ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4965/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020 din data de 14 august 2020, reclamanții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești au chemat în judecată pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, solicitând instanței:

- Anularea actelor administrative Decizia nr. 295/05.06.2020 privind soluționarea contestației formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești, județul Prahova, înregistrată la MLPDA sub nr. x/09.6.2020, "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1", prin care s-a efectuat autorizarea Cererii de rambursare nr. x în valoare totală autorizată de 164.895,37 RON aferentă proiectului "Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești - Lot x, cod SMIS 121383",

- obligarea pârâtului la plata diferențelor neachitate în conformitate cu Cererea de rambursare nr. x în cadrul proiectului anterior menționat.

2.1 Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 89 din 28 ianuarie 2021, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal spre competentă soluționare.

Pentru a se pronunța în acest mod, Curtea de Apel București a reținut că raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric.

Cum în cauză pretențiile nu depășesc 3 milioane RON, plafon stabilit prin dispozițiile art. 10 alin. (1) din același act normativ, competența aparține Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2343/2021 din 09 aprilie 2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 având în vedere că reclamant nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, pentru a se depune acțiunea la instanța de la sediul destinatarului actului. Reține Tribunalul București că, în cauză, calitate de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de organ care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, o are doar pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în timp ce reclamantul este un simplu beneficiar al măsurilor dispuse de autoritatea publică.

Cum în prezentul litigiu reclamantul are sediul în județul Prahova, în baza dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența aparține Tribunalului Prahova.

2.3. Hotărârea Tribunalului Prahova, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar la data de 08.06.2021.

Prin sentința civilă nr. 902 din 08 septembrie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că în lipsa unei norme speciale atributive de competență care să facă trimitere la instanța de la sediul beneficiarului (astfel cum este definită această noțiune prin dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011) sau care să facă distincție în stabilirea competenței după cum instituția publică este emitent al actului administrativ sau beneficiar al acestuia, sunt aplicabile litigiului de față dispozițiile atributive de competență exclusivă prevăzute de art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 care fac trimitere la instanța de la sediul pârâtului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În cauză, reclamanții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea actelor administrative Decizia nr. 295/05.06.2020 privind soluționarea contestației formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești, județul Prahova, înregistrată la MLPDA sub nr. x/09.6.2020, "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1", prin care s-a efectuat autorizarea Cererii de rambursare nr. x în valoare totală autorizată de 164.895,37 RON aferentă proiectului "Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești - Lot x, cod SMIS 121383" și obligarea pârâtului la plata diferențelor neachitate în conformitate cu Cererea de rambursare nr. x în cadrul proiectului anterior menționat.

Prezentul conflict negativ de competență este de natură teritorială și vizează aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Chestiunea de drept care trebuie dezlegată în speță pentru a stabili instanța competentă teritorial să soluționeze cauza de față, constă în a analiza care dintre cele două părți litigante acționează în regim de putere publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecății.

Din reglementarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze și anume prima, în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat care se consideră vătămată de o autoritate publică și a doua, în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituție publică sau asimilată, care, învestită cu putere publică, se îndreaptă împotriva unei persoane fizice sau juridice de drept privat.

Analizând raportul juridic litigios născut între părțile prezentei cauze, Înalta Curte constată că reclamanții în prezentul litigiu nu acționează în regim de putere publică, pretențiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare printr-un act administrativ prin care și-a manifestat puterea publică pârâtul din speță, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației.

În cauză, trebuie avut în vedere și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, prin beneficiar se înțelege orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, așa cum este aceasta definită pentru fiecare program în reglementările europene incidente și documentele programului respectiv și care este fie direct sau indirect parte în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare finanțat integral sau parțial din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora ori, după caz, din fonduri provenite de la alți donatori publici internaționali, fie persoană fizică sau juridică îndreptățită să primească numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din instrumentele de finanțare a politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile legale naționale și/sau comunitare în vigoare.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, care definesc beneficiarul ca fiind orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, reiese că reclamanții se manifestă în prezentul litigiu, ca orice particular vătămat în drepturile sale și care doresc să înlăture efectele executorii ale unui act administrativ emis în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă.

Având în vedere că intenția legiuitorului a fost aceea de favorizare a părții aflate într-o poziție de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorități publice, iar în speță, deși Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației este o autoritate publică și are calitatea de pârât, cea care se află în poziție inferioară în cadrul raportului juridic de drept public sunt reclamanții, o interpretare contrară lipsind de rațiune și eficiență intenția legiuitorului de a stabili o competență in favorem.

Dacă însăși rațiunea textului prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este apărarea persoanei aflate pe o poziție de inferioritate, dând acesteia arma procesuală a proximității judecării cauzei, interpretarea textului prin excluderea în orice situație a statului ca beneficiar poate constitui o interpretare în contra spiritului legii.

În raport cu statul, unitatea administrativ teritorială nu va acționa în regim de autoritate publică, întrucât ab initio raportul dintre aceste părți este unul caracterizat de un dezechilibru de putere, Ministerul fiind un organ de control, iar obiectul cauzei excedează ariei de competență în care reclamanții ar putea să își exercite prerogativele de autoritate a statului.

În consecință, cât timp autoritatea publică, în cazul de față unitatea administrativ teritorială, nu acționează în realizarea scopului pentru care există, potrivit competențelor primite din partea statului, ci pune în discuție elemente ținând de îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor cuprinse în lege în cadrul contractelor cu fonduri europene, dezechilibrul de putere apare ca fiind evident.

În prezenta cauză, reclamanții acționează ca o persoană vătămată prin emiterea unui act administrativ, aplicabilă fiind chiar teza principală din cadrul art. 1 din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public"

Rațiunea stabilirii competenței în favoarea persoanei care se află într-o poziție de inferioritate, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situație scopul legii, anume protecția suplimentară acordată părții vulnerabile, putând fi atins.

Concluzionând, în raportul juridic de drept material în care părți sunt o instituție publică și o autoritate publică de rang central, anume un Minister, nu are relevanță calitatea de instituție publică a reclamantei, întrucât aceasta nu acționează în raport cu statul în regim de putere publică.

Concluzionând, constată Înalta Curte că litigiul dedus judecății nu se poartă între două autorități publice, ci între o autoritate publică, emitent al actului administrativ considerat nelegal, și o persoană pretins vătămată - reclamantul, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacționând în regim de putere publică, ci adresându-se instanței de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum autoritatea publică din prezenta cauză are calitatea de pârât, acțiunea nu poate fi introdusă la instanța de la sediul pârâtului, fiind competentă instanța de la sediul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Prahova.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primăria Municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești și pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM