ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra cererii de chemare în judecată de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, a solicitat:
- obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să depună tot dosarul, documentele și probele care au stat la baza soluționării cauzei sale la care s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost trimisă cauza instanței judecătorești spre soluționare
- obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să detalieze clar și corect faptele invocate și dacă au fost luate în considerare proba cu martori și CD, deoarece există și fapte de natură a discrimina angajatul
- obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să comunice către instanță de ce nu a comunicat Hotărârea către petent și de ce urmăreau litigiile aflate pe rol (2810/117/2019, 3174/117/2019, 3173/117/2019 Tribunalul Cluj) în loc să soluționeze discriminarea
- de ce a trimis în Timișoara (unde petentul nu locuiește și nici nu a locuit) în loc să comunice în Cluj-Napoca
- obligarea la despăgubiri 100 RON/zi de la depunerea cererii/plângerii sale către CNCD sau de la punerea cererii în instanță, pentru întârzieri în mod repetat, mușamalizare, refuz, etc.
Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția tardivității cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
II. Decizia Înaltei Curți asupra cererii de chemare în judecată.
Față de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 129 C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată urmând a o admite, cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".
Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii;
cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Totodată, dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevăd:
"Curțile de apel judecă: în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale".
Din punct de vedere material, competența soluționării prezentei cauze aparține curții de apel în virtutea următoarelor dispoziții:
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare "Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii"
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel"
Ca atare, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în interpretarea și aplicarea acestor norme, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice locale (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat,
- criteriul valoric stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ atacat.
În cauză, întrucât litigiul nu are caracter fiscal, instanța competentă se stabilește în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administrativ ce formează obiectul litigiului.
Cum unul dintre pârâți, respectiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, este autoritate centrală, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este curtea de apel.
Din punct de vedere teritorial, competența aparține Curții de Apel Oradea în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".
Urmare demersurilor efectuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în bata de date DEPABD a reieșit că reclamantul A. are domiciliul, județul Satu Mare, astfel că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.
Competența instanțelor de judecată fiind expres stabilită de lege, are natură imperativă, dispozițiile cu privire la aceasta nu pot fi înlăturate; nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență constituie motiv de nulitate a hotărârii pronunțate, chestiunea competenței fiind esențială în ce privește judecata.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziții legale cu caracter imperativ, va admite excepția necompetenței materiale și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea cererii formulată de petentul A., invocată prin întâmpinare de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul A. în favoarea Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.
Procesat de GGC - LM