de bani care au fost solicitate de reclamantă prin cererea de rambursare nr. x, în sensul că societatea avea dreptul de a reintroduce în cerere toate cheltuielile declarate neeligibile până la această cerere, justificând reintroducerea acestora cu documente contabile.

În continuarea cererii de recurs formulate la data de 15 mai 2017, recurenta-reclamantă a anexat o cerere prin care a solicitat promovarea recursului în interesul legii, prin intermediul Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 514 și următoarele C. proc. civ., în rezolvarea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de promovare a recursului în interesul legii și a căii de atac promovate

Față de natura cererii formulate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la data de 15 mai 2017, se constată următoarele:

Conform art. 514 C. proc. civ. "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești."

Față de prevederile legale anterior menționare, se constată că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost greșit investită cu promovarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal va înainta cererea de promovare a recursului în interesul legii, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 514 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri când a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Înalta Curtea reține că prin încheierea de ședință din 06 februarie 2017, secția a VIII-a contencios administrativ a Curții de Apel București s-a apreciat competentă material procesual să soluționeze prezentul litigiu, însă această încheiere face parte integrantă din sentința civilă recurată.

Astfel, în mod implicit a fost recurată și această încheiere, prin care s-a amânat pronunțarea pentru data de 20 februarie 2017 când a fost dată sentința recurată.

Însă, Curtea reține că recurenta nu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ.

Reținând că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), Înalta Curte constată că nu pot fi invocate pentru prima dată în calea de atac, critici privind necompetența instanței.

Totodată, argumentele prezentate în susținerea motivului invocat, nu pot fi primite de instanță având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".

Astfel, instanța de recurs constată că instanța competentă să soluționeze fondul acțiunii deduse judecății este curtea de apel, argument pentru care motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat.

În ceea ce privește celelalte critici cuprinse în cererea de recurs instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin acțiunea formulată recurente-reclamantă solicitat a anularea adresei nr. x/28.10.2015 emisă de pârât ca răspuns la plângerea sa prealabilă, cu consecința admiterii în integralitate a cererii de rambursare nr. x formulată în baza contractului de finanțare nr. x/21.09.2010

În acest context nu poate fi primită critica vizând faptul că în mod eronat atât pârâta, cât și instanța de fond au aplicat Regulamentul financiar nr. x/2002, deși erau incidente Regulamentul nr. 966/2012 și Decizia Curții Constituționale nr. 64/2017, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii, conform căruia legea intrată în vigoare are putere numai începând din acel moment, nu și pentru trecut.

Astfel se reține că potrivit Noului C. civ., ca de altfel și în reglementarea vechiul C. civ. incident în speță în raport de data încheierii contractului de finanțare (21.09.2010) contractul este supus reglementării juridice sub imperiul căreia a fost încheiat. Or, chiar din preambulul contractului nr. x/21.09.2010 rezultă că acesta a fost încheiat sub imperiul Regulamentului financiar CE nr. 1605/2002, care rămâne în continuare aplicabil contractului de finanțare analizat în speță.

Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului va respinge ca nefondate și criticile vizând faptul că în mod nelegal i-au fost respinse o parte din cheltuielile solicitate la rambursare.

Sub acest aspect se constată că o parte din sumele de bani solicitate la rambursare au făcut obiectul altor cereri de rambursare ce au fost respinse, astfel că un asemenea demers este inadmisibil. În ceea ce privește cheltuielile de leasing echipamente, se poate observa cu claritate că în dosar nu există dovezi care să susțină afirmația recurentei privind faptul că partenerul de afaceri S.C. B. S.A. ar fi suportat din propriile costuri pe care nu le-ar fi solicitat la rambursare în proiect, astfel că nu s-a depășit valoarea de piață a bunului.

Totodată, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața instanței de fond în susținerea demersului său judiciar, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că hotărârea recurată este afectată de motive de nelegalitate.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Înaintează cererea de promovare a recursului în interesul legii, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 514 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de reclamantul S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 526 din 20 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.