ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5528/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, obligarea instituțiilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 543.931,20 RON (129,60 RON/mașină/zi x 3 mașini x 1399 zile) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

Hotărârile instanței de fond

Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de chemare în garanție a Autorității Rutiere Române, formulată de Consiliul Județean Brăila, respingând, totodată, ca inadmisibilă și cererea de chemare în garanție. De asemenea, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, precum și cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost aceasta formulată de pârâtul Consiliul Județean Brăila.

Prin încheierea de ședință din 15 mai 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, respingând acțiunea astfel promovată ca tardiv formulată. Pe de altă parte, prin aceeași încheiere instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de Consiliul Județean Brăila.

Prin sentința civilă nr. 187 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, a obligat pârâtul Consiliul Județean Brăila la plata către reclamantă a sumei de 256.071,46 RON, drept contravaloare a pretențiilor aferente perioadei 04.06.2015-01.11.2017, respingând, în rest, solicitările reclamantei ca nefondate. Totodată, instanța, în conformitate cu art. 453 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 9000 RON, proporțional cu pretențiile admise.

Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În cauză a formulat recurs și pârâtul Consiliul Județean Brăila, prin care, susținând incidența, în cauză, a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a încheierilor de ședință din 24 aprilie 2018 și 15 mai 2018, precum și a sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, toate pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în principal față de efectele autorității de lucru judecat, iar în subsidiar, ca nefondată.

Decizia pronunțată de instanța de recurs

Prin Decizia nr. 5019 din 26 octombrie 2021, Înalta Curtea de Casație și Justiției, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018 și recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2018, ca nefondat. A admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2018 și împotriva sentinței civile nr. 187 din 18 decembrie 2018, a casat sentința atacată și, în parte, încheierea de ședință din 15 mai 2018 și, rejudecând cauza, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Consiliul Județean Brăila, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu Consiliul Județean Brăila, ca inadmisibilă și a menținut restul dispozițiilor din încheierea de ședință din 15 mai 2018.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Contestația în anulare exercitată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 5019 din 26 octombrie 2021 a Înaltei Curții de Casație și Justiției, secția de contencios administrativ și fiscal a fost fundamentată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 4 C. proc. civ., în sensul că, dezlegarea recursului reprezintă rezultatul unei erori materiale, respectiv că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recusurile declarate în cauză.

Susține contestatoarea că, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu contestație în anulare, s-a solicitat obligarea autorităților administrative emitente a actelor administrative anulate - Consiliul Județean Brăila, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea acestor acte administrative, anulate anterior prin hotărâri judecătorești, respectiv plata unei sume de bani reprezentând beneficiul nerealizat.

Astfel, în opinia sa obiectul celor două acțiuni - chiar dacă în ambele s-a solicitat obligarea la plata unei sume de bani-este fundamental diferit, atât sub aspectul dreptului material, cât și sub cel al dreptului subiectiv.

În prima acțiune (2817/113/2015*) s-a solicitat plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 08.09.2015 - data exprimării refuzului de către Consiliul Județean Brăila - până la data reluării activității de transport de către societatea contestatoare, pe principiul daunelor cominatorii, iar în cadrul celei de a doua acțiuni (42/44/2018) s-a solicitat repararea prejudiciului cauzat (beneficiul nerealizat) de către cele trei autorități publice (Consiliul Județean Brăila și cele două ministere) pentru perioada 01.01.2014 - 01.11.2017.

Astfel, având în vedere diferența fundamentală dintre obiectul si cauza celor două acțiuni este evident că soluționarea excepției autorității de lucru judecat este rezultatul unei erori materiale, astfel că se impune admiterea contestației în anulare și modificarea hotărârii atacată cu contestație în anulare în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat.

În continuare susține contestatoarea că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu privire la respingerea recursului formulat împotriva soluției de admitere a excepției prescripției în raport cu pretențiile formulate față de cele două ministere.

În cuprinsul deciziei contestate se apreciază că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în raport cu ministerele a început să curgă, cel târziu, la 03.06.2015 - data pronunțării Deciziei nr. 2281 de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la anularea parțială a Ordinului nr. 240/1640/2012 - și că nu are relevanță faptul că actul administrativ individual ~ rezultatele ședinței de atribuire din decembrie 2013 - încă producea efecte și a fost anulat, prin hotărâre definitivă, abia la 20.01.2017. În opinia contestatoarei, instanța supremă a săvârșit o eroare materială cu privire la stabilirea momentului la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în prezenta cauză.

În subsidiar, în situația în care instanța investită cu soluționarea contestației în anulare va respinge motivele contestației în anulare anterior învederate, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea solicită a se constata că excepția autorității de lucru judecat a fost reținută parțial eronat.

În mod eronat a fost reținută excepția autorității de lucru judecat pentru perioada anterioară datei de 08.09.2015, perioadă ce nu a făcut obiectul primului proces, fiind în prezența unei erori materiale a instanței de recurs.

Instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs ce viza respingerea eronată a excepției prescripției dreptului la acțiune față de Consiliul Județean Brăila pentru perioada 01.01.2014 -04.06.2015, argumentând că nu mai este necesar ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, însă această perioadă nu a făcut obiectul judecății în cauza 2817/113/2015*.

Pe cale de consecință, în situația în care se va reține că autoritatea de lucru judecat este incidență în cauză, aceasta nu poate fi reținută decât pentru perioada 08.09.2015 - 01.11.2017, perioada anterioară, cu începere de la 01.01.2014 nefăcând obiectul vreunei judecăți, instanța de recurs fiind într-o vădită eroare materială cu privire la obiectul celor două cauze.

Contestatoarea a mai invocat și motivul constând în aceea că "instanța nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză", prevăzut în art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a susținut că prin recursul formulat împotriva hotărârii instanței de fond societatea contestatoare a adus critici și modalității de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune față de Consiliul Județean Brăila, pentru prejudiciul (beneficiul nerealizat) produs în perioada 01.01.2014-03.06.2015, însă acesta nu a mai fost analizat de instanța de recurs, susținându-se că nu se impune raportat la modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat.

Decizia asupra contestației în anulare

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că este nefondată contestația în anulare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc. civ., invocat de contestatoare, care reglementează contestația în anulare specială,

"Art. 503 - (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când:

(...).

Înalta Curte reține că prin eroare materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Deci, pentru a se putea reține admisibilitatea unei contestații în anulare îndreptate împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, în cauză, în susținerea primului motiv al contestației în anulare, se invocă faptul că admiterea excepției autorității de lucru judecat și a prescripției, de către instanța de recurs, în raport cu pretențiile formulate față de Consiliul Județean Brăila și față de cele două ministere este rezultatul unei erori materiale, în sensul în care instanța ar fi interpretat greșit obiectul și cauza celor două acțiuni, respectiv momentul la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune.

Față de această susținere, prin decizia contestată, Înalta Curte a reținut că de vreme ce există o triplă identitate de părți, obiect și cauză în ambele dosare cu privire la pretențiile reclamantei constând în despăgubiri datorate de pârâtul Consiliul Județean Brăila pentru refuzul de recalculare a punctajelor cu eliminarea criteriului prevăzut de pct. 6 anexa 2 din Ordinul 240/1614/2012 și atribuirea licențelor de traseu, în mod nelegal instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat.

De asemenea, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte, analizând motivele invocate în susținerea recursului, a arătat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție față de cele două ministere, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Prin urmare, motivele privitoare la incidența celor două excepții, autoritatea de lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune au fost verificate de către instanța de recurs, iar aspectele invocate de contestatoare se referă la o interpretare greșită a legii de către instanța de recurs, neputând fi calificate drept o eroare materială.

Astfel, în realitate, prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față, nu se tinde la demonstrarea existenței unor greșeli materiale evidente, ci la netemeinicia soluției pronunțate de Înalta Curte față de excepția prescripției dreptului material la acțiune și autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv al contestației în anulare, se observă că instanța s-a pronunțat și asupra motivului de recurs aparent neanalizat, invocat de contestatoare în cuprinsul contestației în anulare, potrivit căruia "prejudiciul (beneficiul nerealizat) produs în perioada 01.01.2014 - 03.06.2015 nu a fost avut în vedere", reținând în acest sens că:

"doar de la data de 03.06.2015 a rămas definitivă sentința prin care s-a anulat pct. 6 din Anexa 2 a Ordinului comun MTI/MAI nr. 240/1614/2012 plângerile prealabile formulate de reclamantă în decembrie 2013 neavând vreo relevanță juridică si aceasta cu atât mai mult cu cât, aplicarea prevederilor Ordinului nu era suspendată la momentul la care Consiliul Județean Brăila a organizat ședința de atribuire de trasee transport public județean de călători și în cadrul căreia reclamanta a fost depunctată cu 10 puncte în baza pct. 6 Anexa 2 din Ordinul Comun nr. 240/1614/2012 al MTI și MDRAP".

Instanța de recurs, contrar celor susținute de contestatoare, a reținut că "în Decizia nr. 2581/28.09.2017 pronunțată în dosaml nr. 2817/113/2015* s-a analizat implicit existența prejudiciului de vreme ce instanța de recurs a apreciat că acesta nu a fost dovedit, sub aspectul pretențiilor, chestiunea fiind astfel tranșată pe fondul ei. Că în dosarul nr. x/2015 reclamanta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația prevăzută de art. 10 C. proc. civ., respectiv cea de a-și proba pretențiile, îi este exclusiv imputabilă, propria-i culpă neputând sta la baza reiterării acelorași pretenții în prezenta cauză."

Prin urmare, aspectele menționate demonstrează că nu poate fi vorba de o eroare materială, ceea ce invocă contestatoarea fiind o pretinsă greșeală de judecată, care nu determină aplicarea dispozițiilor legale invocate ca și motiv al contestației în anulare speciale.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac de față este tocmai repunerea în discuție a aspectelor analizate de Înalta Curte și reevaluarea acestora, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Sub acest aspect, este demn de subliniat, că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, neputând aduce atingere principiului res judicata, a cărui respectare impune ca exercitarea unei căi extraordinare de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, neputându-se repune în discuție probleme de drept si de fapt ce au fost soluționate de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L împotriva deciziei nr. 5019 din 26 octombrie 2021 a Înaltei Curții de Casație și Justiției, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.