ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la Curtea de Apel Iași, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând să se dispună rectificarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x cu privire la suprafața de teren ce se află în proprietatea exclusivă a societății reclamante, în sensul că, în loc de suprafața de 98679,19 mp cum din eroare s-a trecut, să fie trecută suprafața de 108045,24 mp; solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 108/2017 pronunțată în data de 04 iulie 2017 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția tardivității, invocată din oficiu de instanță.

Respinge acțiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca tardivă."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.A. a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ.

Fără a încadra expres criticile sale în vreunul din cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta -reclamantă, invocând dispozițiile art. 1 teza a II-a din legea contenciosului administrativ, a arătat că textul enumeră în mod limitativ operațiunile pe care instanța poate să le exercite în domeniul contenciosului administrativ, acestea fiind

- anularea actului,

- recunoașterea unui drept pretins de o persoana vătămata,

- recunoașterea interesului legitim,

- repararea pagubei

Susține recurenta că, în prezenta cauză nu solicită anularea actului, ci recunoașterea dreptului pretins, prin rectificarea certificatului de atestare atestare, conform documentației prealabile în vederea întocmirii.

Din Certificatul de atestare, a fost omisă suprafața de teren de la secția

Blagesti, aflată în documentația prealabilă și care are destinația cea mai importantă-Parcul de mașini si tractoare a societății.

Precizează că nu a formulat o acțiune de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x, emis la data de 4 iunie 1996, ci a solicitat rectificarea acestui certificat cu privire la o eroare prin omisiune a unei suprafețe de teren corect individualizată în documentația ce a stat la baza emiterii acestui act administrativ, dar greșit consemnat în certificat, consemnându-se cifrele de la o altă rubrică (a se vedea tabelul intitulat "Suprafața rezultată din măsurători topografice pentru secția Blăgești" avizată de Compartimentul pentru Urbanism și

Oficiul de Cadastru Vaslui).

Astfel, la punctul 5, din acest tabel, la rubrica "Suprafața incintei", la rubrica "Exclusivă" se trece inițial suprafața de 14.004,98 mp după care se barează această suprafață exprimată în metri pătrați și se trece în locul ei suprafața de 1223,15 mp, iar suprafața totală se consemnează la rubrica "Totală" întreaga suprafață de 14.004,98 mp.

Menționează că această îndreptare de eroare materială a fost făcută sub semnătură și ștampilă. La finalul tabelului se trece la rubrica "Suprafața incintei" 14.004,98 mp atât la suprafața deținută pe bază de titlu, cât și la rubrica "Rezultată prin măsurători topografice".

Așadar, atunci când s-a completat certificatul de atestare, s-a comis o eroare materială, trecându-se la secția Blăgești doar suprafața de 1223,15 mp și nu suprafața totală a incintei de 14.004,98 mp.

Mai susține recurenta că nu a formulat o acțiune în anularea actului administrativ supusă termenului de un an, ci o acțiune de rectificare a certificatului de proprietate în condițiile expuse mai su, considerând astfel că excepția de tardivitate a promovării acțiunii trebuie examinată asupra momentului de la care curge termenul pentru îndeplinirea ambelor obligații în contencios administrativ, respectiv procedura prealabilă precum și momentul de la care curge termenul de un an și anume momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv 4 iunie 1996, cel al introducerii acțiunii în instanță, cel al înscrierii în Cartea Funciară a acestui certificat.

Apreciază că acest din urmă aspect trebuie să fie analizat prin prisma dispozițiilor art. 22, art. 26 și art. 27 din Legea 7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate asupra unui imobil se înscrie în Cartea Funciară și devine opozabil terților din momentul înscrierii. Acest certificat nu a fost emis societății de la bun început.

Acțiunile societății au fost cumpărate mai târziu de actuala conducere(anul 1998).

Fiind vorba despre o operațiune de modificare a Certificatului, în temeiul art. 2 lit. e) si j) din Legea contenciosului administrativ, nu este supusă termenului de un an .

Pentru toate aceste argumente, consideră că excepția tardivității nu este întemeiată și solicită respingerea acesteia.

Într-o altă critică susține că instanta de fond a încălcat principiul dreptului de dispoziție al reclamantei, având în vedere că, în considerentele hotărârii se analizează cererea de anulare a Certificatului de atestare, supusa termenului de l an, în condițiile în care a precizat limpede, în petitul acțiunii care este obiectul prezentei cereri.

Instanța a dorit cu orice chip ca judecata să vizeze o acțiune de anulare, chiar și implicită, a Certificatului de atestare, analizând excepția tardivității, prin prisma unei astfel de acțiuni, pe care recurenta nu a dorit-o si nu a formulat-o

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a formulat întâmpinare, conform art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, raportat la dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., deși cererea de recurs i-a fost legal comunicată, ci doar Concluzii Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 07.01.2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

În prealabil Înalta Curte amintește că, în ședința publică de la acest termen de judecată, înainte de închiderea dezbaterilor, constatând că, în cadrul cererii de recurs recurenta nu a încadrat expres criticile sale în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., analizând cererea de recurs în ansamblul său, a reținut că aspectele de nelegalitate invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri.

Urmează, așadar, ca legalitatea hotărârii de fond să fie analizată din perspectiva acestui motiv de casare ce reglementează situația când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", normele de drept material apreciate de recurentă ca fiind interpretate și aplicate greșit de către instanța de fond fiind cele prevăzute de art. 5 alineatul ultim din Legea nr. 29/1990, partea susținând că, fiind vorba despre o operațiune de modificare a certificatului, în temeiul art. 2 lit. e) și j) din legea contenciosului administrativ, nu este supusă termenului de 1 an.

Constată Înalta Curte că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, instanța de fond stabilind în mod corect că, raportat la data de 04.06.1996, data comunicării/" eliberării" către reclamantă a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x (conform dovezii depusă la dosarul de fond), termenul de decădere de un an prevăzut de art. 5 alineat ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare la momentul emiterii actului administrativ ce face obiectul judecății, a fost cu mult depășit, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă abia la data de 27.10.2016, conform datei menționate de plicul de expediere a acțiunii.

De altfel, termenul de 1 an de la data comunicării actului a fost menținut și în cadrul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, regăsindu-se la articolul 11 alin. (2) având următorul conținut: " Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de consiliere, după caz".

Conform alin. (5) al aceluiași articol, " termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".

Ori, raportat la aceste dispoziții, în mod corect instanța de primă jurisdicție a invocat din oficiu și a admis excepția tardivității, respingând acțiunea promovată și precizată de reclamantă, ca fiind tardivă.

În condițiile în care recurenta - reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ, întemeindu-și în drept acțiunea pe legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța de control judiciar nu poate reține susținerea acesteia, în sensul că momentul de la care curge termenul de 1 an ar fi cel al înscrierii în Cartea funciară a certificatului de atestare, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 5 alineatul ultim din Legea nr. 29/1990 stabilind foarte clar momentul de la care curge termenul de decădere de 1 an, respectiv " de la data comunicării actului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .".

Deopotrivă, în mod judicios instanța de primă jurisdicție a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea recurentei - reclamante, potrivit căreia termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, dar și de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu a început să curgă deoarece dreptul de proprietate atestat în acest certificat nu a fost înscris în cartea funciară, reținând că o atare împrejurare vizează opozabilitatea dreptului în raport cu terții, neavând legătură cu situația reclamantei, care are calitatea de beneficiar al actului administrativ și pentru care termenul de decădere de un an a curs începând cu data comunicării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv din data de 04.06.1996, împlinindu-se, deci, la data de 04.06.1997, conform normelor legale anterior menționate, dispozițiile art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996, invocate de recurentă în cadrul recursului, nefiind incidente în prezenta cauză.

De asemenea, Înalta Curte, având în vedere temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecat, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu poate reține nici critica prin care se invocă încălcarea dreptului de dispoziție al recurentei - reclamante, neputându-se aprecia că " acțiunea de rectificare a certificatului de proprietate" astfel cum a fost formulată și precizată de recurenta - reclamantă se rezumă la o simplă îndreptare a unei " erori", în condițiile în care, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu rezultă că acțiunea în contencios administrativ ar putea avea ca obiect rectificare act administrativ, cu un regim juridic distinct de instituția anulării actului administrativ consacrată în cuprinsul Legii contenciosului administrativ.

Astfel, în mod corect, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, definit de art. 22 din C. proc. civ. și fără a încălca dreptul de dispoziție al părților, instanța de primă jurisdicție a reținut că cererea reclamantei prin care pretinde în concret că suprafața de teren înscrisă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 04.06.1996 ar fi mai mică decât cea cuvenită, este una ce vizează legalitatea și temeinicia emiterii acestui act administrativ, având în vedere că, în contenciosul administrativ cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat.

Cum recurenta - reclamantă contestă suprafața menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, solicitând "în sensul că în loc de suprafața de 98679,19 mp cum din eroare s-a trecut, să fie trecută suprafața de 108045,24 mp", nu poate fi interpretat decât în sensul că prezenta acțiune vizează legalitatea și temeinicia emiterii acestui act administrativ sub aspectul suprafeței de teren înscrise în cuprinsul acestuia ca fiind în proprietatea societății recurente - reclamante S.C. A. S.A., analiza unei astfel de cereri făcându-se pe calea contenciosului administrativ, în sfera anulării sale.

Reține instanța de control judiciar că determinantă în calificarea cererii deduse în justiție nu este titulatura atribuită de parte acesteia, ci obiectul și scopul pretențiilor, conținut al acesteia.

Este adevărat că prin acțiunea formulată recurenta - reclamantă a solicitat " rectificarea" Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x și nu anularea sa, însă, în condițiile în care partea pretinde că suprafața de teren înscrisă în certificat ar fi mai mică decât cea cuvenită, iar din interpretarea dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu rezultă că acțiunea în contencios administrativ și fiscal ar putea avea ca obiect și " rectificare act administrativ", cu un regim juridic distinct de instituția anulării actului administrativ, Înalta Curte constată că și critica privind încălcarea de către instanța de fond a principiului dreptului de dispoziție al reclamantei este nefondată, rolul instanței nefiind doar formal, limitându-se la o simplă îndreptare a unei " erori", ci, dimpotrivă, a verifica dacă suprafața menționată în certificat este cea cuvenită reclamantei, înseamnă a verifica legalitatea și temeinicia emiterii respectivului act administrativ. În ipoteza în care s-ar fi constatat ca fiind întemeiate susținerile reclamantei, în sensul că suprafața de teren în proprietate exclusivă a societății comerciale A. S.A. nu este cea menționată în cuprinsul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, respectiv de 98679,19 mp, consecința nu ar fi fost " rectificarea" acestuia, ci anularea sa, ca nelegal.

Astfel, raportat la dispozițiile art. 22 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul are dreptul și obligația de a restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății," chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire", în mod legal instanța de fond a calificat obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind " anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În considerarea celor expuse, ce relevă legalitatea hotărârii atacate, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la momentul introducerii acțiunii (27.10.2016, cererea fiind înregistrată la instanță la data de 04.11.2016) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 108/2017 din 4 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021.