ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 25.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale pentru perioada 01 august 2016 - la zi și pe viitor, pană la recunoașterea efectivă a dreptului pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484018 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada 01.08.2016 la zi și pentru viitor pentru reclamanții A., E., G., H., I., P., Q., U., V., Y., W., respectiv pentru perioada 01.08.2016 - pană la ieșirea la pensie pentru reclamanții O., K., L., M., J., D., F., B., C., R., S., T., iar pentru X. pentru perioada 15.02.2019 - la zi și pentru viitor, la plata pentru fiecare lună, începând cu 01.08.2016 - la zi și pentru viitor, pană la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație și la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și pană la data plății efective; obligarea paraților Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii pentru perioada 01.08.2016 - 14.02.2019 la plata către reclamanta X. pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație și la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și pană la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 6722 din 25 noiembrie 2020, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții invocă faptul că încadrarea lor nu este corectă, solicitând reîncadrarea pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON în raport de funcțiile deținute potrivit legii, criticând practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite o decizie de salarizare.

Ca atare, apreciază Tribunalul București că din rațiuni de simetrie juridică acțiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui sa aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis și care este considerat ilegal. Drept urmare, apreciază Tribunalul că sunt aplicabile și în această pricină dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, având în vedere că aceste prevederi sunt speciale în ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiție.

Reținea, de asemenea, Tribunalul București că în raport de considerentele de la punctele 44 - 49 din Decizia nr. 9/2017 din 29.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, din punct de vedere al competenței materiale, întrucât pretențiile reclamanților rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 29.01.2021 sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 529 din 09 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut cu prioritate că reclamanții sunt nemulțumiți de modul de calcul al drepturilor salariale, iar solicitarea acestora nu vizează anularea unui ordin sau a unei horărâri de Colegiu de Conducere în sensul Legii nr. 1537/2017 la care face referire hotărârea Tribunalului București de declinare a competenței materiale. Petitul cererii de chemare în judecată nu este centrat pe anularea unor ordine sau derularea anterioară a procedurii de sesizare a Colegiului de Conducere indicată în Legea nr. 153/2017.

Arată Curtea de Apel București că voința reală a reclamanților a fost explicitată prin cererea de chemare în judecată care nu este argumentată în sensul anulării/emiterii unor ordine de salarizare și nici a unor hotărâri emise de organele de conducere consecutiv procedurii prealabile indicate de Legea nr. 153/2017.

Reține instanța că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată așa cum a fost explicitat de reclamanți prin acțiune, nu sunt incidente prezentei cauze dispozițiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, dispoziții legale ce nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Prin cererea dedusă judecății, observă Înalta Curte că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la acordarea unor drepturi salariale - reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București.

În atare situație, reține Înalta Curte că solicitarea reclamanților reprezintă un litigiu privind conflicte de muncă și asigurări sociale și nu unul de contencios administrativ, prin cererea de chemare în judecată ceea ce se urmărește de către reclamanți constă în recunoașterea unor drepturi salariale. O astfel de acțiune ce are ca obiect principal acordarea de drepturi salariale este o acțiune ce izvorăște din raportul de activitate al reclamanților procurori, deci un litigiu de dreptul muncii, tot astfel ca și alte litigii de dreptul muncii generate de pretențiile salariale ale magistraților.

Dispozițiile art. 7 Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 dispun: "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a stabilit o competența specială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ în situația în care litigiul dedus judecății are ca obiect plângerea formulată împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei constată Înalta Curte că la dosar nu au fost depuse hotărâri ale Colegiului de Conducere sau ordine, și nici hotărârile prin care a fost soluționată plângerea formulată împotriva hotărârilor emise de Colegiul de Conducere, înscrisuri care ar fi putut genera ipoteza că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de legea salarizării, norme speciale mai sus arătate.

Normele juridice prin care este stabilită competența Curții de Apel București sunt de strictă interpretare, ele nu pot fi aplicate nici prin analogie sau simetrie juridică.

Constată Înalta Curte că reclamanții nu au contestat un act administrativ tipic - ordinul Procurorului General de stabilire a drepturilor salariale și nici nu au dedus judecății un act administrativ asimilat, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă ca s-au adresat ordonatorilor de credite pârâți, iar aceștia nu au respins sau nu au soluționat eventualele cereri, situație în care prezentul litigiu nu are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Ceea ce se urmărește de către reclamanți prin prezenta cerere de chemare în judecată este recunoașterea unor drepturi salariale, și drept urmare o astfel de acțiune izvorăște din raportul de activitate al reclamanților ce au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM