ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4894/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Cercetării și Inovării, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B.", C. - Director al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B.", obligarea Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Cercetării și Inovării la finalizarea procedurii de identificare a unei soluții cu privire la solicitările reclamantului și la emiterea unor acte administrative (decizii/ordine) privind oricare din soluțiile propuse de acesta (schimb de terenuri, drept de trecere, rectificare limite de hotar) menționate în Notificarea nr. x/22.01.2019 înregistrată sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Finanțelor Publice și sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Cercetării și Inovării, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerului Cercetării și Inovării și a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B." la finalizarea procedurii de actualizare a inventarului domeniului public privind suprafața înscrisă în CF x Iași.

Prin capătul al III-lea de cerere reclamantul a solicitat instanței să constate faptul că, până la data promovării acțiunii se află în situația unui refuz al autorității de a răspunde, atât cu privire la Notificarea nr. x/22.01.2019 înregistrată sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Finanțelor Publice și sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Cercetării și Inovării, cât și cu privire la finalizarea procedurii de actualizare a inventarului bunurilor din domeniul public al Statului.

Capătul al IV-lea al petitului a vizat obligarea în solidar a pârâților, pentru lipsa de folosință a terenului de 1124 m.p. pentru perioada 18 septembrie 2017 - 22 iulie 2019 (22 luni) la valoarea de 56.627,12 euro și pe viitor, până la data dobândirii efective a deplinei proprietăți și liniștitei posesii (crearea unei căi de acces, aprobarea schimbului, rectificarea de hotare), la o valoare de 2,29 euro/mp/lună x 1124 mp = 2.573,96 euro/lună.

Prin ultimul petit a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata de penalități în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, începând cu data expirării termenului legal pentru soluționarea notificărilor reclamantului, respectiv începând cu data de 23.02.2019 și până la îndeplinirea integrală a fiecăreia dintre obligațiile anterior solicitate, respectiv de a comunica un răspuns privind soluția finală adoptată din cele trei propuse (schimb de terenuri, drept de trecere, rectificare limite de hotar), de a emite actul administrativ de aprobare a cererilor reclamantului și de a finaliza procedura de actualizare a inventarului domeniului public.

Prin încheierea de ședință din data de 11 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, s-a disjuns capătul al IV-lea de cerere având ca obiect despăgubiri - contravaloare lipsă de folosință, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, urbanism și Dezvoltare Durabilă "B." și C., director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B." și s-a dispus formarea unui nou dosar, repartizat manual către același complet.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B." și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul C. prin întâmpinarea depusă de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B.".

De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării (în prezent Ministerul Educației și Cercetării) cu privire la capetele de cerere I și V; a fost repusă cauza pe rol și a fost fixat termen la data de 22.01.2020, în ședință publică, în vederea continuării judecății.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7 din 5 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a admis excepția inadmisibilității capătului al III-lea de cerere, invocată din oficiu; a respins ca inadmisibil capătul al III-lea de cerere formulat de către reclamant, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B." a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Ministerul Educației și Cercetării, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B." și C., Director al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B.".

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii de ședință din data de 11 decembrie 2019 a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de casare ce privește recursul împotriva încheierii din data de 11.12.2019

Prima instanță a considerat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, însă a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, deși prevederile art. 223 C. civ., stabilesc că în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, Statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens.

În plus, disp. art. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, prevăd că dispozițiile Codului constituie procedura de drept comun în materie civilă și se aplică în alte materii în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Este și cazul Legii nr. 554/2004, susține recurentul-reclamant, care instituie norme de procedură cu caracter special în materia contenciosului administrativ, urmând ca acolo unde aceasta nu reglementează să se completeze cu dispozițiile C. proc. civ., să se aplice regulile de procedură de drept comun.

Conform art. 36 C. proc. civ., singurul organ care poate reprezenta Statul Român este Ministerul Finanțelor Publice, autoritate căreia, prima instanță i-a conferit calitate procesuală în dosar, deși aceasta reprezintă doar Statul Român.

În legătură cu calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, recurentul-reclamant susține că prima instanță nu a observat că a fost chemat în judecată atât Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, cât și ca reprezentant al Statului Român, cel puțin pentru capetele de cerere 1 și 2, pornind de la calitatea acestuia de proprietar al imobilului pentru care au fost formulate cererile administrative și care vizau soluționarea chestiunilor litigioase.

Acestea nu pot fi tratate distinct și în afara competențelor Statului Român, care dacă acțiunea va fi admisă, nu i-ar putea fi opusă o decizie de actualizare a inventarului ce atestă dreptul de proprietate al cărui titular este însuși Statul Român.

Calitatea procesuală a Statului român poate fi reținută și din cuprinsul disp. art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece în sensul identificării unei soluții referitoare la petiția recurentului-reclamant privind cele trei variante propuse (schimb, rectificare limite hotar, stabilire drept de trecere), ambii pârâți au calitate procesuală pasivă, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului român, poate să dispună asupra soluției apte de a stinge diferendul cu administratorul imobilului, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă "B.", deoarece proprietate aparține statului.

3.2. Cu privire la criticile aduse Sentinței civile nr. 7/05.02.2020, recurentul-reclamant invocă disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de nelegalitate se referă la admiterea greșită a excepției inadmisibilității capătului 3 de cerere, întemeiată de prima instanță pe disp. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin capătul 3 de cerere, instanța nu a fost învestită cu analiza vreunui act administrativ, tipic sau asimilat, ci a solicitat să se constate existența unui refuz nejustificat al instituțiilor publice pârâte de a răspunde unor cereri formulate și de a finaliza o procedură legală, deși acest refuz constituie situația de fapt, premisă pe care se fundamentează primele două capete de cerere.

Motivarea primei instanțe este incorectă și contradictorie, deoarece aceasta ia act de demersurile făcute, de faptul că nu s-a primit răspuns solicitărilor adresate, că acest capăt de cerere se circumscrie contenciosului administrativ, dar, în final ajunge la concluzia că este inadmisibil.

De asemenea, demersul instanței de fond de a acorda sfaturi juridice conduce la depășirea obiectului acțiunii și conduce la pronunțarea asupra unor lucruri cu care nu a fost investită, motivele fiind străine cauzei.

Acțiunile prin care se solicită să se constate existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, precum și cele care au ca obiect tăcerea autorității, sunt acțiuni în constatare, iar regula din dreptul comun conform căreia este inadmisibilă acțiunea în constatare, dacă există posibilitatea realizării dreptului, nu are relevanță în dreptul administrativ.

În speță, este îndeplinită ipoteza unui refuz al autorităților competente de a soluționa Notificarea nr. x/22.01.2019, motiv pentru care sunt aplicabile ambele teze ale art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. privește fondul cauzei.

Pentru primul capăt de cerere, respins ca neîntemeiat de către prima instanță, recurentul-reclamant susține lipsa argumentării soluției.

Prin acest prim capăt de cerere s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării, în prezent Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, să finalizeze procedura de identificare a unei soluții cu privire la solicitările reclamantului și să emită actele administrative prin care să admită oricare din soluțiile propuse, însă cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că s-a formulat răspuns la cererile formulate.

Or, susține recurentul-reclamant, răspunsurile sunt vagi și nu pot fi asimilate unui răspuns al acestor autorități, mai mult, instanța de fond trebuia să rețină îndeplinirea condițiilor privitoare la excesul de putere.

Pentru cel de-al doilea capăt de cerere, recurentul-reclamant invocă motive contradictorii în cuprinsul sentinței atacate, deoarece, pe de o parte, s-a constatat existența unei vătămări prin faptul că nu se permite accesul la proprietatea deținută, iar pe de altă parte a fost respinsă solicitarea pentru inexistența vătămării.

Instanța de fond s-a pronunțat și asupra unor elemente cu care nu a fost învestită, prin aprecierea asupra faptului că niciuna dintre pârâți nu a pus în discuție dreptul de proprietate al reclamantului.

Pentru respingerea acestui capăt de cerere, prima instanță reține că nu s-a dovedit afectarea dreptului de proprietate, de vreme ce pârâții nu l-au contestat, însă cauza are la bază emiterea unui refuz din partea autorităților de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în mod expres de lege, cât timp pârâții și-au declinat reciproc atribuțiile, iar apărările acestora sunt neîntemeiate.

Aspectele învederate în susținerea neactualizării inventarului nu au legătură cu prezenta cauză, iar instanța de fond a respins în mod greșit acest capăt de cerere, reținând neîndeplinirea disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 52 din Constituția României, dar și argumente fără legătură cu dosarul.

Instanța de fond a omis să observe că față de data inițierii demersului administrativ, octombrie 2017, iar în privința solicitării de actualizare a inventarului domeniului public, martie 2018, singurul act normativ aplicabil era H.G. nr. 1705/2006, modificat prin H.G. nr. 76/2011, astfel că din luna mai 2018 nu există justificare legală pentru neinițierea procedurii de actualizare a inventarului domeniului public.

Pentru aceleași motive și argumente, recurentul-reclamant susține nelegalitatea respingerii capătului 5 al cererii, prin care a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata de penalități în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, începând cu data expirării termenului legal pentru soluționarea notificărilor, respectiv, începând cu data de 23.02.2019 și până la îndeplinirea integrală a fiecăreia dintre obligațiile anterior solicitate, respectiv de a fi comunicat un răspuns privind soluția finală adoptată din cele trei propuse, de a emite actul administrativ de aprobare a cererilor și de a finaliza procedura de actualizare a inventarului domeniului public.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a directorului B., C., recurentul-reclamant arată că temeiul chemării în judecată îl constituie disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta contribuind la tergiversarea soluționării cererilor sale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurentul-reclamant critică încheierea de ședință referitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Instanța de fond a reținut că în speță nu sunt aplicabile disp. art. 223 din C. civ., deoarece acestea se referă la calitatea de titular de drepturi și obligații a Statului Român în raporturile civile, or, suntem în prezența unei acțiuni în contencios administrativ, mai mult, reclamantul nu a formulat o pretenție principală, concretă, față de pârâtul Statul Român.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, instanța de fond a arătat că acesta a fost chemat în judecată ca urmare a faptului că a fost sesizată anterior formulării acțiunii cu mai multe solicitări ale reclamantului, care invocă refuzul nejustificat al acestuia de a soluționa cererile în sensul de a efectua unele operațiuni administrative și/sau de a emite acte administrative.

Înalta Curte va constata că motivele de nelegalitate susținute prin cererea de recurs sunt nefondate.

Pornind chiar de la cuprinsul disp. art. 223 alin. (1) din C. civ., se reține că în raporturile civile, în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens.

Dispoziția legală a fost interpretată și aplicată corect de prima instanță, avându-se în vedere că norma stabilește în termeni clari că este incidentă numai în raporturile civile.

În prezenta cauză, se analizează raporturi de drept administrativ, așadar este exclusă aplicarea disp. art. 223 alin. (1) C. civ., în detrimentul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Argumentul adus de recurentul-reclamant prin indicarea prevederilor art. 2 din C. civ., conform cărora dispozițiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă, care se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, nu conduce la o altă interpretare a prevederilor art. 223 alin. (1) C. civ.

Se constată că însăși norma analizată are în vedere numai raporturile civile, astfel că este greșită raportarea la disp. art. 2, din moment ce însuși codul limitează aplicabilitatea art. 223 în alte raporturi decât civile, iar indicarea disp. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este nerelevantă, deoarece nu se pune în discuție completarea prevederilor legii cu dispozițiile art. 223 din C. civ.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat obligarea și a acestui pârât la finalizarea procedurii de identificare a unei soluții menționate prin Notificarea nr. x/22.01.2019 înregistrată la MFP sub nr. x/23.01.2019 și constatarea refuzului autorității de a răspunde la cerere.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă este conferită de identitatea dintre autoritatea sesizată prealabil cu o cerere, în temeiul Legii nr. 554/2004, aceasta putând sta în judecată în calitate de pârâtă în cadrul acțiunii în contencios administrativ.

Temerea recurentului-reclamant în sensul că, în ipoteza admiterii acțiunii hotărârii nu ar fi opozabilă Statului Român, este neîntemeiată, deoarece exercitarea dreptului de proprietate publică se realizează de către autoritățile desemnate prin prevederile Codului administrativ, în prezent, dată fiind abrogarea Legii nr. 213/1998, iar inventarierea bunurilor din domeniul public al statului aparține, de asemenea, ministerelor și altor organe de specialitate, pentru bunurile aflate în administrare și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pentru soluția de admitere a excepției inadmisibilității capătului 3 al cererii, recurentul-reclamant a invocat critici întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin capătul 3 de cerere, recurentul-reclamant a solicitat să se constate că, până la data promovării acțiunii, se află în situația unui refuz al autorității de a răspunde atât cu privire la Notificarea nr. x/2019 înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice și la Ministerul Cercetării și Inovării, cât și cu privire la finalizarea procedurii de actualizare a inventarului bunurilor din domeniul public al Statului.

Instanța de fond, reținând disp. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a apreciat că pe calea contenciosului administrativ pot fi soluționate doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative, pe când capătul 3 al cererii nu are un atare obiect.

A mai reținut prima instanță că cererea nu este admisibilă nici pe calea acțiunii în constatare reglementate de art. 35 C. proc. civ., deoarece este vorba despre constatarea unei situații de fapt și nu a unei situații de drept.

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv existența unor motive contradictorii și unor motive străine de natura pricinii, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat.

Faptul că instanța de fond a reținut că reclamantul a întreprins mai multe demersuri soldate fără un răspuns pozitiv nu este în contradicție cu inadmisibilitatea capătului 3 al cererii, ce nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Așa-zisele "sfaturi juridice" acordate de prima instanță, cum susține recurentul-reclamant, reprezintă argumentația pertinentă ce poate fi făcută în situația inadmisibilității unei acțiuni în constatare, reversul unei astfel de acțiuni fiind o acțiune în realizarea dreptului, cum în mod corect a și introdus partea prin primele două capete de cerere.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține neîntrunirea acestuia, prima instanță efectuând o calificare corectă a cererii în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Constatarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim este consecința analizei pe care o face instanța de contencios administrativ în privința legalității actului administrativ atipic, iar dispoziția instanței este în sensul ca autoritatea publică pârâtă să fie obligată să emită actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, potrivit disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurentul-reclamant prin primele două capete de cerere a solicitat analizarea refuzului autorității pentru a se aprecia/constata dacă acesta este unul justificat sau nejustificat.

Or, constatarea că până la promovarea acțiunii există un refuz nejustificat al autorității, alături de analizarea legalității refuzului excede prevederilor Legii nr. 554/2004, iar în plan procesual cererea este superfluă.

Pe fondul pricinii, recurentul-reclamant a invocat motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pentru primul capăt de cerere, recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excesul de putere care are semnificația exercitării dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Recurentul-reclamant susține că instanța de contencios administrativ are competența să oblige autoritățile pârâte să adopte una dintre soluțiile propuse de acesta, respectiv schimb de terenuri, drept de trecere, rectificare limite de hotar.

În vederea soluționării acestei critici, Înalta Curte reamintește situația de fapt, din înscrisurile depuse la dosar reiese că recurentul-reclamant deține în proprietate un teren în suprafață de 1292 m.p. amplasat în incinta pârâtei B. S.A., din Iași.

Pentru a fi îndeplinită existența excesului de putere, exercitarea dreptului de apreciere trebuie să îmbrace, în cauza de față, încălcarea drepturilor și libertăților recurentului-reclamant.

Este cert că autoritățile intimate au un drept de apreciere foarte larg în privința adoptării sau neadoptării soluțiilor propuse de reclamant, acesta nu poate impune însă autorităților punctul său de vedere, cum nici instanța nu poate să le oblige să urmeze vreuna dintre rezolvările avute în vedere de reclamant.

În această situație, intimatele pot fi obligate să emită acte administrative sau să efectueze operațiuni administrative numai dacă dreptul de apreciere încalcă drepturile și libertățile reclamantului, ceea ce în speță nu s-a dovedit, problemele susținute de reclamant fiind de natură civilă, precum: schimbul de terenuri, dreptul de trecere, rectificarea de carte funciară, cumpărarea terenului de către B. S.A., nefiind astfel întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În privința celui de-al doilea capăt de cerere, recurentul-reclamant susține existența unor motive contradictorii, însă acestea nu sunt întrunite, prima instanță reținând că nu există nicio vătămare a dreptului de proprietate al acestuia, conform considerentelor de la pag. 19 din sentința recurată.

Nici pronunțarea asupra unor aspecte care nu fac obiectul acțiunii nu poate fi reținută, deoarece constatarea primei instanțe în sensul necontestării dreptului său de proprietate nu are semnificația investirii cu un atare capăt de cerere, ci reprezintă un argument adus în sprijinul soluției adoptate.

Prin urmare, motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

Cu privire la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se pune în discuție aplicarea greșită a disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004 - existența unei vătămări a unui drept sau interes legitim invocat de reclamant, ca urmare a nefinalizării procedurii de actualizare a inventarului domeniului public al statului.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, observă că deși în cuprinsul H.G. nr. 1398/2009, la pct. 11 figurează suprafața inventariată inițial, de 20.109,13 m.p., în Cartea Funciară intimata B. S.A. a intabulat suprafața de 18.002 m.p., proprietar Statul Român și administrator societate.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu a dovedit vătămarea dreptului său de proprietate, astfel că o acțiune în contencios administrativ, în lipsa acestei vătămări, este neîntemeiată.

În condițiile sus-arătate, capătul 5 al cererii principale, ce are ca obiect plata unor penalități de întârziere, în temeiul disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost în mod corect respins ca neîntemeiat, iar recurentul-reclamant nu aduce nicio critică ce poate fi încadrată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reiterându-se acțiunea depusă la instanța de fond.

Aceleași considerente se rețin și cu privire la cererea de obligare a directorului intimatului B., în solidar cu autoritățile pârâte, la plata unor penalități de întârziere întemeiate pe disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Față de acestea, reținând disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 11 decembrie 2019 și a Sentinței nr. 7 din 5 februarie 2020 ale Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - NN