ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5019/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, obligarea instituțiilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 543.931,20 RON (129,60 RON/mașină/zi x 3 mașini x 1399 zile) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

2.1. Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de chemare în garanție a Autorității Rutiere Române, formulată de Consiliul Județean Brăila, respingând, totodată, ca inadmisibilă și cererea de chemare în garanție. De asemenea, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, precum și cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost aceasta formulată de pârâtul Consiliul Județean Brăila.

2.2. Prin încheierea de ședință din 15 mai 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, respingând acțiunea astfel promovată ca tardiv formulată. Pe de altă parte, prin aceeași încheiere instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de Consiliul Județean Brăila.

2.3. Prin sentința civilă nr. 187 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, a obligat pârâtul Consiliul Județean Brăila la plata către reclamantă a sumei de 256.071,46 RON, drept contravaloare a pretențiilor aferente perioadei 04.06.2015 - 01.11.2017, respingând, în rest, solicitările reclamantei ca nefondate. Totodată, instanța, în conformitate cu art. 453 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 9000 RON, proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivare, recurenta reclamantă arată că, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune față de ministere și obligarea Consiliului Județean Brăila la a repara prejudiciul doar începând cu 03.06.2015 (data soluționării definitive a cauzei 1443/44/2012 prin care s-a anulat Ordinul 240/1614/2012) și nu începând cu 01.01.2014, dată de la care a început sa se producă prejudiciul, s-a făcut în mod nelegal de către instanța de fond.

Astfel, instanța de fond a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu ministerele motivând că termenul de prescripție a dreptului la acțiune față de acestea, a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 156/27.06.2013 a Curții de Apel Galați (dosar x/2012), respectiv 03.06.2015, data respingerii recursului de către ÎCCJ prin decizia nr. 2281.

Susține aprecierea instanței de fond ca vădit eronat deoarece, chiar dacă s-a obținut anularea actului administrativ normativ în contradictoriu cu ministerele, nu putea pretinde repararea prejudiciului decât după soluționarea cauzei în care era contestată legalitatea actului administrativ individual (Hotărârea nr. 189/20.12.2013 a Consiliului Județean Brăila) adoptat în temeiul acelui act administrativ normativ.

Acesta din urmă a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, hotărârea în această cauză rămânând definitivă Ia 20.01.2017.

Curgerea termenului de prescripție a dreptului la acțiune împotriva ministerelor era condiționat de soluționarea favorabilă a litigiului în care se analiza legalitatea actului administrativ individual, deoarece, ipotetic, era posibil ca actul administrativ individual să fie considerat ca valabil în urma soluționării contestației ce a făcut obiectul cauzei 584/113/2014, astfel că nu avea încă deschisă calea acțiunii în despăgubiri.

Arată de asemenea că, acțiunea în despăgubiri nu putea fi introdusă față de niciuna dintre autoritățile publice (ministere sau Consiliul Județean Brăila) decât după soluționarea definitivă a litigiului în care s-a constatat nelegalitatea actului administrativ individual adoptat în baza actului administrativ normativ, anterior anulat, pentru că numai într-o asemenea situație a avut deschisă calea acțiunii în despăgubiri.

Astfel, cuantumul prejudiciului nu a putut fi cunoscut și/sau estimat decât la momentul soluționării definitive a cauzei 584/113/2014*(20.01.2017), moment de la care a început să curgă termenul de prescripție, deoarece până la acel moment nu se putea formula acțiunea în despăgubiri motivat de faptul că actul administrativ individual nu era anulat definitiv.

Prejudiciul a existat de la data stabilirii rezultatelor sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013, prin Hotărârea nr. 189/20.12.2013 emisă de Consiliul Județean Brăila, însă întinderea acestui prejudiciu (condiție esențială impusă de lege pentru a începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material Ia acțiune) nu a fost cunoscută la acea dată.

Întinderea prejudiciului nu a fost cunoscută nici la data soluționării definitive a cauzei 1443/44/2012 (prin care s-a anulat actul administrativ normativ prin care erau stabilite criteriile de punctare a participanților la sesiunile de atribuire trasee transport persoane).

La data soluționării definitive a cauzei 584/113/2014* s-a confirmat existența prejudiciului, deoarece s-a confirmat susținerea sa potrivit căreia, rezultatele sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013 fuseseră nelegal stabilite și s-a dispus recalcularea acestor rezultate.

Evident, în urma recalculării rezultatelor și în urma constatării că a dobândit cel mai mare punctaj pe cele două trasee menționate în hotărâre, s-a constată că societatea nu a putut efectua activitatea de transport de la data 01.01.2014 datorită culpei exclusive a intimatelor-pârâte.

Licențele de traseu au fost eliberate la data de 01.11.2017, ca urmare a emiterii de către Consiliul Județean Brăila a Hotărârii nr. 258/27.10.2017, acesta fiind momentul la care s-a putut stabili întinderea prejudiciului și de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune.

În toate cazurile prescripția dreptului la acțiunea în despăgubiri începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Referitor la obligarea Consiliul Județean Brăila la plata prejudiciului produs începând cu data de 03.06.2015 și respingerea acțiunii pentru repararea prejudiciului produs în perioada 01.01.2014 - 03.06.2015, recurenta susține că, instanța de fond a motivat extrem de sumar soluționarea acestei cereri în acest fel, menționând doar că potrivit Deciziei nr. 10/2015 a ÎCCJ, efectele hotărârii prin care s-a anulat actul administrativ normativ (în cauza 1443/44/2012) nu pot fi "extinse" anterior datei rămânerii definitive a acesteia (03.06.2015 în cazul analizat), doar de la acea dată Consiliul Județean Brăila fiind obligat să întreprindă măsurile necesare și să recalculeze rezultatele sesiunii de atribuire trasee și să elibereze licențele către subscrisa.

Este de necontestat că prejudiciul a început să se producă de la 01.01.2014, data la care a început activitatea de transport în temeiul rezultatelor sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013.

Instanța de fond nu a motivat, cu referire la temeiurile de drept, motivele pentru care a respins acțiunea pentru repararea prejudiciului produs anterior datei de 03.06.2015, chiar dacă existența acestuia a fost constatată făcând referire doar la faptul că efectele hotărârii prin care a fost anulat actul administrativ normativ (sentința nr. 156/27.06.2013) nu ar putea "fi extinse pe perioada anterioară datei de 03.06.2015", dată când a avut loc soluționarea recursului, acesta fiind respins prin Decizia nr. 2281 de către ÎCCJ.

Apreciază că instanța de fond este într-o vădită eroare, deoarece o asemenea interpretare lipsește de conținut tocmai unul din efectele esențiale ale hotărârii judecătorești.

Conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., efectele sentinței 156/27.06.2013 a Curții de Apel Galați se produc de la data pronunțării sale, nu de la data rămânerii sale definitive, așa cum se desprinde din motivarea instanței de fond.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin decizia 10/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că efectele unei hotărâri prin care se anulează un act administrativ normativ (în cauza 1443/44/2012) se răsfrâng și asupra actelor administrative individuale adoptate în temeiul acestuia (Hotărârea 189/20.12.2013 a Consiliului Județean Brăila, anulată în cauza 584/113/2014).

Se constată, astfel, că instanța de fond a făcut o nelegală interpretare și aplicare a Hotărârii 10/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, restrângând efectele aplicabilității sale contrar dispozițiilor legale (art. 430 alin. (1) C. proc. civ.) și considerentelor acestei hotărâri.

Actul administrativ normativ (ce prevedea depunctarea cu 10 puncte pentru starea de insolvență) și actul administrativ individual (prin care s-a aplicat această depunctare) au fost adoptate cu încălcarea acestei norme legale cu forță juridică superioară (acesta constituind motivul anulării lor), astfel că nelegalitatea lor exista independent de considerentele deciziei 10/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond nu a constata că anterior datei de 03.06.2015 nu a existat prejudiciu, astfel că respingerea acțiunii pentru repararea sa este vădit nelegală.

În cauză a formulat recurs și pârâtul Consiliul Județean Brăila, prin care, susținând incidența, în cauză, a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a încheierilor de ședință din 24 aprilie 2018 și 15 mai 2018, precum și a sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, toate pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanta A., în principal față de efectele autorității de lucru judecat, iar în subsidiar, ca nefondată.

În motivare, într-o primă critică de nelegalitate, recurentul pârât arată că, instanța de fond, în mod eronat și cu aplicarea greșită a normelor materiale a respins, prin încheierea de ședință din data de 24.04.2018, cererea de chemare în garanție a Autorității Rutiere Romane ca inadmisibilă, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 72 - 74 C. proc. civ., reținând doar că, dispozițiile Legii nr. 92/2007 și ale O.M.I.R.A nr. 353/2007 reglementează atribuțiile consiliilor județene de organizare, reglementare coordonare și control a prestării serviciilor de transport public desfășurate pe raza administrativ- teritorială a acestora, A.R.R neavând competențe în ceea ce privește transportul de persoane în trafic județean. Cu ocazia pronunțării însă, instanța de fond a omis să țină cont de prevederile art. 28 din Ordinul 353/23.11.2017, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, conform cărora, instituția abilitată să emită și să retragă licențele de traseu unui operator de transport este ARR.

O altă critică de nelegalitate vizează încheierea de ședință din data de 15.05.2018, recurentul arătând că, instanța de fond a respins, în mod eronat, excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile C. proc. civ.

Dacă intimata - reclamantă din propria culpă nu a dovedit pretențiile solicitate în cauza dosarului nr. x/2015, acest lucru nu îi poate fi imputat.

Prin respingerea excepției autorității de lucru judecat, instanța de fond, a permis, cu o insuficientă justificare în drept, cele solicitate din nou de către intimatul-reclamant, deoarece, din analizarea cererii introductive de instanța și a probatoriului administrat în cauză, reiese în mod clar și fără echivoc că pretențiile solicitate de reclamantă sunt identice cu cele anterior deduse judecății în cauza dosarului nr. x/2015 și au același fundament juridic, respectiv neatribuirea licențelor de traseu. Așadar, respingerea excepției de către instanța de fond pe motiv că nu sunt îndeplinite cerințele identității de obiect și de cauză, este vădit nefondată.

Faptul că în prezenta cauză s-a indicat un alt cuantum al pretenției nu este de natură să conducă la concluzia unui alt obiect, pentru că în realitate, ceea ce se urmărește nu este decât punerea în valoare a unor mijloace de probă, respectiv a acelor mijloace de probă de care reclamanta intimata nu a uzitat în cauza anterioară, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere la pronunțarea încheierii din data de 15.05.2018.

Împrejurarea că reclamanta-intimată nu s-a prevalat de mijloacele de proba necesare pentru dovedirea prejudiciului cu ocazia primei judecăți și că a pretins o altă întindere a prejudiciului nu deschide reclamantei calea unei noi acțiuni.

În ceea ce privește criticile aduse sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, recurentul pârât consideră că, instanța de fond, în mod eronat a reținut că, "de la data 3.06.2015 autoritatea pârâtă era obligată să facă demersuri imediate pentru recalcularea punctajelor sesiunii de atribuire și eliberarea licențelor de traseu, de la această dată putându-se reține săvârșirea faptei ilicite, cu vinovăție, ce a avut drept consecință producerea unui prejudiciu în sarcina reclamantei", întrucât, actele administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autoritățile emitente, constatarea nulității sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanțele judecătorești competente.

Așadar, chiar dacă instanța de fond a luat în considerare conținutul încheierii de ședință din data de 6.10.2015 și a reținut că H.C.J nr. 189/2013 a fost contestată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, și ca atare sunt incidente dispozițiile Deciziei 10/2015 a Înaltei Curți, Consiliul Județean Brăila nu putea să își revoce propriul act administrativ, decât după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, care să constate nelegalitatea acestuia.

În condițiile în care Legea nr. 554/2004, prevede în mod expres interdicția unei autorități publice să își revoce propriile acte administrative, este nelegală aprecierea instanței de fond conform căreia Consiliul Județean Brăila trebuia de la data de 3.06.2015 să recalculeze punctajele sesiunii de atribuire și eliberarea licențelor de traseu.

Dacă ar fi procedat în această manieră, în sensul să își revoce propriul act administrativ, respectiv H.C.J. nr. 189/2013 ar fi încălcat dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 554/2004, și în al doilea rând, în lipsa unui temei juridic sau al unei hotărâri judecătorești, ar fi prejudiciat și vătămat drepturile legale și legitime ale celor doi operatori câștigători, conform rezultatelor sesiunii de atribuire transmise de A.A.D.R., cărora li s-au eliberat licențele de traseu de către Autoritatea Rutieră Romană -Agenția Teritorială Brăila.

Mai mult, această motivare a instanței de fond este în contradicție cu restul considerentelor avute în vedere. Astfel, în mod greșit, instanța de fond, nu a mai avut în vedere că, în cauza dosarului nr. x/2014, Tribunalul Brăila, s-a pronunțat abia în data de 20.09.2016. prin sentința civilă nr. 444/2016, hotărâre ce a rămas definitivă la data de 20.01.2017, preluând, în mod nelegal, motivarea instanței de recurs, prin considerentele deciziei nr. 2581/28.09.2017, a Curții de Apel Galați, potrivit cărora:

"ultima adresa prin care pârâtul refuză să recalculeze punctajele și să acorde licențele este cea cu nr. x din 08.09.2015 și este ulterioară pronunțării deciziei nr. 2281/03.06.2015 de respingere a recursului (dosar nr. x/2013) și soluționării definitive a dosarului x/2014".

Dosarul nr. x/2014, a fost soluționat definitiv abia în data de 20.01.2017, deci adresa din data de 08.09.2015 nu poate fi ulterioară soluționării dosarului nr. x/2014, cum în mod greșit s-a reținut de instanța de fond, respectiv de instanța de recurs.

Mai mult de atât, instanța de judecată, prin considerentele avute în vedere la pronunțarea prezentei cauze, se dezice de propriile convingeri reținute în decizia civilă nr. 2487/21.09.2017, potrivit cărora a reținut următoarele:

"Consiliul Județean Brăila a întreprins demersuri în vederea soluționării situației în întregul său, atât anterior rămânerii definitive a sentinței civile nr. 444/2016, cât și ulterior, prin emiterea unor adrese către Agenția pentru Agenda Digitală a României și către Autoritatea Rutieră Romană.

În acest sens, Curtea reține că Consiliul Județean Brăila a solicitat AADR reluarea procedurii de recalculare a punctajelor din ședința de atribuire din data de 18.12.2013 pentru cele două trasee în discuție, în privința S.C. A.. (...) în aceste condiții, Curtea reține că demersurile recurentului se circumscriu diligentelor de soluționare unitară a acestei situații, cu atât mai mult cu cât autoritatea publică a executat dispozitivul sentinței civile nr. 444/2016 a Tribunalului Brăila rămasă definitivă la data de 20.01.2017 prin Decizia Curții de Apel Galați nr. 87.

Este adevărat că societatea intimată (SC A. SRL) în urma recalculării punctajelor este desemnată câștigătoare, fără însă a se bucura de atribuirea licențelor de traseu, însă Curtea de Apel are în vedere în primul rând dispozitivul sentinței civile nr. 444/2016, de a recalcula rezultatul sesiunii de atribuire trasee organizată la 18.12.2013 din programul județean de transport public curse 2014 - 2019 cu eliminarea criteriului menționat la pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului 240/1614/2012, anulat prin sentința civilă nr. 156/2013.

Această obligație prevăzută în dispozitivul hotărârii a fost executată de Consiliul Județean Brăila, iar faptul că încă nu s-a procedat la atribuirea licențelor de traseu societății A., nu este o consecință a neexecutării sentinței civile nr. 444/2016."

Sub aspectul criticilor subsumate dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că, că motivarea instanței de fond reprezintă de fapt considerentele Deciziei nr. 2581/28.09.2017 a Curții de Apel Galați din dosarul nr. x/2015, ceea ce în mod evident conduce la nelegalitatea hotărârii atacate, Deși instanța de fond face trimitere la hotărârile pronunțate în cele două cauze purtate între părți, aceasta nu a tranșat problema litigioasă și nu a arătat clar și fără echivoc dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Soluționarea Dosarului nr. x/2012, s-a finalizat prin emiterea Deciziei ÎCCJ nr. 2281 în data de 03.06.2015, data la care, dosarul nr. x/2014, prin care se solicita recalcularea punctajelor ședinței de atribuire din 18.12.2013, era încă pe rolul instanțelor de judecata și a fost soluționat abia în data de 20.01.2017.

Deși Consiliul Județean Brăila nu are atribuții privind calcularea sau recalcularea rezultatelor la o ședința de atribuire (nu sunt atribuții prevăzute de legislația în vigoare nici la acest moment pentru a calcula sau recalcula rezultate la o ședința de atribuire electronica), totuși a realizat acest demers, prin punerea în executare a hotărârii judecătorești, respectiv la emiterea unei HCJ cu recalcularea rezultatelor cu eliminarea criteriului prevăzut la pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului 240/1614/2012.

În mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a reținut culpa instituției Consiliul Județean Brăila, având în vedere că, în perioada 4 iunie 2015 - 1 noiembrie 2017, pe rolul instanței de judecată, Tribunalul Brăila, s-a aflat dosarul nr. x/2015 și nr. y/2015*, finalizat în data de 28.09.2017, prin care reclamanta a solicitat modificarea HCJ Brăila nr. 189/2013, în sensul obligării sale la atribuirea licențelor de traseu pentru traseele nr. 039 și nr. 059.

Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Astfel, conform măsurilor dispuse de instanțele de judecată, respectiv Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați, reclamanta S.C. A., a primit licențele de traseu începând cu data de 1.11.2017.

Presupusul prejudiciu, creat prin imposibilitatea de a efectua transport public județean de călători pe cele două trasee nu poate fi imputat Consiliului Județean Brăila, atâta timp cat, instanțele de judecata s-au pronunțat în cele două cauze la termenele de 20.01.2017 și 28.09.2017.

Interpretând în mod greșit dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, care definesc condițiile angajării răspunderii patrimoniale, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite respectivele cerințe legale.

Astfel, a reținut că s-a săvârșit cu vinovăție o faptă ilicită și s-a făcut dovada existenței prejudiciului suferit ca urmare a refuzului nejustificat al autorității pârâte de recalculare a punctajelor și eliberare a licențelor de traseu însă a omis să analizeze și să motiveze de ce nu a luat în considerare argumentele sintetice invocate în susținerea netemeiniciei pretențiilor solicitate.

Având în vedere toate cele precizate, solicită admiterea recursului împotriva încheierilor de ședință din data de 24.04.2018 și 15.05.2018 și a sentinței civile nr. 187/18.12.2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați, casarea în parte a hotărârilor atacate, și în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de S.C. A., în principal ca fiind intervenită autoritatea de lucru judecat, și în subsidiar, ca nefondată, pentru argumentele care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 14 martie 2019, intimatul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L, solicitând, totodată, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței drept legală și temeinică.

Astfel, intimatul pârât susține că, criticile recurentei față de considerentele expuse în sentința civilă nr. 187/18.12.2018 cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiunea în pretenții față de instituție nu pot fi reținute, întrucât asupra excepției instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 15.05.2018, împotriva căreia recurenta nu a înțeles să exercite cale de atac.

Față de aspectele menționate, solicită să se constate faptul că recursul formulat de S.C. A. cu privire la excepția dreptului material la acțiunea în pretenții față de MDRAP este inadmisibil prin neexercitarea căii de atac împotriva încheierii din data de 15.05.2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați în prezenta cauză.

Pe fond, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că în cauză a intervenit prescripția dreptului material la acțiune față de MDRAP, raportându-se la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 156/27.06.2013, pronunțate de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2012 și nu de la data soluționării dosarului nr. x/2014, cauza în care, instituția nu a fost parte.

La data de 20 martie 2019 a formulat întâmpinare și recurentul - pârât Consiliul Județean Brăila, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurenta - reclamantă A. S.R.L împotriva soluției de respingere a cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata prejudiciului produs începând cu data de 01.01.2014, însă admiterea recursului formulat de aceeași recurentă împotriva soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea în pretenții formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

În cauză a formulat întâmpinare și intimata-chemată în garanție Autoritatea Rutieră Română, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L și recurentul-pârât Consiliul Județean Brăila, apreciind că sus indicatele căi de atac au un caracter nefondat.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată împotriva recursului promovat de recurentul-pârât Consiliul Județean Brăila, recurenta-reclamantă A. S.R.L a invocat excepția tardivității căii de atac declarate de recurentul-pârât împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2018 și sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 (ambele pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal), solicitând, totodată și respingerea unui astfel de recurs ca nefondat.

La data de 5 aprilie 2019, recurentul-pârâtul Consiliul Județean Brăila a formulat răspuns la întâmpinarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului recurentei-reclamante A. S.R.L, astfel cum această excepție a fost invocată de intimat. De asemenea, la data de 10 aprilie 2019 aceeași parte a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante A. S.R.L, prin care a solicita respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de această parte. În plus față de acestea, la data de 11 aprilie 2019 Consiliul Județean Brăila a formulat răspuns și la întâmpinarea intimatei-chemate în garanție Autoritatea Rutieră Română, prin care a solicita respingerea apărărilor invocate de o astfel de parte.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 17.10.2019 a fost înregistrată cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L, cerere ce a fost soluționată prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2019, în sensul respingerii acesteia.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 și de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2018 sunt nefondate, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2018 și împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte reține că toate criticile sunt subsumate modului în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, pe de o parte față de pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar pe de altă parte, față de pârâtul Consiliul Județean Brăila pentru perioada 01.01.2014 - 03.06.2015.

Sub un prim aspect, instanța de control judiciar reține că, prin încheierea de ședință din 15.05.2018, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește acțiunea în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâții M.T. și M.A.D.R. (actual MDLPA) și, în consecință, a respins ca tardiv formulată acțiunea în pretenții formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții M.T. și M.A.D.R. S-a reținut că acțiunea în despăgubiri ca urmare a emiterii nelegale a unui act normativ trebuia formulată în termenul de 1 an de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, respectiv în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 156/27.06.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus anularea pct. 6 din Anexa nr. 2 a Ordinului comun al Ministrului Administrației și Internelor și al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 240/1614/01.11.2012, sentința rămânând definitivă prin Decizia nr. 2281/03.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu toate acestea, în considerentele sentinței atacate, instanța de fond reia integral considerentele încheierii de ședință din 15.05.2018, motiv pentru care, Înalta Curte se consideră investită și cu criticile aduse modului în care s-a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune față de pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Din punct de vedere al criticii vizând motivarea sumară a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, critică care, potrivit susținerilor recurentei reclamante, ar putea face obiectul și a motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte o consideră nefondată. Pe lângă faptul că recurenta nu a înțeles să dezvolte acest motiv de casare, susținerea nu poate fi reținută întrucât, instanța de fond a făcut o dezvoltare amplă a motivelor pentru care se impune soluția. Astfel, transpunând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în contextul criticii formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Așadar, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-și găsească incidența în cauză.

Sub aspectul incidenței motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază și aceste critici ca fiind nefondate.

Astfel, în acord cu instanța de fond, se reține că, într-adevăr, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2).

În speță, anularea pct. 6 din Anexa nr. 2 a Ordinului comun al Ministrului Administrației și Internelor și al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 240/1614/01.11.2012 s-a dispus prin sentința nr. 156/27.06.2013, pronunțată de Curtea Apel Galați în dosarul nr. x/2012, sentință rămasă definitive prin Decizia nr. 2281/03.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din acest punct de vedere, susținerile recurentei reclamante potrivit cărora nu putea pretinde repararea prejudiciului decât după soluționarea cauzei în care era contestată legalitatea actului administrativ individual, respectiv, Hotărârea nr. 189/20.12.2013 a Consiliului Județean Brăila care fusese adoptată în temeiul acelui act administrativ normativ anulat, nu pot fi reținute. În acest sens, este de reținut că, contrar susținerilor recurentei, curgerea termenului de prescripție a dreptului la acțiune împotriva ministerelor nu era condiționat de soluționarea favorabilă a litigiului în care se analiza legalitatea actului subsecvent, respectiv, hotărârea nr. 189/20.12.2013 a Consiliului Județean Brăila, act administrative individual față de care cele două ministere erau terțe. De asemenea, nu prezenta nicio relevanță, pentru nașterea dreptului la acțiune, dacă hotărârea de mai sus era sau nu anulată, de vreme ce actul administrativ normativ pe care l-au emis cele două ministere pârâte a fost anulat.

Recurenta reclamantă a înțeles să-și formuleze pretențiile constând în despăgubiri datorate de Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017, prin raportare la veniturile pe care le-a realizat în luna decembrie 2013.

Astfel, recurenta reclamantă cunoștea paguba cauzată prin emiterea Ordinului comun nr. 240/1614/01.11.2012 iar termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru despăgubiri a început să curgă cel mai târziu la data rămânerii definitive a sentinței nr. 156/27.06.2013, respectiv la data de 03.06.2015, data pronunțării deciziei nr. 2281 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așadar, raportat la data înregistrării a prezentei cauze pe rolul Curții de Apel Galați, respectiv 18.01.2018, termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 înăuntrul căruia recurenta reclamantă putea solicita despăgubiri celor două instituții pârâte, a fost cu mult depășit, criticile acesteia fiind nefondate.

Cât privește modul de soluționare excepției prescripției dreptului la acțiune față de pârâtul Consiliul Județean Brăila pentru perioada 01.01.2014 - 03.06.2015 prin sentința nr. 187 din 18 decembrie 2018, Înalta Curte apreciază că, pentru acuratețe juridică, este necesar a fi analizat cu prioritate recursul declarat de către pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2018.

Astfel, recurentul-pârât consideră că, instanța de fond a respins în mod eronat excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care obiectul prezentei cauze este identic cu capătul de cerere din dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din 15.05.2018 instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât considerând că, în dosarul nr. x/2015, în fața instanței de fond nu s-a analizat existența sau nu a prejudiciului, iar instanța de recurs a apreciat că acesta nu a fost dovedit. În opinia instanței de fond, dacă într-o primă cerere de chemare în judecată au fost formulate mai multe pretenții, dar instanța nu s-a pronunțat pe fondul acestora cu privire la toate capetele de cerere, cele rămase nesoluționate vor putea fi reiterate într-un al doilea proces, neexistând identitate de obiect.

Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca stare de fapt, se reține că, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Administrației și Internelor, anularea pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Galați. Prin sentința nr. 156/27.06.2013, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2281/03.06.2015, s-a anulat pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012.

În dosarul nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, recalcularea rezultatului atribuirii traseelor județene nr. 39 și 59 cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012, anulat prin sentința definitivă nr. 156/27.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați în cauza nr. 1443/44/2012.

Prin sentința nr. 444/20.09.2016 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia Curții de Apel Galați nr. 87/20.01.2017, instanța de judecată a obligat Consiliul Județean Brăila să recalculeze rezultatul atribuirii traseelor județene nr. 39 și 59 cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun nr. 240/1614/2012 anulat prin sentința definitivă nr. 156/27.06.2013.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, să se dispună obligarea la refacerea, recalcularea punctajelor ședinței de atribuire din 18.12.2013 și stabilirea câștigătorilor pentru traseele 039 (Brăila-Gemenele-Constantinești) și nr. 059 (Brăila-Râmnicelu-Custura) prin eliminarea criteriului prevăzut la pct. 6 anexa 2 a Ordinului comun nr. 240/1614/2012 anulat prin sentința nr. 156/27.06.2013 a Curții de Apel Galați; modificarea anexei Hotărârea nr. 189/20.12.2013 potrivit noilor punctaje obținute în condiții de legalitate și eliberarea licențelor de transport și obligarea la plata a 1500 RON/zi (500 RON/zi/mașină), începând cu data de 08.09.2015 (reprezentând data comunicării refuzului la cererea prealabilă pe care a formulat-o) și până la data punerii în executare a hotărârii ce se va pronunța.

Contrar susținerilor primei instanțe, asupra acestui capăt de cerere Curtea de Apel Galați, prin Decizia nr. 2581/28.09.2017, s-a pronunțat pe fondul pretențiilor reclamantei A. Astfel, s-a reținut că fapta ilicită a pârâtului constă în refuzul de recalculare a punctajelor cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012, cu atribuirea licențelor de traseu recurentei reclamante, că există vinovăția acestuia întrucât existau hotărâri judecătorești care îndreptățeau pe reclamantă la acestea. Ultima adresă prin care pârâtul refuză să recalculeze punctajele și să acorde licențele este cea cu nr. x din 08.09.2015 și este ulterioară pronunțării deciziei 2281/03.06.2015 de respingere a recursului (dosar x/2013) și soluționării definitive a dosarului x/2014, aceasta fiind și data de la care recurenta reclamantă a solicitat daunele. În schimb, Curtea apreciază că reclamanta nu a făcut dovada întinderii prejudiciului suferit.

În acest sens, se observă că reclamanta nu a solicitat la fond proba cu expertiză, ci s-a mulțumit să depună la dosar un raport de expertiză extrajudiciară, ale cărui concluzii sunt contestate de intimatul pârât. Acest raport de expertiză extrajudiciară nu poate fi folosit, așadar, ca probă împotriva pârâtului și nu poate face dovada întinderii prejudiciului încercat de recurenta reclamantă.

În consecință s-au respins pretențiile formulate de reclamanta A. S.R.L, ca nedovedite.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, obligarea instituțiilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 543.931,20 RON (129,60 RON/mașină/zi x 3 mașini x 1399 zile) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

Conform recurentei reclamante, fapta ilicită a Consiliul Județean Brăila constă în punerea în executare a unui act normativ care a fost constatat ca fiind nelegal (Ordinul 240/1614/2012), deși prin plângeri prealabile formulate în decembrie 2018 solicitase să nu fie pus în executare, precum și refacerea rezultatelor sesiunii de atribuire trasee din 18.12.2013 în condiții de legalitate (cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6, anexa 2, Ordinul 240/1614/2012).

Aceasta mai susține că, săvârșirea faptei ilicite rezultă și din soluțiile date în cauzele 1443/44/2013 (prin care s-a anulat pct. 6, anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012) și 584/113/2014 (prin care s-au anulat rezultatele sesiunii de, atribuire trasee din 18.12.2013 și s-a dispus refacerea lor, în condiții legale).

În modul de calcul al prejudiciului, în ambele cauze, reclamanta a avut în vedere veniturile pe care le-a realizat în anul 2013, aspect care rezultă atât din raportul de expertiză extrajudiciară din dosarul nr. x/2015, cât și din raportul de expertiză judiciară din prezenta cauză.

Practic, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru a-și dovedi întinderea pretențiilor, în condițiile în care, tocmai nesolicitarea acestei probe în dosarul nr. x/2015 a constituit motivul pentru care acestea au fost respinse ca nedovedite.

Mai mult, pentru a nu-i fi aplicată sancțiunea autorității de lucru judecat, reclamanta și-a "cosmetizat" prejudiciul, modificând cuantumul acestuia dar și solicitându-l de la o dată anterioară față de cea din dosarul nr. x/2015, deși potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Așadar, doar la data de 03.06.2015 a rămas definitivă sentința prin care s-a anulat pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun M.T.I./M.A.I. nr. 240/1614/2012, plângerile prealabile formulate de reclamantă în decembrie 2013 neavând vreo relevanță juridică și aceasta cu atât mai mult cu cât, aplicarea prevederilor Ordinului nu era suspendată la momentul la care Consiliul Județean Brăila a organizat ședința de atribuire de trasee transport public județean de călători și în cadrul căreia reclamanta a fost depunctată cu 10 puncte în baza pct. 6, anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 al MTI și MDRAP .

Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Contrar instanței de fond, în Decizia nr. 2581/28.09.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 s-a analizat implicit existența prejudiciului de vreme ce instanța de recurs a apreciat că acesta nu a fost dovedit, sub aspectul pretențiilor, chestiunea fiind astfel tranșată pe fondul ei. Că în dosarul nr. x/2015 reclamanta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația prevăzută de art. 10 C. proc. civ., respectiv cea de a-și proba pretențiile, îi este exclusiv imputabilă, propria-i culpă neputând sta la baza reiterării acelorași pretenții în prezenta cauză.

Așadar, de vreme ce există o triplă identitate de părți, obiect și cauză în ambele dosare cu privire la pretențiile reclamantei constând în despăgubiri datorate de pârâtul Consiliul Județean Brăila pentru refuzul de recalculare a punctajelor cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012 și atribuirea licențelor de traseu, în mod nelegal instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate de recurentul pârât Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii din 15 mai 2018 sunt fondate, situație în care, se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Județean Brăila și respingerea acțiunii formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, ca inadmisibilă.

Având în vedere respingerea cererii reclamantei față de Consiliul Județean Brăila, Înalta Curte consideră că nu mai este necesar a fi analizat motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă referitor la modul de soluționare excepției prescripției dreptului la acțiune față de pârâtul Consiliul Județean Brăila pentru perioada 01.01.2014 - 03.06.2015, de către instanța de fond în cadrul sentinței nr. 187 din 18 decembrie 2018.

De asemenea, tot ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantei formulate de aceasta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Brăila, nu se mai impun a fi analizate nici criticile de nelegalitate aduse de către acest pârât încheierii de ședință din 24 aprilie 2018 cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de chemare în garanție a Autorității Rutiere Române

Pentru toate acestea, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 ca nefondat, va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2018 ca nefondat și va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2018 pe care o va casa în parte și împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 pe care va casa integral. Ca urmare a rejudecării, va admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Județean Brăila și va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, ca inadmisibilă.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din încheierea de ședință din 15 mai 2018, respectiv, respingerea acțiunii în pretenții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2018 și împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în parte, încheierea de ședință din 15 mai 2018 și, rejudecând:

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Județean Brăila. Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, ca inadmisibilă.

Menține restul dispozițiilor din încheierea de ședință din 15 mai 2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM