ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, următoarele:

- anularea Scrisorii standard de informare a Beneficiarului - Validare Cheltuieli CNDIPT_OI nr. 1322 din 23 ianuarie 2015, în referire la Cererea de rambursare nr. 13 care a fost depusă în cadrul proiectului cu ID x5 și care a fost înregistrată la CNDIPT_OI sub nr. 16330 din 25 septembrie 2014;

- obligarea pârâtului să emită un alt act administrativ în care să valideze în totalitate cheltuielile solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. 13 din cadrul proiectului de finanțare cu fonduri europene, cu ID x5.

Pârâtul Organismul Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția autorității de lucru judecat, conform art. 430 alin. (1), (2) și (5) noul C. proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând motivele ce au stat la baza validării de către CNDIPT - OIPOSDRU a unor cheltuieli solicitate spre rambursare și respingerea celor invocate de către reclamantă în acțiune.

La data de 13.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 20, art. 16 alin. (1), art. 45 și art. 148 alin. (2) din Constituția României, art. 21 și art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar ulterior, la data de 25.04.2017, a depus o completare a argumentelor privind această excepție.

La data de 24.04.2017, pârâtul a depus un punct de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate, arătând că excepția este inadmisibilă.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă și a amânat pronunțarea asupra excepției autorității de lucru judecat și asupra fondului cauzei pentru data de 10 mai 2017.

A reținut instanța, în esență, că cererea de sesizare este inadmisibilă, deoarece excepția invocată nu are legătură cu fondul cauzei, întrucât art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 reglementează o normă de competență materială, iar aspectele contestate prin acțiune de către reclamantă nu se referă la norma de competență materială, ci la efectele actelor administrative a căror anulare s-a solicitat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului declarat se arată că în cauză se contestă un act administrativ emis de un organism intermediar, intimata-pârâtă CNDIPT_0I, iar, prin soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, cauza civilă nr. x/3/2015 va fi scoasă de pe rolul instanțelor de contencios administrativ și fiscal, întrucât, pe de o parte, nu există un text de lege care să reglementeze că actele administrative emise de un organism intermediar au aceeași putere juridică ca și actele administrative emise de o autoritate publică centrală, iar, pe de altă parte, actul administrativ emis de organismul intermediar trebuie supus, din punct de vedere al legalității, controlului autorității publice centrale în subordinea căreia se afla organismul intermediar.

Apreciază recurenta că în cazul de față actul administrativ emis de CNDIPT_OI trebuie supus controlului legalității de către Ministerul Fondurilor Europene și numai după ce autoritatea publică centrală va emite un alt act administrativ cu privire la eligibilitatea cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare suntem în ipotezele reglementate în art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Subliniază recurenta că în Dosarul nr. x/2015 contestă actul administrativ intitulat Decizia nr. 17398/16.09.2015, emis de organismul intermediar Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, organism intermediar care însă nu este inclus în categoria de autoritate publică centrală, în sensul definiției dată în Titlul III - Capitolul V - Secțiunea 1 - Administrație publică centrală de specialitate, din Constituție, astfel cum se solicită prin ipotezele reglementate în art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, articol în vigoare din 15 februarie 2013.

În opinia recurentei-reclamante, textul de lege incriminat, articolul 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în vigoare din 15 februarie 2013, este neconstituțional, în sensul că este imprecis, neclar în ceea ce privește înțelesul sintagmei "toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", în care nu se face distincție și în ceea ce privește autorități publice locale, denumite organisme intermediare, delegate de autorități publice centrale. Arată recurenta că se pune în discuție dacă și pentru acte administrative emise de organisme intermediare, care exced categoriei de autorități publice centrale, sunt sau nu aplicabile în mod concret, fără interpretare subiectivă, ipotezele din textul de lege incriminat.

Apreciază recurenta că, din această perspectivă, textul de lege incriminat constituie în reglementarea actuală un veritabil abuz de drept manifestat de autoritățile publice locale, organismele intermediare, în dauna beneficiarilor români care au implementat proiecte din fonduri europene nerambursabile acordate din bugetul Uniunii.

Apreciază recurenta-reclamantă că, în concret, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în ceea ce privește competența cu privire la actele administrative emise de autorități publice locale, organisme intermediare, care au ca obiect exclusiv sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, se impune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României în ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor articolului 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 (articolul incriminat este în vigoare începând cu 15 februarie 2013), în raport de prevederile art. 20 din Constituție, art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, art. 45 din Constituție, art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, intitulat Nediscriminarea, art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, intitulat Interzicerea abuzului de drept.

Se arată în motivele de recurs că prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 15.02.2013, au fost aplicate diferit de către instanțele judecătorești, respectiv de către secțiile de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului București, Tribunalului Alba, Curții de Apel București, Curții de Apel Alba Iulia, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la competența de soluționare a cererilor care au ca obiect contestarea de către beneficiari de naționalitate română a actelor administrative emise de către organisme intermediare din subordinea Ministerului Fondurilor Europene - Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman POSDRU 2007-2013, cu sediul în București, în ceea ce privește sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața instanței de fond în susținerea excepției de neconstituționalitate, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel București, în cursul judecății căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, îl reprezintă anularea Scrisorii standard de informare a Beneficiarului - Validare Cheltuieli CNDIPT_OI nr. 1322 din 23 ianuarie 2015, în referire la Cererea de rambursare nr. 13, care a fost depusă în cadrul proiectului cu ID x5 și care a fost înregistrată la CNDIPT_OI sub nr. 16330 din 25 septembrie 2014, și obligarea pârâtului să emită un alt act administrativ prin care să valideze în totalitate cheltuielile solicitate la rambursare prin cererea nr. 13.

Prin urmare, dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată de către recurentă, respectiv art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de chemare în judecată și nu pot fi de natură a influența soluția ce s-ar pronunța în soluționarea acesteia, alegațiile recurentei-reclamante, formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate, redate și în motivarea recursului, nedovedind contrariul.

Art. 10 alin. (11) din Legea contenciosului administrativ nu stabilește cadrul procesual activ sau pasiv sub aspectul reclamanților, pârâților sau terților, ci doar stabilește o normă de competență materială în favoarea curților de apel, iar aspectele invocate de reclamantă în justificarea legăturii excepției cu soluționarea cauzei nu sunt relevante.

Prin urmare, în mod corect a apreciat curtea de apel că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind astfel justificată soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, Înalta Curte constată că recurenta nu aduce argumente de nelegalitate a încheierii recurate, înțelegând să reitereze argumentele formulate în fața instanței de fond în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menținându-se încheierea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva încheierii din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN