ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2455/2019

Ședința publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 01 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L.a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul National de Dezvoltare a Învătământului Profesional și Tehnic Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea parțială a Scrisorii de informare nr. CNDIPT OI/1018/19.01.2015 și obligarea autorității publice, pârâta Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - OI, să emită un alt act administrativ în care să valideze în totalitate cheltuielile prevăzute în cererea de rambursare nr. x din cadrul proiectului din fonduri europene, cu ID 57974.

Prin sentința nr. 2987 pronunțată în data de 11 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul National de Dezvoltare a Învătământului Profesional și Tehnic Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, reținând cauza spre judecare să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate a susținut că soluția instanței de fond se bazează pe o interpretare greșita a dispozițiilor legale în materie.

Recurenta-reclamantă a invocat, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate cu privire la actul administrativ intitulat scrisoare de informare înregistrată sub nr. x/19.01.2015 și cu privire la cele două răspunsuri la aceeași contestație înregistrate sub nr. x din 25.08.2015 și nr. 17400 din 16.09.2016, întrucât intimata-pârâtă ar fi trebuit să urmărească implementarea proiectului din fonduri europene cu ID 57974 exclusiv după reguli europene.

În ceea ce privește fondul cauzei, a apreciat că în mod eronat prima instanță a admis excepția tardivității, întrucât a formulat contestația în termenul prevăzut de lege, astfel cum este reglementat de art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect a menționat că reclamanta nemulțumită de răspunsul primit la contestație, recepționat în două etape: 25.08.2015 și 16.09.2015, a promovat la data de 26 februarie 2016 contestația, în cuprinsul căreia a solicitat validarea cheltuielilor înscrise în cererea de rambursare nr. x, pentru proiectul cu ID 57974.

Celelalte critici din calea de atac formulată, reprezintă reiterarea motivelor de nelegalitate a actelor administrative invocate în contestația promovată și vizează exclusiv fondul acțiunii deduse judecății.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Scrisoarea de informare nr. CNDIPT OI/1018/19.01.2015 întocmită de Centrul National de Dezvoltare a Învătământului Profesional și Tehnic Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și răspunsurile la aceeași contestație înregistrate sub nr. x din 25.08.2015 și nr. 17400 din 16.09.2016.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Examinând excepția de nelegalitate a Scrisorii de informare înregistrate sub nr. x din 19.01.2015 și a celor două răspunsuri la aceeași contestație înregistrate sub nr. x din 25.08.2015 și nr. 17400 din 16.09.2016, invocată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L, asupra căreia trebuie să se pronunțe mai întâi, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.".

În cauză, este necontestat că obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă scrisoarea de informare înregistrată sub nr. x/19.01.2015 și cele două răspunsuri la aceeași contestație înregistrate sub nr. x din 25.08.2015 și nr. 17400 din 16.09.2016, toate emise de persoana competentă din cadrul Centrului National de Dezvoltare a Învătământului Profesional și Tehnic Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin care a fost validată și menținută suma de 271.686,52 RON din totalul solicitat de 765.836,33 RON, aferent cererii de rambursare nr. x/26.06.2014.

Or, în doctrina de specialitate, precum și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că persoana care a ales calea acțiunii în anulare, care conține și răspunsul la plângerea prealabilă, nu poate invoca și excepția de nelegalitate a aceluiași răspuns la plângerea prealabilă.

Astfel, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale. Totodată, trebuie precizat că nu se poate face din excepția de nelegalitate o altă cale de atac.

În cazul de față, reclamanta a invocat pe calea căii de atac a recursului excepția de nelegalitate tocmai datorită regimului juridic mai favorabil în privința termenelor în care se poate invoca nelegalitatea actului administrativ.

Înalta Curte precizează că este inadmisibilă invocarea excepției de nelegalitate a unor acte administrative în cadrul procesului având ca obiect tocmai anularea acelorași acte, pe calea dreptului comun a contenciosului administrativ, datorită aplicării principiului "electa una via".

În consecință, examinarea actelor administrative pe cale directă exclude controlul judecătoresc, pe calea indirectă a excepției de nelegalitate, la cererea persoanei reclamante.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat asupra actelor administrative contestate, întrucât trebuia să soluționeze cu prioritate excepția tardivității promovării acțiunii.

Înalta Curte reține că sentința atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prima instanță apreciind în mod corect că cererea în anulare a reclamantei este tardiv formulată.

Se constată că, în speță, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată în data de 1 martie 2016, recurenta-reclamantă a solicitat anularea" scrisorii de informare înregistrată sub nr. x/19.01.2015 și cele două răspunsuri la aceeași contestație înregistrate sub nr. x din 25.08.2015 și nr. 17400 din 16.09.2016", expunând, în acțiune, o serie de argumente privind nelegalitatea actelor administrative a căror anulare o solicita.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează termenul de introducere a acțiunii, "cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă."

Potrivit înscrisurilor cauzei și confirmat de către recurenta-reclamantă, data la care a luat cunoștință de răspunsul la plângerea prealabilă este 25.08.2015.

În cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă a formulat și depus la poștă la data de 26 februarie 2016 acțiunea în anulare, cu depășirea termenului legal.

Termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din lege, de 6 luni, este calificat ca un termen de prescripție și nu de decădere, cu toate consecințele ce decurg dintr-o atare calificare.

Argumentele recurentei nu pot avea consecința reformării soluției primei instanțe, câtă vreme scopul evident urmărit prin sesizarea instanței de contencios administrativ este anularea răspunsului la sesizarea din 25 august 2016, dată de la care se raportează obligatoriu termenele prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect judecătorul fondului a reținut, prin aplicarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care stabilesc modalitatea de calcul a termenului pe luni, că termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în anulare s-a împlinit la data de 25 februarie 2016.

Totodată, astfel cum s-a constatat și de către instanța de fond, reclamanta nu a invocat nici motive temeinice pentru a justifica introducerea acțiunii peste termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L..va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Scrisorii de informare înregistrate sub nr. x din 19.01.2015 și a celor două răspunsuri la aceeași contestație înregistrate sub nr. x din 25.08.2015 și nr. 17400 din 16.09.2016, invocată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2987 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.